Tag: copii

Geaca mov

Chiar dacă temperaturile nu o arată simt că anotimpul rece se apropie, fie şi numai prin prizma faptului că se întunecă mult mai devreme.

Deşi la şcoală s-a trecut la programul de iarnă, când copiii ies acum de la ore, e deja întuneric. Vorbesc de cei care învaţă după-amiază unde se încadrează  şi Sonia cu Iulia.

Aseară când am ajuns eu la şcoală, copilele erau, împreună cu alţi copii care îşi aşteptau părinţii, în părculeţul de lângă şcoală (ieşiseră un pic mai devreme decât ar fi trebuit). Când zic părculeţ, aş vrea să înţelegeţi două leagăne, o bancă şi un topogan. Îşi puseseră cu toţii ghizdanele pe băncuţă şi se zbenguiau prin părculeţ. 

Continue reading Geaca mov

Să-i spună şi ei cineva…

În weekendul ăsta am fost la ţară la părinţii mei şi acolo duminică dimineaţa toată lumea din sat, dar absolut toata lumea, cu mic cu mare, baştinaş sau musafir se uită la emisiunea “Viaţa satului”. Mărturisesc că am urmarit-o şi eu cu interes, mi-am amintit astfel că există viaţă şi dincolo de porţile oraşelor, şi încă ce viaţă… 

 În timp ce noi urmăream, cum spuneam, cu atenţie emisiunea, Sonia şi Iulia lipeau pe nişte coli de hârtie frunze şi tot felul de crengi. Se pregătesc intens pentru bazar, vă scriu eu zilele viitoare care-i treaba cu el. Între timp se prezenta în emisiune cum într-un sat (îmi scapă numele) o doamnă bibliotecară destupată le-a permis copiilor în bibliotecă accesul la net de pe vreo trei calculatoare, iar ăştia mici erau tare bucuroşi. I-a învăţat ce au voie şi ce nu au voie să facă la calculator dar sigur că, copiii curioşi  mai intrau şi pe unde nu aveau voie, mai ales baieţii. 😀 Când reporterul i-a întrebat ce le face doamna bibliotecară dacă îi prinde că accesează pagini de net care nu-s tocmai educative, copiii au raspuns că vinovaţii sunt pedepsiţi prin interzicerea accesului la net o luna de zile sau, atunci când copilul recunoştea că a greşit şi îi promitea doamnei că nu se va mai întâmpla, pedeapsa i se reducea la o săptămână.  Când a auzit aşa o grozăvie, copilul Sonia şi-a ridicat capul ciufulit dintre hârtii şi frunze şi cu un aer atotştiutor a zis:

– Ce doamnă fraieră! Să-i spună şi ei cineva că există magic desktop. Alege ea din prima site-urile la care copiii au acces şi nu mai stă să-i urmărească. Tu ştii tataie că există un program de calculator pentru copii?…

Continue reading Să-i spună şi ei cineva…

Există o soluţie

Fetiţa asta, spre deosebire de ceilalţi copii din clasă, era taciturnă (se poate spune asta despre un copil?), neprietenoasă şi încăpăţânată, uneori de-a dreptul rea. Copilul nu fusese mereu aşa, starea ei s-a schimbat în clasa a treia când parinţii, îngrijoraţi de faptul că se joacă prea mult la calculator, i-au interzis să-l mai folosească. 

Ştiau de pericolele de pe net din auzite, că nu erau ei cei mai bine informaţi, dar nu erau nici nişte ignoranţi. Raluca s-a închis atunci în ea, s-a depărtat de prieteni şi nu a mai răspuns la stimulii de socializare veniţi din toate părţile la vârsta asta. Dacă mergeau în parc ea nu se juca cu ceilalţi copii. Pe foştii ei prieteni de la bloc nu îi mai găsea deloc interesanţi. Cu colegii de şcoala nu mai găsea subiecte comune de discuţie şi orice sarcină şcolară pe care trebuiau să o rezolve în echipă aproape că-i era imposibil de realizat. Parinţii nu mai ştiau ce să-i facă, iar profesorii, deşi au încercat pe mai multe căi, n-au reuşit încă să o facă pe Raluca să fie copilul vesel şi comunicativ care era odată.

