5 lucruri din camera adolescentului la care acesta nu renunță

Am zugrăvit de curând camerele fetelor (adică fix weekendul trecut) și nu pot trece peste momentul acesta fără să punctez niște lucruri, care să rămână scrise undeva pentru multă vreme. Este vorba despre problemele pe care le-am avut cu ele la reamenajarea camerei, mai exact la ce păstrăm și ce aruncăm. Ce donăm și ce vindem. Poate și recondiționăm câte ceva…

Dacă le întrebi pe ele (fetele împlinesc 18 ani într-o lună) n-ar renunța la mai nimic. Numai că noi am insistat, și până la urmă le-am convins să doneze din hainele rămase mici sau pe care nu le mai poartă, să arunce pungile de pe la diverse chestii pe care le păstrau cu sfințenie, să se despartă de posterele cu artiștii preferați (mă rog, aici n-am reușit chiar 100%, dar o luăm ca pe un succes). Cu toate astea sunt câteva chestii de care nu au vrut să se despartă nicicum, niște lucruri pe care eu am o bănuială că mai toți adolescenții le apreciază (supra-apreciază, după părerea mea) și de care nu vor să se despartă, ba din contră, investesc în continuare, din banii lor de buzunar, în câteva din lucrurile acestea:

  1. Ursul mare de pluș pe care îl au din copilărie și care oricum stă singur și părăsit undeva într-un colț al camerei de câțiva ani. E drept el supraveghează tăcut totul, așa cum candid îmi explică Iulia, dar totuși, mai avem un pic și suntem majore…
  2. Nu le-am putut face să renunțe la rochiile cu care s-au îmbrăcat la carnavalul de acum câțiva ani de la școală. E drept că rochițele încă li se potrivesc și pot fi purtate și la alte evenimente, dar ocupă locul și le-aș fi vrut dispărute din șifonierele lor. Ele nu și nu, așa că am lăsat-o și eu moale. Să le păstreze până la momentul: Mami, trebuie să-mi cumpăr rochie pentru majoratul lui …(you name it). Și atunci vom face o înțelegere.
  3. Medaliile de tinichea câștigate la concursurile de dans sportiv cu vreo 6-7 ani în urmă, sunt agățate și acum care pe unde se poate, ba într-un colț de oglindă, ba de-o margine de pat. Deși dacă ar fi după mine, ele și-ar avea locul într-o cutie cu amintiri și încă aștept momentul să le fac să dispară. Deocamdată strălucesc glorioase.
  4. Cele ~ 100 de huse pentru telefonul mobil cu care și-au încărcat fiecare cel puțin câte un sertar al noptierei. M-au făcut cu capul la câți bani dau pe husele astea, nu trece săptămână fără ca măcar una din ele să nu apară cu câte o husă nouă, și asta n-ar fi nimic dacă acestea n-ar fi și din ce în ce mai ciudate. De la huse simple la unele în formă de înghețată sau mai știu eu ce, toate sunt la ele în sertare. Și da, au huse și de la telefoanele pe care le-au schimbat între timp.
  5. Pernuța norocoasă. Asa-i o poveste în sine, știm cu toții că visele sunt mai frumoase și noaptea nu poate fi un sfetnic bun decât atunci când dormi cu pernuța norocoasă alături. Bine, sper să nu citească aici, dar eu am schimbat perna aia de câteva ori de-a lungul timpului, ideea e să fie ele convinse că-i norocoasă, nu contează că e nouă sau veche.

Continue reading 5 lucruri din camera adolescentului la care acesta nu renunță

Cum sa bei cea mai bună cafea la birou

Nu-ș cum se face că toată lumea zilele astea vorbește de cafea. Până și copilul Sonia (care mai are 40 de zile si împlinește 18 ani), adoră cafeaua, dar numai la altcineva în cană. A încercat ea câteva variante prin diverse cafenele, dar nu a găsit varianta care să-i și placă. În fine, cafeaua e bucuria dimineților (mai ales a celor de luni) așa că aș vrea să enumăr câteva variante pentru a mă asigura că toată lumea își bea cafeaua preferată chiar și la birou. Sau mai ales la birou.

