Diferenta intre prieteni vechi si prieteni noi

N-am foarte mulți oameni pe care să-i pot numi din toată inima prieteni, dar sunt câțiva pe care mă bazez (sper că și ei fac la fel) și pe care nu i-aș schimba cu nimic.

Nu știu cum mi s-a dus gândul la asta (în ultimul timp am impresia că nu gândesc prea mult 😀 ), dar îmi puneam problema zilele astea la diferențele între prietenii vechi și prietenii noi, pentru că mie, practic, îmi sunt dragi toți la fel de mult. Și cum gândeam eu așa liniștită, îmi dau seama de o diferență majoră. Ce cunoaștere, ce pasiuni comune, ce suflete bune, etc. Nimic din toate astea nu contează când compari doi prieteni. Unul vechi și altul nou.

Cel mai important lucru, care ne leagă de prieteni mai mult decât orice  altceva, sunt amintirile comune. Dacă doi prieteni stau de vorbă și unul povestește ceva iar celălalt nu e în poveste, poate părea interesant la început, dar cu timpul, să depeni cu un prieten povești în care nu sunteți amândoi (sau măcar niște alți prieteni comuni, astea-s și mai mișto, dacă nu se pune problema de bârfă) devine neinteresant.

Continue reading Diferenta intre prieteni vechi si prieteni noi

Ținutele șic de altădată

De câteva zile lucrăm la cămăși. Știu, voi ziceți că-i simplu, dar nu-i chiar așa, mai ales când trebuie să faci sute. Cu mașina mea de cusut nouă și smecheră, m-am băgat să fac eu mărunțișurile, respectiv epoleți, buzunare, clape pentru buzunare, barete de mânecă (acelea cu care se prinde mâneca atunci când o ridici), manșete, etc. Cu ceva ajutor am reușit în cele din urmă și azi sunt sigură că terminăm comanda și până diseară vor fi toate călcate și împachetate. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, dar am simțit că e un moment bun să mă laud cu ce am învățat să fac. 😀

Vorbeam ieri cu fetele din atelier despre cum ne îmbrăcam noi când eram copiii și cât de cool ne credeam în hainele noastre de atunci. Bine, eu una nu mă simțeam chiar cool, fiindcă pe vremea aia nu cunoșteam cuvântul ăsta, dar interesantă mă vedeam sigur.

Țin minte că am mers odată la ziua unui coleg, întâmplător colegul era chiar fostul procuror Cristian Panait, și pentru petrecerea asta am vrut neapărat să mă îmbrac foarte elegant, respectiv cu o fustă dintr-o pânză înflorată făcută cu mâna mea la Atelier (asta era un fel de lucru manual pentru clasele 5-8). Am uitat să vă spun că aveam vreo 13-14 ani pe vremea când se întâmpla asta și scopul meu era ca la petrecerea respectivă să dansez măcar o singură dată cu un băiat care-mi plăcea și care, din păcate pentru mine, avea deja o prietenă, o fată tot din clasa noastră. 😀

Continue reading Ținutele șic de altădată

Din nou vineri

Urmează un sfârșit de săptămână plin, de data asta nu de muncă ci de evenimente intersesante, nu atât pentru noi cât mai ales pentru copilele mele.

Ieri am luat, în sfârșit, rochițele de dans de la croitorie (da, frate, altă croitorie, n-am avut timp să le facem noi :D) și azi are loc ultima repetiție ănaintea concursului de duminică. Primul lor concurs de dans. Știu nu trebuie să mă aștept la premii sau execuții de excepție, eu o să fiu mulțumite dacă le văd dansând. E clar că trebuie multă muncă pentru a ajunge sus.

Mâine, sâmbătă, vor avea o zi de excursie la Cascada Urlatoare. Vor merge acolo cu noua doamnă dirigintă, motiv pentru ei de a se cunoaște mai bine și de a descoperi împreună cea mai impresionantă cascadă de la noi din țară. Cred sincer că aceste căderi de ape este bine să le vezi când ești încă copil. Altfel îți rămâne întipărită în memorie Cascada Urlătoare, cu înălțimea ei de 15 m, la 13 ani (se putea și mai devreme) și altfel o percepi dacă o vezi prima dată la 40 ani.

