Jurnal de consilier local- săptămâna 135

Vin dinspre Cluj și mă îndrept spre București cu o scurtă oprire la Sighișoara. E super frumos peisajul dealurilor înverzite, dar dezolantă imaginea satelor prin care trecem acum. Multe case ce par părăsite, cu garduri care mai bine n-ar mai fi, fără oameni pe străzi sau trotuare (acolo unde ele există). Doar câte un câine îți mai pune îndemânarea de șofer la încercare din când în când. Dar natura, ei bine, natura e de poveste. Sunt desigur și sate cu viață în ele. Mașini la fiecare poartă, case mari, Știți modelul.

Dar să ne întoarcem în Sectorul 3 și să discutăm despre ședința extraordinară de Consiliu Local, ce va avea loc mâine. Am primit convocatorul miercuri, am citit proiectele. Au fost și ședințele de comisii. Hai să vedem câteva puncte:

La punctul 1 de pe ordinea de zi, PSD vrea să încerce să-și pună un viceprimar. Sursele spun că vor să o propună pe Elena Petrescu pentru că doamna va avea înfățișare în calitate de inculpat în dosarul ROSAL.  Pentru cei care nu știu, ea a mai fost o dată viceprimăriță și ca urmarea a activității în această funcție este acum (împreună cu primarul R. Negoiță și mai mulți directori din primărie) inculpată într-un dosar penal. Adică nu doar că numesc în funcții oameni corupți și ușor controlabili, dar le dau cadou funcțiile fix când rămân repetenți, ca dl. Goe. Continue reading Jurnal de consilier local- săptămâna 135

Jurnal de consilier local – săptămâna 134

Se încheie azi săptămâna 134. O săptămână cu ședințe, cu aprobări de credite și premieri de copii geniali. Cu ploaie și soare, cu muncă și odihnă, cu plante care prind viață și cu copaci tăiați fără milă. Dar să o luăm pe rând. Mi-am făcut o cafea, sunt în curte la soare, pot începe.

Luni – Am început dimineață cu o ședință de comisie. Scurtă. Am avut de avizat patru proiecte la Comisia de cultură, culte, minorități, protecția copilului, protecție socială, muncă, sănătate și familie. Da, e o singură comisie. Mai târziu am avut o ședință la o scoală din sector și da, eu susțin greva profesorilor, e drept că situația nu e nici albă nici neagră în învățământ, dar mi se pare că-i problema cea mai importantă care trebuie rezolvată în țara asta. Din păcate cred că e aproape imposibil. Ca să înțelegeți, premierul special Nicolae Ciucă câștigă din pensia specială (18000 lei/lună)un pic mai mult decât 7 profesori debutanți (2400 lei/lună). PSD și PNL ne spun că nu au bani pentru a crește salariile celor care ne educă viitorul. Pentru pensii speciale au, pentru profesori și educație în general nu au. Colegii mei parlamentari USR au depus o lege și mai multe amendamente pentru a crește salariile profesorilor debutanți. PSD și PNL le-au respins pe toate. Și ca să înțelegeți cum stă treaba cu amendamentele, revenim în Sectorul 3 imediat.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 134

Jurnal de consilier local – săptămâna 132

Luni – Am început săptămâna în forță, cu mici și bere. Ca de 1 Mai, doar că am făcut grătarul acasă și berea am cumpărat-o de la colț.

Marți – Am primit convocatoare pentru ședințe în CA-urile de la școli. Se țin ședințe, se discută probleme. Unele mai mari, altele mai mici. Mai sunt, desigur, și din cele aberante. De genul plângerii unei mămici care cere dreptate în următoarea speță: unei colege a fiului ei i-a căzut pe jos ascuțitoarea și în cădere aceasta a ajuns lângă banca fiului doamnei. Învățătoarea l-a rugat pe acesta din urmă să ia ascuțitoare de jos și să i-o dea colegei lui, ceea ce băiețelul, galant, a și făcut.  Acum mama băiatului vrea să i se redea demnitatea copilului său.

Miercuri – Am primit o nouă citație în dosarul ParkeLake. Da, e super palipitant să fii consilier local. Nu te plictisești deloc. E pe rol un proces de anulare a unui HCL. Nu mai țin minte dacă v-am mai zis, dar pentru că nu i-am lăsat să facă bloc în IOR pe terenul pe care promiseseră atunci când  au făcut mall-ul că vor face zonă verde și terenuri de joc, ParkeLake a mers în instanță să încerce să ne anuleze voturile. Adică cineva se așteaptă să ni se dicteze de către un judecător cum să votăm. Super!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 132

Jurnal de consilier local – săptămâna 131

Vă spun de la început că nu-s în cea mai motivată formă a mea. Poate e de la sărbătorile care nu se mai termină, poate e de la atâtea nenorociri pentru care nu văd o rezolvare într-o perioadă rezonabilă de timp, poate e de la oameni care mă dezamăgesc sau poate e de la oameni pe care eu îi dezamăgesc. Dar oricum aș fi, să știți că mă străduiesc și există mereu o parte din mine care spune că nu e totul degeaba.

