Category: amintiri

De ziua mea

Ca să nu spuneți că n-am scris azi nimic deși sărbătoresc frumoasa vârstă de 41 ani am găsit acum zece minute libere să vă spun două vorbe despre cum mă simt la 41 ani. Impliniți.

În primul rând vreau să vă spun că n-am nicio depresie sau ceva de genul ăsta, mă simt ok la 41 excat așa cum m-am simțit la 28 sau la 35. Diferențele se văd doar pe propectele cosmeticelor folosite și oarecum în prețul lor, dar eu cu mine sunt la fel. Simt că am multă viață înainte, o mulțime de lucruri de făcut și parcă ceva mai mulți oameni care mă sună de ziua mea. 😀

Văd acum (e drept că am și niște ochelari noi) cum lucrurile din jurul meu prind contur și chiar dacă muncesc mai mult decât la 28 și cu mai multă pasiune față de cum o făceam la 35, mulțumirea sufletească la sfârșitul zilei de multe ori de neprețuit.

Continue reading De ziua mea

Buletin la 14 ani

Ca să nu facem decât două drumuri la secție, ne-am interesat pe net ce acte ne trebuiesc și ieri după amiază am plecat spre Secția de Poliție de care aparținem, cu actele la noi și fără prea mari speranțe, pentru că nu știam ce program e pentru depunerea actelor, pe site-ul Secției nu scrie programul, iar la telefonul de la informații nu răspunde nimeni.

Dacă vă interesează vă scriu mai jos de ce acte aveți nevoie dacă vreți să-i faceți copilului carte de identitate pentru că a împlinit vârsta legală pentru a avea una. By the way, formularea corectă nu este dacă vreți să-i faceți, ci aveți maxim 15 zile de când puștiul împlinește 14 ani ca să vă prezentați cu el la secție și să solicitați actul.

– Cerere tip (o completezi acolo);

Continue reading Buletin la 14 ani

2 octombrie – 14 ani

Au trecut 5 ani de când am scris postul ăsta și azi dimineață lucrurile la noi în casă s-au desfășurat exact la fel. Ok, n-am mai avut bomboane cu alcool, dar în loc de 2 cutii cu bomboane au fost 6. Deh, copiii mai mari, pretentii mai multe.

N-am cuvinte să descriu acum ce simt, au crescut, le iubesc din toată inima mea, le doresc să fie fericite și sănătoase și să se bucure de viață cu toată ființa lor. Pentru mine sunt încă niște copile (copilul Sonia și copilul Iulia) și probabil așa vor fi mereu.

La mulți ani Iulia și Sonia!

Nu pot sa scriu

Stau in fata noului meu laptop Asus, mai exact ăsta dacă intereseaze pe cineva. Am laptop nou pentru că cel vechi s-a stricat și era în garanție, așa că mi-am putut alege altul. Da, se poate și la noi. Eu l-am avut luat de la emag. Âsta nou e tot de la ei pentru că așa am vrut eu, dar îmi puteam lua banii pe cel vechi și cumpăra altul de unde voiam. Am vrut tot de la ei, și de data asta am ales unul mai ieftin. La diferență a mai adăugat Sorin o mică avere și și-a luat pentru el unul mai performant.

Când spun stau, vreau să înțelegeți că pur și simplu nu-mi vine să scriu nimic. O văd pe Tomata cât de frumoasă este mireasă alături de alesul său și mă bucur enorm pentru ei, le doresc o viață plină de împliniri! Citesc apoi la Arhi despre oamenii din Vaslui și mă întristez. Sigur, nu toți vasluienii sunt așa, dar din păcate mulți alți români sunt sunt în felul ăsta și nu contenesc să mă minunez de modul în care la noi e timpul loc de mai rău.

Tot nu știu ce să scriu. Nu că nu s-ar întâmpla și la noi multe. De exemplu, ieri am început să punem tapet în birou (de cumpărat l-am cumparat în weekend) și iese foarte frumos. Sper ca la începutul săptămânii viitoare biroul nostru să aibă altă față și să v-o pot arăta și vouă. Deși nu stăm aproape deloc acolo, doar când vine vreun client și când fac facturi sau plătesc furnizori, camera aia mi-e foarte dragă (a fost camera mea când m-am mutat prima dată la Sorin, în studenție) așa că-mi crește inima atunci când o văd că se transformă în bine. Apropo de camere, Cami ne întreabă dacă am făcut rocada hainelor de primăvara-vară cu cele de toamnă-iarnă. Bine, ea e o fericită cu dormitorul mic transformat în dressing, dar noi ceilalți ce facem? Eu amâm încă momentul, sunt în perioada în care port blugi și tricouri cu mâneca scurtă peste care arunc un sacou sau o vestă și gata ținuta. Până la iarnă mai vorbim.