  • Cea mai  sigură variantă e aceea de a-ți face tu singur cafeaua acasă, exact așa cum îți place ție, bănuiesc că măcar acasă ți-ai creat toate condițiile pentru a bea the best of coffee for you. O torni într-un termos (sunt milioane de modele de astfel de termosuri, de unde trag concluzia că mai multă lume gândește ca mine, cea mai bună cafea e aia făcută acasă la tine), și-o ai cu tine de când ai ieșit pe ușă și până pleci de la birou, mă rog, când pleci ai doar termosul gol, dar e important să-l ai, mâine e o altă zi și chici ce, ai să vrei din nou cafea.
  • Pe vremea când mergeam eu la birou (nu că acum n-aș merge, dar nu prea îmi vine să zic asta atunci când fac fix 15 pași mici din casă până la firmă), aveam acolo o doamnă drăguță care pe lângă faptul că ne curăța birourile și avea grijă ca totul să strălucească de curățenie, ne făcea în fiecare dimineață o cafea super-bună, de mirosea bucătăria firmei zi de zi de mai mare dragul. So, să facă altcineva cafeaua pentru tine în fiecare zi de muncă nu-i rău deloc, ai scăpat de grija asta, dar trebuie să aștepți să ajungi la birou pentru a putea lua o gură de cafea.
  • Îți cumperi o cafea în drum spre serviciu. Dap, pe vremuri vedeam asta doar în filme, acum văd cum o mulțime de oameni din jurul meu o pun în practică, așa că varianta cu cafeaua cumpărată nu-i una rea.  Recunosc, mi-ar plăcea și mie să intru în fiecare dimineață  în cafeneaua preferată, să-mi iau din aerul acela parfumat energia pentru toată ziua de lucru ce urmează, chiar dacă varianta poate fi una costisitoare, mai ales dacă bei ca mine aproape 300  de cafea pe zi. Însă nu toți aveam cafeneaua asta în drum, așa că s-o lăsăm celor privileiați și să ne gândim la ală variantă.
  • Există desigur posibilitatea ca firma la care lucrezi să aibă un automat de cafea (nu din cele la care bagi bani ca să-ți obții cafeaua, alea intră la varianta de mai sus, ne cumpărăm cafeaua în fiecare dimineață). Mă refer la un aparat din acesta, la care apeși singur pe butoane și obții o cafea pe care n-ai cum să n-o iubești, mai ales că, dacă se termină, mai apeși o dată și-ți umpli iar cana. Bine, există o mulțime de variante de aparate de cafea, pentru toate buzunarele cum ar spune un prieten, e bine să știm că ele există și avem de unde alege. Eu aș opta pentru varianta asta la orice oră. Chiar dacă conducerea firmei în care aș lucra nu ar lua o inițiativă în acest sens, cred că într-un birou cu (să zicem) 15 oameni, am putea, practic, să punem fiecare cca. 200 lei o singură dată și am avea la serviciu un automat de cafea foarte bun, și-am bea zilnic o cafea caldă, cremoasă, aromată și exact așa cum ne-o dorim.

Continue reading Cum sa bei cea mai bună cafea la birou

Related Post

Părinții mei nu s-au sacrificat pentru mine

Și nici eu nu mă sacrific pentru copiii mei! Mi-a fost întotdeauna milă de oamenii care spun că ei au renunțat la multe pentru copii, că și-au sacrificat cariera, nu și-au urmat visurile și mai știu eu ce, pentru mogâldețele de oameni pe care-i aveau în grijă. Așa ceva…

Tot ce-au făcut ai mei pentru mine (și-au făcut multe, că-s cei mai buni părinți de pe Pământ) au făcut pentru că așa au vrut ei. Că așa au ales. N-am știut niciodată că a fost un sacrificiu. Nu mi-a spus nimeni. Mi s-a părut că fac ceva natural, din inima, fără regrete.  Ai mei au vrut, ca mai toți părinții, tot ce-i mai bun pentru copilul lor. Și-au dorit pentru mine o viață frumoasă, pe care să mi-o pot alege eu și în care ei să dea o mână de ajutor. Asta s-a și întâmplat. Cu multă dragoste reciprocă, cu alegeri bune făcute și de ei și de mine.

