Tag: copii

Maria, Bebe şi nea Mitică

Maria şi Bebe sunt fraţi. Locuiau, pe vremea când litrul de lapte  se vindea la sticlă, pe acelaşi palier cu mine. La bloc. Pentru cei care nu localizează perioada la care fac referire, e vorba de mai bine de 25 de ani de atunci. Da, cei care au prins vremurile alea încă trăiesc. Să revenim.

Bebe era omul căruia numele îi venea mănuşă. Arata exact ca un bebeluş. Avea faţă de bebeluş, corp de bebeluş, mâini de bebeluş. Adică mici. Maria în schimb era exact cum trebuia să fie o fată de 14 ani numai bună să participe la un concurs gen “mi-s fata de la ţară” dacă n-ar fi stat într-un oras, evident. Aşa Maria s-a mulţumit să fie prinţesa din jocurile noastre cu regi şi regine şi să renunţe la facultate atunci când a fost cazul, pentru că nu-i aşa, ce-i trebuie unei fete frumoase facultate?  Da bre, aşa era pe atunci. Facultatea o făceau numai ăia deştepti, vânzătoarele frumoase nu aveau nevoie de facultate ca astăzi.

Maria şi Bebe nu se aveau ca fraţii. Dacă plecau undeva împreună sigur se întorceau separat, certaţi şi uneori bătuţi. Se băteau parte în parte. Uneori dădea şi Bebe.

Continue reading Maria, Bebe şi nea Mitică

Copilul Sonia şi muzica

Aseară la ieşirea de la ore, în faţa câtorva mămici, Sonia povestea despre doamna profesoară de muzică:

– Vă spun, doamna de muzică e cea mai bună doamnă. Bine, după doamna dirigintă. E o profesoară calmă care stă lângă fiecare copil şi nu se lasă până când fiecare dintre noi nu cântă perfect. Stă langa noi şi ne explică până înţelegem şi până la urmă (aici gesticula strângând din pumni) n-ai cum să nu reuşeşti.

Ştiind că ea e la început cu muzica şi nu tocmai un talent, când o auzeam vorbind aşa îmi creştea inima şi mă gândeam: “uite mă că se poate”. O întreb plină de speranţă:

Continue reading Copilul Sonia şi muzica

Soluţia stă în puterea exemplului

Când eram copil vroiam să fiu ori poliţist, ori preşedinte. Mi se părea că pentru a putea face asta, este nevoie ca în toată viaţa mea să nu fac niciun compromis. Să nu am nimic de ascuns, să nu-mi fie niciodată ruşine de faptele mele, să nu mint, etc. Toate astea pentru a putea la un moment dat să fiu un preşedinte (sau un poliţist) pe care nimeni să nu-l poata şantaja. Cu nimic. Un om căruia nu ai ce-i reproşa, era,  după mintea mea de copil, bun pentru a reprezenta şi conduce un popor sau pentru a apăra de răufăcători acelaşi popor. Deşi am încercat să mă ţin de principiile astea (nu spun că am şi reuşit), nu mi-a fost scris să fiu nici preşedinte, nici poliţist. Nu-mi pare rău.

Mă uit la ce se întâmplă în România. Se ceartă poliţia cu preşedintele. Şi noi suntem spectatori latenţi, pentru că nu-i aşa, nu-i treaba noastră. În ţara noastră, se ceartă preşedintele nostru cu poliţia noastră.  În timp ce  în parlament se fură voturi pentru a trece legi. Legi care ne privesc pe noi.

Înţelepţii ne spun că mai bine ne-am concentra fiecare pe părticica lui şi am fi nişte cetăţeni model. Civilizaţi, corecţi, muncitori. Aşa şi? Dacă deja facem asta de când ne ştim şi totuşi în jurul nostru toate o iau razna? Este ok să ne vedem în continuare de treaba noastră în timp ce politicienii îşi fac numărul, mârlanii aruncă gunoiul la întâmplare, pensionarii rămân fără medicamente şi copiii fără educaţie.

Continue reading Soluţia stă în puterea exemplului

Ne pregătim

Deşi auzisem o vorbă, cum că nici 15 septembrie nu mai e ce-a fost odată, până aseară n-am înţeles exact că şcoala începe luni, adică pe 13.

Datorită acestui fapt şi luând în considerare faptul că nu terminasem cu dusul şi adusul actelor necesare mutării copiilor din dotare la şcoala nouă, am intrat în vrie şi uite cum, ce n-am rezolvat într-o vară întreagă am terminat azi în două ore. Nu-i rău.

Aseară am fost la cumpărături pentru şcoală şi n-am luat mai nimic pentru că aşteptăm să ne spună profesorii ce rechizite le sunt necesare copiilor. V-am spus că sunt în clasa a V-a? Le-am luat două caiete cu foaie velină, două stilouri, două seturi de echere, două seturi compas şi-un dicţionar. 125 lei.  🙁  Nici nu vreau să mă gândesc cât vom da pe  ghiozdane (nu le-a plăcut nimic din supermarket), acuarele, creioane, gume, chestii trestii…

Continue reading Ne pregătim

Leapşă pentru părinţi -Cum i-ai făcut cititori?

Ne dă chinezu temă: Tu cum îţi motivezi copilul să citească?

