Jurnal de consilier local – săptămâna 172

Am luat serios în considerare dimineață dacă să scriu jurnalul pe terasă. Atât e de frumoasă vremea la București în prima jumătate de februarie. N-am făcut-o, dar tot plănuiesc să-mi petrec minim 6 ore afară astăzi. Așa că încep direct și o iau pe zile.

Luni – Pentru că urmează o săptămână cu zile pline de ședințe și va culmina vineri cu un export care trebuie să plece și nu-i nici pe departe gata, a trebuit să mă organizez cumva și să-mi respect programul pe ore. Într-o zi o să vă dau un exemplu din acesta de program, nu doar scris, ci și respectat la oră, care pe mine mă ține concentrată și mă ajută să duc totul la capăt și să-mi găsesc și timp să respir.

Marți – Ședință la comisia pentru repartizarea locuințelor. Am avut de aprobat repartizarea a trei locuințe convenabile (sunt niște locuin

țe cu o chirie mai mare și mai greu de întreținut decât cele sociale) o garsonieră și două apartamente cu 2 camere. Cum listele de așteptare sunt aprobate deja, atunci când se eliberează o locuință de genul acesta, cei care urmează s-o primească sunt obligați să-și reînnoiască dosarul, adică să dovedească că nu s-a schimbat nimic în bine (nu și-au cumparat casă, nu și-au cumpărat mașină, nu le-a crescut sau scăzut venitul, nu s-au căsătorit, în unele cazuri, etc) de la înscrierea pe liste și până la momentul repartiției.

Miercuri – Am avut ședința de buget în care s-au discutat doar proiectele care nu mai fuseseră avizate. Adică 4 proiecte, printre care și proiectul de buget. Anul acesta Sectorul 3 începe cu un buget de 2.659.208.000 lei. Dacă vă e greu să citiți sau să rețineți numărul ăsta, o să rotunjim la 550 milioane de euro. Din aceștia, 17,5 milioane euro sunt dobânzi pe care le vom plăti anul acesta pentru împrumuturile pe care le aveam. Nu rate, dobânzi. Ratele sunt și ele acolo, dar se presupune că am făcut ceva cu banii ăia, cu dobânzile n-am făcut nimic, doar le plătim.

Joi – Am avut o ședință de Consiliu Local din cele maraton, de 9 ore. Am avut cetățeni prezenți în ședință și vă spun sincer că îmi crește inima când văd oameni implicați. Dacă o lungă perioadă i-am admirat pe cei trei cetățeni care vin constant și semnalează probleme în consiliu (Victor Popa, Marian  Șteică și Dragoș Saulea), de data asta

au fost prezenți mulți alți cetățeni care au venit să spună public problemele cu care se confruntă în sector.  Felicitări tuturor! Dacă am avea tot timpul așa o comunitate implicată, eu cred că toate autoritățile și-ar face treaba mai conștiincios. Toate autoritățile. Din păcate aproape toate proiectele nocive de pe ordinea de zi au fost aprobate, inclusiv 42 km de garduri. Nu m-ar mira ca data viitoare să vină la aprobat un contract pentru haine în dungi.

Vineri – Exportul a plecat și odată cu el s-a risipit și presiunea săptămânii. Urmează un weekend frumos dar plin și el de activități. Am fost azi la cumpărături, și noi, ca și primarul, ne cumpărăm mâncare pentru minim 3-5 zile, că nu ajungem des în magazine. Am cheltuit 672 lei și dacă excludem cei 3 l de ulei, 30 ouă și 4 pachete de orez, nimic din ce am cumpărat nu va mai fi în cămară sau frigider și săptămâna viitoare.

Sâmbătă – Azi am profitat de vreme și, cum eram curioasă de multă vreme să văd parcul dendrologic de la Chitila, i-am luat pe ai mei și-am plecat într-acolo, recunosc, cu mari speranțe. N-a fost să fie, n-a ajutat nici anotimp

ul, desigur, dar parcul mi s-a părut unul extrem de mic. Practic în 20 de minute l-am parcurs de la un capăt la celălalt cu tot cu oprit la pozat păsări și arbuști. Probabil că la vară va arăta altfel, dar tot micuț va fi.

Duminică – azi am fost cu colegii mei să-i întrebăm pe oamenii din Sectorul 3 dacă ei se descurcă să mănânce 3 zile cu 46 lei, ca primarul nostru. E ușor de presupus ce au răspuns cetățenii, un tânăr chiar a zis că-i pare rău că-i duminică și nu-și permite să vorbească urât că ar avea și el un mesaj de transmis domnului Negoiță. Un alt domn a fost chiar amuzant când a zis că da, el s-ar descurca cu 46 lei 3 zile, dar i-a tăiat elanul soția sa care i-a spus liniștită: Ba nu te-ai descurca deloc, dragă! Femeia avea, ca întotdeauna, dreptate.

Mai avem de parcurs 36 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 19 times, 1 visits today)
Prostanol

Citind acest jurnal de consilier local, mă întreb dacă participarea publicului la ședințele Consiliului Local ar crește dacă acestea ar fi mai transparente și mai ușor de înțeles pentru oamenii obișnuiți? Nu ar trebui să încurajăm într-un mod mai activ implicarea cetățeanului în procesele de decizie? Opinia mea este că această legătură între administrația locală și locuitori ar putea fi îmbunătățită în mod considerabil.

Nina

Aveți dreptate! Încă de la începutul mandatului am încurajat cetătățenii (mulți nu știu că au posibilitatea să facă asta) să vină și să-și susțină punctul de vedere în ședința publică. Ca vocea lor să fie auzită nu numai de cei din primărie și consiliul local, ci și de ceilalți cetățeni care se confruntă, poate, cu aceleași probleme. Oamenii au înțeles și au început să vină în număr din ce în ce mai mare, și mai mult, au început să vină și să intervină pe proiectele supuse votului. Bineînțeles că e loc de mai mult decât atât pentru că da, legătura cu cetățenii este esențială dacă vrei să poți administra bine un oraș/sector.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.