Category: amintiri

Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 4 – Paris

Ziua 1 – Budapesta, ziua 2 – Salzburg, ziua 3 – Strasbourg

Situația devine fierbinte. În ce-a de-a 4 dimineață a vacanței am fost leneși. Ne-am trezit târziu, am luat micul dejun, am ridicat tabăra și-am pornit plini de voiosie spre Paris. Mai exact spre Village Parisian, un camping cum n-ați mai văzut. O minunăție. Aproape că nu-ți mai trebuia să pleci de acolo. Ce dacă erai la o aruncătură de băț (ok, bățul trebuie să fie aruncat de un olimpian) de Disneyland.

Deși între Strasbourg și Paris sunt doar vreo 450 km, v-am spus că am fost leneși, așa că am ajuns la camping cu ceva emoții. Știam că au recepția deschisă până la 19,00,  noi am ajuns la 19,25, aproape că mă vedeam dormind în parcarea de la poartă. Norocul nostru că de fapt era cineva la recepție pana la 20,00 și când le-am spus că venim din România, ne-au înmânat imediat actele gata completate (făcusem rezervari pentru că aici ne-am abătut un pic de la reguli și n-am mai stat la cort, am închiriat pentru toți 7 o căsuță de genul acesta) și ne-au încasat imediat diferența pe care o mai aveam de plătit.

Continue reading Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 4 – Paris

Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 2 – Salzburg

Ziua 1 – aici

Vorba vine Salzburg, pentru că noi practic am ajuns duminică seara în campingul Nord Sam din oraș și abia am reușit să punem corturile și să ne minunăm de frumusețea locului că se și făcuse miezul nopții.

Vreau să vă spun însă că atât de frumos e la Nord Sam că deși a doua zi de dimineață am strâns corturile pe o ploaie mocănească și le-am vârât ude în mașini, ne hotărâsem deja ca la întoarcere să poposim din nou aici, de data asta pentru vreo trei zile.

Campingul e ținut de o singură famile formată, dacă nu mă înșel din 7 membri. Aceștia reușesc să țină locul impecabil, începând de la locurile de campare, continuând cu dușurile și toaletele și terminând cu croisantele pe care le poti comanda de seara și pe care le iei dimineața la prima oră proaspete de la recepție.

Continue reading Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 2 – Salzburg

Azi reintram în România

S-a întâmplat ceva cât am lipsit?

Azi plecăm de la Budapesta și ne oprim undeva pe Transalpina pentru o ultima noapte de excursie, pentru că nu se face să cutreieri Europa și să nu fi văzut zona asta.

A fost frumos, a fost de vis, ca să zic așa. A fost Budapesta, Salzburg, Strasbourg, Paris, Bruxelles, Luxemburg, SAlzburg din nou, Budapesta din nou și azi Sibiu. Suntem acum cu bateriile încărcate și cu amintiri cât pentru 6 concedii. O să încerc săptămâna care vine să vă povestesc cum a fost. Aș vrea să vă povestesc pe zile și cu tot cu cheltuieli. A, și cu poze, evident.

Până atunci mai am două zile de concediu, așa că vă rog să mă lăsați să mă bucur de ele. 🙂

Continue reading Azi reintram în România

Shit happens

Mă uitam ieri la un film în care doi puști (o fată și-un băiat) încercau să se cunoască povestind fiecare despre el lucruri rele care i s-au întamplat sau pe care le-a făcut. Băiatul spunea că s-a rostogolit cu scheibord-ul,  fata că a căzut dintr-un copac și si-a spart capul, el că a fost martor la o altercație unde s-a tras cu arma, ea că prietena ei a murit împușcată în timp ce mergeau la un club, și tot așa până au ajuns la chestii de genul ”mama are cancer”, unde m-au pierdut definitiv, dar din discuția lor am înțeles ceva. E mult mai ușor să te apropii de un om atunci când știi care-s lucrurile rele pe care le-a făcut.

Evident m-am pus în situația lor și m-am gândit ce-aș fi spus eu dacă ar fi trebuit să recunosc câteva dintre cele mai rele lucruri pe care le-am făcut sau care mi s-au întâmplat. Aș avea așa:

  • undeva pe la 13-14 ani, am lovit cu bicicleta o fetiță în parcul Chindiei din Târgoviște. A fost un moment foarte, foarte nasol, nu doresc nimănui să-l trăiască, eu coboram cu bicicleta o panta și fetița s-a smuls pur și simplu din mâna mamei ei și s-a aruncat în fața bicicletei mele. Din fericire copila a avut doar câteva zgârâieturi și probabil a tras o sperietură zdravănă, dar și eu am fost super-afectată atunci, credeam că sunt un fel de criminal or something. Grrr…
  • A doua ca și intensitate s-a întâmplat când eram mai mică și fost atunci când i-am spart geamul vecinului, poveste spusă, nu mai discutăm.
  • A treia a fost după parerea mea și cea mai gravă, s-a întâmplat prin clasa a-VIII- a și s-a lăsat cu sânge. Am căzut de pe bara pe care noi fetele ne etalam talentele de gimnaste, am căzut, zic, în așa hal încât m-am dat cu gura de bara de jos, iar dinții mi-au ieșit prin pielea de sub buză.  A fost groaznic și s-a lăsat cu urmări, dacă mă uit atentă în oglindă văd și azi locul prin care dinții mi-au perforat  pielea.  Dar dacă voi credeți că asta m-a oprit pe mine din cariera-mi fulminantă de ”campioana blocului” la gimnastică, vă înșelați amarnic.

