Astăzi sunt guest la cantina socială, aşa că vă invit pe toţi la masă. Avem discuţii, fasole cu ciolan, tartă cu fructe, muzică bună şi poze din bucătăria mea. 🙂
Tag: oameni
Back to work
Mda, noi ăştia mai bătrâni ne revenim mai greu din beţie, aşa că mi-am luat o zi în plus din concediu pentru a nu mă prezenta la muncă franjuri.
Acum că am scăpat şi de grija sărbătorilor, putem să ne concentrăm pe lucrurile neimportante, cum ar fi seviciul şi achitarea facturilor restante. 🙁
Azi m-am îmbrăcat frumos şi am venit cu mare chef de ciocnit ultimele ouă cu colegii. Nu râdeţi, că şi voi aveţi ouă. Nici nu vreau să mă gândesc la câte chestii am de rezolvat. Am citit undeva că lucrurile pe care nu le poţi face azi, e bine să le laşi, nu pe maine, ci pe poimâine, că poate nu mai e nevoie să le faci deloc. 😀 Glumesc. Pe jumătate doar.
Drumul meu
Treceam aseara prin zona Unirii, cu treaba desigur, si-mi arunc privirea, in treacat, pe un panou publicitar. OMG, asta nu-s eu?
Glumesc desigur. Stiam ca imaginea era acolo. Pentru ca Ursus iti face drumul cunoscut:
La gradinita comunista visam sa ma fac doamna. Sa vina oamenii la mine si eu sa-i ajut. Sa pot sa fac asta fara a da nimanui socoteala era functia cea mai mare pe care eu mi-o inchipuiam. Pe la 8 ani, un prieten mi-a spus ca asta cu ajutatul oamenilor o fac de fapt politistii si atunci am hotarat ca asta trebuie sa ma fac. Aveam mare incredere in prietenul meu si in plus, imi statea bine cu chipiu. Inca mai visez sa ajut oameni dar soarta a facut ca drumul pana acolo sa fie sinuos, asa ca prin clasa a saptea, cand am vazut ca am ceva talente la matematici, mergeam pe la olimpiade si mai luam si premii, am vrut sa ma fac contabila. Imi bagasera ai mei in cap ca la ei la serviciu, cele mai respectate erau contabilele. Nu directorul, nu inginerii, contabilele dom’le. Eu, la vremea aia incantata de succesele mele la materia asta ciudata, am facut liceul economic si facultatea de management. Nu ma intelegeti gresit nu-mi pare rau, dar nici n-as bate toba prea mult pe asta acum. Dupa faculate m-am angajat intr-o firma cu patron neamt si-am invatat, 80% din ce stiu acum in business, de la el. Dupa doi ani omul pleca in Germania si ma lasa administrator la firma lui, cu libertate deplina de a hotari ce si cum. Dupa inca trei ani am decis ca am facut destul si e cazul sa o iau de la capat, cu alta firma, cu alti oameni. Am luat-o de la zero de trei ori. Am s-o mai fac o data si abia apoi ma voi concentra pe adevarata mea vocatie. Vreau sa ajut oameni. Vreau sa-i ajut, fara sa cersesc pentru ei. Vreau sa-i ajut cu propriile lor resurse pe care inca nu si le cunosc sau despre care au false pareri. Dar pana atunci mai am de parcus ceva traseu, pe drumul pe care mi l-am ales.
Educaţia, această eternă poveste
Dacă ai 5 minute libere (ai face bine să le ai) citeşte asta. Apoi gândeştete şi dacă ai nelămuriri mai citeşte-o odată.
Gata, ai terminat? Are dreptate omul sau nu?
Eu zic că da, zic că sunt sute de români ca mine, care se pricep la toate şi la nimic. Asta după părerea mea nu-i bine deloc. Ştim să facem câte puţin din toate şi nimic perfect. Când spun nimic mă refer la chestii importante, nu la condusul maşinii (hahah, nici pe ăsta nu-l facem perfect) sau ciorba de lobodă. 🙁
Workshop- povestea
Asa cum ati aflat din poze, am fost vineri la workshopurile despre blogging, organizate cu ocazia roblogfest 2010.
Mai intai, ca sa inteleaga toata lumea ce-s astea, o sa va spun ca la intalnirile de acest gen, bloggeri cunoscuti si persoane cu experienta in comunicare si social media impartasesc din experienta lor si incearca sa le explice astora mici si foarte mici, cam care-i treaba cu blogurile de succes. Atrag atentia asupra greselilor pe care le fac constant blogerii incepatori, gen: scriem de-o luna si cerem link la zoso sau il intrebam pe budda cum sa facem bani din blog, asta tot cam la 30 de zile de la lansarea blogului pe o platforma gratuita, evident, timp in care am scris 5 articole si n-am avut niciun comentariu. 😀
Pentru a indrepata toate astea, Dragos Novac a avut initiativa de a organiza, anterior petrecerii anuale a bloggerilor, roblogfest, o intalnire intre mari si mici pentru a le da si celor mici posibilitatea de a invata, de a se intalni cu cei mari si de a vedea cam cum se intampla lucrurile acolo sus. De blogosfera vorbesc. 🙂
Poze workshop roblogfest
Nu, n-a inceput inca dezmatul, doar s-a pus online-ul la cale, intr-un workshop premergator petrecerii. Deocamdata va arat poze, de povestit cum a fost am s-o fac, poate, mai tarziu:
O zi şi-o noapte
De alaltăieri începând cu ora 23.00 şi pana azi-noapte la 2.00 n-am avut curent eletric.
