Jurnal de consilier local – săptămâna 102

Uneori am impresia că scriu săptămânal aceleași cuvinte într-o ușoară altă ordine. Din nou ședință, din nou proiecte, din nou comisii, din nou discuții, din nou vot. Aș vrea așa de mult ca viitorii consilieri locali să citească măcar unul dintre jurnalele acestea și să-l înmulțească cu 208. Ca să știe! Hai să vedem săptămâna asta:

Luni – Am fost să discut cu doamna directoare de la Liceul Dragomir Hurmuzescu despre proiectul Împreună pentru fete. A fost o discuție despre copii, despre fete în special, despre nevoi, și cum cum e mai bine să răspundem acestor nevoi. Nu știu cum e la voi, dar eu de câte ori intru într-o unitate de învățământ, mă încarc cu energie și parcă nu m-aș da plecată prea ușor.

Marți – Am primit convocarea pentru o ședință extraordinară de Consiliu Local pentru vineri. Avem 21 de proiecte pentru accesarea de fonduri din PNNR, din care trei sunt cu modificări la unele deja votate. Am depășit 4 miliarde la suma solicitată. Suntem campioni la început lucrări.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 102

Jurnal de consilier local – săptămâna 101

O să fiu scurtă, pentru că am ceva important de făcut. Fetele mele împlinesc astăzi 23 de ani. Dap, atât de mari.

Luni – Dimineață am ajuns la evenimentul de donare de sânge de care vă ziceam săptămâna trecută, desfășurat în cadrul Săptămânii Europene a Sportului. #BeActive. Cu sângele donat vor putea fi salvate până la 150 de vieți. Maximum o oră din viața fiecărei persoane care a donat 450 ml de sânge va putea face diferența între a ne lua rămas bun de la cineva drag înainte de vreme și a continua să ne bucurăm de viață împreună. Dacă ați fi putut dona, dar n-ați putut ajunge luni, vă așteptăm pe 13 octombrie, tot la ParkLake.

După amiază a fost ședința comisiei de buget. O mulțime de proiecte de avizat, trecute cu viteza luminii (în continuare nu ni se răspunde la întrebări în cele mai multe cazuri).

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 101

Jurnal de consilier local – săptămâna 100

Da. Am ajuns la săptămâna 100 și chiar dacă v-ați fi aștepta să fie ceva special cu ea, vă zic eu, de aici din mijlocul acțiunii, că nu-i momentul să facem bilanțuri. Cred că cel mai cinstit e să luăm săptămâna așa cum a fost. 

Luni – Aș vrea să vă zic două vorbe despre cum a fost la aniversarea ACS LifeGames București. Este vorba de un club sportiv de volei care în parteneriat public privat, au sărbătorit anul acesta 7 ani de activitate. Eu vă zic sincer că mă bucur mult să văd oameni implicați, atât din mediul privat cât și din cel public (cu accent pe directorii de școli), oameni care înțeleg că dincolo de orice câștiguri financiare, tipul de educație pe care o primesc copiii prin sport nu poate fi egalat de nicio tehnologie. A fost o aniversare frumoasă în care am văzut copii care s-au bucurat împreună cu antrenorii lor de o după- amiază minunată, au dansat, s-au jucat, s-au felicitat unii pe ceilalți și au promis că se vor ține de sport. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 100

Jurnal de consilier local – săptămâna 96

Aveți 6 minute să parcurgeți jurnalul ăsta? Ok, atunci începem:

Luni – Cred că școlile se vorbesc între ele și pun toate ședințele de consilii de administrație lunea. Adevărul este că așa e înainte de începerea școlii, sunt multe de rezolvat și timp nu mai e așa mult. Vă ziceam și săptămâna trecută, e un zumzet în școli de care chiar mă bucur, e semn de normalitate. Și asta, nouă ca nouă, dar copiilor sigur le-a lipsit.

Marți – Azi am primit convocatorul pentru o nouă ședință ordinară de Consiliu Local în 30. 08. 2022. Avem 22 de proiecte, câteva care au mai fost, unele ușor modificate, altele cu actualizări de indicatori, acorduri cadru și regulamente. Da, da, e și noul regulament privind parcările de reședință, vorbim imediat.

