Cel mai batran blogger din Romania

Revista Capital scrie azi despre cel mai batran blogger din Romania. Este vorba de domnul Sterian Pompiliu care scrie un blog pentru varsta a patra.

Am citit cu atentie articolul din Capital si apoi am castigat o ora din viata citind istoriile de pe blogul celui mai batran blogger din Romania. E istoria unei vieti si a  incercarilor sale acutuale, de a scoate batranetea din tipare.

Omul locuieste la azil, isi scrie textele pe hartie si abia apoi le introduce in computer. Ii tremura mana pe mouse dar nu se lasa. Inceraca sa-i antreneze pe ceilalti batrani in diverse activitati pentru a uita o vreme de batranete, pat si televizor.

Continue reading Cel mai batran blogger din Romania

Tu ce ai făcut?

Citesc de doi ani bloguri şi mă uit la televizor de-o viaţă. Mai puţin în ultimul timp, e adevărat. Observ că ne place mult să vadem răul din jur, să-l disecăm şi să-l servim cititorilor sau telespectatorilor.

Am încercat să găsesc undeva în trecut originea acestei plăceri. Şi am găsit-o. Pe ea, data de început. Pentru mine a însemnat 22 decembrie 1989. Atunci am auzit pentru prima oară lucruri “de rău” spuse de cineva la televizor. După puţin timp au apărut ziarele şi au continuat să dezvăluie lucruri. Lucruri rele. Dupa mulţi ani, în care ne-au fost servite numai împliniri, numai realizări, auzeam pentru prima dată că se vorbea despre nereguli. Şi ne plăcea. Ne-a plăcut atât de tare, încât uitaţi-vă unde am ajuns. Nimic nu ne mai place. Suntem numai împotrivă. Orice ar încerca cineva să facă, nu va avea succes. Pesimismul a pus stăpânire pe noi şi nici măcar optimismul nu ne mai scapă. Ştiţi bancul cu pesimistul şi optimistul?

Discuţie între un optimist şi-un pesimist, pe timp de criză:

Continue reading Tu ce ai făcut?

Cardul de acces

Cum va spuneam, ieri am alternat plimbarile la aer curat, cu sala de jocuri, cu piscina, sauna si sala de forta. La jacuzzi inca n-am fost, da’ nu-i timpul trecut. 😀 Am si castigat am si pierdut la tenis de masa (imi iau eu azi revansa), copiii s-au balacit aproape toata ziua intr-o piscina foarte adanca pentru ei (nu pot sta in picioare in apa nicaieri).

Spre seara, eram toti 8 (azi mai astepta inca 8) la piscina, cu catel cu purcel cu jucarii si prosoape. Am hotarat sa lasam baietii cu copii si noi doamnele (trei, gen) sa mergem la sauna.

Usa de la piscina odata inchisa, nu mai poate fi deschisa de afara decat cu cardul de acces, asa ca am luat cu noi un card, ca atunci cand venim din sauna sa putem intra, fara sa trebuiasca ca cineva dinauntru sa ne deschida. 🙂

Continue reading Cardul de acces

Visul

Azi am nevoie de un tălmăcitor de vise. Acum să vă văd!

Se făcea că am plecat în Scoţia, să ne petrecem o vacanţă, într-un vechi castel transformat în hotel de lux. Eram cu Sorin şi fetele plus prietena mea Carmen, datorită căreia ne hotărâsem noi să mergem acolo. Ea aplicase pentru un job de administrator de hotel şi după o perioadă lungă de interviuri şi teste, primise jobul.

Am ajuns acolo şi am fost întâmpinaţi de proprietarul locului, un tânăr foarte frumos şi atât de manierat încât de noi fetele ne uitam la el ca la soare, pentru că prea fuseseră ursitoarele darnice cu dumnealui.  El a recunoscu-o pe Carmen din prima şi i-a spus că este exact aşa cum şi-a imaginat şi că văzâd-o şi-a confirmat că făcuse alegerea cea mai bună hotărându-se la ea. Singurul lucru care îl făcuse să stea puţin în cumpănă înainte  de a se hotărî sa-i dea eu jobul, a fost faptul că i s-a părut un pic timidă, dar probabil că vor depăşi ei timiditatea asta împreună. 😀