Nu-i bai, că oricum stăm într-un cătun depărtat de civilizaţie, în care oricum energia electrică ne ajută doar să urmărim telenovele şi să ne uitam la acces direct…
Nu frate!!! Stăm în Bucureşti, chiar într-o zonă oarecum industrială, unde lipsa energiei duce la pierderi de bani.
Acum, nici nu vreau să fiu absurdă şi să nu înteleg că “s-a împuşcat un cablu subteran”, dar să spui că se remediază până la 6.00, apoi pâna la 10.00, 13.00,17.00, 19.00, 23.00 şi aici nu mai ştiu că m-am dus la culcare, mi se pare o încercare disperată de a evita scandalul. Tactică greşită, eu zic că dacă ar fi spus direct “măi oameni buni, o zi şi-o noapte nu veţi avea curent, vedeţi şi voi cum vă descurcaţi”, ar fi fost mult mai bine, am fi mâncat toată mancarea din frigider sau şi mai bine, am fi dat-o unor amărâţi, nu le-am mai fi chemat ieri pe lucrătoare la atelier, cu speranţa deşartă că va veni curentul şi vor putea începe să lucreze, ar fi avut şi femeile alea o zi liberă, am fi refăcut stocul de baterii pentru lămpile de rezervă, Doru, cel cu magazinul mare de la colţ, şi-ar fi pus marfa din frigidere într-o maşină frigorifică, Sorin ar fi trimis mailul ăla, cu oferta de care depinde activitatea atelierului pe urmatorii doi ani, de undeva din oras, ehe, câte n-am fi făcut… Dar aşa…
Romanul
Cap. I (fragment)
În odaia mică din capătul culoarului, în fiecare zi se auzeau glasuri de copii, care se estompau spre seară, când la flacăra lumânării aceştia îşi făceau lecţiile. Curentul le fusese tăiat acum o lună pentru neplată şi de câteva zile nu mai aveau nici apă, din acelaşi motiv. Blocul în care locuiau era unul select, situat aproape de centrul oraşului. Culoarele erau bine luminate, şi uneori, bunica deschidea uşa de la intrare, pentru ca un fir de lumină să poată pătrunde în camera în care copiii citeau şi scriau.
Parinţii încercau să nu facă o tragedie din lipsurile pe care erau nevoiţi să le îndure, şi le spuneau copiilor în fiecare zi că ei, de fapt, fac un experiment: vor să le arate şi lor cum au copilărit bunicii.
Ţaţa Didina, bunica dinspre tată a copiilor, stătea chircită cât era ziua de lungă, pe un scăunel lângă geam, privea strada şi asista tăcută la minciunile pe care părinţii le îndrugau copiilor. Nu era de acord cu ceea ce făceau ei, dar nici nu se împorivea. La urma urmei sunt copiii lor şi ei şi-i vor creşte, de asta era sigură, cum vor crede ei de cuviinţă.
Viaţa bate telenovela
Mihai şi Oana au fost prieteni înainte de căsătorie cam 8 ani. Cred că v-am mai spus de ei dar, cum îs bătrână şi uit repede, reiau.
Sfârşitul şcolii generale, liceul şi apoi căsătoria. Doi copii buni, prea îndrăgostţi unul de celălălt ca să urmeze fiecare facultatea pe care şi-ar fi dorit-o şi care după mintea lor i-ar fi putut despărţi, hotărăsc să se căsătorească la 20 de ani. Nimic nu i-a putut convinge că pasul pe care vor să-l faca, l-ar putea amâna cu câţiva ani, timp în care şi-ar fi terminat fiecare studiile şi ar fi avut mai multă minte poate apoi. Nimic. Degeaba părinţii s-au rugat de ei să se mai gândească, degeaba prietenii i-au îndemnat să mearga la studii în continuare, n-a reuşit nimeni să le strămute gândul căsătoriei ce a urmat.
Nu mă înţelegeţi greştit, dupa 8 ani de prietenie nu s-a gândit nimeni ca nu se vor căsători la un moment, dar toti se aşteptau ca pasul ăsta, ei să-l faca atunci cand vor fi terminat facultatea.
Idee de afaceri
Nicu deseneaza asta
pune intrebarea din titlu si o sheruieste cu mine, beti, coana zoitzica, cristian, jocktherock si sabina.
Discutia ce a urmat suna cam asa:
coana zoitzica:
DA.
La subsol este bordel de masculi…. Sabina is in charge.
La parter sunt cursurile de supravietuire pe timp de criza- prof.lect.drd. Beatrice Cerneanu.
La primul etaj sunt tehnici de negociere si si conectare – Cristian si Jock.
La mansarda se hranesc porumbeii- prezideaza Coana si Jokeru.
Daca vi se pare ca lipseste cineva din ecuatie, ei bine, Nina e pe teren sa ne faca reclama si sa ne promoveze J
Cum m-am descurcat? Continue reading Idee de afaceri