Category: copii

Când ați început să beți cafea?

Sau ce fac cu copilul de 12 ani care mă întreabă de când va avea voie să soarbă și ea o gură de cafea. Mai exact, copilul Sonia m-a căpiat cu întrebarea asta.

Inițial m-a lăsat mască, apoi i-am spus că-i prea mică să-și pună întrebarea asta de acum, după care  m-a luat cu chestii de genul “tu de când bei cafea” , numai că spre nenorocul ei eu m-am apucat de cafele pe la 24 ani. Bine până atunci băgam ness-uri, dar nu trebuie să știe ea că-i cam tot aia, ba-i chiar un pic mai rău.

So, ce răspuns îi dau copilului care citește deja toate etichetele cutiilor de cafea și tuturor pliculețelor de jacobs, știe care are 8% cofeina și care mai mult, știe că există cafea decofeinizată și mă întreabă dacă măcar din aia o să-i cumpar, îmi promite că-și scrie toată tema pentru vacanță la mate dacă o las să bea cafea, chestii din astea.

Continue reading Când ați început să beți cafea?

De ce au mărfurile din malluri vânzare

Ieri am fost la piață la Delfinului să iau roșii, castraveți, chestii, trestii. Acolo m-am întâlnit cu o vecină care lua pentru fetița ei, un pic mai mare față de Iulia și Sonia, o pereche de pantaloni din ăia șalvari făcuți din vascoza cu floricele. Ne-am salutat, am schimbat două vorbe și fiecare și-a văzut de cumpărăturile ei.

Azi vine Sonia la mine și-mi spune că Irina, prietena ei,  are niște pantaloni noi, foarte mișto, cu floricele,  luați de mama ei de la mall. Să vă mai spun că asta mică zice că vrea și ea pantaloni din aia, dar nu-i vrea de oriunde, îi vrea tot de la mall? QED 🙁

Semne de bună purtare

În prima zi de vacanță a fetelor, pe seară, copilul Sonia a căzut cu rolele. Explicația ei este că a uitat să pună frână și s-a oprit într-o mașină staționată dupa care a căzut, ca un mic bolovan, jos.  A venit acasă supărată, arătându-mi o julitură superficiala pe antebraț și spunandu-mi că o doare mâma dreapta, cea pe care s-a sprijinit când a căzut. 🙁 Am doftoricit-o cum am știut mai bine, am bozgorodit-o că i-am spus de atâtea ori să fie atentă și tot nu mă ascultă, după care mi-a spus că i-a mai trecut. Mâna nu umflase. Deșteaptă și înțeleaptă ca un om mare, am luat hotărârea că nu-i de mers la medic.

Ieri dimineață am întrebat-o ce-i face mâna, și când mi-a spus că încă o mai doare, am hotărât că-i cazul să mergem la doctor. După ce am dat o tură pe la Spitalul Pantelimon, unde după 15 minute de așteptare un nene, asistent cred, ne-a spus că aștia mici sunt primiți doar la N. Grigorescu sau Budimex, am luat calea Grigorescului că-l cunoșteam mai bine. Deși aici la camera de gardă, la ora zece dimineața erau circa 50 de copii, am avut noroc că la ortopedie nu erau decât 4, așa ca am așteptat doar o oră, într-un vacarm de nedescris. Noroc că era aer condiționat înăuntru că altfel cred că mureau copiii acolo. După o oră, fac aici o paranteză și vă întreb dacă nu vi se pare ciudat că de fiecare dată când așteptați la o ușă, la medic, la stomatolog, la orice,  cei de dinaintea dumneavoastră stau foarte mult înăuntru, iar când vouă vă vine rândul terminați extrem de repede? Nu mi se întâmplă asta numai mie, nu?

Revenind, după o oră zic, intrăm înăuntru, stăm un minut, apoi cu o trimitere mergem să facem o radiografie, dar doctorul ne și spusese că mâna-i ruptă. 🙁 La radiografie am fost primii așa că am scăpat în 10 minute cu tot cu filmul luat, care film n-a trebuit plătit cum am pățit altă dată, apoi ne-am întors la cabinetul doctorului ortoped să vadă radiografia. Am așteptat din nou, că mai veniseră vreo cinci persoane, noroc că după vreo doi, când a deschis ușa să cheme pe cineva, medicul ne-a văzut și ne-a chemat în cabinet. Nici el n-a costat nimic, btw. Din păcate avusese dreptate, era acolo o fractură prin tasare și mâna a trebuit pusă în atelă gipsată, ceea ce înseamnă că domnișoara Sonia (doamne, acum îmi dau seama că am început să le spun domnișoare fetelor) a spus adio pentru două săptămâni și la bălăceala din piscină și la mersul cu rolele (ăstuia cred că i-a spus adio pe termen mai lung), dar și excursiei la țară, planificată pentru sfârșitul de săptămână.

