că de meritat o meritau sigur. 😀
Am scris azi pe mamistie un articol în care povestesc cum am rezolvat eu treaba cu bătaia copiilor, care nu-i indicată, desigur, dar despre care fetele mele au aflat că există.
Îmi aduc aminte cum am incasat eu cea mai mare bataie de la ai mei, atunci cand copil fiind am plecat pe la alte blocuri, aproape din alt cartier si am stat pana pe la 12 noaptea. Părinții m-au căutat atunci cu toți vecinii, era și în vremea în care se zvonise că se fură copii, așa că eu cred că atunci i-am adus la limita disperării. Și mi-am luat-o. Adică m-a dus maică-mea din fața blocului până in casă ținându-mă de păr. N-am atins nici-o treaptă și locuiam la etajul trei.
Credeți că le-am purtat pică părinților sau ceva de genul acesta? Nici vorbă, știam exact ce le-am făcut și aproape că m-aș fi supărat dacă treceau peste asta fără să fiu pedepsită mai aspru, nu cum făceau de fiecare dată, tăindu-mi porția zilnică de ciocolată. 😀
Pe la sfârșitul clasei a V-a m-am îndragostit cum numai o fetiță cu ochii de azur o poate face, de un băiat, să-i spunem V, ce semăna extrem de tare cu unul dintre membrii unei trupe în voga la acea vreme, cu care aveam un mare poster la mine-n cameră. V învăța la altă clasa. Tot a V-a. Nu conta că aproape toate fetele de vârsta mea erau îndrăgostite de el, mie îmi plăcea și gata.
Da, se apropie cu pași rapizi și zgomotoși începutul unui nou an școlar. Fetele sunt într-a sasea și tare mi-e frică că s-au cam domnișorit în vara asta. Vor să-și lase unghiile lungi, dar n-au grijă să și le țină îngrijite, vor să meargă cu pantofi cu toc, dar se împiedică în șlapi, vor să-mi poarte bluzele și rochiile, dar nu-i corect, pentru că eu încă nu încap în hainele lor. 😀 Simt cum ceva se schimbă iremediabil și nu știu dacă asta-i de bine sau de rău.