Tag: viata

Jurnal de consilier local – săptămâna 50

Pentru că suntem la săptămâna 50 și e cumva un număr rotund, chiar dacă nu e încă vremea bilanțului, săptămâna asta aș vrea să mă cunoașteți un pic altfel, dincolo de activitatea din consiliu.

N-am fost dintotdeauna politician și nu știu dacă voi fi vreodată pe de-a-ntregul. Și mi-e bine așa. Am vrut însă întotdeauna să fac mai mult, pentru mai mulți oameni. Nu a fost niciodată doar despre mine și ai mei, nu înțeleg oamenii care gândesc așa, și nici nu încerc s-o fac. So, să-i dăm drumul:

SUNT îndrăgostită de oameni. Tot ce fac, în toate direcțiile în care îmi canalizez energia e vorba despre oameni. Și încerc să nu mă opresc la soluții  care mulțumind un om, va nemulțumi un altul. Știu, e imposibil să mulțumești pe toată lumea, dar măcar un pacifist convins lăsați-mă să fiu.  Altfel, eu sunt acasă și am făcut un mic dejun bun, bun. 😀

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 50

Numai mâine nu-i poimâine

Mai avem fix două zile de lucru. Și ca niciodată nu-s două zile extrem de aglomerate, cel puțin nu pentru mine. Exporturile au plecat, ce noroc pe noi ca sunt greu de găsit transportatorii la sfârșit de an, în felul ăsta ultimul export a fost în 9 decembrie, am avut timp să terminăm cât de cât și comenzile interne, iar în astea două zile lucrăm pentru ianuarie. Minunat! De mult n-a mai fost așa. Dacă și banii ar intra la timp m-aș declara mulțumită. În fine, suficient despre muncă, acum gândul ne pleacă la distracție sau cel puțin la odihnă.

decor-craciun-colt-de-relaxare-fotoliu-living-pernute-si-paturi-traditionale-scandinaveNu avem nimic planificat pentru sfârșitul de an, urăsc să merg în locuri aglomerate, din cauza asta majoritatea concediilor noastre sunt planificate în extrasezon. Pentru noi de sărbători nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Să vină prietenii la noi… da. Asta e altă poveste, asta ne place. Sunt cu toții primiți cu mare bucurie și invitați să se simtă ca acasă. Așa că ne așteaptă niște sărbători liniștite, cu ceva ieșiri la filme și în oraș la plimbare.

Sper să citesc mult, am primit zilele astea niște cărți, o să încep cu ”De ce să fii fericită când poți să fii normală” despre care am auzit numai lucruri bune, și sper ca în zilele astea multe și libere să ne întâlnim des aici pe blog, cu povești de viață și sărbători așa, ca pe vremuri.

Continue reading Numai mâine nu-i poimâine

10 zile până la Crăciun

vine-craciunulUnde s-a dus anul ăsta, nu mă întrebați pe mine. Eu am fost prea ocupată să trăiesc, ca să mai fiu atentă la altceva. Bine, am observat cine a câștigat alegerile și am decis să mă implic mai mult în acești următori  ani. Am niște ghidaje în minte, niște modele de urmat, rămâne să nu-mi pierd încrederea și să fiu consecventă. Mi-a plăcut mult de prietenii mei observatori și promit că data viitoare voi fi și eu acolo. Cel puțin!

Revenind acum la viața noastră umilă de muncitori și plătitori de taxe, nici n-am avut timp să împodobim bradul. Dar îl vom face. Cum nu prea mai avem loc pentru el în casă, era o idee să-l punem în curte, într-un colț ferit de ploi, ninsori și vânt. Asta până a venit Copilul Iulia și m-a întrebat: Și Moș Crăciun o să ne lase cadourile afară? Copilul Iulia are 17 ani. Dap, am convingerea că știe cine-i Moșul și totuși nu-și imaginează că ar putea să nu intre în casă cu cadourile. În fine.

Mama soacră s-a operat la ochi. O cataractă urâtă și o schimbare de cristalin. Nu vede deocamdată mare lucru cu ochiul ăla, ba mai e și vânăt pe deasupra, dar ea e mulțumită. Are convingerea că totul va fi bine și va vedea super imediat ce se va vindeca. Mama soacră are 76 de ani și e cel mai optimist om pe care-l știu. Auzind-o pe ea și eu am convingerea că va fi bine.

