Jurnal de consilier local – săptămâna 157

În tricou cu mânecă scurtă și șlapi, încep să scriu jurnalul cu soarele desenând umbre pe dalele terasei. Ai zice că nu mai are cine știe ce putere acum pe sfârșit de toamnă, dar aici sus reușește să păstreze o aparentă senzație de vară. Și nu mă plâng, mi-e bine.

Până joi eram  chiar pregătită să scriu în jurnal că săptămâna asta nu s-a întâmplat mai nimic, tot obișnuitele ședințe de consilii de școală și câteva discuții cu cetățenii. A fost în schimb la serviciu o vrie. Un du-te vino și-un ritm de venit, lucrat și plecat comenzi (cu încasările nu-i chiar același ritm), încât zici că toată lumea voia comanda azi, lucrată azi, livrată azi și plata anul viitor. Doar că nu se poate așa, că nu luăm produsele din raft și le trimitem. Noi le facem.

Și în timp ce la serviciu lucrurile au continuat în ritmul lor, de la primărie am primit joi două convocatoare la distanță de câteva ore. Unul din ele pentru o ședință de îndată joi la ora 20:00, iar celălalt pentru luni, tot o extraordinară, una specială cu 26 de puncte.

Dar să le luăm pe rând. Ședința de joi seara s-a făcut urgent pentru că vineri urma să dea guvernul o Ordonanță de Urgență pentru limitarea cheltuielilor pe 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar.

Practic, se propune ca, în anul 2023, ordonatorii de credite ai autorităților și instituțiilor publice să nu încheie angajamente aferente următoarelor categorii de cheltuieli: furnituri de birou, alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare, reparații curente, bunuri de natura obiectelor de inventar, cărți, publicații și materiale documentare, consultanță și expertiză, pregătire profesională, studii și cercetări, contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere.

Totodată, primarii au obligația de a dispune măsuri, astfel încât plățile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la titlul „Bunuri și servicii” să fie de cel mult media plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie. Aceste prevederi nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acțiuni și programe de sănătate, precum și în cazul cheltuielilor aferente unităților de învățământ preuniversitar și universitar.

O aberație dacă mă întrebați pe mine, că mai avem fix 2 luni și se termină anul, nu ”îngrași porcul în ajun” sau nu-l slăbești în cazul nostru, cel mult bulversezi autoritățile locale și mai mult decât sunt deja.  Nu e cazul la Sectorul 3, aici se găsesc soluții, se face ședință de îndată pentru rectificare de buget, îl suplimentează cu 232 milioane, și în primul rând pune deoparte capital social 88 de milioane de lei pentru societăți. Apoi, duce la DAPD (pavele și borduri) încă 76 milioane. Să facă lucrări ca cea din poză. Dacă ne uităm la sume în buget, numai la secțiune de cheltuieli cu bunuri si servicii, acolo unde guvernul zice ”nu mai cheltuiți” ai noștri cresc suma cu 78 milioane. #S3ceimaibuni

Am avut așadar joi seara ședință și, pe lângă rectificarea asta, s-a votat și o nouă structură a cheltuielilor din creditul avut de Primăria S3, unde s-au mutat banii de la terminarea sălilor de sport preluate de la PMB  (pentru că, vezi doamne, acum pot fi cheltuiți din bugetul local) și de la construcții de parcări și de la amenajări parcuri și de la amenajări străzi și de la Sala de Scrimă de la 195 și s-au dus la reabilitare termică la blocuri (deja reabilitate marea lor majoritate). Dar pentru că au aflat că banii din PNNR se dau doar pentru lucrări începute, s-au asigurat ca au bani să înceapă sute de șantiere. Cu accent pe cuvântul înceapă.

Un alt punct pe ordinea de zi a fost aprobarea indicatorilor economici pentru panouri solare si reabilitarea lifturi la încă 43 de blocuri din sector, unde contribuția proprietarilor va fi de 10% și a tuturor celorlalți cetățeni de 90%. Se încep lucrările pentru că dacă sunt începute, se pot apoi obține bani din PNNR dacă avem noroc. Dacă nu, rămâne cum am scris mai sus, cei care locuiesc la case sau în blocuri noi, sau în blocuri ce nu vor beneficia de reabilitare, vor plăti (din bugetul local, care se presupune a fi folosit în folosul întregii comunități, nu la repararea de proprietăți private) așa cum au făcut și până acum.

Mâine va fi dimineață sedința extraordinară de care vă ziceam la început, cea cu 26 de puncte. Pe lângă multe proiecte de învățământ dual, mai avem acolo creșteri de capital social (cum altfel!) și credite la societăți.

Este pe ordinea de zi și un proiect privind Regulamentul de plantare, de îngrijire a copacilor și de susținere a dezvoltării durabile a spațiilor verzi din Sectorul 3, depus de colegul meu Lucian Judele. Evident că proiectul a primit aviz de nelegalitate, pentru că erau acolo prevăzute și niște sancțiuni pentru cei care nu respectă regulamentul, iar la noi nu se poate cu sancțiuni. Vom vedea cum vor vota mâine colegii de la celelalte partide. Până atunci bucurați-vă de weekend și de vremea bună!

Mai avem de parcurs 51 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 75 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.