Miercuri – Hai să recapitulăm câteva lucruri din regulament: Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 96

Jurnal de consilier local – săptămâna 95

Mai avem 5 săptămâni și facem suta. Dacă putem fi siguri de ceva în viață, acel ceva e trecerea timpului. Se duce și se tot duce. Săptămâna ce se încheie azi a fost una de tranziție, așa am simțit-o eu, s-a cam terminat cu gândurile de vacanță și se simte grija începerii școlii pe ici pe colo.

Luni – Cinci ore am făcut pe drumul de la litoral spre casă. Cinci. Acum, sinceră să fiu, pe mine nu m-a deranjat. La drumurile lungi în mașină, atunci când nu conduc, eu citesc, învăț, mă uit pe geam, ascult muzică, scriu mail-uri, jurnale … Pot face asta și 12 ore, nu mă plâng.

Marți – Vă spuneam că începe freamăta noului an școlar, ei bine am avut săptămâna asta cinci ședințe de CA-uri la școlile unde fac parte din consiliu. Se aprobă transferuri, se trimit răspunsuri la tot felul de solicitări ale părinților, se repara ce mai e de reparat, se pregătesc clasele, se așteaptă copiii.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 95

Jurnal de consilier local – săptămâna 93

Ar trebui să spăl mașina și mă gândeam să mă duc la perii, că acolo e controlat consumul de apă și durează puțin. Sau aș putea să nu fac asta și să lenevesc toată dimineața pe un șezlong de pe terasă. Am noroc că altcineva se ocupă de gătit la noi acasă. Aseară am terminat de citit primele nouă proiecte de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local ce urmează. Următorul pas e să scriu jurnalul. Apoi mai am de citit încă 12 proiecte. Zic să nu pierd timpul:

Luni – Am început săptămâna cu două ședințe, una într-un CA de școală și alta la Comisia pentru repartizarea locuințelor sociale. Avem de repartizat o locuință socială și evident există o listă anual reînnoită cu persoane care se încadrează criteriilor de atribuire a unei locuințe sociale. Spre bucuria mea, am aflat că persoana căreia urma să-i repartizăm locuința a refuzat-o, pe motiv că și-a rezolvat situația și acum are unde locui și cum se întreține, fără ajutor. Evident că următorul de pe listă va avea acum șansa de a primi locuința, dar nu o primește direct, ci trebuie să dovedească faptul că îndeplinește în continuare criteriile necesare.

Marți – O parte din zona retrocedată a parcului IOR a fost incendiată. Zona arată mai rău ca niciodată acum, cu vegetație arsă și copaci găuriți intenționat pentru a-i usca cât mai repede. Eu nu reușesc să înțeleg ce om normal la cap ar face asta. Știu și cred poveștile cum cineva distruge zona verde și apoi construiește ceva acolo, dar hei, e zonă verde, e parc, cine a cerut terenul ăla știa că-i parc și că nu va putea construi legal nimic acolo niciodată. De ce să faci acum dezastru? Vă rog să vedeți imaginea publicată aici de Eugen și să-mi spuneți dacă putem rămâne nepăsători la asta.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 93

Jurnal de consilier local – săptămâna 90

Ai zice că un consilier local aflat în vacanță nu are ce să scrie în jurnalul săptămânal, decât poate să ne povestească pe unde a fost și ce a văzut. Nu ai fi departe de adevăr, dar n-ai fi nici aproape, hai să vedem ce am făcut săptămâna asta, pe care am petrecut-o toată la Istanbul cu familia, într-o încercare de a reface neuronii distruși de-a lungul anului, nu neapărat ai mei:

Luni – am zis că facem o afacere și mergem într-una din Insulele Prinților acum, într-o zi lucrătoare, că poate-i liber. Am ales Buyukada și duși am fost. Odată ajunși acolo, noi și toți turiștii care lipsesc de la Mamaia anul ăsta, plus încă jumătate de milion de turci, ne-am dat seama că, ce să vezi, nu e liber.  Pur și simplu era vacarm, haos, greu de pășit, de înaintat nici vorbă. Am ieșit cu greu din mulțime și am căutat o plajă departe de aglomerație, culmea e că am și găsit-o. Dar insula e frumoasă, superbă chiar, doar că-i locuită și mai ales vizitată. Seara am ajuns la hotel și ne-am cufundat în tehnologie, unii descărcau poze, alții postau pe Instagram ce nu reușiseră toată ziua și cineva citea proiectele de pe ordinea de zi a ședinței de joi și lua notițe.