Am fost apoi cazaţi. Dacă la intrarea în castel nu am văzut nimic care să ni se pară extraordinar în afara  dimensiunilor impresionante ale hotelului, înauntru am rămas toţi cu gurile căscate. Era absolut copleşitor totul, iar ce mi-a rămas mie mai clar în minte au fost drumurile pe care trebuia să le parcurgem pâna în camere. Nu erau simple culoare sau scări ci trebuia să parcurgi întâi un labirint, să mergi apoi pe un buştean placat cu ceva aderent, să te strecori printr-o intrare mică şi să alegi una din uşile care iţi apăreau în faţa la un moment dat. Orice uşă alegeai, ajungeai de fiecare dată în camera în care te-ai cazat iniţial. Camerele erau mobilate exact ca în vechile castele, numai că totul părea nou şi foarte, foarte frumos. Geamurile dădeau spre o grădină suspendată sau cam aşa ceva, grădină din care venea sprea noi cântecul păsărelelor şi mirosuri demenţiale, de trandafiri, santal şi ambră.

Continue reading Visul

M-am trezit cu faţa la cearceaf da’ mi-a trecut

  • alegerile mi-au lăsat un gust amar (cât de tâmpit sa fii să-l susţii încă pe Băsescu văzând cum ţara se duce de râpă?);
  • fetele mele dimineaţă vroiau să nu se mai ducă la şcoală pentru că stau amândouă în bancă şi nu-i ok pentru ele;
  • cafeaua mi se pare mai fără gust ca niciodată, mă duc să-i mai pun zahăr;
  • ţin, pentru prima dată în viata mea, post şi mă simt fizic excelent;
  • mai sunt 4 zile şi jumătate până vine weekendul 🙂
  • săptămâna viitoare plec la munte 4 zile şi stau într-un hotel-vilă de fitze la buza Clăbucetului. 😀
  • eu tot n-am aparatul foto pe care mi-l doresc. 🙁
  • vremea e absolut superbă dar totuşi eu aş vrea să ningă…

Să aveţi o săptămână excelentă!

Alegeri

E clar am îmbătrânit rău. Ştiu sigur că am votat în 20 mai 1990. Ştiu cum am stat la coadă, una din cele pe mai multe rânduri ca să alegem. Îmi amintesc cum vorbeam cu părinţii, colegii, vecinii şi evident cu toţi necunoscuţii care se nimeriseră pe lângă noi. Eram foarte entuziasmaţi şi cei mai în vârstă spuneau că e prima dată când nu-i vor tăia pe toţi cei care candidează.  😀

După votare am fost la cofetărie cu colegii, deh nu prea erau paburi pe vremea aia, apoi la cinema. Cam astea erau distracţiile admise pentru noi, elevii de liceu.

Aseară mi-am adus aminte de prima mea votare (nu ştiu de ce nu-s sigură, parcă mai votasem odata înainte, parcă facuse Ceauşescu un referendum la care au avut drept de vot toţi cei care împliniseră 16 ani la vremea aia).

Continue reading Alegeri

Cafeaua

Hmmm, ce aromă! Ţie cum îţi place cafeaua?

Multă vreme n-am fost în stare să beau cafea. Îmi plăcea la nebunie aroma care venea din bucătarie dimineaţa şi de multe ori băgam boticul în ceaşca de cafea a mamei, dar îl retrăgeam imediat. Nu-mi plăcea gustul cafelei şi pace. Din cauza asta nici n-am învăţat s-o pregătesc. Îmi plăcea în schimb ness-ul. Era o modă în liceu să ne facem ness cu pepsi. Săraca inima noastră. Acum numai la gândul asta am palpitaţii. Deh, bătrâneţea.

Într-o vacanţă de vară prin liceu, eram în Brăila la verii mei şi stăteam în fotoliu citind o carte. Bunica lor a intrat în cameră în care eram, ţinand în mână o tavă. Pe ea era o ceşcuţă mică cu cafea şi câteva fursecuri. Aroma, ca de atâtea alte ori, mi s-a părut de-a dreptul halucinantă şi ţinând cont că ceşcuţa era mică am hotărât că trebuie s-o beau. Am mulţumit bunicii şi am luat o gură de cafea. Mi s-a părut atunci, şi timpul a hotărât ca nu a fost doar o părere, că beau cea mai bună cafea din lume.

