10.08.2011

Ce-aș vrea să-mi amintesc peste ani legat de ziua asta?

A fost o dimineață cu nori și ploaie. Am vazut-o la prima oră când cu părul nepieptănat am plecat pe stradă până la magazinul din colț (noi chiar avem un magazin fix în colț) să-mi iau zahar și lapte. Am strâns apoi în grabă și printre picături rufele de pe sârmă, știu, ar fi trebuit să fac asta înainte de a pleca la magazin, dar cereți prea mult de la un om abia trezit, așa că unde aproape ca atunci când au fost scoase din mașină, le-am aruncat de-a valma în fotoliu. O să hotărăsc mai târziu ce fac cu ele. Acum vreau să-mi gust cafeaua cu zahar și mult lapte. Mmm, gustul cafelei băută pe ploaie e altul, mult mai profund față de cel al zilelor însorite.

O pisică a dormit la mine în birou. Nu-i pisica mea, nu-i nici măcar a vecinilor, dar pentru că las noaptea ușa deschisă la birou și-a făcut un obicei din a dormi aici. Pisică vagaboanda, cine știe unde e casa ei de fapt, pentru că ziua nu o văd deloc.

Azi trebuie să pregătesc actele pentru contabilă, sunt un pic în urmă cu ele pentru că am avut mult de lucru în atelier și am zis că-i bine să dau și eu o mână, două mâini, de ajutor.

Continue reading 10.08.2011

Paznicul

Am un client la care merg destul de des, o firmă de construcții cu un sediu mare și frumos, nu gigantic și urât. La intrarea în sediul acestei firmei este o gheretă din asta pentru paznic, numai că paznicul nu arată deloc ca aceia pe care-i știți voi. E un om în jur de 50 ani, care în loc de uniformă de paăa poartă o salopetă de lucru și în loc de tonfa paznicului el se sprijina de-o cârjă, care-l ajută să se deplaseze, să-și păstreze echilibrul. Omul are un singur picior și e demn de toată stima.

Vă spuneam că firma care-l are angajat e una de construcții, da? Ei bine, lângă baraca asta a lui, omul are amenajat un mic atelier unde  face  toată ziua câte ceva pentru a-și ajuta colegii. Ba șlefuiește o piesă, ba ascute niște burghie, cert e că omul stă toată ziua în picioare. Sau, mai bine zis, in picior Eu nu l-am urmarit și din păcate nici n-am avut tăria de a-l aborda, dar cred că o voi face cu prima ocazie, ideea e că de câte ori mă duc acolo el se miscă ca o furnicuță.

Dsigur, se poate ca omul să fi lucrat la firma respectivă de când era în putere, să fi suferit  un accident, de muncă sau nu, și pentru a nu sta legumă din cauza handicapului să fi ales să muncească așa cum poate, dar în cele mai multe cazuri de genul ăsta celor ca el ori nu li se acordă șansa asta de a se simți în continuare folositori, ori cei în cauză nu și-o doresc. El nu-i așa. Prima dată când l-am văzut, m-am gândit că probabil are familie de întreținut și a trebuit să muncească să câștige bani în continuare pentru că nu are încotro, dar apoi mi-am amintit de un alt om, un vecin de-al meu, tânăr, care-i la pensie (sau mă rog, încearcă s-o obțină) pentru că îl doare un picior. În loc să-si caute de sănătate să-și rezolve problema, el încearcă să se agațe de asta ca să iasă la pensie. Urât!

Continue reading Paznicul

Treburi

Azi și mâine am de făcut așa:

  • de golit și de băgat hainele în saci, din două șifoniere imense
  • de demontat aceste gigantice sifoniere
  • de remontat aceleași chestii în altă parte
  • de golit camera de tablouri, birou, calculator, imprimantă, cărți 🙁 , boxe, fire, etc.
  • de scos patul vechi și executat manevra de aruncare la gunoi. 🙂
  • de tratat și reparat pereții
  • de dat cu lavabil
  • de pus tapetul
  • de așezat parchetul
  • de montat mobila noua
  • de reașezat toate lucrurile din saci la noul lor loc
  • etc.

Am obosit numai scriind, așa că mă veți ierta dacă lipsesc câteva ore de la pupitru. 😀 Promit să vă arăt produsul finit. 🙂 Și da, sunt în concediu.