Asta fac și eu cu copiii mei. N-am avut niciodată, dar absolut niciodată sentimentul că m-am sacrificat.

Continue reading Părinții mei nu s-au sacrificat pentru mine

Related Post

Bucătăria mea de vis

Vine o vârstă la care una dintre cele mai aprige dorințe este să ai o bucătărie de vis. Eu am deja o bucătărie frumoasă făcută după gustul, spațiul și posibilitățile mele. Dar asta nu înseamnă că nu tânjesc după o insulă de bucătărie, sau nu mi se scurg ochii la camerele de gătit de pe pinterest (sursa foto).

Și cum mă uitam eu așa pierdută și fără speranță la minunatele imagini, numai ce-mi vine în minte faptul că visurile nu sunt interzise, și-mi pot face o listă cu cele mai frumoase 10 (voiam să zic 5, dar nu m-am putut opri la 5) bucătării pentru care mi-aș vinde un rinichi. Pe cel bolnav, se înțelege.

  1. M-am gândit mereu cum ar fi ca din bucătăria mea să ies direct în curte, sau măcar spre o terasă umbrită. Și la fel mi-am imaginat de multe ori cum ar fi să am un frigider din ăsta.
  2. Asta ar fi bucătăria perfectă pentru casa mea de la țară. Culoarea asta (ou de rață, eu așa o văd) mă îndeamnă la visare, dar și la creativitate. Dacă mai am și-o grădină care să-mi dea ingrediente, să te ții bucătăreală pe mine. 
  3. După cum vedeți, nu mă dezmint, toate trebuie să aibă insule. Dacă nu locuiesc (încă) pe o insulă, măcar să am una în bucătărie. 
  4. Dacă nu-i insulă, e continent, recunos că-i cam mare chiar și pentru mine, dar dacă ne gândim că trebuie să mănânce acolo patru persoane, parcă nu-i nimic prea mult. Chiar așa, lipsește un scaun. 
  5. După ce în bucătăria de mai sus încăpeau trei dormitoare, am ales acum o variantă de bucătărie mai mică, pe două laturi, dar minunat organizată. So, nu trebuie să avem castele ca să ne facem bucătăria din vis. 
  6. Cum să ai o așa bucătărie? Cum? Aproape că nu m-aș atinge de nimic. Mi-ar fi milă. V-am spus că-mi plac bucătăriile cu geamuri multe? Ați văzut frigiderul? 
  7. Bă băiatule, ia uitați-o pe asta. Așa-i că și voi vă întrebați de ce nu-i deschisă umbrela de pe terasă? Oricum, ceva din bucătăria asta am deja și eu,  floare din aia de lavandă. 
  8. Hai că deja m-am enervat. Cum ajunge gospodina la dulapurile alea de sus? Cred că are scară. De fapt și eu am scară. În fine, caut să-mi iau o fructieră din aia. Și aparatul meu de cafea e mai frumos!

    Continue reading Bucătăria mea de vis

Related Post

Am fost la Therme și-am zis să vă povestesc

Cum zilele de vară sunt din ce în ce mai calduroase și weekend-urile petrecute în București sunt ucigătoare, am zis să prelungim puțin spiritul vacanței și să petrecem o duminică dimineața la Therme, eu, Sorin și miss Iulia, singurul copil aflat la vremea asta cu noi acasă.