Majoritatea părinţilor ar spune una din variantele următoare:

  • i-am citit încă de când era în burta mamei, astfel copilul s-a născut cu o sete de cunoaştere extraordinară, ştiind deja să scrie A, B şi C. 😀
  • de mic a fost obişnuit să adoarmă doar când unul din parinţi/bunici îi citeşte o poveste.  Asta s-ar putea  să-i dezvolte copilului o dependenţă de lectura înaintea somnului, ceea ce nu-i neapărat rau, dar s-ar putea să-l facă şi să nu poată citi mai mult de câteva pagini, după care invariabil îl va lua somnul. 😀
  • în casă la noi se citeşte mult. Văzându-i pe cei mari citind, aţi zice că, copilul e tentat să-i imite şi va lua şi el o carte în mână, pe care la început plictisit, apoi din ce în ce mai interesat o va răsfoi, citi, îndragi, etc..  Ok, asta a funcţionat pe vremea noastră, şi îi prinde din ce în ce mai rar pe copiii de azi. Dacă citeşti prea mult în preajma celui mic, rişti să-ţi strige, prea nervos pentru vârsta lui: “Cărţi, cărţi şi iar cărţi, toată ziua citeşti şi cu mine nu te joci deloc. Nu cred că eşti bun de părinte.”  E, să sperăm că sunt rare cazurile astea.

Continue reading Leapşă pentru părinţi -Cum i-ai făcut cititori?

Când va fi momentul?

Acum, dacă fetele sunt acasă, şi-au reluat, cu mare bucurie,  joaca cu prietenii de pe stradă. Mă refer la ăştia mai de vârsta lor  +/- 2 ani, care sunt exact 13 copii.  Nu, nu i-am numărat, dar fac ei petreceri pe stradă, aduc fiecare câte 1 leu şi strâng întotdeauna 13 lei, q.e.d. Petrecerile astea sunt ceva normal, strâng banii ăştia, cumpără două sticle de suc şi nişte grisine, apoi se adună la unul din copii în poartă şi stau la palavre. Paharele de plastic le şparlesc din bucătăriile lor, pe rând.  Mai trec câteva zile, mai dispar 13 pahare, şi tot aşa.

Sâmbătă seara au venit fetele acasă după o petrecere din asta şi foarte entuziasmate, m-au informat că pentru a doua zi, au pus ei la cale o ieşire. Pesemne, nu le mai sunt de ajuns petrecerile şi vor acum să se şi plimbe. Singuri. La pizza. În oraş. Cu tramvaiul şi gaşca lor de copii, în care cei mai mari sunt Dragoş şi Andreea si au 13 ani.

Au mai avut ei ieşiri din astea la suc şi pizza, dar de fiecare dată îi însoţea cel puţin un părinte. Acum vroiau să se ducă singuri.

Continue reading Când va fi momentul?

De pe stradă

Declar în cunoştinţă de cauză că atunci când prestezi muncă fizică n-ai chef de scris. Am încheiat declaraţia.

De câteva zile ne străduim să punem gresie în una din băi.”Punem” e un fel de a spune pentru că de fapt Sorin face toată treaba ( măsoară, taie, lipeşte, măsoara din nou, fixează, etc. ),   eu doar îi dau plăcile de gresie/faianţă la mână şi, cea mai grea munca dupa parerea mea, curăţ după chitul de rosturi. 🙁

Ieri, mai exact aseară, mă faţâiam între baie şi terasă, cu treabă desigur,  şi-am  văzut pe stradă, cu ciudă recunosc,  cum ceilalţi oameni n-aveau legătură cu apăsările noastre legate de gresie şi faianţă şi-şi petrec sfârşitul de zi cum ştiu ei mai frumos.

Continue reading De pe stradă

Îmi vin fetele acasă

Azi îmi vin fetele acasă. Acum sunt la Târgovişte şi se întorc la Bucureşti după ce au avut un traseu foarte sinuos vara asta. S-au tot plimbat, au tot întâlnit oameni copii noi, s-au distrat pe cinste, ce să mai. În fiecare zi când vorbeam la telefon îmi povesteau o grămadă de lucruri pe care le-au făcut în ultimele ore. Mă bucur tare că n-au mai plâns după mami şi tati, cum faceau în ultimii ani şi că s-au distrat. Anul asta au fost plecate din 19 iunie şi până azi, cu pauză de o săptămână cât am avut concediu eu.

Îmi este aşa de dor de ele… Nici nu prea am intrat în timpul ăsta la ele în cameră, ca să nu-mi fac rău. 🙁

Dar de azi gata. Vor fi acasă dupa amiaza (au vrut neapărat să vină cu autobuzul de la Târgovişte şi apoi cu metroul până acasă).  Mamaia le pregăteşte supă cu galuşti, piure şi salam de biscuiţi. Exact ce e place mai mult.  Tati a curăţat piscina şi le-a pregătit terasa pentru joacă. Eu m-am învârtit ca un ….. şi n-am făcut mai nimic.

Continue reading Îmi vin fetele acasă

Desculţ

Vreau să merg iar desculţă prin iarbă.

Când eram copil stăteam  o vară întreagă la bunici fără papuci. Nu ştiu de ce nu aveam papuci. Îmi amintesc de sandale, de tenişi, dar nu şi de papuci. Irelevant.

Ieşeam dimineaţa din casă şi îmi lipeam tălpile goale de ţărâna din curte. Mâncam ceva, asezaţi la masa mare de lemn şi nu mai intram în casă până la prânz. Timpul mi-l petreceam cu alergatul după fluturi prin lunca Buzăului. Eram mai mulţi şi toţi eram desculţi.

Continue reading Desculţ