Un weekend în imagini

 Ca să înțelegeți de ce sunt ruptă de oboseală și nu-mi simt degetele că aș scrie ceva, vă arăt ce-am făcut eu cu soțul în weekendul care tocmai s-a încheiat. Logic, mai mult el, dar știți ce obositor e să stai și să privești când cineva muncește? În plus, totul s-a petrecut doar sâmbătă, pentru duminică am avut alt program, am petrecut  la ziua Andreei, prietena Soniei și a Iuliei, dar asta a fost cireașa de pe tort.

Fetele au fost mai mult decât încântate de cum le-a ieșit camera. Acum eu sper doar să mențină curațenia. 🙂

Am făcut-o și pe asta

De ceva vreme tot renovam pe rând, câte o cameră, câte o cameră de prin casa. Cu buget redus, desigur, pentru că e criză. Până acum am refăcut două dormitoare și speram noi ca până la Paște să terminam tot. N-a fost să fie. Nici finanțe și nici timp. Așa că am amânat termenul limita până la Crăciun. 😀 Dar nici de stat degeaba parcă nu ne venea, mai ales că joi când am fost după niște docuri pe la distribuitorii de materiale, am văzut o piele ecologică frumoasă care mergea foarte bine pentru tapițat canapeaua și fotoliile din sufragerie, care arătau ca după un razboi și-un tsunami.

 Așa că vineri l-am luat cu mine pe maestrul în domeniu, recte soțul din dotare și l-am convins ca înainte de a da circa 5000 lei pe  canapea și fotolii noi pentru  living să încercam o aroganță și să le retapițăm pe cele vechi. Mai țineti minte ce reușită am avut cu scaunul de la birou, așa că, de ce nu?

Zis si făcut. Nu fără peripeții, bineînțeles. Am luat mai puțin material decât trebuia pentru că știți cum e, croitorul estimează perfect materialul când e pentru client, dar o zbârcește grav când calculează pentru el. Noroc că oamenii ăia lucrează și sâmbăta, așa că am putut da dimineață o fugă să mai iau 5m. 🙁

Continue reading Am făcut-o și pe asta

Sonia a făcut desert

Acum două zile copilul Sonia mă întreaba dacă ea are voie să facă un desert, singură-singurică. În momentul întrebării eu, ca orice părinte atent la ce spune copilul său, eram complet cu mintea în altă parte și am răspuns: “da, sigur că ai voie!”

Abia apoi mi-am dat seama ce-am făcut. Sonia și-a luat ideea foarte în serios, s-a documentat în cărți de bucate, în cele 1000 de foi cu rețete pe care le țin eu la loc de cinste în bucătărie, pe net, etc. si a declarat: “Fac pandișpan pufos”. 

A verificat dacă are toate ingredientele, și-a pregătit totul cu mare grijă, a pus tot suflețelul ei în treaba asta, și în afară că i-am aprins eu cuptorul, nimeni n-a ajutat-o cu nimic. A făcut totul singură și noi am rămas toți cu gura căscată când a scos pandișpanul din cuptor: Continue reading Sonia a făcut desert

Marţi dimineaţa

În camera de jos se vorbeşte germana. De fapt, mai mult vorbeşte doamna, dar prima afirmaţie rămâne valabila. Sunt şi fetele acolo. 😀

Pentru că aseară am lucrat până târziu în noapte, mi-am luat liber în dimineaţa asta. (Ce super e să-ţi iei singur liber!) Mi-am făcut o cafea mare şi m-am aşezat să citesc presa. Pentru mine presa înseamnă să citesc câteva bloguri. Vreo 30. Ok, nu aflu ce-a mai făcut nu ştiu ce pipiţă (asta să fie pierderea mea) dar sunt la curent cu tot ce-i nou în lumea asta. Chiar şi în materie de umor. Sau mai ales de umor.

Îmi pun caştile pe urechi cu ceva muzică de relaxare şi citesc….. Nu durează mult şi am aflat o multime de lucruri, ba am văzut chiar o altfel de dimineaţă prin obiectivul lui Alex şi am ales să fac azi curry de porc cu ciuperci. Am înţeles că facem ca proştii reclamă gratuită firmelor ale căror sigle le purtăm la vedere şi m-am enervat când am văzut că unele fete au părul des şi ondulat , dar aleg să-l poarte scurt. Şi-ar mai fi, dar doar n-o să va spun vouă acum tot ce ştiu. 😀

Continue reading Marţi dimineaţa

Să nu pierdem timpul…

Trebuie să recunoaşteţi că după aşa un weekend e musai să ne adunăm şi să avem o săptămână plină de reuşite. Adică, dacă nici după o vreme ca asta, în miez de noiembrie, nu sunteţi mulţumiţi, atunci nimic nu vă mai poate mulţumi pe voi.

