Tag: munca

Aștept ceva

Sunt sigură că nu numai mie mi se întâmplă asta, dar zilele astea la mine se manifesta mai intens decât altă dată.

Am impresia că tot ce fac e așa, în virtutea inerției, până trece ceva, unde ceva-ul e un termen de predare, e o zi din calendar, e un moment, e o intâlnire, e ceva. După care invariabil ceva-ul trece, toată lumea e fericită, planetele se aliniază și eu mă trezesc după o vreme, scurtă, că asta-i problema, că aștept să treacă alt ceva, după care sunt sigură că lucrurile vor reveni la normal. Unde normal e atunci când ai timp dimineața să-ți bei în tihnă cafeaua, îți poți lua gustarea la 10,30, poți lucra fără alte întreruperi până la prânz, îți poți duce copiii la școală și te poți opri să admiri pomii înfloriți de la marginea parcului în drum spre casă. Normal e atunci când ai o oră rezonabilă a sfârșitului de program, când poți face seara o prăjitură pentru ai tăi, când îți începi ora de lectură mai devreme de unu dimineața, normal e (mai spuneți și voi).

Din păcate de vreo trei luni normalul ăsta nu mai vine și eu mă simt din ce în ce mai fără vlagă. Nu vă gândiți că nu-s învățată cu program prelungit și multă muncă, numai că de data asta…

Continue reading Aștept ceva

În loc de recomandările săptămânii

Am vrut ca azi să uit de blog (așa cum am făcut și ieri, deși el ar fi meritat o aniversare, a împlinit 3 ani de .ro și trebuia să-i fac măcar un tort 🙁  ), numai că azi n-am mai putut. Face atât de mult parte din mine, încât am lăsat la o parte partida de căcat călcat rufe care mă așteaptă (am două coșuri pline, trebuie să fac ceva cu ele urgent) și plimbarea cu bicicleta proaspăt coborâtă din pod, pentru a scrie câteva cuvinte aici.

Am o bună dispoziție de zile mari, e probabil de la primăvara-vara de afară, dar nu numai. Mă bucur că am terminat cu bine aglomerația de comenzi (mai sunt, dar pe astea le putem face în ritmul nostru obișnuit, nu pompieristic cum am făcut în ultimele două săptămâni, când am făcut din noapte zi și din odihnă câmp de bătălie). Mă bucur că am timp să desenez, să scriu (eu tot mai scriu la cartea asta, sper ca într-o zi s-o pot publica), să mă plimb cu bicicleta, să joc remi cu prietenii, să plantez flori și să mă bucur de soare.

Zilele sunt parcă din ce în ce mai frumoase, vacanța se apropie cu pași mai repezi decât credeam (asta nu-i tocmai bine, că mai sunt ceva bănuți de strâns), ne-am făcut planuri mai amănunțite referitoare la Turul Europei cu cortul și suntem foarte mulțumiți de ce a ieșit pe hârtie, sperăm numai ca socoteala de acasă să fie măcar pe aproape cu ceea ce se va întâmpla în târg.

Continue reading În loc de recomandările săptămânii

Săptămâna 8

Ziua 57, 64,2 kg

Am intrat aseară pe la unsprezece în casă târându-mi picioarele cu lenea omului răpus de munca fizică. Eram în atelier de la șapte dimineața și ieșisem doar să mănânc și să și să-mi duc/aduc fetele de la școală. Ce bicicletă, ce ceaiuri, ce apă? Nimic din toate astea nu le-am făcut ieri. Nici alaltăieri. Ok, am mai scăpat câte un pahar cu apă pe ici pe colo, dar în rest…

Am încheiat săptămâna cu exact atâtea kg câte aveam și vinerea trecută. Mă gândesc că săptămâna care vine urmează poza celei de-a doua luni de când am început proiectul ăsta cu dat grăsimea jos, dacă îi pot spune așa. Dacă aș trece măcar pragul în jos spre 63 și aș fi mulțumită, numai că asta nu se poate obține din cuvinte, trebuie și ceva muncă și oricât de mult aș lucra eu în atelier nu cred că despre astfel de muncă e vorba.

Vestea bună este că de partea cu mâncarea încă mă țin, nu mănânc după 7 nimic, îmi iau gustările in cele mai multe dintre zile. PArtea proasă este că fac bicicleta doar de câteva ori pe săptămână și numai dimineața că seara ajung prea târziu în casă pentru a mai face exerciții.

Continue reading Săptămâna 8

1 Martie

Nu vreți să știți în ce viteză sunt:

  • mărțișoarele pe care le-am făcut zilele trecute au nevoie de șnururi și pliculețe. Voi delega această sarcină către membri mai mici și mai îndemânatici ai familiei.
  • la ora nouă vine prima mașină să încarce marfa comandată ieri de care încă nu ne-am apucat. Doar materialul e croit și clientul știe asta. Sper numai să nu trimită un camion.
  • aș fi vrut să am azi o zi liniștită de mărțișor, una în care să-mi amintesc de felul în care purtam mărțișoarele pe vremuri. Va trebui să mă mulțumesc cu a-mi prinde în piept un trifoi cu patru foi.
  • sper ca voi să aveți mai mult timp și să vă bucurați în tihnă de începutul ăsta de primăvară. Ce dacă aseară a nins și dimineață când m-am dus să iau laptele din cămară, încălțată doar în papuci, m-am afundat in zăpadă până la glezne. Nu ne sperie pe noi câțiva fulgi. Primăvara vine și asta n-o poate nimeni contesta.
O zi minunată vă doresc și spor la lucru să aveți!

