Jurnal de consilier local – săptămâna 125

Voi vă dați seama că mâine e 20 martie 2023 și deja ne putem întreba prietenii ”ce faceți de Sărbătorile Pascale?”. Bine, practic o să întrebăm ”ce faceți de Paște”, dar nu stăm acum să analizăm detaliile astea. Voiam doar să-mi reamintesc că timpul zboară mai repede ca oricând pentru mine și nu știu dacă e doar o percepție personală sau așa simțiți și voi.

Luni – Vă spuneam săptămâna trecută că am participat la întâlnirea cu femeile din Sectorul 3 și am avut chiar ocazia de a spune câteva cuvinte. Nu-i cine știe ce discurs, dar mi-a făcut mare plăcere să mă aflu acolo si să pot vorbi, așa cum mă pricep eu, unor doamne față de care am toată admirația. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, vă las mai jos dovada.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 125

Jurnal de consilier local – săptămâna 123

M-am trezit și am ieșit direct pe terasă, pentru că era un soare puternic acolo (nu discutăm ora la care m-am trezit) și n-am putut rezista. Mi-am amintit că uneori scriu jurnalul ăsta de afară, cu altă energie, una bună, dar încă nu-i atât de cald dimineața, așa că mă mulțumesc să rămân afară doar câteva minute și să mă minunez de un copac din curtea vecină care are deja flori. Ai noștri n-au.

Săptămâna asta n-am s-o scriu pe zile, n-am avut nicio ședință, nici de comisii, nici de consiliu, nici măcar la vreo școală, deși eu am fost cu treabă la o școală chiar zilele trecute. E ceva extrem de rar la Sectorul 3 să ai o săptămână fără ședințe și am zis că e cazul să rămână scris asta. Dar câteva puncte de interes despre ce s-a întâmplat săptămâna asta tot o să scriu:

  • Petiția Salvați parcul IOR avea luni 1800 de săptămâni, acum are 2300, vă invit și pe cei care n-au semnat să o faceți aici.
  • Tot săptămâna asta, pe 1 martie, am fost cu colegii mei să oferim flori doamnelor din sector și să le invităm la un eveniment organizat special pentru ele marțea viitoare. Stați că fac punct separat cu evenimentul, că e important.
  • Doamnelor din Sectorul 3, vă invit să ne vedem față în față la un eveniment marțea viitoare, la care să discutăm și analizăm împreună teme de interes din comunitatea noastră, fie că vorbim de economie, familie, muncă, sănătate sau mediu. Începe la 18:30 și ține cât vrem noi. Sper să ne vedem și să ne spunem fără ocolișuri problemele, propunerile și desigur, soluțiile, așa că vă rog să vă înscrieți la eveniment azi. Aveți acolo un formular de confirmare a prezenței. Doamnelor, ar fi o onoare pentru mine să ne vedem acolo! 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 123

Jurnal de consilier local – săptămâna 122

Scriu jurnalul acesta de pe drum. Țin laptopul deschis pe picioare, dar cuvintele nu se leagă ușor. Ridic capul des și văd ba o căruță pe un drum, ba un câmp de eoliene, bă un sat în care oameni tineri și bătrâni au ieșit la stradă, că-i o duminică frumoasă de sfârșit de iarnă. Revin la jurnal.

Luni – Dimineața am fost la evenimentul de donare de sânge de Parte Lake și după asta am mers la două școli din sector să încercăm să găsim o soluție ușoară de obținere a absorbantelor fără a folosi fise, la dispensarele pentru absorbante deja instalate în toate școlile și liceele din sector. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 122

Jurnal de consilier local – săptămâna 94

Adie vântul, dar soarele puternic m-ar arde de-a binelea dacă nu aș avea protecție, șapcă și nu aș încerca să scriu jurnalul ăsta de sub o umbrelă. Pe litoral. La noi. Am zis din prima asta ca să înțelegeți de ce jurnalul acesta va fi mai scurt.

Luni – Am avut ședință de buget, cu 18 proiecte de discutat. Majorări de capital social, mandate pentru contracte mai mai mari de 100.000 euro, containere pentru poliția locală, autoturisme și autoutilitare mutate între direcții si societăți, proiecte de reabilitări de blocuri prin PNRR care vor trebui susținute cel puțin o vreme de bugetul local și tot așa…  Din păcate la multe dintre întrebări nu a avut cine răspunde, ni se spune din ce în ce mai des ca s-a consemnat și vom primi răspuns. La cât de multe întrebări ce ramân consemnate avem, în curând nu li se va mai ține evidența.

