A mai trecut un an…..
Stau de un sfert de oră în faţa paginii albe şi nu ştiu ce să scriu. Asta mă face să mă gândesc ca n-a venit înca timpul să-mi scriu memoriile. 😀
Ok, pâna la urmă n-am tort, dar mi-a şoptit o păsărică că voi primi azi unul delicios. Va trebui să mă credeţi pe cuvânt. Cred ca e prima dată, dupa mulţi ani, când nu mi-am făcut singură tortul pentru ziua mea.
Buna dimineata, ploua din nou… si eu sunt in tenesi. Asta-i dezavantajul cand nu se aude ploaia si nu se simte timpul urat de dupa peretii grosi si proaspat renovati.
Beti mi-a facut o mare surpriza dimineata, cand pe langa o carte minunata mi-a dat o felicitare, care m-a facut sa lacrimez de emotie. 😀
Azi am o zi incarcata cu drumuri multe si facute cu mare drag.
Dacă mă întrebaţi pe mine, zilele ca cea de ieri sau cea de azi sunt cu adevărat de toamnă. Aşa, călcând pe frunze arămii, gândindu-mă doar la prezent, aş vrea să-mi petrec măcar o zi în fiecare toamnă. Să mă opresc, când obosesc, la o terasă, atrasă de muzică şi miros de cafea cu lapte. Să pot rămâne atât cât vreau, să-mi beau cafeaua fară grabă, să mi se alăture câţiva prieteni şi să pornim apoi, călcând pe frunze şi amintiri, gândindu-ne doar la prezent, către următoarea cafea cu lapte, băută în următoarea cafenea cu muzică şi miros de….
Realitatea e aşa:
Laura Paussini – Se Fue
Asculta mai multe audio Muzica
Am văzut în dimineata asta un grup de copii cu echipamentul de sport în ruxăcele şi cu o voioşie pe chip, pe care n-am mai vazut-o de mult la oamenii de pe stradă, fie ei chiar şi copii. Ăştia mici de azi se duceau probabil la antrenament. Mi-am amintit atunci cu plăcere şi multă, multă nostalgie……
O fetiţă de grădiniţă făcea sport. Gimnastică. Profesoara stătea cu ea în bloc, o văzuse la joacă cum o imita pe Nadia şi Teodora şi s-a gândit că-i păcat să nu facă acrobaţiile alea într-o sală echipată corespunzător. Cariera ei de gimnastă a durat trei ani, fară competiţii, fară premii, doar cu antrenamentele şi câteva spectacole demonstrative.
I-a spus de multe ori ca o lasa, dar nu indrazneste sa faca inca pasul decisiv. Il mai tin multe langa ea, sau cel putin asa ii place lui sa creada. Adevarul este intre: nu au cum sa se desparat acum si nu gaseste un motiv serios ca sa o lase.
Nu are cum sa o lase pentru ca este cu ea de 25 de ani. Ce-ar spune lumea, daca el ar fi parasit-o pur si simplu intr-o zi? A, lui nu-i pasa de lume deci asta cu gura lumii n-ar trebui luata in calcul. Apropierea ei nu-i face bine. Oamenii din jurul lui nu o pot suferi. Mama lui ii spune proape zilnic sa o lase. Femeia nu s-a obisnuit cu ea nici dupa atata amar de vreme.
O singura data isi facuse bagajul si isi luase chiar si o inlocuitoare pentru ea. Isi pregatise si un loc unde sa stea fara ea in primele zile de dupa despartire si apoi va vedea ce-i de facut in continuare. Viata ar trebui sa fie mai frumoasa fara ea, asa ii spusese lui lumea. Ah, iar lumea. Macar daca ar fi sigur ca hotararea asta e doar a lui si nu-i influentata de lume. Nu, nu era hotararea lui. Si n-a mai avut atunci puterea s-o lase. Si-a desfacut bagajul, a gonit inlocuitoarea si-a ramas impreuna cu ea, vechea lui iubita. Motivul parasirii ei n-a fost destul de convingator.
Tocmai am terminat de recitit Elevul Dima dintr-a saptea. Nu radeti, ca Nichita Stanescu a citit-o de sapte ori. 😀
Drumes descrie in carte, visul unor tineri de a infiinta pe o insula inca nelocuita, o tara perfecta, Grigorida. Desigur ca insula ii asteapata cu o comoara imensa si ei vor fi atat de bine pregatiti si vor avea specialisti din toate domeniile incat planul lor ar fi teoretic imposibil sa nu fie perfect. Practic insa…
Recunosc ca baietii m-au uimit si pentru cateva clipe chiar am crezut ca visul lor se poate realiza. Apoi mi-am dat seama ca asa ceva e imposibil de facut cu oamenii. Oamenii au orgolii, oamenii sunt egoisti si cei mai rau, oamenii pot fi cumparati. Asa ca e mai bine asa, fara tara perfecta, fara armonie si intelegere, fara sport, arta, sau scoli inalte. Fara oameni integrii fara nimic. Pentru ca sunt din ce in ce mai convinsa ca dupa noi va ramane nimic.
Am luat o leapsa de la Ada si e musai sa o rezolv. Trebuie sa raspund unor intrebari prin intermediul unor melodii. Nuuuu, nu cu melodia care crezi tu ca s-ar potri. Nu merge asa. Am incarcat toata muzica din calculator in winamp si am ascultat aleatoriu cate una pentru fiecare intrebare. Bine am mai trisat eu de cateva ori, insa in mare a fost la intamplare. Sa vedem ce a iesit:
1.Who I am? I wish I was a PunkRocker – Sandi Thom… aici am trisat, am ales eu melodia de inceput 😀
2.What was this day like? Uselles – Depeche Mode… offff, eu n-as fi zis chiar asa..
Intotdeauna am sperat sa-mi petrec ultimii ani din viata intr-un azil. Bine, lumea zice ca-s nebuna ca ultimii ani trebuie sa-i petreci langa copii, nepoti, asa-i normal sa-ti doresti. Eu nu si nu, vreau la azil si cu asta basta.
Cineva spunea ca esti baba incepand cu 55 de ani. Sincer nu m-as duce chiar de la 55 de ani la azil, da’ daca Dumnezeu ma tine pana pe la 70, la azil cu mine tata. Asta ar aduce tuturor numai beneficii si mie o viata misto. Odata plecata babeta la azil, in urma va lasa o lume extrem de multumita. 🙂
Se va elibera o camera sau chiar un intreg apartament, daca pana atunci strang bani destui sa-mi iau unul . Nepotul preferat va putea sa se mute acolo in locul meu, cu prietena lui care evident il va iubi inzecit cu aceasta ocazie. Citeste mai departe
Dupa cateva saptamani in care a plouat aproape ca in zilele de toamna, sper sa avem acum parte de un weekend de vara autentica.
Am inceput frumos, cu soare si cafea, cu palarie de paie si apa.