Lăsaţi în urmă gândul că n-aţi plătit integral ratele, că salariile v-au scăzut şi că pe plan mondial, pentru că au fost multe inunadaţii în China anul ăsta şi nu s-a făcut la ei, chinezii au cumpărat tot bumbacul pe care l-au găsit pe piaţă. Să vedeţi acum scumpiri de haine, chiar dacă ele sunt în magazine de anul trecut şi n-au nici picătură de bumbac în compoziţie. Că aşa-i în tenis!

Mă rog, ziceam să lasam astea în urmă şi să ne concentrăm pe ce trebuie să facem pentru ca grijile de mai sus să nu ne mai bântuie. Să muncim, fraţilor! Nu în plus, nu în afara orelor de program , nu până la epuizare, ci cu plăcere. Să ridice primul piatra acela dintre voi care-i epuizat de muncă, care în timpul programului nu aruncă el şi-un ochi pe blog, twitter sau facebook chiar şi atunci când astea nu au nicio legatură cu felul în care câştigă el bani? Ok şi asta nu-i nimic, că nu  strică să te deconectezi de la muncă măcar 5 minute/ora (mai ţineţi minte ce bine ne făceau pauzele din şcoală?),  problema reală  apare atunci când în timpul orelor de lucru voi doar vă faceţi că munciţi. Nu-mi spuneţi că atât sunteţi plătiţi, atât munciţi, că nu ţine. În felul ăsta pierderea e de ambele parţi. Şi a voastră şi a angajatorului. Tu pierzi timp, iar timpul, cum ar spune Mastercard, e nepreţuit. Iar angajatorul pierde bani. Bani pe care un angajat conştiincios şi capabil i-ar putea câştiga pentru el dacă ar şti să-l motiveze. Sincer, cred că în sistemul motivaţional stau toate problemele românilor. Noi nu suntem din cei care să facă ceva din convingere.  Nouă trebuie să ne dai motive pentru a face ceva aşa cum trebuie. Iar cei care trebuie să ne motiveze sunt preocupati cu altceva. Nimic important. 

Continue reading Să nu pierdem timpul…

E altfel când stai la tine la birou

Asta-i a patra zi de lucru. În primele trei n-am avut timp nici să respir. Ce bloguri de citit dimineaţa, ce comentarii de lăsat pe unde mă mânanca limba să spun ceva?! Nimic. Aici de când intrii pe uşă, ai deja ceva de făcut, ceva care desigur nu suferă amânare pentru că atelierul stă dacă tu nu răspunzi instant cerinţelor. Şi credeţi-mă, n-aţi vrea să platiţi nişte oameni care stau. 😀

Când zici că totul merge ca pe roate în atelier şi fiecare ştie ce are de făcut, te trezeşti ca ai einşpe mii de mailuri de organizat, că trebuie să pregăteşti pentru contabilă actele de luna trecută, că trebuie să-ti faci cărţi de vizită, că-i musai să modifici nişte preţuri în ofertă. Exact atunci când eşti în mijlocul acestor activităţi, intră pe uşă un client nou care  nu ştie că  tu eşti în prima zi la birou şi habar nu ai în ce folder e oferta  cu cămăşi sau dacă ai cum să-i faci o geacă cu patent crem la spate şi la mâneci. Noroc că eşti  fată descurcăreaţă şi ştii cum să iei clientul, acesta pleacă mulţumit că cineva în sfârşit i-a înţeles cerinţele. Tu rămâi în continuare uitându-te lung după el şi sperând că între ai tăi (oamenii cu care lucrezi) e cineva care te va scoate din încurcătură şi va înţelege exact cum să-i facă mostra clientului ce tocmai a plecat.

Am uitat să vă spun că printre picaturi iei la telefon ( în vânzările de echipamente de lucru telefonul este deocamdată mijlocul de comunicare cel mai sfânt) toţi vechii clienţi, îi anunţi că de azi înainte vor vorbi cu tine, le promiţi că până la sfârşitul anului îi vei vizita sa vă cunoaşteţi şi face- to-face, etc.  

Continue reading E altfel când stai la tine la birou