Tag: copii

Tati, tati, uite săniuţa

Deşi săptămâna trecută mă plângeam că-i o corvoadă să merg la cumpărături, vineri, aproape de ora închiderii, eram la supermarket. Am ales ora aia pentru că mă gândeam că-i mai liber, şi am avut dreptate, când am ieşit din magazin mai erau în parcare doar maşina noastră şi încă doua-trei maşini care presupun că erau ale angajaţilor.

În periplul nostru târziu am zăbovit câteva minute bune la raionul jucării, în încercarea de a găsi ceva cadouri drăguţe pentru doi copii frumoşi, dragi, cuminţi şi deştepţi. Nu ai noştri. 😀

La raftul cu jucării pentru băieţi era gălăgie mare.  O familie numeroasă, adică mama , tata, un unchi, bunica şi bunicul plus prichindelul care era şi subiectul dezbaterii:

Continue reading Tati, tati, uite săniuţa

Că tot ne plângem de timp

 

Textul de mai jos nu-mi aparţine, l-am primit pe mail şi cred că-i una din poveştile alea din care noi, oamenii mari, trebuie să învăţăm câte ceva:

Cu voce timida si cu ochii plini de asteptare, micutul il priveste pe tatal sau si intreaba:
– Taticule, cat castigi pe ora?
Tatal, preocupat si cu un zambet sever, raspunde:
– Fiule, aceste lucruri nu te privesc pe tine.

 Nu ma mai deranja, te rog!
Copilul insista:
– Dar, taticule, spune-mi cat castigi pe ora?!
Reactia tatalui, la fel de severa, dar totusi, ca sa fie lasat in pace, raspunde:
– Cinci dolari.
Atunci copilul il intreaba:
– Tata, poti sa-mi dai doi dolari, te rog?
La aceasta intrebare, tatal se supara si cu multa bruschete ii spune:
– Acesta este motivul pentru care ai vrut sa stii cat castig pe ora?

Continue reading Că tot ne plângem de timp

Moş Crăciun suntem noi

Încă de anul trecut le-am zis fetelor cum stă treaba cu Moş Nicolae şi cu Moş Crăciun. Că-i totul o legendă şi că de fapt cadourile sunt cumpărate de mama şi de tata, ambalate frumos şi puse lângă cizmuliţe sau sub brad, pentru ca cei mici să se bucure.

Bineînţeles că nu m-au crezut. Era şi greu să mă creadă pe mine când peste tot e plin de Moşi Crăciuni. Dar un sâmbure de îndoială tot am reuşit să le strecor. 😀 Veţi spune că-s o mama rea. Poate. Însă copilele au 11 ani şi după ce toată copilăria (până la punctul ăsta) au crezut, ba chiar l-au întâlnit de câteva ori pe Mos, am considerat eu că-i corect ca acum să afle adevărul. Odată şi odată tot l-ar fi aflat. Plus că,  mi-ar plăcea mult să merg cu ele la cumpărat cadouri. Adică să ne împărţim cumva, eu cu una, Sorin cu una, şi sa ne cumpărăm unii altora cadouri. S-ar păstra surpriza dar n-ar mai fi vorba de minciuni.

Aseara a fost sper ultima dată când am cumpărat cadourile de Moş Nicolae doar eu cu tati. Sper ca pentru Crăciun sa facem perechi şi să iasă frumos.

Continue reading Moş Crăciun suntem noi

Bunica şi calculatorul

Acum vreo două săptămâni a venit în vizită la noi bunica fetelor, de la ţară.

 Eu mă bucur mult că fetele au o bunică la ţară. Este  vorba de mama mea, cea care mi-a spus într-o zi că vrea să-i tipăresc blogul ca să-l citească şi ea. 😀  Ai mei au stat toată copilăria mea la oraş şi acum la pensie, a lor nu a mea, şi-au construit o căsuţă cu verandă şi pridvor,  în satul în care s-au cunoscut. Romantici ăştia bătrâni, ce să zic…

Cât mama a stat la noi, fetele au fost pe ea cât au putut de mult. În timpul în care ele erau la şcoală, bunica respira. În perioada asta de respiro, mama s-a aşezat într-o zi pe scaun în faţa calculatorului şi a încercat să facă ceva. E de la sine înţeles că în afară de momentele în care îl şterge de praf, bunica n-a pus niciodată mâna pe calculator, deşi n-ai zice că-i aşa bătrână.  A fost , în schimb, atentă la felul în care foloseam noi maşinăria fără de înţeles  şi a stiut că trebuie să mişte de mouse.  I s-a deschis în momentul următor o pagină de poveste frumos ilustrată ,  lăsată pornită probabil de copilul Iulia, care butonase înainte de  a pleca la şcoală. De poveste i s-a părut bunicii iniţial, dar şi-a dat seama imediat că pe ecran erau nişte cerinţe de aritmetică, e drept, uşoare pentru bunici.

