Am câteva lucruri să vă povestesc despre ce s-a întâmplat săptămâna asta. Da, marți am dat și drumul la centrală, dar nu asta era musai de zis.
Am participat zilele trecute la două evenimente care aparent n-au legătură unul cu altul, dar au educația numitor comun, Smart Communities Summit & Expo și Întânirea cadrelor didactice din Sector 3 cu reprezentanți ai inspectoratului, guvernului, prefecturii și Ministerului Educației într-o discuție despre combaterea consumului de droguri și nu numai.
O să le luăm pe rând și-o să vă spun cu ce am rămas eu după aceste două întâlniri. Începem cu Smart Communities Summit:
- Am ajuns la momentul în care școala concurează (și aprope pierde) cu rețelele sociale.
- Tehnologia se schimbă și evoluează rapid, administrațiile locale și centrale se mișcă mult mai lent, deși ar avea toate premisele să țină pasul. Lipsa de pregătire a personalului din mediul public e factorul cel mai important care ține pe loc administrația de stat. Există, desigur, o diferență de viziune între cei care au nevoie de tehnologie și cei care vin cu soluții.
- Avem în România Institutul de cercetare și dezvoltare a cunoașterii umane. Oamenii de acolo au descoperit că există Blue zone în lume. Probabil ca și noi, tot de pe Netflix. Și când vorbea directorului institutului despre păduri și zone cu aer foarte curat, folosind citate parcă luate de pe facebook, eu mă gândeam că noi în Sectorul 3 putem spune că avem ”Pădure de pavele”.
- Putem salva locuri din România prin branding de localitate. Eu sunt 100% de acord cu asta, branding practic este ceea ce ajunge în mintea oamenilor depre un loc. Adică pentru ce e locul acela cunoscut. La ce te face el să te gândești. Așa cum Sectorul 3 e cunoscut pentru pavele și borduri. Pentru că nu este suficient să ai un logo și-un mesaj pe care să-l repeți la infinit, brand-ul e susținut de fapte și acțiune și asta nu-i simplu de făcut și, mai ales, nu se face dintr-un birou. Brandigul îl faci cu oamenii. Comunitatea creează și susține brandul. Și contrar așteptărilor, brandingul unei localități se adresează propriilor locuitori în primul rând.
De la întâlnirea cu profesorii am plecat cu impresia că autoritățile (deși au stat pe scenă) au fost scoase la tablă. Și n-au luat notă de trecere. Concluzii de aici:
- România nu este pregătită să facă față faptului că de la țară de tranzit am devenit țară de consumatori de droguri.
- Există consum de droguri în școli. Există consum de droguri în școli. Există consum de droguri în școli.
- Există părinți consumatori, care au pupilele extrem de dilatate dimineața, când își aduc copiii la grădiniță.
- Profesorii sunt îngroziți de faptul că nu știu ce să facă în situațiile în care elevii lor consumă stupefiante. Și cel mai simplu le e să nu facă nimic. Sau cum zicea un puști într-un reportaj la România te iubesc acum vreo 4 ani: profesorii vin, își cântă lecția și pleacă, iar eu îmi pregătesc țigările în bancă ca și cum aș fi la mine în sufragerie.
- Părinții refuză în majoritate să creadă că fiul/fiica lor ar putea să consume ceva vreodată. Mai mult, ei refuză ca aceștia să participe la programe de prevenție, ca să nu mai zic că nu discută cu copiii lor niciodată acest subiect.
- Singura licărire de speranță vine de la, ați ghicit, ONG-uri, care pe lângă faptul că fac cursuri de formare cu profesorii care își doresc să cunoască mai multe despre acest fenomen și cum să gestioneze punctual diversele situații, au început să facă același lucru cu părinții care-și doresc (mulți dintre ei cu copii care se confruntă deja cu dependența).
- Centrele de prevenire și consiliere antidrog de stat sunt minunate dar lipsesc cu desăvârșire. tot în ONG-uri e baza și aici.
- Există o prăpastie la nivel de comunicare între copii, părinți și profesori și în loc să lucreze împreună, aceștia dau vina unii pe alții.
- Părerea mea, de om care n-are absolut nicio pregătire sau legătură cu domeniul acesta, este că dacă ar exista proceduri verificate, care să funcționeze, oamenii, fiecare la nivelul lui, și-ar face datoria. Dar nu există. Cei care semnalează probleme sunt plimbați de la o autoritate la alta și sfârșesc prin a abandona. Dealerii intră fără probleme în scoli sau sunt direct din rândul elevilor, paza e depășită de situație, nu știe ce sa facă, poliția națională te trimite la poliția locala și invers, părinții nu recunosc problemele sau dacă le recunosc sunt copleșiti.
- E o problema gravă cu care ne confruntăm, nu prea avem de unde copia modele de reușită, deocamdată doar vorbim despre problemă, dar e important ca măcar discuțiile astea să fie purtate. Conștientizarea existenței unei probleme e unul dintre cei mai importanți pași. Să învățăm să mergem, zic!
Am primit săptămâna asta și un nou convocator pentru ședința de CL săptămâna viitoare, în 14.11.2023 la ora 11.00. Avem 47 de puncte pe ordinea de zi și multe dintre ele sunt actualizări de indicatori economici la proiectele de reabilitare la școli și blocuri. Dar avem și aprobarea valorificării echipamentelor componente ale fostei stații de sortare din S3. Se propune vânzarea la licitație pornind de la suma minimă de 4.181.000 euro.
Ieri dimineață am fost în Parcul Pantelimon să mai văd și ce mai e pe acolo. Bine, am și alergat câteva minute. Vreo cinci. Mai erau oameni la alergat, erau și câțiva la pescuit. Parcul, deși trist și părăsit ca o toamnă târzie, era frumos, iar eu de câte ori ajung aici mă simt acasă. Și mi-e foarte drag.
Am văzut și palmierii da. Vă zic, se potrivesc fix ca nuca în perete. Dacă nu mă credeți, luați și vedeți cu ochii voștri.
Mai avem de parcurs 49 de săptămâni. Să fim bine!