Luni – Fântâni arteziene de 2 milioane de euro în Parcul Teilor. Pentru cei care știu zona, oamenii de acolo n-au apă curentă, n-au actele în regulă la case, unii nu-și permit să-și trimită copiii zilnic la școală și soluția găsită de executiv e să le facă fântâni arteziene în parcul de lângă casă de 2 milioane de euro.

Marți – Fântâni arteziene de 4 milioane de euro în Parcul IOR. Facem proteste, strigăm cât ne ține gura că se distruge sistematic zona verde din partea retrocedată a parcului, vrem paza și supravegherea locului, vrem expropriere, răscumpărare, orice, doar să rămână parc acolo și soluția pe care ne-o prezintă primarul este să facem fântâni arteziene de 4 milioane de euro pe luciul apei. Fără nicio consultare cu publicul.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 131

Jurnal de consilier local – săptămâna 128

Nu știu cum vă organizați voi timpul, dar eu am trei agende separate. Una pentru activitățile de serviciu, una pentru activitățile din consiliu și una personală. Dacă cea de serviciu stă la birou, celelalte două sunt mereu cu mine. Mai car zilnic laptopul, tableta si semnătura electronică (asta înseamnă o borsetă cu un adaptor, un cablu si-un stick), deci rucsacul nu-i niciodată ușor. Acum, mai nou, am și o geantă mică în el, un fel de portofel cu mai mult loc ca să nu fiu nevoită să intru la supermarket cu geanta mare după mine.

Oricum, ce voiam să spun, că pornisem de la agende, dacă n-am scris nimic de ceva vreme în agenda personală cred nu-i un lucru tocmai de laudă, deși la prima vedere aș zice: Nina, muncești, n-ai timp de viață personală, mulți oameni fac asta! Hmm, nu-i chiar așa că mersul ăsta într-o singură direcție fără a privi deloc în jur și mai ales către tine, nu poate duce la ceva bun pe termen lung. Revenim.

Săptămâna asta a fost din nou una fără ședință de consiliu local. Asta ar însemna că a fost mai puțină activitate, dar nu știu cum se face că eu până și azi răspund la mailuri primite de la cetățeni. Parcă a intrat toată lumea în lipsă de timp și trebuie să-și rezolve toate problemele acum până de sărbători. Și dacă unii oameni au probleme reale și urgente, pentru care eu una încerc să fac tot ce pot să se rezolve, îi învăț unde să scrie, unde să meargă, cum să completeze niște documente, cer ajutor atunci când nu știu ce să fac, sunt și foarte mulți cei care au probleme închipuite. Sau cel puțin așa mi se par mie. Inițial le răspundeam că nu îi ajuta, dar sunt mulți și nu se opresc, așa că unora le mai răspund, cât de diplomat pot, desigur. De exemplu, îmi scrie cineva că nu mai poate cu gălăgia din bloc, că plânge copilul vecinului de deasupra și de două ori pe noapte. Voi ce ați răspunde la asta? Îi pot zice să-și pună la culcare dopuri de urechi? E ok? Că efectiv asta îmi vine să-i zic.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 128

Jurnal de consilier local – săptămâna 126

Închei astăzi una dintre cele mai grele săptămâni de anul acesta. Știți momentele alea când ești la serviciu și te rogi să treacă orele mai repede să se termine programul și să ajungi acasă? Eu am fost săptămâna asta fix invers. Mă rugam să nu treacă timpul, aveam task-urile programate la minut și până târziu în noapte. Nu cred că aș mai rezista încă o săptămână în ritmul ăsta, dar știți și voi cum e, când crezi că nu mai poți, mai poți un pic.

Și pentru că a fost din nou o săptămână fără ședință în Consiliul Local, n-o să iau zilele la rând, o să vă spun doar câteva lucruri care s-au întâmplat săptămâna asta și pe care mi-ar plăcea să le știți.

Jurnal de consilier local – săptămâna 125

Voi vă dați seama că mâine e 20 martie 2023 și deja ne putem întreba prietenii ”ce faceți de Sărbătorile Pascale?”. Bine, practic o să întrebăm ”ce faceți de Paște”, dar nu stăm acum să analizăm detaliile astea. Voiam doar să-mi reamintesc că timpul zboară mai repede ca oricând pentru mine și nu știu dacă e doar o percepție personală sau așa simțiți și voi.