Nu ştiu cât timp a petrecut mama uitându-se prin magic desktop ( da, s-a descurcat, dar ce pretenţii să avem  când şi copiii de 3-4 ani se descurcă cu softul asta?). 

Continue reading Bunica şi calculatorul

Bazarul

Am zilele astea nişte probleme de-a dreptul existenţiale. La liceul Waldorf se organizează, vineri 3 decembrie, bazarul anual. Haideţi să vă spun ce-am înţeles eu că este bazarul ăsta, pentru că deşi participă la el absolut toţi elevii, adică de la piticii de clasa întâi,  până la veteranii de-a douăsprezecea, şi chiar dacă fetele mele sunt în clasa a cincea, pentru noi e totuşi prima dată când mergem la bazar pentru că suntem în primul an de Waldorf. Sigur că vom mai vorbi despre asta şi în cunoştinţă de cauză după ce evenimentul se va fi consumat, adică săptămâna viitoare sau în weekend după cum va avea doamna aici de faţă chef şi timp de scris. 

Cu o lună şi ceva înainte de bazar toţi copii care învaţă la Waladorf  îşi aleg nişte teme pe care să lucreze. De exemplu, unii aleg să facă tablouri, alţii felicitări, alţii  globuri de Crăciun. Sunt şi unii care aleg să facă şi tablouri, şi felicitări, şi globuri, şi statuete şi moşi Crăciuni, dar ăştia sunt aia superspecializaţi şi nu e cazul nostru. Copiii pot face ajutaţi de părinţi că asa e regula, orice se poate vinde şi e în stare el sau părinţii lui să facă. De vândut zice-se că vor vinde doar copiii dar vom vedea. 

Dacă iniţial în clasa fetelor se făcuseră echipe de câte doi copii care să lucreze împreună, pe parcurs s-a renunţat la idee şi fiecare se ocupă singur de produsele cu care îşi va umple masa, căci da, fiecare va avea locul său (taraba sa) pe care trebuie să se străduiască s-o aranjeze cât mai frumos pentru ca produsele lui să se vânda bine. Nu-i un concurs, îmi place să cred că e ceva legat de ideea: după muncă şi răsplată.

Continue reading Bazarul

Mami, trebuie să mă vopsesc

Ce ţi-e şi cu părul ăsta. Ţi-l dă mama natură creţ, tu eşti nemulţumită că îl vroiai drept. Dacă ai avut noroc şi părul îţi stă drept şi mai e şi bogat, tu îţi iei cele mai performante bigudiuri şi ti-l faci creţofolin. Dacă eşti blondă şi diafană, sigur ai fi vrut părul negru sau măcar roşcat, pe când toate brunetele posibile se visează blonde îmbracate în alb. Life sucks, I know!

M-am născut cu un păr castaniu, culoare extrem de la modă acum vreo doi ani. Din păcate atunci eu aveam părul vopsit, deci nu m-a ajutat deloc faptul că pe dedesubt eram la modă. Chestia asta cu vopsitul am început-o în primul an de facultate. Ţin minte că mi-am făcut rezervare la coaforul hotelului Dorobanţi (mama unei colege de facultate era coafeză acolo, nu vă imaginaţi că ştiam eu de Dorabanţi) cu gândul de a mă tunde şi vopsi. Exista un singur impediment, tata îmi spusese că n-am voie să mă vopsesc, cât timp mai vreau să vin acasă. A mai zis ăsta bătrân al meu că dacă mă mărit şi soţul meu e de acord să mă fac şi albă în cap atunci el n-o să mai aibă nimic împotrivă, dar până atunci: “Uite, tată, ce păr frumos castaniu ai, nu se cade să-l vopseşti!”