Continue reading Semne de bună purtare

A venit vacanța

A venit vacanța cu trenul de Franța! Nu, nu plecăm în Franța. Cel puțin nu anul acesta. Și nici n-a venit vacanța pentru noi, ăștia mari (deși eu cam sunt în vacanță tot timpul 😀 ). Ca toți elevii din Romania, de azi fetele au intrat oficial în vacanță.

Ah, vacanța de vară, ce dor îmi e de lunile alea trei de altădată,  în care fiecare zi era o bucurie, începea la ce ora voiam noi și se sfârșea la ce oră ne striga tata de pe balcon la noi să venim acasa, cu o ușoara urmă de reproș că nu-l ascultam niciodată când ne spunea ca la 20.30 să fim în casă. Ieri la ora aia Iulia mea abia mă întreba dacă poate ieși pe stradă cu bicicleta. 🙁 Cum nu prea mergeam în vacanță cu cortul, ne încropeam noi unul care să ne ferească de soare, în gradinița din spatele blocului, și ne petreceam acolo toată ziulica jucând cărti sau făcând îmbrăcăminte pentru păpuși. Asta când nu ne duceau ai mei la țară la bunici, unde era pentrunoi raiul pe pământ. Aveam Buzaul (râul) la două case de bunica și fix când era soarele mai arzător noi ajungeam pe malul apei la scăldat. Nu plecam de acolo decât atunci când ni se lipeau burțile de spate de foame și parcă și atunci plecam c-o părere de rău alinată doar de faptul că dupa ce aveam să ne potolim foamea, ne vom întoarce pe mal, fie la pescuit, fie la prins fluturi. Da, eram niște mici ucigași, aveam o plăcere nebună să prindem fluturi, alergam mai ales după cei mai frumos colorați. Azi nu înțeleg aceasta îndeletnicire, nici măcar nu-i puneam într-un insectar ceva, pur și simplu îi aruncam, dupa ce-i întorceam pe toate părțile și vedeam cum culorile lor se curăță în palmele noastre. Culmea e că nici bunicii nu ne opreau din activitatea asta, nu tocmai creștinească.

Cum și fetele mele vor să le duc la bunici, la  țară, le-am promis că vom merge săptămâna viitoare, iar până atunci abia reușesc să le țin departe de bălăceală între orele 11 și 16. Au o mini-piscină în care apa le ajunge până la brâu și sunt ca niște pești, vor numai în apă, numai în apă. Norocul lor e că nu prea răcesc și chiar dacă părul le e ud aproape toată ziua, n-am avut probleme până acum.

Continue reading A venit vacanța

Diseară vin

Știu că sunt mari și se descurcă, știu că trebuie să nu le duc grija așa mult, știu că nu și-au uitat nimic de data asta, știu… și totuși azi dimineață la 6,26 când trenul către Brașov părăsea Gara de Nord și multe capete ciufulite, dar pe fața cărora nu se vedeau urmele trezitului cu noaptea în cap, ne făceau cu mâna de la geamurile de sus ale vagonului cu etaj, mi-au dat lacrimile de parcă le trimiteam în armată. Și nu pleacau decâ cinci zile.

