Jurnal de consilier local – săptămâna 96

Aveți 6 minute să parcurgeți jurnalul ăsta? Ok, atunci începem:

Luni – Cred că școlile se vorbesc între ele și pun toate ședințele de consilii de administrație lunea. Adevărul este că așa e înainte de începerea școlii, sunt multe de rezolvat și timp nu mai e așa mult. Vă ziceam și săptămâna trecută, e un zumzet în școli de care chiar mă bucur, e semn de normalitate. Și asta, nouă ca nouă, dar copiilor sigur le-a lipsit.

Marți – Azi am primit convocatorul pentru o nouă ședință ordinară de Consiliu Local în 30. 08. 2022. Avem 22 de proiecte, câteva care au mai fost, unele ușor modificate, altele cu actualizări de indicatori, acorduri cadru și regulamente. Da, da, e și noul regulament privind parcările de reședință, vorbim imediat.

Miercuri – Hai să recapitulăm câteva lucruri din regulament:

  • Locurile de parcare în Sectorul 3 se alocă prin GIS, sistemul de gestionare al tuturor locurilor de parcare din UAT-ul nostru.
  • Se pot atribui doar locurile marcate și numerotate sau marcate ca parcare nenominală (am să vă rog când veți vedea locuri de parcare nenominală să mă faceți atentă, e un pas mic, dar foarte important către ceea ce eu cred că ar fi un regulament de parcare adecvat).
  • Se poate atribui doar 1 loc de parcare pe 1 adresa pt. mașini mai mici de 3,5 tone, cu o excepție (se poate solicita al doilea loc, în cazul în care sunt locuri neocupate în faza 1 în zonă, iar persoanele juridice cu spații mai mari de 300 m pot solicita pana la 3 locuri de parcare). 
  • Se poate solicita loc de parcare de reședință nominal la maxim 100 m de locuință.
  • Vom avea locuri de parcare nenominale – pe o distanta de 500 m de locuință șe poate parca în sistem primul venit, primul parcat pe locurile marcate ca nenominale.  Maxim 30% din parcări pot fi marcate nenominal – cu vopsea neagră.
  • Autorizații de parcare pe locurile nenominale se vor da la început pentru un număr de mașini egal cu numărul de locuri marcate nenominal existent în zonă,  iar dacă gradul de ocupare va fi mai mic de 100%, atunci se vor acorda cu pana la 50% plus autorizații nenominale. 
  • În intervalul  8:00-22:00 – poate parca oricine pe un loc de parcare liber, cu condiția de a lăsa nr.de telefonul și a veni în 15 minute să mute mașină. Am pățit și eu asta, eram într-o ședință de CL cu prezența fizică, când într-o pauză m-am dus să mut mașina de pe locul de parcare ocupat…M-am învățat minte, nu mă mai duc cu mașina la ședințe. 😀
  • De 22 la 8, în weekend-uri și sărbători legale e interzisă folosirea locurilor de parcare de către altcineva.
  • Dacă schimbi mașina, ai termen 90 zile să anunți autoritățile pentru a modifica autorizația.
  • Mașina parcată pe loc de parcare de reședință trebuie sa aibă afișat codul QR/stikerul la loc vizibil (e, o să-mi doresc să văd și asta, în regulament nu scrie ce informații va conține stiker-ul și cum vor intra oamenii în posesia lui).
  • Dacă aveți loc de parcare atribuit înainte de 2021 trebuie actualizat în 90 de zile prin GIS, altfel încetează autorizarea.
  • Autorizațiile au valabilitate 12 luni și se reînnoiesc anual dacă se respectă condițiile autorizării inițiale.

Cam asta am reținut eu, dacă ați citit și mai credeți că mai sunt lucruri importante care ar trebui menționate, vă rog să spuneți.

Joi – Azi am avut ședință la comisia de buget. Cu 3 minute înainte de începerea ședinței am mai primit suplimentar 24 de proiecte de avizat. Am discutat în ședință doar proiectele de pe ordinea de zi inițială și am anunțat că avem nevoie de timp pentru a putea citi proiectele nou venite. Nu toți membri comisiei păreau că au nevoie de timp pentru studiat proiectele, ei ori le știau deja, ori nu aveau nevoie să le studieze înainte de a le vota.

Vineri – Am fost la o școală, la o ședință de CA, unde e nevoie să se primească de la inspectorat acceptul ca 3 clase de a V-a să aibă mai mult de 24 de elevi. Una 27, si doua 28. Deși e legal să funcționeze o clasă și cu mai mulți copii dacă cererea e justificată, în cazul în care nu se va aproba, se va face tragere la sorți și se va mai forma o clasă, dar asta, pe lângă nevoia de o sală de clasă în plus și profesori pentru toate orele, înseamnă în primul rând să rupem copiii din colectivul cu care erau obișnuiți. Ceea ce sperăm să nu se întâmple și anul acesta, pentru că anul trecut s-a întâmplat.

