Category: amintiri

Acel text amuzant

L.E. Până la urma a ieși lung și oarecum erotic. 😀

Doamne, dacă am făcut  prostii în viața mea, ei bine, asta a fost una dintre ele. Cine naiba m-a pus să vă spun că treț sa citiți aici ceva haios? Uof…

Și totuși pentru că nu pot râde la nesfârșit de mine dar nici de lumea de pe stradă nu mă pot lua, am zis să vă spun o întâmplare cu un alt membru al familiei mele, unul de departe și destul de bătran azi ca să mai apuce el să citească bloguri și să mă cotrazică. Așadar am liber la înflorituri, ba chiar vă rog să-mi spuneți pe unde mai puteam exagera câte ceva.

Dacă până acum n-ai zambit, vezi-ți azi de treaba ta și vino aici mâine când comentariile la acest post vor fi fără excepție de aprecire și eventual de râs. 😀

Continue reading Acel text amuzant

Când atunci înseamnă acum

Nimic nu mai contează.

Copilăria a fost, este și va fi cel mai frumos timp petrecut alături de părinți. E începutul istoriei fiecăruia dintre noi, e locul în care ne întoarcem cu gândul de fiecare dată când viața ne întreba “cine esti, de unde vii?”

Am adus vorba de părinți pentru că iYli mă îndeamnă să scriu despre aromele copilăriei mele, iar cele mai multe dintre ele sunt acelea cu care ne-au obișnuit de mici părinții. Ok, și bunicii. Fie că vorbim de boabe de struguri (da, numai boabe, asta primeam în serile târzii când nu puteam pune pleoapă peste pleoapă până ce mama nu se întorcea de la schimbul doi), fie că-i vorba doar de pâine tăvălită prin ou, prăjită în tigaie (nu de teflon, pe vremea aia nu știam ce-i aia) cu mult zahăr deasupra (ah, cât de nesănătos, ar zice mamele de azi), aromele astea există, ne sunt dragi și aducem vorba de copilărie de câte ori le reîntâlnim.

Continue reading Când atunci înseamnă acum

Povești de mărțișor

Eram în clasa a VIII-a și 1 Martie m-a găsit certată cu cel mai bun prieten. Nu-i spun iubit că nu știam ce-i aia. Îmi ceruse prietenia, eu nu i-am acordat-o pentru că-l consideram deja prieten. 😀 Cum auzise el că gelozia se obține plimbându-te cu altă fată prin fața celei ce ți-e dragă, se fâțâia mână în mână cu o prietenă buna de-a mea, ce învăța la altă clasă. N-am fost geloasă, dar n-am i-am mai vorbit. 😀 Pana la 1 Martie, când a venit la școală cu o cutie mare, plină cu mărțișoare pentru fete și o cutiuță mai mică, cu mărțișoare mai frumoase, pentru profesoare.

Stătea exact în banca din spatele meu, așa că eram practic cu cutiile la ceafă.  Le-a dat tuturor fetelor din clasă mărțișoare, ba a împărțit și pe la alte clase, numai pe mine m-a sărit. Până la ora de engleza, când m-a întrebat arătandu-mi cutia mică plină cu martisoare frumoase de tot: “Which of these you like better?” 🙂 Am vrut să fac pe inabordabila dar m-am abținut și i-am răspuns arătându-i unul cu o față de fată cu păr lung cu breton, făcut din mătase galbenă. Atât. Ora a continuat fară alte incidente legate de subiect. Ba îmi amintesc că în ora aia, deși am fost cu mâna pe sus, n-am răspuns la nimic, dar la sfârșitul lecției profesoara de engleză a spus: Azi nu am timp să vă pun note, dar Ninei tot îi dau un zece. Aveți cuvântul meu că nu scosesem o vorbuliță toata ora, dar aveam nevoie ca de aer de zecele ăla. 😀

Însă la sfârșitul orelor a venit la mine și mi-a dat mărțișorul pe care i-l arătasem, spunandu-mi: “Ia-l tu, că mi-a rămas.” N-am știut dacă să mă bucur sau să plâng, dar ăla a fost reînceputul unei lungi și frumoase prietenii. Prietenii am spus. 🙂

Continue reading Povești de mărțișor

Hai că n-a fost așa greu

Cum excursia asta cu trenul se întâmplă la noi odată la 5 ani, am zis că merită să notez acum câteva impresii:

  • Călătoria cu acceleratul nu-i chiar așa de rea dacă nu ai bagaje voluminoase.  Adică, nu-i loc de genți în tren. Am descoperit până la urmă că-ți poți băga geamantanul sub scaune, dar i-ai luat astfel locul pentru bagaj al celui de lângă tine. La noi, la dus a fost cum a mai fost, dar când ne-am întors și am avut în plus clasica geantă cu patru curcani și două găini, nimic n-a mai fost simplu. Nu-mi amintiți de ouă, nu s-au spart decât două, pentru că au avut un loc special. 😀
  • În accelerat nu e apă. Curge așa un firicel când apeși butonul de tras apa, dar nu te poți spăla pe mâini acolo. Totuși, deși la plecarea trenului din gară toaleta era cât se putea de curată (mi s-a părut amuzant faptul că la chiuveta era și-un săpunel, dar nici picatură de apă), era și hârtie igenică, ceea ce pe mine m-a uimit (iertați-mi ignoranța, dar pe vremea când mergeam eu cu trenul nu era la toaletă nici coș de gunoi, apăi hârtie), la nici jumătatea drumului, aceeași toaletă puțea de-ți muta nasul, era plină de pișălău pe jos, așadar nefuncționlală. Deh, n-ai cu cine, dom’le.
  • Gările din orașele de provincie arată jalnic. Îmi pare rău că nu vă pot arăta decât o poză neclară făcută printr-un geam nu tocmai curat, cu telefonul, dar văzute pe viu,  locurile astea înseamnă întoarcere în timp la propriu. Gara din Ploiești, de exemplu, în care altă dată era forfotă de călători, acum nu numai că-i pustie, dar se poate filma în ea fără probleme un film cu scene din timpul războiului. 
  • Timpul petrecut în tren nu trebuie pierdut sub nicio formă. Fie că citești, înveți, scrii, vorbești la telefon, te uiți la un film sau privești pe fereastră punându-ți gîndurile în ordine, important e să nu-i pierzi timpul. Eu am citit Întoarcerea din rai a lui Eliade și nici n-am simțit cum a trecut timpul.

Continue reading Hai că n-a fost așa greu

Un lucru pe care l-aș fi făcut… (II)

Aveți aici prima parte

Cătălina era acum o doamnă rafinată, elegantă, stilată, știți voi, cuvinte d-astea.

Mă veți întreba cum am recunoscut-o. Simplu. N-am recunoscut-o. A venit ea la mine  în timp ce hostesa îi căuta o masă la nefumători. 🙂  Deci, a venit direct la mine (știu că am început propoziția cu deci, depășiți momentul și fiți atenți) și mi-a spus cu un zâmbet larg pe față care lăsa să se vadă o dantură perfectă: “Nina, nu!?”  Pentru un moment eu m-am crezut un star și-am zis că-i vreun fan care mă știe de pe blog. 😀 Apoi mi-am dat seama că-s slabe șanse să ai perle la gât și să citești bloguri, așa că am încercat să-mi dau seama de unde mă știe. Și în timp ce dădeam ca tuta din cap, iar neuronul meu era la maximă încordare, îmi spune ea: “Sunt Cătălina, colega ta de bancă din generală. Mă mai știi?”

Am gandit: “Oh, my fucking God!” și am zis: “Cătălina, tu ești? Cum m-ai recunoscut?” ( aici iar am crezut că-mi spune c-a văzut poze cu mine pe facebook, dar ea nu.) Zice: “Ești neschimbată.” (și mă îmbrățisează din tot sufletul). Eu ce să-i zic? Că  arată demențial, că s-a schimbat enorm,dar a rămas aceeași? Ziceai că-s tâmpă. Mă uitam ca vițelu’ la poarta nouă. Noroc că ea, femeie dezghețată, mi-a făcut cunoștință cu cei mici și m-a întrebat de-ai mei. De fapt m-a întrebat ce-am mai făcut, ce-am terminat, dacă am copii și dacă stau în București sau sunt doar în trecere. Toate deodată voia să le afle. Am stat de vorba puțin, 10 minute. Ea era cu un grup mai mare și a trebuit să plece, dar am făcut schimb de numere de telefon. Abia aștept să mă întâlnesc cu ea. A zis că stă în România și toată luna februarie. Da exact, locuiește cu familia la Londra. Practică avocatura studiată aici.

Continue reading Un lucru pe care l-aș fi făcut… (II)

Un lucru pe care l-aș fi făcut …

…dacă aș fi fost băiat. Uite așa, mi-a venit să mă închipui băiat.

Probabil că multe le-aș fi făcut altfel, aș fi ales și eu o fată, că fetele-s frumoase, nu ca băieții, aș fi făcut o școală mai de creier odihnit… Cine știe!? Cert e că altfel ar fi stat lucrurile în viața mea și nu neapărat mai bine, ci doar altfel.