Cam în starea asta era Raluca în prima zi de şcoală anul acesta, când a făcut cunoştinţă , forţată de împrejurări, cu copilul Iulia. “Copilul Iulia” e una din fetiţele mele, precizarea asta o fac pentru cei rătăciţi pe aici care au ajuns cu cititul postului la paragraful ăsta şi vor să înţeleagă şi continuarea.

Continue reading Există o soluţie

Tema

Mă sună Sonia:

-Mami, nu ştiu să fac exerciţiul doi la română.

Eu: De ce? Ce nu ştii?

Ea: Păi, mi se dă un fragment din Bubico şi eu trebuie să transcriu partea care mi s-a părut cea mai comică.

Eu: Aşa, şi?

Continue reading Tema

Vreau un părinte responsabil

 Ei, dragii mamei, vă amintiţi când v-am spus săptămana trecută că o să mai vorbim noi despre programul acela magic pentru control parental pe net? Ei bine, am avut dreptate. Am multe să vă povestesc. Trăsnăi, desigur. N-am să le spun pe toate azi, că n-o fi sfârşitul lumii zilele astea şi ne-om auzi şi săptămâna viitoare pe subiect. 😀 

Dacă nu aţi observat până acum, vă atrag eu azi atenţia asupra banerului mic din dreapta pe care scrie “Sunt un părinte grijuliu” şi cu care mă mândresc de numa, numa. Pentru că-i mare lucru să-ţi faci copiii să înţeleagă că-i foarte important să nu umble de capul lor pe internet.  Ale mele par să fi înţeles asta, din moment ce niciuna nu mai vrea să deschidă alt calculator din casa (mai sunt vreo două), doar cel cu magic desktop instalat. Deocamdată pot accesa doar dexonline din program, n-am avut timp să caut site-uri sigure la care să le permit accesul, dar nici nu s-au arătat dornice de mai mult.  Am zis deocamdată. Ele încă nu s-au plictisit de joculeţele preinstalate, cu ajutorul cărora se joacă…de-a şcoala. Adică ele sunt profesoarele şi joculeţele alea le ajută să-i înveţe pe cei mici. Ce să vă spun, se cred deştepte foc. 

Bine, iniţial a fost un chin să ajungem la o înţelegere, că ele ar fi avut treabă la computer fix în acelaşi timp.  Până la urmă am ajuns la un compromis, ca de obicei. Ele folosesc computerul pe rând, eu fac gogoşi în fiecare marţi şi acum sper că lucrurile s-au cam aranjat. Acasă. Pentru că la şcoală e altă poveste. La şcoală fiecare copil îşi povesteşte experienţa legată de computer şi net. Dacă i-aţi vedea cum vorbesc despre jocuri, procesoare şi plăci video puternice, viteza de internet şi rutere wi-fi deştepte… Ehe, e  greu să fii părinte. 

Continue reading Vreau un părinte responsabil

Sunt un părinte grijuliu- I

Într-o lume perfectă cuvintele de mai jos  ar avea probabil mai puţină însemnătate, dar cum suntem cu toţii departe de a trăi înconjuraţi de perfecţiune, ascultaţi cu luare aminte ceea ce urmeaza să vă spun: dragi părinţi, există o cale prin care ne putem face viaţa dacă nu mai frumoasă atunci cu siguranţă mai liniştită.

Oricare dintre voi s-a gândit probabil, şi n-a făcut-o doar o dată, la faptul că odrasla sa va afla de pe internet, la nici 8 ani împliniţi, ce-i ala joint şi care-i diferenţa dintre el şi o tigară oarecare. Da, am dat exemplul ăsta pentru că adevărul despre cum venim pe lume, copiii de vârsta asta îl ştiu de mult şi n-au avut nevoie de computer ca să-l afle, a fost de ajuns să meargă la grădiniţă. Să revenim. Părintele-i îngrijorat. Nu ştie cum să-şi apere juniorul de toate măgariile de pe net, îngrijorare ce-l va ţine cel puţin până la vârsta la care ăstia mici vor inventa ei înşişi tera-internetul sau mai ştiu eu ce. Ei bine, în categoria asta mă încadrez şi eu. La părinţi.