Sâmbătă – Pe ordinea de zi a ședinței de marți avem din nou aprobarea documentației de atribuie a Contractului de delegare de gestiune a activității de administrare și exploatare a complexului Acvatic- Parc Pantelimon. Pentru cei care n-au ajuns în zona și știu doar din teorie despre ce discutăm, așa arată în prezent complexul. Se dorește concesionarea pe 35 de ani către un investitor care să facă funcțional complexul cu o investiție de 3 milioane de euro în primii 3 ani și ceva investiții viitoare de întreținere pentru a putea reda complexul funcțional după încetarea concesiunii. Eu cred că trebuie făcut un contract de concesiune extrem de bine gândit, care să țină cont de toate riscurile care ar putea apărea pe parcursul acestor extrem de mulți ani. Eu m-am și vizualizat în vara lui 2058, la 85 de ani, sprijinită într-un baston din ăla cu bază mare, cum mă duc în parc să văd dacă-i complexul așa cum l-am predat în 2023.

Duminică – Pentru că am avut timp și am citit punctele de pe ordinea de zi suplimentară, vă pot spune că e vorba aprobări de proiecte noi prin PNRR și modificări ale unora deja depuse. Părerea mea e că sunt făcute pe repede înainte, să fie toată lumea mulțumită, au băgat numai de data asta renovare energetică (la unele clădiri și renovare seismică) pentru 184 de blocuri, pentru o sumă de peste 1,8 miliarde de lei la care se adaugă TVA. Ca de obicei, proiectele făcute cu bani europeni necesită cheltuirea sumelor inițial din banii beneficiarului și abia apoi, dacă se întrunesc condițiile, se fac și decontările de sume de la UE. În plus, TVA-ul este în totalitate suportat de noi, și evident toate cheltuielile neeligibile din proiecte. Numai TVA-ul la proiectele de acum (358.362.652 lei) depășește bugetul de investiții al primăriei de sector pe 1 an întreg. Tot bugetul de investiții. Doar TVA-ul.

Ce zi era azi, duminică? Ok, să ne bucurăm de ultimele zile de vară!

Mai avem de parcurs 112 săptămâni. Să fim bine!

(Visited 85 times, 1 visits today)
Manolescu Nicoleta

Buna ziua Nina Costea,
As avea 2 propuneri pentru regulamentul locurilor de parcare dar nu stiu daca ar putea fi implementate. sunt urmatoarele:
1. imbunatatirea sistemului GIS pt ca de exemplu se publica un anunt de atribuire locuri de parcare in care sunt precizate nr bateriei, cu numerele de locuri de parcare libere pentru un anumit bloc. intru pe gis sa mi selectez locul de parcare arondat pt blocul meu dar aici constatat ca exista t mai multe locuri de parcare cu acelasi nr care se gasesc baterii diferite. Nu am ce sa fac selectez la intamplare un nr de loc, probabilitatea este mare sa nu fie locul din bateria publicata in anunt. Plus ca ce este in anunt nu mai este disponibil pe gis si invers adica ei nu actualizeaza datele.
2.a doua propunere ar fi ca pe toate bulevardele mari cum este de ex Palady pe care sunt numeroase locuri de parcare libere sa se introduca parcarea cu plata . Nu este normal sa fie lasate la liber. In toate orasele civilizate aceste parcari sunt cu plata banii fiid venituri la buget putandu-se cheltui tot pentru cetateni . Trebuie sa invete si romanii ca bunurile publice nu sunt gratis numai pentru unii.
mai sunt multe de imbunatatit la acest regulament insa nu am avut timp sa l analizez mai mult . aceste 2 situatii le am intalnit eu in viata de zi cu zi.

Nina

Buna ziua, doamna Manolescu
Vă mulțumesc mult că v-ați făcut timp și mi-ați scris!
1. In ceea ce privește sistemul GIS, primim constant asigurări că se lucrează la el. Acum, ca sa soliciți un loc, deschizi site-ul primăriei, accesezi din dreapta jos aplicația de parcări, introduci adresa de domiciliu si îți apare o harta cu locurile de parcare marcate in funcție de stadiul lor prezent (ocupat, liber, al unei instituții, pentru persoane cu dizabilități sau aflate in licitație publica (atunci când exista mai multe cereri pe același loc)). Aici daca găsești vreunul verde pe care îl vrei apeși pe el si pornești cererea pentru locul pe care ai apăsat, care e de ex: parcarea/bateria146 locul 114. Nu trebuie să apăsați la întâmplare.
Vă recomand să semnalați și la departamentul parcări problemele pe care le întâmpinați, pentru îndrumare.
2. Fără temei legal, Primăria sector 3 a băgat deja in GIS locurile de parcare de pe bulevarde și le-a si alocat. Spațiu este al PMB care intenționează să ni le ia și să le facă locuri de parcare cu plata la oră. Dar asta poate dura ani…
Încă o dată, bine ați venit aici!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.