Ne-am băut cafeaua, am sărit peste micul dejun și la nouă fix plecam spre Balotești. După fix 40 de minute (cu ceva peripeții la intrarea în parcare) intrăm în clădirea Therme unde mai fusesem o singură dată în iarnă. Cum noi suntem genul care caută parcurile acvatice de prin orașele pe care le vizităm, am cerut bilete la Galaxy pentru 3 ore, cu gândul că dacă mai vrem să stăm nu ne opreșe nimeni. Am achitat două bilete de adult (50 lei/persoana pe perioada vacanțelor școlare sau a weekend-urilor de peste an) și unul de elev (40 lei/persoana tot așa, pentru că era weekend și chiar de n-ar fi fost, tot atât ar fi plătit Iulia pentru că e vacanță școlară și ăsta-i tariful de vacanță -adică toată vara- pentru elevi).

Zona Galaxy, este zona cu tobogane, cu piscină cu valuri, cu piscină exterioară cu apă caldă, bar, șezlonguri pe nisip, pe pavele, în apă și în interior, cu piscină interioară cu bar, piscine pentru copii, zonă cu șezlonguri și lumină cu infraroșu (astea nu erau prima dată când am fost noi, așa că e bine să țineți cont că acum există acolo), trei saune cu abur, absolut minunate, cu trei arome diferite (eucaliptul m-a fermecat), nici ele nu erau la deschidere, paturi de masaj cu apă (pentru masaj se plătește cu brățara primită la intrare 10 lei/10 minute sau 13 lei/15 minute). Este o zonă mai mult decât ofertantă, deocamdată eu chiar n-am să merg în celelalte zone, pentru că-s fan jocuri acvatice și îmi ajunge Galaxy.

Continue reading Am fost la Therme și-am zis să vă povestesc

Unde păstram bicicleta

Avem 4 biciclete în curte pe timp de vară. Și le folosim mult, dar am putea foarte bine să le punem la drum și mai mult. O vreme le-am păstat la intrarea în curte, undeva în dreapta avem un loc cu acoperiș și stăteau acolo foarte bine până ne-am dat seama că se văd minunat din stradă, și cum noi avem mai tot timpul poarta deschisă, nu se punea problema dacă ni le fura cineva, ci când ni le va fura cineva. Așa că stau acum bicicletele noastre parcate undeva aproape în spatele casei, dar e doar o soluție provizorie pentru că vrem să le facem sau să le găsim un loc mai bun pentru păstrare.

Cum rezolvarea oricărei probleme începe cu o căutare sănătoasă pe net, am descoperit un articol foarte bun despre cum să-ți alegi o bicicletă (pentru noi e prea târziu, dar poate vă ajută pe voi) și am aflat, desigur, cam cum își păstrează/parchează/depozitează oamenii bicicletele. Odată ce știm asta, ne vine sigur și nouă vreo idee:

  • Majoritatea bicicletelor sunt păstrate în garaje. Multă lume are garaj chiar dacă locuiește la bloc și cu atât mai mult la casă. Deci garajul este cel mai la îndemână loc de ținut bicicleta atunci când nu e folosită. La noi nu merge chestia asta, pentru că deși avem un garaj care pe vremuri adăpostea două mașini, azi nu mai avem loc acolo să aruncăm un ac, așa că e exclus să putem parca acolo 4 biciclete.  În apărarea noastră pot spune că nu-i plin cu prostii, e chiar super-ordine în ce e acolo, doar că nu mai e loc. Acum, dacă voi vă păstrați bicicleta în garaj, e bine să știți că pentru a salva spațiul, există tot felul de suporți (unii îi puteți cumpăra, dar sunt multe și ușoare variante de a vi le face singuri). Mă refer la ceva în genul acesta: 
  • In boxe. Echivalentul garajului pentru locuitorii de la bloc. Mult mai greu de manevrat bicicleta până la boxă, dar în lipsă de altceva, este și asta o variantă. Pe mine m-ar descuraja complet, boxele sunt de obicei la subsolul blocului și decât să merg acolo să scot bicicleta pentru a face o plimbare…mai bine mă plimb pe jos. Dar dacă ai de mers la serviciu cu bicicleta, atunci da, e o variantă care te-ar motiva. Să cobori în boxă după bicicletă e mai bine decât să te înghesui cu ceilalți pasageri într-un autobuz într-o zi de vară.
  • În curtea caselor sau în fața blocului în chestii de genul ăsta: Chiar ne gândim serios să facem în curte ceva de genul acesta, mai ales că noi iarna urcăm bicicletele în pod (varianta cu podul n-am mai găsit-o la nimeni, suntem unici), și nu-i tocmai plăcut să duci și să aduci bicicletele aproape pe acoperiș la fiecare început și sfârșit de sezon, iar o cușcă din asta ne-ar ușura mult viețile.
  • Bineînțeles, ultima fiță în ceea ce privește păstratul bicicletelor e… în casă. Și când spun fiță mă refer la așa ceva: 