Continue reading Nu pot sa scriu

Am o finuta noua nouta

Nici nu știu de unde să încep. Am avut ieri o zi foarte frumoasă umbrită puternic de o întâmplare foarte urâtă de care vă voi spune totuși în treacăt la sfârșit.

Pentru că nu am avut acces la blog câteva zile, n-am putut să vă anunț că săptămâna trecută, mai exact sâmbătă pe 14 septembrie mi s-a născut finuța de care v-am tot vorbit anul acesta. Am așteptat-o cu toții (părinți, bunici, nași, prieteni etc.) cu mare nerăbdare venirea ei, mai ales că Emilia, fina noastră, a fost internată cu o săptămână înainte în spital pentru că avea colul ușor deschis. Termenul sarcinii era pe 16 septembrie, Bebe Strumf a venit pe lume în 14.

Acum nu că este a mea, dar e o fetiță atât de frumoasă… Deși e nou născut, are niște trăsături foarte bine definite și-ți vine s-o pupi într-una, deși noi ne abținem cu greu. Și mirosul…miroase așa de frumos a bebeluș că parcă mi-ar plăcea să am un parfum cu mirosul ăsta.

Continue reading Am o finuta noua nouta

Ce as schimba la nunta mea

Nu știu ce le-a venit blogerițelor să vorbească despre nunți zilele astea, dar am văzut ieri la Cami cum a scris despre 5 lucruri pe care le-ar schimba la nunta ei și am zis să fac și eu un exercițiu de memorie și să văd ce-aș schimba, ținând cont că nunta mea a fost în cretacic, acum multe milioane de ani, undeva pe la sfârșitul mezozoicului, vara.

1. Aș schimba anotimpul în care are loc nunta. Fetelor, nu vă măritați vara! Machiajul meu meticulos făcut a crăpat în secunda în care am dat nas cu cele 40 de grade ale sfârșitului de iulie. A fost de vis. Norocul meu că am o față curată și pe vremea aia eram tânără, așa că mireasă mai naturala ca mine n-ați văzut. Dar nu-i vorba doar de machiaj, ci și de confort termic, imi amintesc că era atât de cald incat in una din fotografiile din biserică, Sorin avea o picatura de apă în barbă și mi-e greu să cred că era de la emoții.

2. Coafura. Nu cred că o mireasă din ziua de azi își poate imagina ca la nunta ei să nu aibă o coafeză sau un stilist personal care s-o aranjeze. Ei bine, deși a venit și la noi o doamnă coafeză care le-a aranjat pe soacre și cine a mai vrut, mireasa, adica eu, și-a prins părul singură, singurică. Nasol, dacă mă întrebați acum, minunat dacă erați în pielea mea atunci.

Continue reading Ce as schimba la nunta mea

Gustul esecului

Aveam 18 ani si jumătate și l-am simțit din plin. Nu, n-am picat la bac.

dacia cnFăcusem școala de șoferi pe o vreme de nici câinii să nu-i ții afară. Zăpadă, inghet, polei, Dacie, cam astea ar fi cuvintele care ar descrie cel mai bine perioada aceea. Nu orice fel de Dacie, ci una CN, cu spatele taiat exact cum este cea din poza.

Am fost un elev model care, deși atunci cand a urcat prima data în mașină s-a mirat că descoperă trei pedale (eram convisă că-s doar două, frâna și accelerația), a ajuns la sfarșitu perioadei de școlarizare să conducă cu mult curaj (ok, era inconștiență), schimbând toate cele 5 viteze ale CN-ului în mai putin de 100 m și luând virajele cu-a treia.

