Category: copii

De ce pe unii îi ascultă și pe alții nu?

Hai să vă spun o întâmplare. Am niște copiii pe stradă care se joacă cu precădere pe o anumită porțiune a acesteia, respectiv în fața porții mele și-a vecinului de lângă. Și de vis-a-vis, dar acolo deocamdată nu stă nimeni și nu are cine să-i certe.  Copiii aceștia sunt prietenii fetelor mele și se joacă aici pentru că așa le place lor. Sincer, chiar nu-mi explic de ce, mai ales că la noi sunt uneori și mașini parcate pe marginea drumului, care-i mai încurcă în jocul lor cu mingea, dar…

Pe mine nu mă deranjează că fac gălagie în fața porții mele, ba chiar îmi place să aud râsete și zbenguieli de copii. Pe vecinul de lângă însă, îl disperă chestiile astea. Și-i ceartă de fiecare dată când are ocazia. Ăștia mici nici nu-l bagă în seamă. Îi dau cu sărut-mâna când scapă mingea la el în curte și în funcție de cât e vecinul de supărat, le-o mai înapoiază sau nu. De cele mai multe ori, nu.  Uneori eu îi mai zic: Lasă-i vecine, că-s copii.  Răspunsul standard este: Copii, da’ să se ducă în pxxxa mami lor la ei în poartă! Dar copiii nu se sinchisesc de vorbele lui, ei își văd de joacă nestingheriți.

Îmi amintesc când eram noi mici și ne jucam în fața blocului.  Adică nu deranjam doar o familie, două, ci un întreg palier de apartamente. Sigur erau cel puțin doi-trei oameni din bloc cu gura pe noi zi de zi, dar la fel ca și copiii de azi, nu-i prea băgam în seamaă Deh, asta este, trebuie să se joace și ei undeva.

Continue reading De ce pe unii îi ascultă și pe alții nu?

Un weekend în imagini

 Ca să înțelegeți de ce sunt ruptă de oboseală și nu-mi simt degetele că aș scrie ceva, vă arăt ce-am făcut eu cu soțul în weekendul care tocmai s-a încheiat. Logic, mai mult el, dar știți ce obositor e să stai și să privești când cineva muncește? În plus, totul s-a petrecut doar sâmbătă, pentru duminică am avut alt program, am petrecut  la ziua Andreei, prietena Soniei și a Iuliei, dar asta a fost cireașa de pe tort.

Fetele au fost mai mult decât încântate de cum le-a ieșit camera. Acum eu sper doar să mențină curațenia. 🙂

Vorbim discuții

Mi-am amintit cu atâta drag de vremurile când erau și mândrele mele de vârsta lor. Evident că și ele aveau discuții din astea savante, la care noi ne uitam ca la spectacol. Tind să cred că aștia mici chiar au o limbă a lor pe care o uită definitiv când învață limbajul celor mari. Mai că-mi vine să-i iau acasă pe ăștia doi:

Am scăpat de emoții

Nu eu. Fetele. Mai exact Iulia. 

La Waldorf (școala unde învață fetele mele) lectura suplimentară e la fel de obligatorie ca și în orice altă școală tradițională. Numai că la tradițional nimeni nu te controlează sau nu se asigură că tu ai și citit cartea/romanul respectiv, cel puțin așa era pe vremea mea.

Metoda aleasă de doamna de română a fetelor mele este urmatoarea: a împărțit cartea de 415 pagini la 26 de copii, cărora le-au revenit de povestit cca. 16 pagini de fiecare. La oră se studiază normal lecțiile din programă, dar la sfârșitul acesteia un copil sau doi, în funcție de timpul rămas, povestește partea lui din roman, dupa care, colegii îi pun întrebări și mai adaugă câte ceva dacă găsesc de cuviință. De data asta a fost vorba de Kim al lui Rudyard Kipling.

Sonia a avut numarul 12 și și-a  spus povestirea acum o săptămână cu mare succes pentru că ei îi place mult să citească și povestește cu tot felul de detalii.  Iulia însă… Ei nu-i convine să citească la comandă. Iuliei dacă-i place cum începe o carte o citește, dacă nu, nu. Fie vorba între noi cam puține i-au plăcut până acum. 🙁  Să revenim. Pe lângă faptul că nu-i o cititoare înrăită, Iulia e și foarte emotivă când vine vorba să se adreseze unui grup. Sau era.

