Luni– Știu că am terminat raportul trecut cu mulțumiri, dar aș vrea să-l încep și pe acesta tot așa. Pentru toți oamenii care mai speră, pentru toți cei care cred că se pot încă schimba lucruri în bine, pentru cei ce nu se lasă doborâți de pesimism, pentru oamenii buni, pentru empatici, pentru cei ce știu cum și când să dea un feedback, pentru oamenii muncitori, pentru toți cei care au semnat petiția lansată săptămâna trecută și pentru cei care o vor semna acum: vă mulțumesc că sunteți! (link către petiție găsiți în primul comentariu)
Marți – Azi am avut ședință la comisia de buget. Înainte de ședință a ajuns la noi și suplimentarea ordinii de zi cu 17 proiecte de modificare indicatori economici la renovările prin PNRR de la scoli, licee, grădinițe. M-am bucurat că unele proiecte din OZ inițială au plecat din comisie cu avize negative, ceea ce înseamnă că au șanse mari să pice în ședința de Consiliu de joi. E vorba de măriri cu 300% a unor indemnizații, de creșteri de capital social și contractări de credite.
Miercuri – Și ca să lămurim odată asta cu capitalul social. O societate comerciala are nevoie, în mod normal, de capital social atunci când își începe activitatea. Alte creșteri de capital se fac foarte rar, când se primește în firma un nou asociat sau când firma își adaugă un obiect nou de activitate, se extinde pe o noua piață. Și sunt firme care n-au avut niciodată, pe tot parcursul activității lor, vreo creștere de capital social. La noi la Primăria S3 nu e așa. Aici dacă primăria vrea niște mașini, ca să nu facă licitație, apelează la societăți. Dar nu încheind de la început cu acestea un contract comercial normal, ci le mărește inițial capitalul social și achită mașinile pe un contract ulterior. Practic plătește firmei sale de două ori mașinile. Ce face firma apoi cu banii e altă poveste. Cam ca asta. I-am dat Soniei 50 de lei să-mi cumpere niște șosete crem și pufoase numai bune pentru anotimpul ăsta. Când a venit de la magazin, mi-a zis că șosetele au fost 50 lei, mi-a dat și bonul și mi-a cerut banii. Am luat bonul, i-am dat banii. Nu-mi mai amintesc dacă mi-a dat și ciorapii. Dacă nu mi i-a dat, te pomenești că mai trebuie să-i plătesc o dată.
Joi – Ziua ședinței. Am sperat să nu treacă toate nenorocirile de la Algorithm Construcții. N-au trecut. Vor veni din nou pe Ordinea de Zi data viitoare? Probabil! Cel mai trist este că în ședință au venit din nou copiii de la Școala Waldorf să ne spună că nu s-a rezolvat absolut nimic de la ultima lor prezență în CL. Au început școala tot făcând ore pe holurile Școlii 47 care-i găzduiește, și n-au nicio perspectivă reală (promisiuni mai sunt) că li se vor îmbunătăți condițiile de educație prea curând. Asta în timp ce primăria face achiziție de 300 de telefoane – IPhone 15 Pro Max.
Vineri – Săptămâna asta am aflat că la una din școlile la care mai sunt în CA, inspectoratul a aprobat (dinainte de pandemie cer oamenii ăștia) două posturi noi de femei de serviciu. O școală cu peste 1200 de copii, avea până acum o singură doamnă la curățenie. Îmi aduc aminte prin anii 1985 când școala în care am învățat (cca 1800 copii) avea 3 femei de serviciu pe fiecare schimb și-un mecanic, adică 8 oameni/zi care aveau grijă ca școala să arate decent. În clase și curtea școlii măturam noi, elevii de serviciu, că ele nu mai apucau.
Sâmbătă – Am profitat de vreme, sper că ați făcut-o și voi, am făcut pâine afară pe plită în curte, m-am plimbat prin cartier, am fost în vizită la prieteni, am avut niște discuții foarte interesante legate de sistemul de învățământ și de cum merg/nu merg lucrurile pe acolo, am văzut un film fain și cam atât.
Duminică – Azi am gătit din nou. Pentru că nu prea am ocazia să intru cu treabă în bucătărie, atunci când o prind, prăpăd fac. Salată de linte cu roșii și pătrunjel, curry cu carne de porc și legume, orez (pe ăsta l-a făcut aparatul, dar cine a pus măsurile de apă și orez?), prăjitură cu pișcoturi cremă și fructe. La 12 era totul gata și 40 minute mi-a luat doar să merg până la magazin să-mi iau ce-mi trebuia. După ce termin de scris jurnalul o să ies cu bicicleta. E vremea perfecta și nu cred c-o mai prind, așa că da. Asta voi face.
Începe numărătoarea inversă pentru ultimul an din acest mandat de consilier. Au trecut și repede și greu acești trei. Și ținând cont că nimic nu mai e cum a fost la început, au fost și foarte ciudați din punct de vedere politic. Sunt convinsă că nici ultimul nu va fi cu nimic mai prejos.
Mai avem de parcurs 52 de săptămâni. Să fim bine!