Continue reading 1 Martie

Multe, multe comenzi

Și toate cu termen scurt de predare. Prevăd vreo zece zile fără de odihnă, tocmai ce ne-am dat seama că dacă vrem să terminăm la timp comenzile, va trebui să nu ne mai oprim din muncă. Ușor de zis, greu de făcut, că vorba aia, oameni suntem.

Lăsând gluma la o parte (știu, trebuia să fi zis o glumă ca să pot baga expresia asta), vom lucra zilele astea în același timp veste, hanorace, portfarduri, șepci pentru misionarii din deșert (da, există), cămăși sârbești, șorturi și geci. Toate în cantități pornind de la patruzeci și ajungând la unele dintre ele (ok, la unul) la peste zece mii. Că trebuie să fie totul gata în zece zile v-am mai zis, așa că aș face bine să mă duc în atelier să dau o mână de ajutor că de data asta chiar nu știu pe unde vom scoate cămașa.

A, și fix acum am hotărât că nu mai e bună masa de croit pe care o avem, așa că vreau să-i schimb blatul. Azi.

Continue reading Multe, multe comenzi

Life

Vântul bate exact cât să nu smulgă din rădăcini (așa ceva nu se prea se întâmplă, nu-i așa?) bradul imens din curtea de vis-a vis.

Mama s-a trezit azi noapte de două ori crezând că-i cutremur, noroc că patul nu i se mișca, că-n rest era în stare asta bătrână să scoale toată casa și să ne scoată pe toți în stradă, chiar și pe vremea asta.

Fetele care lucrează la noi stau aici în cartier, una singură vine mai de departe. Au venit azi cu copiii după ele, n-au avut cum să-i ducă la școli sau grădinițe, așa că am făcut o grădiniță în casă, spre disperarea doamnei care vine și face curat, rămasă și ea de trei zile în București (sta într-un sat înspre Urziceni).

Continue reading Life

Dacă e miercuri, muncim

Titlul acestui articol era dacă e marți, muncim, pentru că eu aveam impresia că-i marți. Bine, asta nu schimbă cu nimic lucrurile, și dacă e miercuri, muncim. 😀 Nu, n-am nicio problemă cu munca atâta timp cât ea îți lasă timp și de altceva.

Când erau fetele mele mai mici, pe la 4 ani așa, observaseră ele că în fiecare dimineață toată lumea se trezea se învârtea puțin prin casa și plecă apoi la muncă, numai bunicul stătea toata ziua în fotoliu la televizor. Cu toate astea, din casa noastră cel mai avut era bunicul. Lui îi aducea poștașul pensia în fiecare lună, iar pentru că de câte ori fetele îmi cereau mie un leu le spuneam că n-am sau le luam la întrebări legat de ce vor să facă cu leul ăla, în timp ce dacă-i cereau bunicului un leu, el le dadea fără să le întrebe nimic,așa că ele au ajuns la concluzia ca bunicul are întotdeauna bani și este deci cel mai bogat dintre noi. Azi așa, mâine asa, vine Iulia într-o zi la mine și-mi spune:

– Mami, te rog din suflet, nu te mai duce la serviciu! Spune-i și lui tati să stea acasă, că e mult mai frumos când suntem toți acasă.

Continue reading Dacă e miercuri, muncim

Copiii și salariul

Săptămâna trecuta copilul Sonia (12 ani neîmpliniți ) ne-a ajutat în atelier la lucru, în timp ce sora ei, Iulia, s-a jucat, a citit sau s-a uitat la televizor, exact ca un copil normal.

Copilul Sonia avea însa un scop, acela de a lua la sfârșitul săptămânii salariu. Dacă se poate în plic. A făcut treabă cu mult spor, m-a ajutat chiar și în birou la acte, nu numai la curățat ațele de pe șepci și tricouri. S-a supărat de vreo două ori și a vrut să-și dea demisia, a negociat salariul la sânge și s-a lasat greu convinsă că încă nu i se cuvine un venit egal cu cel al lucrătoarelor cu vechime din atelier,  i-au ieșit super vreo două chestii și a îndrăznit să ceară mărire de salariu, în condițiile în care tati îi tot repeta că ea e încă în perioada de probă, după care, într-un final, pe joi, s-a căzut la pace și a fost de acord că are de primit 20 lei pentru munca depusă în timpul săptămânii.

Vineri, în ziua de salariu, mi-a spus că ea visase că-i încurcasem plicul cu bani cu una din fetele din atelier și luase de fapt un plic gros, lucru care s-a întamplat exact invers, adică copilul  n-a mai luat deloc salariu odată cu restul fetelor, deoarece a fost nevoie să facem urgent ITP-ul la mașină (expirat de prin mai și observat abia vineri) iar bănuții ei au fost folosiți drept stimulent pentru nenea de la service.

Continue reading Copiii și salariul