Continue reading Am scăpat de emoții

Cum să nu le iubești?

Cu toate că m-am trezit la prima oră (adică la 6.30), n-am uitat să-mi pun mărțișorul în formă de potcoavă în piept.  L-am primit de la fete aseară când au făcut împărțirea mărțișoarelor și le-a rămas unul în plus. 😀

Nu vreți să știți ce ceartă au tras azi dimineață pe marțișoarele venite din trei surse ( unele le-au facut ele la curs, le-a mai făcut câteva bunica, am cumparat și eu).  Numai că mărțișoarele nu arătau la fel și de aici a început discuția:

– Mami, Sonia mi-a ascuns mărțișoarele.

Continue reading Cum să nu le iubești?

Carnavalul

Până la urmă venit și ziua Carnavalului. Da, azi a fost, însă pregătirile au început cu o lună înainte. Fiecare clasă a pregătit un mini-spectacol legat de costumele pe care le purtau și de epoca pe care a încheiat-o azi. Ale noastre au terminat istoria. Ieri aveau în cap numai Grecia și Egipt, pentru că au dat testul de sfârșit de epocă. Scăpați de grija testului s-au concentrat pe carnaval și azi era clasa plină de măști, costume și copii.

Clasa a V-a au fost zei și regi din antichitate, Iulia a fost Cleopatra și Sonia Afrodita. Cei din clasa a VI-a erau costumați în  personaje din Alice în țara minunilor, clasa a VII-a ceva cu marchize și conți… Foarte frumoși erau copiii și minunată admosfera de pe holurile liceului. Nici cei mai mici nu s-au lăsat mai prejos, am auzit că au făcut scenetă cu Mama lui Ștefan Cel Mare, n-am reușit să văd tot, dar vă spun, a fost frumos.

După carnaval copiii au plecat la patinoar cu diriga. Nu vreau să știu.

Continue reading Carnavalul

De la peruci la cărți într-o oră

Sâmbătă seara am fost la petrecerea unei prietene de-a copilelor. Pentru că fetei îi plăcea o jucarie anume, ne-am străduit să i-o facem cadou, dar cum noi tre’ să luăm cadou la dublu, a doua alegere a fost o perucă. De fapt era doar o coadă pe care o puteai atașa părului tău printr-o clemă, ceva banal oricum. Da, dacă ar fi totul așa simplu…

Sonia și Iulia au coalizat și mi-au reproșat că lor nu le iau niciodata așa jucării frumoase, iar de fiecare dată când merg la ziua altor copii acestora le luăm numai lucruri cool ( fie vorba între noi, din peruca aia curgea o grămadă de păr, am văzut în timpul petrecerii și mi-a părut rău că i-am luat copilei asta, dar răul era deja făcut).  😀

Măi, li s-a pus pata pe coada aia și neapărat au vrut să aibă și ele. Inițial le-am zis că eu nu dau banii pe așa ceva.  Sonia mi-a replicat: Mami, tocmai ce-ai făcut-o! 🙁  Oricum au înțeles ideea și  s-au dus la tataie, l-au pupat pe amândoi obrajii și-au făcut rost de bani.

Continue reading De la peruci la cărți într-o oră

Pentru că putem și-a venit vremea

Trec zilele astea prin incredibilele emoții, ca să nu le zic griji, legate de plecarea copiilor de acasă.  Căci da, au plecat. Singure.

N-a spus nimeni că-i uşor să fii părinte, dar nici să ne martirizăm nu avem dreptul. Că vrei să-ţi protejezi copilul cât mai mult, să-i oferi tot ce-i mai bun,  să-l fereşti pe cât posibil de greutăţi, e în firea nostră de părinţi să ne dorim asta, dar trebuie să ştim că nu întotdeauna îi ajutăm pe cei mici purtându-ne prea protector.

Soluţia nu-i să interzicem ci să oferim libertate. Nu toată odată, căci va fi în exces, şi excesele nu-s indicate nici de medici.  Ah, dacă ar exista măsura asta care să se aplice tuturor copiilor… 

Continue reading Pentru că putem și-a venit vremea