Marți– au avut loc ședințele celorlalte comisii, aș fi vrut sa întru în ședința de juridic, avem dreptul în calitate de consilieri să participăm la ședințele comisiilor din care nu facem parte și să punem întrebări dacă președintele comisiei respective ne permite, dar n-am reușit. Avem, ca de obicei, o săptămână extrem de plina la serviciu și a fost nevoie de mine cu toată concentrarea acolo în timpul programului.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 94

Jurnal de consilier local – săptămâna 85

Am găsit săptămâna asta într-o carte pe care o citesc un pasaj care mi s-a părut interesant așa că vreau să rămână scris aici, nu știu exact de ce: Există suficiente dovezi din care reiese că ființele umane sunt mult mai creative atunci când sunt motivate de un scop mai mare decât cel personal.

Luni – Am aflat că stația de sortare din Sectorul 3 s-a închis. Am aflat pe surse pentru că oficial nu a venit nicio înștiințare. Era cumva previzibil că aici se va ajunge, având în vedere felul în care a fost construită și exploatată această stație de sortare. Orice încercare am avut de a convinge conducerea societății și implicit primarul în acești aproape doi ani de mandat că stația nu va avea viață lungă dacă nu luăm măsuri drastice de exploatare, în sensul de a insista pe colectarea separată în sector și dus la stație doar fracția uscată. Am vorbit cu pereții. Nu-i ca și cum noi nu înțelegeam că vreme de câțiva ani ar fi fost costuri mai mari la salubritate dacă făceam așa, dar ce a câștigat sectorul dacă ei au încălcat legea continuu, au plătit într-una amenzi și acum închidem stația pe care am cheltuit mult mai mult decât cei 11 milioane de euro vehiculați? Știți, românii au o vorbă: te ieftinești la făină și te scumpești la tărâțe. Cam așa e la Sectorul 3, doar că aici nu se ieftinește nimeni la nimic. 🙁 

Marți – După ce săptămâna trecută am avut joi ședința ordinară de CL, ieri am primit convocatorul pentru o ședință extraodinară vineri, pe 10 iunie. Cu două proiecte pe ordinea de zi, unul de reorganizare a aparatului primarului. Ni se cere să lăsăm DADP-ul să-și avizeze singur din punct de vedere juridic contractele. Într-o Unitate Administrativ Teritorială normală și profesionistă asta ar fi fost un lucru bun, mai puțină plimbare de hârtii, mai multă responsabilitate pe executant, dar noi nu suntem într-o administrație normală, așa că aici diversele direcții și servicii din primărie e nevoie să se verifice între ele, pentru că astfel este mai puțin probabil ca mai multe departamente să cadă de acord asupra unor contracte contradictorii din punct de vedere legal. Nici varianta asta nu-i de vis, e nevoie de mai mulți juriști la primărie, a fost concurs pentru a se ocupa 6 posturi, nu s-a ocupat niciunul. Oare de ce nu se bat juriștii să lucreze pentru R. Negoiță? 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 85

Jurnal de consilier local – săptămâna 82

Ce înseamnă să fii consilier local m-a întrebat săptămâna asta un cetățean. Nu e prima dată când primesc întrebarea asta și probabil nu va fi nici ultima. Multă vreme nici eu nu am știut ce face un consilier local, îmi amintesc chiar o vreme din viața mea când nu știam că există Consiliul Local. Da, mi-a plăcut politica și administrația publică de mică. Not.

Dacă ia cineva și citește jurnalele acestea săptămânale pe care le scriu, își face o idee despre ce face un consilier local, dar e scris totul din punctul de vedere al unui singur om, așa că nu e neapărat relevant. Sunt însă câteva lucruri pe care le fac toți consilierii obligatoriu și apoi sunt lucruri pe care le pot face consilierii, dar nu sunt nici obligatorii, nici tocmai vizibile, dar sunt foarte importante.

Am stat de vorbă cu omul care m-a întrebat și i-am răspuns și la alte întrebări, dar am impresia că e nevoie să explicăm mai mult ce face un consilier local și ce poate să facă, așa că mă gândesc serios să scriu despre asta, dar, hei, nu azi. Cât despre cetățeanul cu care am vorbit, face sigur una din astea două săptămâna viitoare, ori citește 80 de jurnale de consilier, ori își pune Codul administrativ pe noptieră.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 82

Jurnal de consilier local – săptămâna 61

Cred că nu-i ca și cum nu puteați trece sărbătorile astea fără să public eu jurnalul, așa că astăzi va fi mai scurt:

Luni– Am fost cu colega mea Mihaela Văcaru la școala 195, să înțelegem puțin contextul în care urmează să aprobăm sala de scrimă care se va construi aici, la ultimul etaj al complexului sportiv aflat în curtea școlii, care cuprinde un bazin de înot, două săli de sport și un teren de fotbal în aer liber la ultimul etaj. Ne dorim foarte mult ca accesul în sală și la practicarea sportului să fie facil pentru copii.  După ce colegii mei au discutat și cu reprezentanții Federației Române de Scrimă și sala va avea semnat protocol de colaborare cu ei, sperăm ca lucrurile să fie făcute cu responsabilitate și cu focus pentru copii.  Tot azi am avut și ședința comisiei de buget, pentru că, așa cum spuneam săptămâna trecută, și săptămâna asta avem ședință de Consiliu Local.