Acum vreo lună am auzit de existenţa lui, a softului pentru copii Magic Desktop. Nu mai ţin minte dacă nu cumva mi-au spus chiar copilele mele de el. Ceva de genul “mami, e super, trebuie să-l avem şi noi!” sau “Stefania îl are de ceva timp şi se laudă peste tot cu asta, noi de ce nu avem?”.  Mi s-a părut o chestie misto ca şi concept, dar n-am insistat să aflu amănunte pentru că nu înţelegeam de ce şi-l doreau copiii, dacă softul acela urma să le restricţioneze accesul la anumite pagini şi fisiere din computer sau de pe net.

Continue reading Sunt un părinte grijuliu- I

Copiii şi ce n-au mâncat ei niciodată

Zilele trecute mă întreabă copilele mele pe nepusă-masă dacă le dau voie să mănânce cev,a ce n-au mâncat în viaţa lor.

Acum, eu ca părinte pot zice că am grijă să nu mănânce toate prostiile, dar măcar o dată zic că le-am lăsat să guste din ceva, chiar dacă nu le-aş fi recomandat acel ceva. Mă rog, ideea e că nu-mi aminteam să le fi interzis vreodată să mănânce ceva şi le-am întrebat oarecum siderată: ” Ce n-aţi mâncat voi draguţelor în viaţa voastră?!”

Ele: “Ei, lasă că ştii tu, începe cu ş.”

Continue reading Copiii şi ce n-au mâncat ei niciodată

Naftalină cu diluant

Săptămâna trecută mama şi-a făcut ordine în şifonier şi şi-a scos hainele de iarnă la înaintare. Toată casa s-a umplut de un miros pătrunzător de naftalină. Personal n-am nimic cu mirosul ăsta, îmi aminteşte de casa bunicii, de fapt de camera “de la stradă” acolo unde bunica mea (cred că şi ale voastre) îşi tinea lucrurile bune, pe care le scotea numai când îi veneau copiii sau la vreo sărbătoare mare.

Cum spuneam, în casă persista mirosul specific al naftalinei vânturate, chiar dacă ţinusem şi geamurile şi uşa deschise.

Când s-au întors fetele de la şcoală şi au intrat val-vârtej în casa, au rămas în uşă siderate şi, strâmbându-se, încep să se dezbrace. Sonia nu se poate abţine şi spune: “Yeah, ce miroase a babă în casa asta…” 😀

Continue reading Naftalină cu diluant

Fondanta

Sâmbăta trecută am mers cu fetele la cofetărie să ridicăm torturile. Ştiam că sunt în jur de 90 de lei aşa că am luat la mine 120 ca să n-am surprize.

Împreună cu noi a mers şi primul oaspete pe care l-au avut fetele la petrecere, micuţa Laura, un copil năzdrăvan şi râzgâiat, de 5 ani.

Intrăm în cofetărie, rog vânzătoarea să-mi cântărească torturile şi începe discuţia:

Continue reading Fondanta

un weekend plin

Sâmbătă a fost ziua fetelor, au împlinit 11 ani, mulţumesc celor care le-au felicitat  şi celor care ar fi făcut-o dacă n-ar fi uitat. 😀

A fost o petrecere cu mulţi copii şi fără poze, sau cu poze compromise, cum vreţi s-o luaţi. 🙁

Toate lucrurile au decurs perfect, copiii s-au distrat, noi am stat liniştiţi şi totul s-ar fi terminat cu bine dacă n-aş fi avut minunata idee de a le da la sfârşit popcorn. Casa a rămas în urma petrecăreţilor plină de floricele. Repet, plină.

Continue reading un weekend plin