Continue reading Din nou vineri

Ce ați dori să retrăiți?

Mai exact ce perioadă din viața voastră ați alege să retrăiți dacă vi s-ar oferi ocazia. Să zicem 1 an. Care ar fi acela? Condiția ar fi că întorcându-vă nu veți putea schimba absolut nimic din trecut, deci totul se va petrece întocmai cum a fost, doar voi veți avea mintea de azi.

Fata a ales, simplu, perioada de început a copilăriei sale, atunci când abia dacă putea lega câteva fraze, dar când mama era încă lângă ei. Gătea, făcea curat se chinuia zilnic să-i învețe câte ceva și uneori mergea să spele rufe la învățătoarea din sat, prea ocupată cu corectarea caietelor ca să mai poată să-și dea și rufele în două ape.  

A fost anul perfect pentru ea, n-a știut decât joc, joc și iar joc. Dar mai presus de toate, a fost ultimul an petrecut alături de mama. Un an mai târziu ea, mama, avea să plece poate pentru totdeauna…

Continue reading Ce ați dori să retrăiți?

Cofetăria

Mai întâi a fost Caraiman. Așa se numea cofetăria de peste drum de blocul nostru. Am locuit în cartierul respectiv până la 10 ani și n-am mai mâncat niciodată înghețată Polar mai bună ca cea de la cofetăria Caraiman. Îmi mai aminesc de acolo bomboanele cu cacao, bomboanele cu lapte și bonetele roșii ale vânzătoarelor. Erau de lux. Bonetele, zic. În toate magazinele vânzătoarele aveau bonete albe, numai cele de la cofetărie le aveau colorate.

Ne-am mutat apoi în alt cartier și Bujorul a fost numele celei de-a doua cofetării a copilăriei. Legat de ea am mult mai multe amintiri, începând cu celebra prăjitură tortuleț, cea care rămânea întotdeauna ultima pe rafturile cofetăriei și salva situația în după-amiezile ăn care mama nu ne făcea nimic dulce, continuând cu masa din stânga lângă care mi-am uitat racheta de tenis pe care n-am mai găsit-o niciodată și încheind cu paharul de citronadă băut în întregime de mine și cumpărat cu ultimii bani ai celei mai bune prietene, la fel de însetată și ea.

Tot acolo am mâncat primele prăjituri stând la masă cu prietenii după o serbare școlară sau în serile de iarnă când ne întorceam de la repetiții.  Evident seara nu mai găseam prăjituri, așa că ne luam citronadă și stăteam de vorbă până ne dădeau vânzătoarele afară. Ce mai vremuri!

Continue reading Cofetăria

Un weekend de poveste

Săptămâna trecută am tot încercat să ne programăm un weekend la mare. Am încercat atât de mult, încât sfârșitul de săptămână ne-a găsit la munte. 😀

Am ales  Pensiunea Rony  din Pietroșița, care niciunui localnic nu-i spunea nimic, dar despre care am aflat apoi, că trebuie să-i spui ”la Robert” ca să sune familiar oamenilor din zonă. Acolo în spatele porților înalte se întinde o lume minunată. Nimic nu te face să bănuiești ce te întâmpină dincolo de garduri. O cabană din lemn și-o curte ca-n povesti administrate de niște oameni, pe cât de puțini (5 cu tot cu proprietari), pe atât de primitori.

Am fi putut foarte bine să nu părăsim curtea mare și plină de animăluțe (includ aici, pe lângă iepuri, pisici, fazani, ponei, și leoaica 😀 ), dar am făcut sâmbătă o plimbare în zonă și-am fost până la cabana Bolboci, unde ne-am luat la întrecere în a arunca pietre cât mai departe în apa lacului, cu gândul la aruncătorii de greutate de la Jocurile Olimpice. Drumul până la Bolboci este parțial asfaltat dar peisajele îți taie respirația la propriu și dacă mă întrebați pe mine e mai frumos ca pe Transalpina. 😀

Continue reading Un weekend de poveste

Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 6 – Disneyland

Toată excursia noastră a pornit de la această zi. Adică ăsta a fost puntul de plecare, ideea principala, culmea sau cum vreți să-i spuneți.