Marți – A fost din nou zi de ședințe. Învățământ și protecție socială. Discuții, vot, avize, procese verbale, semnături, așa cum ne-am obișnuit deja.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 61

Jurnal de consilier local – săptămâna 59

În timp ce primarul face turul televiziunilor mai ceva ca în campania electorală,  prezintă lucrurile cum îi convine lui, e fiert că nu-i mai merge să înceapă după ureche mari construcții iar consiliul citește și înțelege bazaconiile de proiecte cu care se prezintă în consiliu, cetățenii din sector se pregătesc de sărbători ca în fiecare an, unii mai preocupați de ziua de mâine, alții mai atenți la cei din jur și cei mai mulți neinteresați de acrobațiile din politică. Pentru mine și pentru cei care vor să știe și cum se văd lucrurile din partea cealaltă, eu scriu în continuare jurnalul acesta.

Luni – Dacă până acum am avut ședințe de Consiliu Local lungi, azi am avut două ședințe într-o zi, mai scurte ce-i drept. La sfârșitul lor, i-am îndeplinit dorința primarului și are acum Consilii de Administrație funcționale la societățile primăriei unde n-a organizat concursuri până acum.

Marți – Marți a fost zi de prezentat rapoarte în fața colegilor de partid, iar Mihaela Văcaru și Eugen Matei ne-au reprezentat în Biroul Local și au vorbit despre anul acesta care a trecut și activitatea noastră în  consiliu. Un fel de raport anual al grupului de consilieri, asta dacă poți pune în cuvinte și imagini sutele de ore petrecute pe documentații și documentări, sutele de ore petrecute pe teren și sutele de ore din ședințe. Dar în tot timpul acesta, chiar dacă proiectele propuse și aprobate de noi nu se implementează, dacă un copil și-a primit bursa la timp (apropo de asta, în ședința viitoare avem din nou burse la aprobat), dacă o familie nevoiașă a primit o locuință socială pentru că și tu ai contribuit cu ceva, dacă ai reușit să faci vaccinarea mai civilizată deschizând centre de vaccinare în complexuri comerciale, dacă ai făcut tot ce ți-a stat în puteri ca banii din taxele oamenilor să fie cheltuiți eficient, atunci chiar n-a trecut degeaba anul ăsta.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 59

Jurnal de consilier local- săptămâna 34

Sau să vorbim mai mult despre bugetarea participativă și mai puțin despre vreme. 🙂

Luni – Am fost imediat după serviciu la o prezentare la Hala Laminorul, făcută de un potențial investitor. Ce zicea el acolo suna minunat, doar că până să ajungem acolo mai trebuie băgate multe milioane în aducerea halei la momentul în care investitorul ar fi dispus să bage el bani în transformarea locului într-o atracție pentru București și nu numai. După prezentare (nu am putut rămâne până la sfârșit) am fost să continui activitatea în comisia electorală pentru alegerile interne din filială.

Marți – Am fost la serviciu după o noapte albă și lungă și când am ajuns acasă am capitulat. Am vrut să dorm două ore de la 17 la 19 ca să mă odihnesc puțin și să mai lucrez ceva după. Nu a mai fost cazul, m-am trezit a doua zi gata să merg din nou la serviciu. Dar măcar eram odihnită.

Continue reading Jurnal de consilier local- săptămâna 34

Jurnal de consilier local – săptămâna 28

Am început săptămâna cu o zi liberă, așa că mă gândesc că o să am mai puțin de scris. Aș vrea să spun că m-am odihnit în acea zi, nu știu dacă chiar am contorizat ore de odihnă, dar cert e că n-am deschis laptopul, ceea ce e aproape ceva de neconceput. Acestea fiind spuse, începem cu:

Marți – direct în probleme. O societate a primăriei a rămas fără consiliu de administrație așa că am avut o ședință cu primarul în care ne-am pus de acord că trebuie găsită urgent o soluție și, după ce vechiul consiliu a plecat fără a-și delega vreo atribuție personalului de execuție din firmă, am stabilit ca soluție de avarie, până găsim un înlocuitor interimar pentru CA și până se desfășoară procedura de selecție pentru un nou CA să îi dăm directorului executiv al firmei, până la 31 mai, posibilitatea de a semna acte de strictă necesitate în societate. Tot în întâlnirea asta am avut și o discuție despre stadiul proiectelor cu baze de date și diverse aplicații simple pe care le-am solicitat primăriei pentru un flux de lucru mai bun. Am primit răspuns: sunt în lucru. 🙂 Bine, ni s-a promis că săptămâna viitoare vom avea o primă variantă de evaluat. 

Tot marti am avut consiliu de administrație la Școala 195 și am stabilit cu personalul primăriei programul discuțiilor cu direcțiile pe tema BUGET. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 28