În ziua examenului,  tatăl meu a vrut neapărat să meargă cu mine (m-a condus chiar el cu Dacia lui, uitând probabil definitiv faptul că înainte cu doar o lună, când încercase să mă învețe pe roșioara lui manevrele prin poligon, a lăsat-o baltă repede, zicându-mi cât a putut el de voalat: Lasă tată, e mai bine să strici mașina școlii, nu pe-a noastră.). A cumpărat tata în ziua aia și două ciocolate mari, era exact în iarna din ’91-’92 și deja se găsea ciocolată ici colo. Voia să-mi dea câte una după fiecare probă reușită. N-am înțeles niciodată de ce dacă aveam trei probe (sala, poligon si oraș), el luase doar două ciocolate. În fine.

Continue reading Gustul esecului

Concediul în cuvinte, imagini și cărți

Am plecat vinerea trecută cu bagaje și gânduri de odihnă către locuri pline de soare blând și oameni dragi. Am stat două zile la părinții mei la Sihleanu, un sat brăilean cu istorie veche și plajă nouă. Mi-am luat cu mine o singură carte, Întâlnire cu viața de Cecelia Ahern.

Am stat la plajă pe malul Buzăului două zile înainte de plecarea la mare, ne-am antrenat un pic pielea pentru soarele litoralului. A fost perfect. Apa Buzăului a fost mică și l-am putut trece în picioare, am făcut plajă pe malul celălalt, pe un prund de nisip proaspăt apărut. 

Am început să citesc din carte pe plaja din Sihleanu și am făcut acolo cunoștință cu Lucy Silchester și scrisorile ei primite de la Viață, de la viața ei, desigur. Vă dați seama că în pauzele de râs și bălăceală mă gândeam cum ar fi să mă pot întâlni și eu cu viața mea, deși am vaga impresie că mi-e tot timpul în preajmă.

Continue reading Concediul în cuvinte, imagini și cărți

Un weekend la Transilvania House

Transilvania House e o pensiune de 4 margarete din Breaza. A găsit-o Ioana săptămâna trecută când căuta în disperare un loc aproape de București unde să mergem în gașcă și în care să uităm de lume pentru un weekend. Și cum cerințele copiilor erau ca locul ales să aibă musai piscină (da, exact, suntem dependenți), a ales, dintre mai mule oferte, Transilvania House.

Trebuie să recunosc că am plecat de acasă cu ceva ideei despre ce ne așteaptă, comentariile de pe site-urile de travel nu erau deloc flatante pentru oamenii de acolo, dar totuși am ales să mergem. Am zis că suntem împreună și sigur ne vom simți bine indiferent de ce va fi la fața locului.

Am avut dreptate, ne-am simțit foarte bine, ne-am distrat, am mâncat, ne-am jucat și mai presus de toate ne-am bălăcit până la epuizare.

Continue reading Un weekend la Transilvania House

Lucrătoarea

Femeia își găsise în sfârșit un serviciu bun. La Fabrica de lână pieptănată. Da, nici eu nu știam că există așa ceva. Sau exista. Lucra în schimburi, e adevărat, dar ce mai contează asta când ai stabilitatea unui loc de muncă, ai serviciul aproape de casă (își lua abonament pe o singura linie RATB) și tot ce avea de făcut la fabrică era să supravegheze o mașină mare și veche ce duduia din toate încheieturile (atunci când mergea) și prin care treceau mii de fire de lână.

În prima zi de serviciu un mecanic și șefa de tură i-au explicat ce are de făcut, trebuia să lege repede firele care se rupeau și să cheme mecanicul când intervenea vreo defecțiune la mașină. Simplu ca bună ziua.

În prima zi a legat ațe întruna pentru că cel puțin de trei ori pe minut se rupea o ață. A ajuns acasă epuizată și încrezătoare că mâine va fi totul mult  mai bine. N-a fost așa. E adevărat că ațele s-au rupt mult mai rar, dar asta pentru că mașina s-a defectat și mecanicul a întârziat foarte mult, pentru că avea și el mult de muncă. Din păcate nici zilele următoare situația nu s-a schimbat prea mult, mașina rupea ața mereu și se defecta de câteva ori pe zi, iar mecanicii nu mai apucau decât foarte rar să ajungă și la ea, celelalte lucrătoare îi solicitau și ele, așa că femeia noastră nu avea încotro și trebuia să aștepte. A aflat ea mai târziu că mecanicii aceia puteau fi stimulați cu ceva tărie și poate ar fi ajuns mult mai repede și la mașina ei, dar nu i se părea corect să procedeze precum colegele sale. Așa că aștepta…

Continue reading Lucrătoarea