Continue reading Shit happens

Am trecut și eu prin asta

Nu știu dacă ați citit postul anterior, dacă n-ați făcut-o nu-i timpul trecut, pentru că ce scriu acum are mare legătură.

Să fi avut eu vreo 10 ani pe vremea când descoperisem pasiunea pentru tenisul de câmp și, cum printre blocurile în jurul cărora am copilărit, nu erau câmpuri, de terenuri de sport nu vă mai spun, găseam o mare plăcere în a trimite cu putere mingea de tenis în pereții blocurilor. Și ca orice copil cu ceva minte, nu făceam asta la blocul meu, mă gândeam că îi zdruncin rezistența cu loviturile mele, așa că mă jucam cu racheta și mingea în peretele blocului de vizavi.

Alesesem peretele blocului cu geamurile cele mai rare și mai mici, copil deștept, vă spuneam. Azi așa, maine așa, întrebarea nu era dacă nu cumva voi sparge unul din geamurile locatarilor, ci când îl voi sparge. Evident că eu nu gândeam așa atunci, eu îmi vedeam doar de antrenamentul meu și de bucuria jocului. Trebuie să vă mai spun și că nu eram singura care făcea asta, știți voi, blocuri multe, copii nenumărați, talente cu nemiluita.

Continue reading Am trecut și eu prin asta

Au trecut repede

Gata cu sărbătorile, a fost scurt, a fost frumos și dacă nu luăm în calcul faptul că sâmbătă seara a bușit o priză de-a căzut lumina în toată casa, au fost chiar niște sărbători frumoase, petrecute cu familia, cu prietenii, cu plimbări și cu ploaie.

Am fost la înviere, ne-am udat până la piele, dar am venit acasă cu lumină. Duminică am vizitat niște prieteni care și-au făcut o casă foarte faină pe lângă Popești Leordeni, și chiar dacă afară ploua, noi am stat în curte, în pridvor cumva, exact așa cum de mult mi-aș fi dorit, să aud și să văd ploaia fără ca un geam sau o umbrelă să fie între noi și eu totuși să fiu bine. Îmi dă asta un sentiment de eu sunt bine orice s-ar întâmpla.

Ieri, pentru că soarele a fost mărinimos și s-a arătat mai mult, am făcut o plimbare cu bicicletele până în parc, am citit și-am jucat rummy. Bine, n-am câștigat eu, dar nu asta-i important. Important e că au fost niște sărbători frumoase, dar care acum au trecut. Amintirile însă sunt acolo și le vom purta cu noi peste ani.

Continue reading Au trecut repede

Espadrilele

Eram de vârsta fetelor mele și mergeam cu familia, cu dacia roșie cu număr de Dâmbovița, la  bunici, adică la Brăila, vorba lui Creangă: locul nașterii mele.

În drum spre Brăila opream mereu la un magazin universal din Ploiești, a cărui alimentară cu autoservire (un fel de supermarket al zilelor noastre) era mult mai aprovizionată față de ce aveam noi la Târgoviște și mama lua câte ceva de acolo pentru bunici. Cât timp ea era la alimentară, noi (eu cu frate-meu) ne plimbam prin magazinul mare și aveam o atracție deosebită pentru raionul de încălțăminte și cel de ceasuri. De data asta ăștia de la Ploiești băgaseră niște espadrile colorate (negre, albastre și roșii) la care nouă ne-au sclipit ochii, nu uitați că vorbim de epoca tenișilor Drăgășani. Ne-am uitat la preț, nu era mare, 85 lei. O nimica toată pentru noi copiii, o avere pentru părinții mei la vremea aceea.

Am alergat amândoi la mama și i-au spus că am găsit niște espadrile extrem de frumoase pe care ni le dorim cu orice preț. Mama nu ne-a zis nu, dar nu ne-a zis nici da, a lăsat-o în coadă de pește, ne-a sugerat că poate ne ia când ne vom întoarce de la bunici și am plecat astfel mai departe în călătoria noastră fără espadrile noi și foarte-foarte bosumflați. Nici nu-mi mai amintesc cum a fost atunci la țară, știu doar că la întoarcere ne-a spus mama că ne vom opri la Ploiești și ne vom lua mult doritele încălțări.

Continue reading Espadrilele