Asta scriam aici în ciorna vineri dimineața, atunci când Iulia și Sonia au plecat în tabără. Cu un singur telefon. 😀

Aș fi vrut să continui articolul ăsta mâine, când ele vor fi dormit în paturile lor deja, dar nu mai am răbdare. Aseară am adormit pe la 2.30. Dimineață m-am trezit mai devreme decât cocoșul vecinilor și mi-am găsit de lucru ca să treacă vremea repede. Diseară vin. Dupa ce în fiecare zi am vorbit cu ele la telefon, le-am întrebat, de la ce au mâncat, până la cu ce sunt îmbrăcate, ce văd în stânga, ce văd în dreapta, câți plasturi mai au și cu cine s-au certat, azi îmi raspunde o tipa și-mi spune că sunt în rețeaua Cosmote. 😀

Continue reading Diseară vin

Tabăra de studiu

După ce am ratat cu succes Olimpiada Greacă, care anul acesta a avut loc la Simeria și unde foarte mulți dintre colegii fetelor s-au dus, vinerea asta domnișoarele mele pleacă în tabară. Bine, bine, o sa spuneți, dar nu s-a încheiat încă anul școlar…Nu-i nimic, aceasta nu-i o tabară obișnuită, e o tabără unde copiii, pe lângă faptul că se vor relaxa, vor studia plantele și natura într-un loc minunat, alături de doamna dirigintă care nu întâmplător e și doamna lor de botanică.

Așadar, de vineri până marți, toți copiii clasei a V-a a liceului Waldorf vor fi la Râșnov, în tabară. Pe lângă studiu, vor face drumeții și vizite la obiectivele turistice din zonă, vor învăța să fie mai responsabili și să aibă grijă de lucrurile lor, se vor distra, juca și vor lega mai strâns prieteniile deja existente între ei.

Ce să vă zic, fetele abia așteaptă plecarea asta, e prima tabără în care merg, și-au făcut liste cu ce trebuie să-și ia la ele, sper să le și respecte. Listele.  Desigur, voi încerca să fiu cu ochii pe bagaje și să am grijă să nu le lipsească nimic important, dar știți cum e, până nu uităm ceva nu ne lăsăm. 😀

Continue reading Tabăra de studiu

Liceul Waldorf cu bune și rele

Nu trece o zi făra să mă gândesc și să-i mulțumesc Ioanei pentru că mi-a arătat, cam acum un an, cum se învață și cam care-i treaba cu sistemul Waldorf. E drept că pe vremea aia totul era doar teorie pentru noi, și pentru mine, și pentru ea, nu cunoșteam pe nimeni din interiorul liceului (în București exista un singur Liceu Waldorf cu clase de la I la XII), care să ne spună ce și cum.

Am impresia că informația asta a ajuns la mine exact la momentul potrivit, pentru că dacă aș fi dat fetele la Waldorf  încă din clasa I, probabil m-aș fi gândit toată viața cum ar fi fost ele dacă învățau la o școala normală. Ei bine, acum asta n-o să se întâmple pentru că patru ani Iulia și Sonia au învățat la tradițional și oricât de mult mi-a plăcut pe vremea mea școala tradițională, ea nu se potrivea nicicum fetelor mele.  Profesori care nu-și dau silința să predea mai nimic (nu neg ca există excepții, cei care le stiți bucurați-vă de ele, la noi n-au fost), tratarea tuturor elevilor ca un tot unitar, nu conta că unul înțelegea mai greu și altul mult mai repede, nu conta că majoritatea n-au știut să-și rezolve temele și nici părinții nu-i puteau ajuta acasă. Adevarul este că nu prea conta nimic. Ședințele se faceau doar pentru a ne cere bani pentru nu știu ce chestii noi, gen jaluzele la clasă.

Desigur, nici la Waldorf nu-i raiul pe pământ, dar când vezi toți profesorii preocupați de copiii, când vezi că singurul material didactic solicitat de la copii în anul ăsta a fost o furculiță pentru sceneta la engleză (pe care în ziua cu pricina fetele au uitat-o acasă 🙁 ) și două ouă înainte de Paște pentru a fi vopsite de copii,k când vezi că deși nu-s ași la matematică așteaptă orele cu mare plăcere, când primești o invitație scrisă de mâna lor prin care te anunță că miercurea viitoare au concert și ele vor cânta la mandolină,  parcă nu ți se mai par așa importante părțile rele.

Continue reading Liceul Waldorf cu bune și rele

Cheile, a văzut cineva cheile?