Marți – Deja obișnuiți cu aglomerația am luat la pas centru vechi al orașului și pentru că eram cazați undeva între Hagia Sofia și Moscheea Albastră am traversat curțile lor de cel puțin 20 de ori în vacanța asta. Am mâncat pe stradă, am fost în parcuri în care am observat că au instalate sisteme de colectare a gunoiului îngropate, apăsai pedala și aruncai hârtia sau ce aveai tu de aruncat. Am stat pe iarbă, am ascultat chemările la rugăciune la care m-aș fi așteptat să-i văd mai receptivi pe turcii musulmani, am urmărit îngroziți traficul de pe străduțe, ne-am răcorit cu înghețată și cu sucuri de rodie și portocale. Seara din nou la internet și proiecte, mâine e ședința de buget, dar parcă altfel parcurgi paginile alea cu marea în față și cu luminile vaselor de croazieră la orizont.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 90

Jurnal de consilier local – săptămâna 89

E duminică dimineață devreme și scriu în timp ce mașina se îndreaptă spre graniță. Avem în față un drum lung care îmi permite să scriu pe îndelete, dar nu să public ușor. Internet vom avea poate diseară, undeva într-un colț de Istanbul.  Sau poate nu chiar colț. 

Luni – De obicei, săptămâna premergătoare vacanței e foarte aglomerată, de parcă ne apucă atunci hărnicia și vrem să rezolvăm tot ce am cam neglijat în ultima vreme. Nici de data asta n-a fost altfel, am sperat până în ultima clipă că vom lăsa totul complet rezolvat la firmă. Ne-a ieșit. 

Marți – azi am fost cu Eugen Matei, colegul meu, consilier și el,  la o întâlnire  cu câteva reprezentante ale unor ONG-uri, deputata Oana Țoiu și Mihaela Ștefan, viceprimărița de la Sectorul 6, care au toate experiență în implementarea proiectelor legate de igienă menstruală, absorbante și workshopuri cu copiii. A fost o întâlnire care ne-a mai spulberat din mituri și temeri, care ne dă speranță că avem în ei (organizații, profesori, elevi) niște aliați, împreună cu care vom duce la bună implementarea HCL 284/30.06,  proiectul ”Împreună pentru fete” aprobat săptămâna trecută și la Sectorul 3. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 89

Jurnal de consilier local – săptămâna 88

Am luat primul 8 în clasa a III-a și am crezut că e sfârșitul lumii. Într-un fel chiar a fost, din moment ce 40 de ani mai târziu eu tot țin minte momentul acela. :)) Mi-am adus aminte de asta acum când am scris 88 în titlul acestui jurnal. Al doilea opt pe care îl țin minte l-am luat la liceu, când trebuia să mergem în practica la cules de mere, dar pentru că a plouat am intrat în clase și am făcut ore. Aveam istorie și catalogul s-a deschis la mine. Am fost extrem de bucuroasă pentru că îmi plăcea istoria (citeam manualul de la un capăt la altul, imediat ce îl primeam), dar mai ales pentru că învățasem lecția la care urma să răspund. Și-am început, am spus povestea, am completat si cu ce mai știam eu din alte cărți, am știut exact anii și personajele, ce mai, colegii mei și profesorul au fost impresionați. Excelent, a zis domnul profesor! Am să-ți pun și notă. 8. Trecem mai departe copii. Și de atunci notele chiar n-au mai contat. :))))

Revenind, am avut o săptămână bună. Excelentă! De 8, cum ar veni.

Luni – Am fost la dezbaterea despre regulamentul de parcare din Sectorul 3 care-i de fapt tot cel vechi cu câteva modificări, acum se propune mărirea distanței față de locuința ta până la care poți solicita un loc de parcare de la 30m  la 100 m și posibilitatea ca cei care au apartamente cu trei camere sau mai mult să poată solicita doua locuri de parcare, daca au două mașini, evident, și dacă în zona lor mai există locuri libere. Asta e valabil și pentru persoanele juridice.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 88

Jurnal de consilier local – săptămâna 84

Întrerup puțin discuțiile despre partide noi, partide vechi, partide viitoare și vă povestesc despre ce se mai întâmplă în Consiliul Local Sector 3.

Luni – Avem 9 proiecte de avizat mâine la Comisia de asistență socială. Am pregătit ședința, asta după ce la lucru am avut un început de săptămână plin, plin, plin. V-am zis că plin? Adică am ajuns acasă aproape pe întuneric. Apoi am terminat de pregătit ședința, bine că începusem din weekend că altfel…

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 84