Luni – Vă spuneam săptămâna trecută că am participat la întâlnirea cu femeile din Sectorul 3 și am avut chiar ocazia de a spune câteva cuvinte. Nu-i cine știe ce discurs, dar mi-a făcut mare plăcere să mă aflu acolo si să pot vorbi, așa cum mă pricep eu, unor doamne față de care am toată admirația. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, vă las mai jos dovada.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 125

Jurnal de consilier local – săptămâna 123

M-am trezit și am ieșit direct pe terasă, pentru că era un soare puternic acolo (nu discutăm ora la care m-am trezit) și n-am putut rezista. Mi-am amintit că uneori scriu jurnalul ăsta de afară, cu altă energie, una bună, dar încă nu-i atât de cald dimineața, așa că mă mulțumesc să rămân afară doar câteva minute și să mă minunez de un copac din curtea vecină care are deja flori. Ai noștri n-au.

Săptămâna asta n-am s-o scriu pe zile, n-am avut nicio ședință, nici de comisii, nici de consiliu, nici măcar la vreo școală, deși eu am fost cu treabă la o școală chiar zilele trecute. E ceva extrem de rar la Sectorul 3 să ai o săptămână fără ședințe și am zis că e cazul să rămână scris asta. Dar câteva puncte de interes despre ce s-a întâmplat săptămâna asta tot o să scriu:

  • Petiția Salvați parcul IOR avea luni 1800 de săptămâni, acum are 2300, vă invit și pe cei care n-au semnat să o faceți aici.
  • Tot săptămâna asta, pe 1 martie, am fost cu colegii mei să oferim flori doamnelor din sector și să le invităm la un eveniment organizat special pentru ele marțea viitoare. Stați că fac punct separat cu evenimentul, că e important.
  • Doamnelor din Sectorul 3, vă invit să ne vedem față în față la un eveniment marțea viitoare, la care să discutăm și analizăm împreună teme de interes din comunitatea noastră, fie că vorbim de economie, familie, muncă, sănătate sau mediu. Începe la 18:30 și ține cât vrem noi. Sper să ne vedem și să ne spunem fără ocolișuri problemele, propunerile și desigur, soluțiile, așa că vă rog să vă înscrieți la eveniment azi. Aveți acolo un formular de confirmare a prezenței. Doamnelor, ar fi o onoare pentru mine să ne vedem acolo! 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 123

Jurnal de consilier local – săptămâna 122

Scriu jurnalul acesta de pe drum. Țin laptopul deschis pe picioare, dar cuvintele nu se leagă ușor. Ridic capul des și văd ba o căruță pe un drum, ba un câmp de eoliene, bă un sat în care oameni tineri și bătrâni au ieșit la stradă, că-i o duminică frumoasă de sfârșit de iarnă. Revin la jurnal.

Luni – Dimineața am fost la evenimentul de donare de sânge de Parte Lake și după asta am mers la două școli din sector să încercăm să găsim o soluție ușoară de obținere a absorbantelor fără a folosi fise, la dispensarele pentru absorbante deja instalate în toate școlile și liceele din sector. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 122

Jurnal de consilier local – săptămâna 94

Adie vântul, dar soarele puternic m-ar arde de-a binelea dacă nu aș avea protecție, șapcă și nu aș încerca să scriu jurnalul ăsta de sub o umbrelă. Pe litoral. La noi. Am zis din prima asta ca să înțelegeți de ce jurnalul acesta va fi mai scurt.

Luni – Am avut ședință de buget, cu 18 proiecte de discutat. Majorări de capital social, mandate pentru contracte mai mai mari de 100.000 euro, containere pentru poliția locală, autoturisme și autoutilitare mutate între direcții si societăți, proiecte de reabilitări de blocuri prin PNRR care vor trebui susținute cel puțin o vreme de bugetul local și tot așa…  Din păcate la multe dintre întrebări nu a avut cine răspunde, ni se spune din ce în ce mai des ca s-a consemnat și vom primi răspuns. La cât de multe întrebări ce ramân consemnate avem, în curând nu li se va mai ține evidența.

Marți– au avut loc ședințele celorlalte comisii, aș fi vrut sa întru în ședința de juridic, avem dreptul în calitate de consilieri să participăm la ședințele comisiilor din care nu facem parte și să punem întrebări dacă președintele comisiei respective ne permite, dar n-am reușit. Avem, ca de obicei, o săptămână extrem de plina la serviciu și a fost nevoie de mine cu toată concentrarea acolo în timpul programului.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 94