Biletele le-am luat de acasă de pe net, cele mai ieftine pe care le-am găsit, respectiv 45 euro/o zi/două parcuri, idiferent ca esti adult sau copil. Bine am făcut, în felul acesta în dimineața de 28 iunie, fără să aruncăm vreo privire spre casele de bilete ale parcului, am lăsat mașina în parcarea Disneylandului (bdw, dacă n-ai un prieten cu pașaport anual la Disney, cum am avut noi, parcarea costă 15 euro/zi) și-am pășit în lumea magică a desenelor animate.

Disneylandul mi-a plăcut ca și organizare până în cel mai mic detaliu. Începând cu parcarea în care nu te învârți tu haotic căutând un loc ci ești îndrumat de stewartzi drăguți fix la locul pe care-l meriți 😀 , continuând cu organizarea cozilor infernale de la atracții, unde știai exact atunci când te așezai la coadă cât timp vei pierde acolo și terminând cu băncile și spațiile verzi amenajate impecabil în interiorul parcului.

Continue reading Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 6 – Disneyland

O nouă zi – oare îmi voi aminti de ea?

O nouă dimineață, o nouă zi.

Azi voi fi un om mai bun. Azi nu mă voi băga în scandaluri (nu că aș fi făcut-o până acum, dar e bine să nu uit să mă țin deoparte). Azi mă voi bucura de soare. Azi le voi spune celor dragi că îi iubesc. Azi e o zi importantă din viața mea, la fel ca toate celelalte.

Dacă azi am face ceva de care să ne amintim cândva? Ceva care să ne aducă aminte peste ani că ziua de 02,08,2012 am trăit-o. Nu, mers la serviciu și uitat seara la televizor nu se pune. Trebuie să putem face ceva mai mult de atât. Eu nu știu încă ce-mi va aminti peste ani de ziua asta, dar sigur găsesc eu ceva până diseară. E musai să fac asta pentru că au trecut deja prea multe zile de care nu-mi amintesc. 🙁

Știați că viața unui om ajuns la 40 ani, să zicem, numără nu mai puțin de 14600 de zile? De câte dintre ele vă aduceți aminte?

Pomii de azi și de altă dată

Am în curte doi pomi fructiferi, un măr și-un păr. I-am cumpărat micuți de tot acum 4 ani, ne-am uitat la ei ca la icoane să-i facem mari și să mâncăm fructe din ei. La umbra nici nu ne-am gândti, mai degrabă voiam să astupe cu frunzișul lor gardul oribil și casa veciunului din spate.
Anii au trecut și dacă din măr am mai mâncat câte-o fructă, părul are o poveste mult mai grea de înțeles. El a crescut lung ca o prajină cu două trei crengi de jur împrejur, deși pe eticheta lui la cumpărare scria că e un păr pitic. A făcut și el flori multe încă încă din al doilea an de viață, dar au căzut repede toate și n-am văzut nici măcar o coadă de pară în anul respectiv. Anul trecut a făcut fix trei flori. Vă dați seama că n-am avut pretenții la fructe, dar anul ăsta a fost plin de flori așa că pretențiile noastre, la cele 8 pere care s-au prins și cresc acum sub ochii noștri, sunt imense.

Pomii ăștia doi îmi amintesc mie de curtea bunicilor de la țară. Avea bunica un măr la portiță (portița era granița dintre curte și grădină) care ne asigura porția zilnică de vitamine pe tot parcursul verii. La mere se adăugau desigur și alte fructe delicioase, vișine, prune și, atunci când vecinul se îmbuna, cireșe. Aveam fructele la o întindere de mână și nu de puține ori acestea ajungeau în burțile noastre fără să vadă picătură de apă. Nu le spălam, deși noi, acasă și la grădiniță, învățasem că fructele nu se mănâncă nespălate.

Pomii din curtea bunicii aveau fiecare povestea lui pe care noi o aflasem de la părinții noștri. Erau și poveștile lor, ale părinților. Crescuseră odată cu copacii din curte și mă bucur că și fetele mele vor avea de spus o poveste legată de mărul și părul din curtea noastră de la București, împreună cu care vor crește. Va fi desigur  o diferență între povești. Fructele de azi trebuie musai spălate, dar important e că avem fructe. 🙂