Faptele, așa cum le cunosc eu, s-au petrecut după cum urmează:
Mă duc într-o zi să iau fetele de la școală. Deși ies din curte majoritatea colegilor lor, ele întârzie să apară. Îl întreb pe unul din copiii dacă știe ce-i cu ele. Acesta, oarecum afectat, îmi spune că o fetiță, colega de bancă a Soniei, și-a piedut cheile, iar Iulia cu Sonia au rămas în clasă să o ajute să le caute. Zic să mă duc acolo, poate le ajut și eu.
Ma întâlnesc apoi pe scările școlii cu doamna dirigintă care mă asigură că au căutat absolut peste tot, prin bănci, prin materialele didactice, prin coșul de gunoi, pe holuri, pe la toaletă, pe sub dulapuri… și nu-s de găsit, dar ea e convinsa că vor apărea mâine. 🙂
Ajung în clasă și văd cum copila căreia îi dispăruseră cheile, plângea cu lacrimi de crocodil, înconjurată de câteva colege. Ți se rupe sufletul când vezi un copil plângând, așa că am încercat și eu s-o liniștesc, să-i spun că nu-i nicio tragedie, că se mai întâmpla lucruri din astea… În fine, după încă vreo jumătate de oră de căutări, un lucru era cert: fata avusese cheile la ea, nu părăsise deloc sala de clasă și totuși cheile dispăruseră. Parca intraseră în pământ.

Până la urmă toata lumea a plecat spre casă oarecum împăcata cu gândul că facuse tot ce se putea pentru a le găsi și cu speranța că mâine cheile vor apărea.
A doua zi, pe seară, îmi amintesc incidentul și o întreb pe Sonia:
– Ce a făcut Stefi, a găsit …?
N-am apucat să termin întrebarea că Sonia a sărit cu gura, entuziasmată:
– Da, mami. Și-a gasit cheile azi. Ce chestie!
Eu continui cu întrebarea:
– Unde erau, măi?
Sonia continuă cu răspunsul:
– Aaaa, la mine în ghiozdan. 😀

A fost și piesa de teatru

Copiii m-au uimit.

Așa cum vă spuneam, ieri la școală a fost forfotă mare la clasa a V-a, copiii au prezentat (în sala de clasă, ce-i drept) piesa de teatru Dick Whittington and his cat într-o engleză shakespeare-iană de toată frumusețea. N-am mai vazut nicodată un grup de copii români interpretand o piesă de teatru într-o altă limbă, în așa fel încât audiența (adică părinții și invitații) să înțeleagă perfect ce spun ei acolo.

Doamna de engleză le-a ales excelent rolurile, dând posibilitatea fiecăruia dintre ei să-și etaleze cunoștințele. Au fost doi eroi principali, adică doi Dick, două doamne Fitzwarren, și mule alte personaje.

A fost foarte frumos!

Continue reading A fost și piesa de teatru

De-ale noastre

Am mult de furcă zilele astea cu fetele.

Au început de ieri epoca de matematică și orice ați zice, nu-i tot una matematica cu geografia, în sensul că nu se învață la fel de ușor și cu drag. Cum la școala Waldorf temele pentru acasă sunt puține spre deloc, ceea ce susțin în continuare ca-i un lucru bun (dacă vrei să studiezi în plus, e musai s-o faci de plăcere), aș vrea să mă asigur că fetele au înțeles ce se predă la școală și vreau să le dau un pic în plus de lucru. La matematică. Cu consimțământul lor. Cu alte cuvinte ele m-au rugat să fac asta. 🙂 Am nevoie însă ca organizarea să fie foarte riguroasă, pentru ca n-aș vrea nici să le iau mult din timpul liber și așa destul de puțin pe care-l au.

Miercuri au premiera la o piesa de teatru în engleză (la care ele nu stau bine deloc, dar recuperam noi, nu mă îndoiesc), unde au și ele niște roluri de fetițe din secolul trecut, pentru care am închiriat niște rochite așa de frumoase, că abia aștept eu să le văd în ele, apăi ele să le îmbrace.  Sper să am aparatul de fotografiat încărcat și să vă pot arăta joi câteva poze.

Așadar au și de repetat rolurile pentru piesa asta, plus că imediat după vor începe repetițiile pentru o piesă în germană (asta-i o regulă la Waldorf, fiecare clasă trebuie să pregătească  în decursul unui an școlar o piesa de teatru sau, mă rog, o serbare în limbile străine studiate).  Pentru că noi n-am fost la Waldorf până anul ăsta, eu spre deosebire de ceilalți părinți sunt mult mai curioasă. 😀 Abia aștept să văd piesa în engleza și să aflu ce roluri primesc pentru germană, unde se descurcă mult mai bine.

Continue reading De-ale noastre