Continue reading 10 zile până la Crăciun

Ce-am mai făcut

  • eu-sonia-si-iuliaAsta a fost prima săptămână din luna în care nu mai am carnet de conducere. Să știți că nu-i tocmai un capăt de țară, asta dacă nu luăm în calcul faptul că depind de cineva ca să plec la mai mult de 5 km de casă. Mai aproape merg cu bicicleta 😀
  • Mâine e ziua fetelor, dap, Copilul Iulia și Copilul Sonia împlinesc mâine 17 ani. Mult, foarte mult dacă mă întrebați pe mine. Nu facem petrecere, fetele sunt prea mari pentru o petrecere în curte și prea mici pentru una în club. Dar mi-au pus în vedere că anul viitor vom închiria un club din București. Hmm, vedem. Bineînțeles că vom avea totuși tort și prietenii sunt bineveniți oricând la noi, așa că sigur fetele nu vor fi fără prieteni mâine. 17 ani, ați înțeles? Când am început să scriu pe blogul ăsta ele aveau 8 ani. OMG, cum trece timpul!
  • Săptămâna asta am fost toți patru la o piesă de teatru foarte, foarte mișto, Prenumele. Vincent (Mihai Călin) este un tip șarmant, un agent imobiliar de succes şi în curând tată fericit. El este invitat la cină de sora sa Babou (Mirela Oprişor, Aspirina din Las Fierbinți) şi cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor la universitate. Soţia lui Vincent, Anna (Raluca Aprodu), specialistă în modă, şi prietenul acestora din copilărie, Claude (Leonid Doni, polițistul din Las Fierbinți), trombonist la filarmonica radio, îl însoţesc. O glumă nevinovată despre numele viitorului copil făcut de Vincent declanşează o serie de situaţii comice ( la care râzi de te ții cu mâna de burtă), neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor. A fost o seară memorabilă, dacă auziți că se joacă undeva piesa faceți tot ce puteți să ajungeți s-o vedeți. Noi multumim Cristinei Bazavan pentru invitație și pentru o seară memorabilă la teatru.
  • La înceutul săptămânii trecute am primit de la NUK un pachet foarte drăguț cu câteva chestii pentru copii (oricum, bidonul de apă e al meu, nu-l dau nimănui). Fetele de la Creative Ideas mă îndemnau într-o scrisoare drăguță să mă gândesc la o persoană care are adus valoare vieții mele și să-i transmit un mesaj din suflet. Încă mă gândesc, când mă voi hotărî la un om, voi scrie un articol, deocamdată mintea mea nu l-a identificat.
  • În atelier ne-am străduit să terminăm o comandă și vineri la 15,45 eram gata. E drept că ieri a fost ziua cea mai grea, dar ne-a ieșit. Să vedem ce provocări avem pentru săptămâna viitoare.

P.S. În desen sunt chiar Sonia și Iulia desenate de Drawforjoy acum 3 ani pentru Cantina Sociala.

A mai trecut una

Daca vrei să nu bagi de seamă cum trece timpul, săptămânile, lunile, anii, te rog să ai în vedere regulilor de mai jos:

  • nu lăsa un weekend să treacă fără să iei toată casa la mână, aspirat, spalat, scuturat… știi tu;
  • dacă totuși duminică pe seară ai terminat treaba, culcă-te devreme, mâine e luni și ai treabă;
  • Luni nu rezolva treburile importante, ai timp de ele în timpul săptămânii, pierde vremea, vezi un film, lălăi-o la muncă, asta va fi singura zi bună din săptămână;
  • Marți intră tare în probleme și nu lăsa nimic pe mâine, ascută la mine, săptămâna e pe sfârșite;
  • Miercuri aveți ședința aia importantă, stai cu inima-n gât până se întâmplă. Seara acasă vrei să te relaxezi, dar ai uitat să-ți plătești facturile și bagi o sesiune prelugită de plăți online.
  • Joi ai program cu copilul, deși aștia la muncă au proaspătă în minte ședința de ieri și pun chestii noi în aplicare. Te bulversează complet și după-amiaza ta cu puștiul se transformă într-o semi-corvoadă. Până la urmă reușești să te relaxezi când mergi la culcare. Mai e o zi și ești din nou în weekend.
  • Vineri în loc să te bucuri că urmează două zile libere în care te poti ocupa în voie de prima regulă din înșiruirea asta, îți dai seama că a mai trecut o săptămână și nimic, dar nimic notabil nu s-a întâmplat. Așa că ai grijă ca săptămâna viitoare să nu-ți lipsească din program următoarele:

trece timpul      Doar nu crezi că o să te învăț eu ce să faci tu ca să ai o viață frumoasă pe care să n-o simți trecând degeaba. Știi tu mai bine chestiile astea. Ok, dacă le știi, spunele tare să te aud și eu. Că poate bag la cap câte ceva. 🙂

Continue reading A mai trecut una

Traiesc

Da, mai devreme sau mai tarziu trebuia sa se intample si asta, nu mai am timp de blog. Deloc.

