Jurnal de consilier local – săptămâna 126

Închei astăzi una dintre cele mai grele săptămâni de anul acesta. Știți momentele alea când ești la serviciu și te rogi să treacă orele mai repede să se termine programul și să ajungi acasă? Eu am fost săptămâna asta fix invers. Mă rugam să nu treacă timpul, aveam task-urile programate la minut și până târziu în noapte. Nu cred că aș mai rezista încă o săptămână în ritmul ăsta, dar știți și voi cum e, când crezi că nu mai poți, mai poți un pic.

Și pentru că a fost din nou o săptămână fără ședință în Consiliul Local, n-o să iau zilele la rând, o să vă spun doar câteva lucruri care s-au întâmplat săptămâna asta și pe care mi-ar plăcea să le știți.

    • în parcului Teilor, la intrarea de pe strada Brățării,  cum vii dinspre Auchan, se face o spălătorie auto. Ok, deși zona e plină deja de spălătorii, mai era nevoie de una fix în buza parcului. Cum reușim noi să scăpăm de chestiile astea făcute așa oricum și oriunde?
    • Tot pe strada Brățării (pentru cine nu știe, e o stradă lungă și când mai lată, când mai îngustă, pe care nu există transport în comun), de data asta vis a vis de parc, intr-un spațiu care pe vremuri aparținea de Faur, acum va apărea un complex rezidențial de trei blocuri de 12, 8 și 7 etaje. Cei care se vor muta aici nu vor avea mijloace de transport în comun în apropiere, deci presupunem că vor merge toți cu mașinile personale. Bine că vor avea spălătorii aproape, sâc! Acum, ca să nu fiu pesimistă până la capăt, speranța mea e că oamenii vor ști toți să meargă pe biciclete pe care le vor folosi până la locurile unde vor să ajungă sau cel puțin până la metrou.
  • cel mai important eveniment de săptămâna asta în Sectorul 3 a fost, de departe, protestul împotriva distrugerii zonei retrocedate din IOR care a avut loc ieri și la care au participat mai mult de 1000 de cetățeni care își doresc ca zona să rămână verde, să fie mereu parc acolo si situația juridică a locului să se clarifice în sensul ăsta. Am mai scris despre asta, despre faptul că există mai multe șanse să se întâmple ceva bun atunci când cetățenii iau inițiativă. Pentru că autoritățile, indiferent de partidele din care fac parte, sunt obligate să țină cont de părerea oamenilor. Cu cât mai mulți oameni susțin o cauză, cu atât mai repede se va găsi voință politică comună pentru rezolvarea ei. M-am bucurat foarte mult să văd cum comunitatea cetățenilor Sectorului 3 prinde voce și acționează. Felicitări, oameni buni! Nu cedați! Vom face și noi tot ce putem, pe partea administrativă,  pentru ca lucrurile să nu se oprească aici. Și pentru că sigur sunteți curioși ce a făcut USR până acum, avem așa:
◼️ A propus o Hotărâre de Consiliu General prin care să mărească valoarea amenzilor pentru defrișările ilegale.
◼️ A propus un Proiect de prevenire și refacere a distrugerilor de vegetație din zonele retrocedate.
◼️ A propus o Hotărâre de Consiliu Local de asociere a Primăriei Sectorului 3 cu Primăria Municipiului București pentru derularea acțiunilor de recuperare a Parcului IOR.
◼️ A sesizat Poliția Locală și Garda de Mediu de fiecare dată când au fost identificate defrișări.
◼️ A propus o Hotărâre de Consiliu Local pentru montarea de camere de luat vederi în punctele de monitorizare a zonei retrocedate de 12 hectare adiacente Parcului IOR pentru identificarea din timp a intențiilor de defrișare.
◼️ I-am solicitat Primarului General Nicușor Dan verificarea legalității retrocedării de către o echipă de specialiști – demers demarat deja de către acesta.
Ne dorim și noi, ca toți cei care au fost ieri la proces și probabil alte mii de oameni care au semnat deja petiția de salvare a zonei, RECUPERAREA, prin anularea retrocedării sau prin orice pârghie legală a întregului parc.

Mai avem de parcurs 82 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 29 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.