Continue reading Unde păstram bicicleta

Related Post

Pilates cu mine sau eu la pilates

De-a lungul timpului v-am mai povestit eu de pe la orele mele de pilates (la care mă duc sa iau lecții, nu de altceva). Cum sunt un om perseverent (n-am prea des motive să mă laud cu asta), am ajuns aseară pentru prima dată la o oră de pilates la Wordclass. Aproape mi se termină abonamentul și eu nu călcasem la orele de pilates. Am fost la yoga, am fost la aqua gym, la sală (nop, n-am ajuns încă la greutatea aia la care visez), dar nu la pilates. Până aseară.

Mi-am luat cel mai mișto echipament ever (eram singura din sală în pantaloni scurți și tricou) și mi-am dezinfectat salteaua până a zis antrenoarea: terminăm și noi curățenia azi? Gata, sunt zen. Ridicăm brațele pe inspir și le relaxăm pe expir… eu în același timp cu toată lumea de ziceai că suntem echipa de înot sincron a Chinei la Jocurile Olimpice. N-am apucat să duc la capăt 3 respirații că m-a lovit o foame de simțeam că stomacul se duce singur peste drum la Auchan dacă nu-i dau ceva de mâncare rapid. Am luat două guri de apă și l-am liniștit: stai nebune, că ne facem de râs! În spatele meu, singurul băiat aflat la clasa de pilates.

Am ignorat foamea și m-am concentrat pe mișcări. Mi-a ieșit. Fac eu așa mișto de mine, dar îmi plăcea cum îmi stătea în pantaloni scurți cu picioarele drepte întinse spre tavan. Bine, ajută puțin și bronzul. Aproape zâmbeam de mulțumire și mișcam: stângul, acum dretul și încordăm cât putem de mult abdomenul. Ghiorțțțț!!!! Cu durere, frate! Ce-ai făcut!? Mai vrei o guriță de apă? Îți mai dau. (vorbeam cu stomacul de parcă era prietenul meu imaginar) și îi dau să bea până îmi atrage atenția instructoarea că n-am ajuns la pauză, o să avem timp atunci să bem apă. Mie-mi spui!

Continue reading Pilates cu mine sau eu la pilates

Related Post

Două secrete despre două rețete

Am luat ultima dată când am fost la cumpărături o pastă de susan (tahini), o pungă de năut și-o pungă de seminte de chia de la SanoVita.  Ce-oi face cu ele nu știu, l-am auzit pe Sorin în urma mea atunci când le-am pus în coș. N-are el treabă, știu eu ce vreau să fac! Cel puțin știu sigur ce-am să fac cu pasta de susan: humus.

Săptămâna trecută s-a vorbit foarte mult despre mâncare în atelier, iar una dintre fete se lăuda cu o pastă de năut incredibil de gustoasă (atât de bună că nu i-a mai rămas să ne aducă și nouă să gustăm), dar suficient de bine descrisă de ea, încât să ne facă poftă și să dorim să gătim și noi. Așa că, azi facem humus.

Avem nevoie de: Continue reading Două secrete despre două rețete

Related Post