Ăsta a fost momentul în care am început să beau regulat cafea. Îmi place să fie  dulce şi neapărat caldă, uneori cu lapte, de cele mai multe ori tare.

Continue reading Cafeaua

Scurte

  • excursia fetelor a fost un real succes. Au venit încântate şi cu multe suveniruri. Le-a plăcut cel mai mult, evident, fundul roşu al maimuţei de la grădina zoologică. 😀
  • am fost în weekend la înmormântarea bunicii. A fost ceva deosebit, ţinând cont că bunica a murit de bătrâneţe şi sincer nu cred că mai există mulţi oameni care să se stingă din motivul ăsta. S-au întâlnit nepoţii, au depănat amintiri frumoase, am petrecut pe ultimul drum UN OM.
  • Dimineaţa în birou am găsit tot frigul din lume. Adică e mai frig decât afară şi va dura un pic până se va încălzi. În general se încălzeşte în jur de ora sfarşitului de program. 😀
  • Am aflat că dacă ai probleme cu guturaiul nu prea ai şanse să iei gripa porcină, aşa că mă bucur în continuare că am guturai.
  • viaţa e frumoasă atunci când ştii să ţi-o trăieşti.


Directia 5 – Lumea e a mea

A căzut azi un fruct

Dimineaţă am primit un telefon scurt…

Stana e o femeie de la ţară. A crescut 8 copii din care îi mai trăiesc 6. Pe doi i-a văzut cum s-au stins  şi a murit şi în ea ceva odată cu aceştia. Nici nu vreau să mă gândesc la ce sentimente încearcă o mamă atunci când îşi îngroapă copilul.

Are 17 nepoţi, fete si baieţi care i-au animat curtea în copilăria lor şi tinereţea ei. Şi-o amintesc cu toţii ca pe  cea mai bună bunică, care le făcea zilnic mâncarea preferată, mergea cu ei după-amiezele la scăldat şi rămânea în poartă cu ochii în lacrimi când vacanţele luau sfârşit.

Şi-a pierdut bărbatul pe la 50 de ani şi de atunci  a avut singură grijă de gospodărie. Nu s-a plâns niciodată. În casa ei miroase a pămant proaspăt, busuioc şi miere. La ferestre, muşcatele seamănă cu cele din copilaria mea. N-a fost bolnavă niciodată sau cel puţin noi n-am ştiut.

Continue reading A căzut azi un fruct

Concurs în școala fetelor

Emilia Nicolaescu e profesoară de matematică/informatică și dirigintă la clasa a opta C. Cum era de așteptat, elevii ei sunt cei mai buni matematicieni din școală. N-au fost așa mereu, însă Emilia știe să lucreze cu ei și de-a lungul anilor a știut să-i motiveze și să le stârnească interesul pentru materie și nu numai.

Dacă la început, când copiii erau în clasa a cincea, organiza cu ei întreceri,  la care cei mai buni, primeau cadouri fructe și bomboane, pe măsură ce copiii au crescut, premiile s-au transformat în pixuri, stilouri și chiar căști pentru calculator. Nu era mare lucru, dar copiii erau încântați de temele pentru concursuri și le rezolvau cu mare plăcere. Până și cei mai năzdrăvani, care la început încercau să se evidențieze prin tot felul de teribilisme, ajunseseră ca atunci când e vorba de lucruri serioase, să fie serioși.  În plus, le era dragă profesoara și nu i-ar fi ieșit din cuvânt pentru nimic în lume, decât atunci când aceasta intenționat le spunea ceva greșit și aștepta de la ei să fie contrazisă.  Atunci ar fi fost bine să nu spună ca ea, dacă țineau să-și păstreze statutul de elevi “sclipitori”.

De data asta, doamna Nicolaescu avea pentru elevii săi o surpriză de proporții. Primise, prin intermediul AMD, trei procesoare de ultimă generație, pe care să le ofere ca premiu.  Se gândea să organizeze un concurs mai special și nu știa încă ce să facă. Ar fi vrut ca de data asta să antreneze în competiție și elevi din celelalte clase a opta și se gândea la un subiect interesant de concurs, nu neapărat de matematică. Pâna la urmă l-a găsit: Continue reading Concurs în școala fetelor