Luni– Știu că am terminat raportul trecut cu mulțumiri, dar aș vrea să-l încep și pe acesta tot așa. Pentru toți oamenii care mai speră, pentru toți cei care cred că se pot încă schimba lucruri în bine, pentru cei ce nu se lasă doborâți de pesimism, pentru oamenii buni, pentru empatici, pentru cei ce știu cum și când să dea un feedback, pentru oamenii muncitori, pentru toți cei care au semnat petiția lansată săptămâna trecută și pentru cei care o vor semna acum: vă mulțumesc că sunteți! (link către petiție găsiți în primul comentariu)
Marți – Azi am avut ședință la comisia de buget. Înainte de ședință a ajuns la noi și suplimentarea ordinii de zi cu 17 proiecte de modificare indicatori economici la renovările prin PNRR de la scoli, licee, grădinițe. M-am bucurat că unele proiecte din OZ inițială au plecat din comisie cu avize negative, ceea ce înseamnă că au șanse mari să pice în ședința de Consiliu de joi. E vorba de măriri cu 300% a unor indemnizații, de creșteri de capital social și contractări de credite.
Miercuri – Și ca să lămurim odată asta cu capitalul social. O societate comerciala are nevoie, în mod normal, de capital social atunci când își începe activitatea. Alte creșteri de capital se fac foarte rar, când se primește în firma un nou asociat sau când firma își adaugă un obiect nou de activitate, se extinde pe o noua piață. Și sunt firme care n-au avut niciodată, pe tot parcursul activității lor, vreo creștere de capital social. La noi la Primăria S3 nu e așa. Aici dacă primăria vrea niște mașini, ca să nu facă licitație, apelează la societăți. Dar nu încheind de la început cu acestea un contract comercial normal, ci le mărește inițial capitalul social și achită mașinile pe un contract ulterior. Practic plătește firmei sale de două ori mașinile. Ce face firma apoi cu banii e altă poveste. Cam ca asta. I-am dat Soniei 50 de lei să-mi cumpere niște șosete crem și pufoase numai bune pentru anotimpul ăsta. Când a venit de la magazin, mi-a zis că șosetele au fost 50 lei, mi-a dat și bonul și mi-a cerut banii. Am luat bonul, i-am dat banii. Nu-mi mai amintesc dacă mi-a dat și ciorapii. Dacă nu mi i-a dat, te pomenești că mai trebuie să-i plătesc o dată.
Cine ar fi crezut că pe 1 octombrie 2023, în tricou și pantaloni scurți, cu umbrela de soare deschisă (dap, m-a rupt soarele aici sus), o să-mi fac un setup drăguț și o să scriu jurnalul cu numărul 153 pe terasa casei? Eu nu. Aștept toamna cum nu vă imaginați, am schimbat hainele în șifoniere, le-am adus în față pe cele de toamnă/iarnă și săptămânile astea mi-am cumpărat două pulovere și două perechi de blugi. În apărarea mea spun doar că port încă papuci în lume și n-am dat drumul la centrală.
Stau de câteva ore pe un scaun de pescar pe un mal de baltă din apropierea Bucureștiului. E și ceva pește aici, dacă ne luăm după taxa plătită pentru privilegiul de a privi apa și de a înfrunta vântul. De pescuit eu nu pescuiesc azi, deși am prins și m-am hrănit cu pește multe zile în copilărie. Dar azi nu. Azi doar am privit apa și-am ascultat sunetele bălții.