Aşa stând lucrurile, înainte de a merge la coafor îl sun pe tata şi îi spun:”Bate-mă, omoară-mă, m-am vopsit şi-mi stă super.” Voiam să văd care-i reacţia lui şi mă aşteptam să mă facă cu ou şi cu oţet, dar taţii de fete nu sunt aşa. E numai gura de ei. Al meu, când a auzit că m-am vopsit deja, deci faptul era consumat, mi-a zis: “Să-ţi fie de bine, când vii acasă să te vedem şi noi?” Vă daţi seama cu ce inimă usoară m-am dus eu la coafor ştiind că am binecuvântarea tatălui. 🙂 Şi da, mi-a ieşit chiar super noua freză. Atunci.

Continue reading Mami, trebuie să mă vopsesc

Ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Copilul Sonia, nu-i nici pe departe un geniu. Bine, nu-i nici un copil obişnuit, dar până la urmă nici nu cred că există copil obişnuit. Sau sunt prea cuminţi, sau prea obraznici, prea talentaţi sau total lipsiţi de talente şi putem discuta  mult şi bine pe temă, dar asta vreau să vă spun acum, ci cu totul altceva.

Săptămâna trecută la şcoală, într-un fel de joc-concurs, nu ştiu exact ce-a fost, copiilor din clasa fetelor li s-a cerut să răspundă la întrebarea din titlu: “Ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie, dacă ai avea voie să alegi o singură chestie?” Ăştia mici au început să-şi dea cu părerea şi să spună fiecare ce-ar lua. Iulia de exemplu a spus că şi-ar lua cu ea aragazul şi credeţi-mă, nu-i mâncăcioasă deloc şi nici nu cred că ştie să-l aprindă, dar aşa a gândit ea atunci.

 Au fost fetiţe care au ales să ia cu ele păpuşi, biciclete, ba chiar una a ales să o ia pe mama cu ea. Nu-i rău, mai ales ca doamna nu le-a interzis să aleagă persoane. Acum stau şi mă gândesc, Iulia de ce nu m-o fi luat  pe mine? Probabil s-a gândit că ar rămâne sora ei fără mamă. Hmm… tre să lămuresc treaba asta. Eniuei. În tabăra baieţilor cică au fost câţiva care şi-ar fi luat cu ei prietenii, dar majoritatea au ales să-şi ia calculatorul. 

Continue reading Ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Sfârşit de săptămână

Ar fi trebuit să vă povestesc ieri despre conferinţa cu tema “Învăţarea la un click distanţă” organizată de Intuitext, dar au detaliat cei de la suntpărinte.ro foarte frumos aici toată discuţia. Eu vă arăt doar o poză cu doamna în prim plan:

Şi vă mai spun ceva, Sonia şi Iulia au o nouă pasiune, matematica. 😀 Asta datorită acestui joc care a picat cum nu se poate mai bine, ele fiind în plină epocă de matematică. Epoca este perioada de 3 săptămâni în care elevii studiază în fiecare zi primele două ore, aceeaşi materie, în cazul de faţă matematica.

Continue reading Sfârşit de săptămână

Copilul şi adresa de email

Dacă cineva mi-ar fi pus acum vreo două luni întrebarea aceasta:

aş fi răspuns fără să mă gândesc prea mult, 14 ani. Pentru că n-ar fi fost nici prea devreme, nici prea târziu, iar copilul n-ar fi nici prea mare nici prea mic.  Adică, înţelegeţi dumneavoastră,  de la 14 ani şi amenzile ţi le iei pe buletinul personal, aşa că meriţi, zic, să ai email cu numele tău, că s-ar putea să-ţi trebuiască fie şi numai pentru plăţile online. 😀

Acum însă n-aş mai răspunde aşa, şi schimbarea n-a venit numai de când Iulia are email la magic desktop , ceva în genul ăsta pentru necunoscători:

Continue reading Copilul şi adresa de email

Scurte de luni

  • Soarele e în continuare la mine pe terasă. 🙁
  • Fetele vor să meargă neapărat singure cu tramvaiul la şcoală. Mă mai gândesc la asta.
  • M-au sunat ăştia de la BCR şi vor neapărat să mă vad cu ei azi la un interviu. Eu le-am zis că nu vreau să mă angajez, ei insistă. 🙁
  • Sorin a stricat televizorul. S-a chinuit ieri aproape toată ziua, spre seară a reuşit. Se futu buşi softul. Nuuu, nu-s supărată.
  • Joi seară voi fi aici în calitate de “blogger părinte”, dacă eşti prin zonă, dă un semn.
  • Azi la 19.00 expoziţia Roxanei aka draw for joy  îşi are vernisajul. Intenţionez să ajung. Cu tot cu fete, desigur.

Have a stelar week! (o urare via titus)