Ideea asta cu băiatul mi-a venit când m-am reîntâlnit cu  Cătălina. Cu fata asta eu am fost colegă din clasa întâi până în a patra și mă leagă de ea multe amintiri. Pe vremea aia tipa era deșteaptă foc, de fapt cred că era cea mai deșteaptă din clasa noastră de pitici, dar era și urâțică rău. Asta spun eu care eram prietena ei și mie de obicei prietenii mei mi se par foarte frumoși, fizic vorbind. Cătălina era pipernicită, cu ochelari groși și cu aparat dentar. Adică spaima oricărui copil. Un fel de betty cea urâtă, dar mult mai urâtă. Ok, ați înțeles ideea, nu insist.

Deși mi se părea urâtă nu puteam să nu fiu prietenă cu ea, pentru că în afară de înfățișare era o mână de om foarte bun, care ți-ar fi împrumutat setul ei cu 48 de carioci fără să te întrebe când i-l înapoiezi. Învăța bine și era în competiție cu mine, iar mie asta îmi plăcea teribil. Plus că odată am auzit când îmi lua apărarea în fața altor colegi care spuneau că din vina mea ne-a dat învățătoarea dictare. Adevărul era că din vina mea se întâmplase treaba, dar ea totuși îmi luase apărarea, îi eram prietenă pe viață. Așa credeam eu atunci.

Continue reading Un lucru pe care l-aș fi făcut …

Femina

Pentru că am tot auzit despre carduri bancare create exclusiv pentru femei sau săli de fitness doar pentru sexul slab, mi-am amintit de-o perioadă foarte frumoasă din viața de liceu.

Era imediat dupa revoluție și în Târgoviște începeau încet-încet să apară barurile și cafenele. Cum noi eram încă în liceu și nu fusesem până atunci în niciun bar, era un pic ciudat să ne facem debutul așa oricum. Ideea era că locuiam într-un oraș mic și majoritatea colegelor mele fumau. 😀 Le era frică să nu le vadă cineva cunoscut cu țigra în mână (da, era suficient) și să afle astfel părinții de micul lor viciu. Oare asta mai e valabil și-n zilele noaste?

Continue reading Femina

Biografie sub forma de leapsa

Se gandeste Miruna ca nu v-am spus destule despre mine si imi paseaza o leapsa interesanta  Numai ca eu avand asa de multi ani o voi onora din 5 in cinci. 😀 Ia sa vedem:

la 6 luni– eram un copil foarte, foarte rau. N-as fi dormit o nopate intreaga  nici sa ma pici cu ceara. Asta o stiu din povestile parintiilor, am fost eu precoce dar nici chiar asa. Intr-o noapte m-a gasit mama sub pat, dormind pe matura. Nu intrebati.

la 5 ani – eram un soim al patriei fara palarie (cineva mi-a furat-o in gradinita pur si simplu din cap, eram fraiera rau), asa ca pe undeva faceam de ras partidul. Din aceasta cauza am ramas singura in gradinita cand colegii mei au fost la o prezentare de moda pentru copii. Asta e singura amintire nefericita din perioada aia. Ba nu, mai am una, dar pe aia nu v-o spun. 🙁

Continue reading Biografie sub forma de leapsa

Trei minute

Atat dureaza in medie sa citesti un post (eventual si comentariile) de pe blog. Orice blog.

Chiar nu conteaza daca scrie un actor, un fotbalist, un scriitor sau o femeie cu toane. Sunt trei minute. Ele ne vor evoca peste ani starea, gandurile, frustrarile, bucuriile, sufletul, prietenii, viata. Regasesti intr-un blog in medie trei minute din viata celui care scrie, in fiecare zi. Indiferent ca scrie de Basescu, de fotbal, de politie, despre el si ai lui.

Nu scriu decat de doi ani, dar chiar si asa, daca recitesc ceva din urma, ma apuca nostalgia si ma gandesc la cum era viata mea atunci, ce s-a schimbat, cum au crescut copiii, ce-am facut intre timp, ce m-a preocupat… Sunt multe.

Continue reading Trei minute

Desculţ

Vreau să merg iar desculţă prin iarbă.

Când eram copil stăteam  o vară întreagă la bunici fără papuci. Nu ştiu de ce nu aveam papuci. Îmi amintesc de sandale, de tenişi, dar nu şi de papuci. Irelevant.

Ieşeam dimineaţa din casă şi îmi lipeam tălpile goale de ţărâna din curte. Mâncam ceva, asezaţi la masa mare de lemn şi nu mai intram în casă până la prânz. Timpul mi-l petreceam cu alergatul după fluturi prin lunca Buzăului. Eram mai mulţi şi toţi eram desculţi.

Continue reading Desculţ