Jurnal de consilier local – săptămâna 183

Citesc o carte care-mi place mult. Încerc să-mi amintesc când am început-o și mintea îmi spune că au trecut deja câteva săptămâni de atunci. Au trecut de mult pentru mine timpurile în care terminam o carte care-mi plăcea în două zile. Și nu-s decât patru ani de atunci.

Am mai trecut o săptămână. Mă gândeam de dimineață ce să scriu azi în jurnal și ce să las deoparte. Deși îmi par scurte săptămânile astea, ele sunt pline de evenimente, ședințe, întâlniri, vizite, studiat de documente și o epuizare fizică pe care corpul o resimte și mintea refuză s-o facă.

Am început luni cu ședință de CL. V-am zis săptămâna trecută de cele 65 de puncte de pe OZ, nu le reiau. Așa cum m-am așteptat, ce trebuia să treacă a trecut, ce nu trebuia n-a trecut. De răspuns la întrebări nu s-a răspuns deloc, mergem mai departe. Nu pot ei tăcea cât putem noi întreba.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 183

Jurnal de consilier local – săptămâna 182

Dacă am avut în viața asta săptămâni mai grele decât asta la serviciu, acum am uitat de ele și voi merge mai departe cu amintirea că tocmai am încheiat cea mai grea săptămână. Și nu-i vorba de suferințe sau mai știu eu ce drame reale. E despre greu în sensul de epuizare fizică, de muncă brută făcută cu mintea, cu mâinile, cu ochii, dar mai ales cu sufletul. Și bineînțeles făcută cu gândul să-ți iasă. Și a ieșit. În doar o săptămână. Dacă și în politică ar fi tot atât de ușor (știu că ziceam că a fost greu) și s-ar vedea rezultatele într-o săptămână…dar nu suntem acolo.

Marți am primit convocatorul pentru o nouă ședință de Consiliu Local pe 22.04.2024, la ora 11:00. Am apucat doar să-l tipăresc, ceea ce mereu fac, pentru că-mi iau notițe pe el în timp ce citesc proiectele și cum spunea ieri o deputată ”în viață nimic nu e mai bun ca 2-3 notițe”. Doar că la Sectorul 3 nu-i vorba niciodată de 2-3 notițe. Am agende întregi cu tot felul de date despre miile proietele pe care le-am citit în acești aproape 4 ani. Revenind, am tipărit convocatorul și am citit Ordinea de Zi până la punctul 10. Am simțit real cum mi se albește părul în cap când am înțeles că se vor duce trei contracte mari de 150.000.000 lei către o firmă a primăriei aflată în insolvență, căreia înainte de insolvență i-au trebuit 5 ani să termine o creșă.  Și acum vorbim de contracte care nu-i vor afecta doar pe părinții care au copii de vârstă antepreșcolară, vorbim de modernizare infrastructură pietonală pe domeniul public, de servicii de întreținere și amenajare urbană și de amenajarea curților unităților de învățământ. Va fi de vis, vă zic de acum!

Miercuri mi-am făcut curaj și-am început să citesc pe rând, metodic, așa cum fac de obicei, cele 65 de puncte de pe ordinea de zi. Nu v-am zis că-s 65? Vă spun acum.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 182

Jurnal de consilier local – săptămâna 181

Am avut din nou o săptămână fără ședință de Consiliu Local, dar cu multe ședințe la școli și una la Comisia pentru locuințe. Și-au fost și depuneri de candidaturi pentru CGMB (Consiliul general al Municipiului București), dezbateri interne și o Conferință Municipală. Nu pot să spun că am avut o săptămână ușoară, dar n-a fost nici cea mai grea.

La Comisia pentru repartizarea locuințelor am avut de solicitat actele pentru repartizarea unor dependințe care au fost uitate de-a lungul timpului când s-au vândut locuințe din fondul locativ de stat. E ceva rău în felul în care au fost făcute acele vânzări și e în continuare rău pentru că, de exemplu acum noi repartizam o boxă la un subsol cuiva care oricum o folosește de când și-a cumpărat apartamentul (zeci de ani în urmă) și care acum va plăti o chirie pe spațiul ăsta către AFI (Agenția Fondului Imobiliar), iar după o perioadă de timp omul va face cerere să cumpere acea boxă și abia atunci AFI se va putea descărca de această dependință dintr-un imobil care nu mai e al lui de zeci de ani. Așa-i că v-am pierdut? Aia zic. Și repartiția asta care nu are legătură cu nimic din ce administrează sectorul 3 e făcută de către noi pentru că există încă un HGCMB din 2003 care ar fi trebuit abrogată de mult. Și v-am dat doar un exemplu, dar sunt mai multe.

La școli subiectele din perioada asta sunt legate de aprobări de transferuri, aprobări de burse sociale, inființări de comisii de admitere și multe alte subiecte unele mai simple, altele mai delicate, dar toate importante pentru cineva.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 181

Jurnal de consilier local – săptămâna 180

Pare a fi săptămână de bilanțuri, dar să vedem dacă-i așa.

Se încheie campania de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare și vă mulțumim mult pentru fiecare semnătură în parte. Am reușit, cu ajutorul oamenilor, să strângem numărul de semnături necesare pentru a fi prezenți pe buletinul de vot. N-a fost ușor, n-a fost nici greu, ceea ce contează de fapt e că am văzut susținerea oamenilor cu care am interacționat. Și vă spun sincer, că eu una îmi iau motivație din asta. Să mă gândesc că există atât de mulți oameni care-și pun speranțele și încrederea în noi, mă face să cred că nu-i totul pierdut și țara asta poate fi și altfel, important este să nu ne oprim din a face lucruri bune.

In partid s-a închis perioada pentru depunerea candidaturilor interne pentru consiliul local și s-au deschis cele pentru consiliul general.

Azi și mâine se votează în filială candidații pentru funcțiile de consilieri pentru mandatul următor. Mă bucur că și-au asumat răspunderea unui nou mandat mai mulți consilieri actuali, dar și mulți alți colegi noi extrem de muncitori și foarte buni profesioniști. Le urez tuturor succes și îi asigur de toată susținerea mea. Într-o lume perfectă, ei toți ar fi fost niște excelenți consilieri locali și nu numai. Din păcate nu suntem acolo și va trebui să-i departajez cumva la vot.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 180