O fi de la programul infernal care ma tine departe de casa cel putin 13 ore zilnic, o fi de la vremea care nu-i tocmai cea mai favorabila, o fi de la stresul pe care l-am avut odata cu plecarea fetelor in Germania (nu-mi vine sa cred ca nu v-am povestit nimic despre asta).

Ma gandeam ieri ca aproape in urma cu un an am incetat sa mai comentez pe bloguri din lipsa de timp. Citeam, dar alegeam ca in loc sa comentez pe unde-mi venea sa zic cate ceva, sa scriu cateva vorbe aici la mine. Stiti voi, sa-mi aduc aminte cand voi fi batrana si senila, c-am trait.

A trecut de atunci un an si iata ca a venit vremea in care abia daca mai scriu aici. Mi-e greu si sa activez diacriticile pe tastatura. Pentru ca mi se pare o pierdere de vreme, voi (si mai tarziu si eu) veti intelege ce am vrut sa spun azi si fara semne de punctuatie.

Continue reading Traiesc

E luni din nou

Am la dispoziție exact 15 minute să scriu postul acesta. Aș putea, bineînțeles să nu-l scriu, să aleg să petrec timpul acesta sorbind tacticoasă din cafea și mâncând o felie din plăcinta cu mere făcută de mama ieri, dar parcă savoarea cafelei e una mai bună atunci când o bei încercând să lași ceva în urmă. Niște cuvinte, de data asta.

După un weekend liniștit, cu filme multe (am început un serial foarte fain, se cheamă Arrow și am văzut deja aproape jumătate din sezonul 1), ceva plimbare si, cum altfel, cumpărături (am fost ieri la Jumbo și n-am luat decât chestii ce nu depașeau 15 lei, numai că au fost foarte multe, foarte multe, nu-l mai puteam opri pe Sorin din cumpărat chestii), începe azi o altă săptămână de foc.

Să nu uit, în weekendul acesta mi-am făcut debutul pe OLX, mi-am făcut cont și-am am adăugat acolo vreo 6 anunțuri de vânzare, iarazi pun la poștă prima chestie, o geantă pe care o tot țineam prin șifonier și care acum și-a găsit o stăpână faină tocmai de la Iași care s-o prețuiască la adevărata ei valoare.

Continue reading E luni din nou

Punct si de la capat

După două săptămâni grele, foarte grele, poate cele mai grele din viaţa mea, lucrurile se aşează încet, încet şi viaţa reintră pe făgaşul ei, dacă nu normal, cel puţin obişnuit.

Nu spun că voi avea mai mult timp de acum încolo, nu, nici vorbă, dar parcă m-a apucat un dor de blog, de aş scrie şi numai liniuţe, doar ca să scriu ceva.

De când nu ne-am auzit a venit şi toamna. Şi voi, cei mai vechi pe aici, ştiţi bine că pentru mine toamna înseamnă viaţă. Dacă e să parafrazez postul acela din 2012, realitatea de azi este pe scurt aşa: Continue reading Punct si de la capat

Imi place viata mea, dar…

aici mi-as dori sa locuiescÎmi place viața mea. Ar fi fost trist să fie altfel, dar aș fi trăit și cu asta. Faptul că-mi place, nu mă face, însă, să uit că ea poate fi și mai frumoasă de atât.

Ia ascultați aici, dacă s-ar inversa zilele lucrătoare cu cele libere, atunci aș fi mai mulțumită decât un copil supraponderal căreia mama îi pune în față o ciocolată mare. Mi-ar mai plăcea ca și vacanțele să fie mai dese. Măcar vreo 10 pe an. Nu lungi, de maxim 15 zile.  Nu, nu vreau asta pentru toată lumea. Numai pentru mine și ai mei. Ok, și câțiva prieteni, că nu-i fain tu să fii liber și prietenii la muncă. Vedeți, ar fi fost bine să fim prieteni. 🙂

Aș mai vrea să trăiesc într-un loc cu foarte puțină poluare (observați că nu zic fără poluare, că-i utopie). În ultimul timp cu cât înaintez spre centrul orașului cu atât mai mult mă ustură ochii. Știu sigur că-i de la aerul neprietenos. Mi-ar placea să trăiesc la munte. Dar și la mare. Mai bine aș găsi un munte lipit de mare cu străduțe înguste care să ducă șerpuind la plajă.

Continue reading Imi place viata mea, dar…