Category: ale mele

O duminica la Slanic Prahova

Am fost la Salina de la Slanic de mai multe ori, ni se pare că ne face bine la respiratie si nu numai, atat noua cat mai ales copiilor.

Așa că ieri am avut o zi de excursie la Slănic, mai exact strict la Salină pentru că am parcat în față, am coborât în mină, am stat acolo vreo trei ore și jumătate si după ce am ajuns iar la suprafață am urcat în mașini și-am pornit spre casă.

Spre bucuria noastră la intrare n-a fost coadă deloc (altădată stăteam câte o jumătate de oră la rând). Prețul unui bilet pentru adult e 16 lei, iar pentru copii 8 lei. Urmează adevărata coborârii cu liftul, pe care Iulia l-a comparat cu liftul groazei de la Disneyland.

Continue reading O duminica la Slanic Prahova

Amestecate

În primul rând, dacă n-ai lăsat încă un comentariu la recenzia de aici, acum ar fi ultima șansă s-o faci. Eu le voi rămâne îndatorată tuturor celor care-au facut-o si cumva am sa incerc sa le rasplatesc fapta. Atât.

A fost o vreme când mă treeam dimineața pe la 5 (e drept că era vară), deschideam computerul, verificam mail-uri, citeam bloguri, facebook, twitter și scriam pe blog ceva după o idee care-mi venea fix în momentul în care scriam titlul.

Acum abia dacă mă trezezc la 7 și vreme de o oră am câte-o treabă de făcut prin casă: scoate vasele din masina de spălat, pune de cafea, bagă mătura electrică o tură, fă sandviceuri că se trezește gașca și-i flămândă, etc. Abia apoi, îmi iau cafeaua și merg la laptop. Dacă am noroc, articolul pentru ziua respectivă e scris de cu seara, dacă n-am noroc, mă apuc de scris, dar sunt zile în care pur și simplu nu-mi vine să scriu, pentru că timpul ăla l-aș folosi să vă citesc pe voi. Sunt atâtea articole faine și oameni frumoși care scriu, de la banalități la articole super-documentate, pentru mine toate-s de citit, din toate am câte ceva de învățat.

Continue reading Amestecate

Ceva boala nasoală în oraș

Dragii mei, sper că voi sunteți bine cu toții, prin zonă circulă o viroză rea de tot care mi-a dat ceva bătăi de cap zilele astea.

O durere cumplită de cap ce nu mă lăsa nici măcar să văd că, lângă mine, copilul Iulia avea senzații de vomă și Sorin nu se mai putea ține pe picioare de rău ce-i era. Noroc cu Sonia care nu avea nimic și care ne anunța de sus că îi e rău mamei soacre. Mie îmi vâjâiau urechile și inima îmi bătea în gât.

Iulia îmi aducea aminte că ea nu poate lua pastile și îi trebuie ceva sirop, iar Sorin îmi spunea să merg eu să văd ce are mama că el a făcut infarct și nu se poate ridica din pat până nu-i trece.

Continue reading Ceva boala nasoală în oraș

De primavara

primavaraCum în weekend vremea a fost minunată, sper că toți ați profitat de ea și ați iesit din case. Eu sâbătă am avut invitație, împreună cu alte câteva bloggerițe, la o sesiune de styling în Băneasa Shopping City. M-am conformat și nu mi-a părut rău deloc.

O cafea băută dimineața în compania unor domnițe frumoase nu poate decât să te bine dispună, iar ședințele de machiaj, masaj al mâinilor, manichiură și hair styling oferite de specialiștii saloanelor Melkior (daca dati click pe link vedeti si poze de la intalnire) și Evidence cu mare drag și cu multă implicare, a făcut ca gospodina din mine, care ajunsese la 11,30 în mall, să plece două ore mai târziu acasă, transformată în doamnă. 🙂 Am aflat trucuri de machiaj, am învățat cum să-mi fac o coadă lejeră și modernă și nu în ultimul rând, mi s-a spus (cam pe sub mână așa) că anul ăsta se poartă fix ce-ți place, atât în materie de modă cât și de….să zicem ojă. 😀

Le mulțumesc, Mariei și Roxanei pentru invitație și vă spun vouă, cititoarelor mele dragi, că puteți și voi beneficia de toate răsfățuirile astea gratuite în Băneasa Shopping City, în cadrul Styling Corner până aproape de  sfârșitul lunii martie.

Continue reading De primavara

Părinții noștri

parintii nostriAm cei mai buni părinți din lume. Din păcate viața ne ține destul de departe unii de alții și, deși nu locuim în emisfere diferite, ne vedem de maxim 4 ori/an. Nu-i normal și eu știu asta, dar ei nu se plâng. Nu se plâng că nu venim mai des la țară, nu se plâng nici măcar că nu-i sunăm mai des, trec uneori și două sătămâni fără schimbăm două vorbe. Bineînțeles că eu dau vina pe lipsa de timp, dar adevărul este că zece minute pe zi aș putea oricând să găsesc. Atunci de ce n-o fac?

Părinții mei au avut grijă ca în copilărie să nu ne lipsească nimic, bineînțeles asta în limita posibilităților lor de atunci. N-am avut păpuși Barbie sau trenulețe pe șine, dar de fiecare Craciun și Paste aveam cadouri și hăinute noi, pe care le prețuiam mult mai mult decât o fac azi fetele mele.

Poate pentru că mi-e de ajuns să-i știu acolo, în căsuța de la țară. Pentru că-i știu împreună și pentru că am încredere în ei. Poate mă simt încă copil și aștept eu telefonul lor, deși știu că asta nu-i corect.

Continue reading Părinții noștri

Amestecate

Nu, nu mi-a trecut supararea. Dar sa stiti ca nu pe voi sunt suparata, din contra voua va multumesc din suflet. Pe ceilalti am eu pica, pe cei care mi se dau prieteni dar n-au trecut pe acolo sa lase un comentariu. Nici nu le dau link sa stie unde sa se duca. Daca sunt curiosi sa caute. Daca nu-s, sa fie sanatosi. Noi revenim la ale noastre, ca tare mi-e dor sa raspund fiecaruia dintre voi la comentarii.

Ati observat probabil ca nu scriu cu diacritice. Nu, nu m-am suparat pe ele, dar scriu postul asta de pe una dintre cele trei tblete din casa ( intr-o zi am sa va spun povestea lor), si daca aici exista diacritice, ei bine, eu nu le-am gasit.

Am racit. Ieri copilul Sonia n-a fost la scoala, nu s-a simtit bine, dar spre sea si-a revenit si mi-a pasat mie starea de rau. Bine, la mine s-ar putea sa fie si de la suparere, ca iar imi amintesc…

Continue reading Amestecate

Joi

Știți vorba aia: așa tânăr și deja Gheorghe? Cam asta vreau să spun și eu despre săptămâna asta: așa devreme și deja joi? Se pare că nu mai sunt deloc prietenă cu timpul și de data asta chiar că nu mai știu pe unde să scot cămașa. Poate mi s-a părut că a trecut repede săptămâna pentru că am avut parte de prea multe întâlniri cu autoritățile.

Luni am fost la Registrul Comertului să rezolv ceva legat de sediul firmei. Sediu care-i la noi acasă și care cică expirase. Sinceră să fiu când am aflat asta m-am gândit că trebuia să facem casa din cărămidă, nu din bolțari, că poate așa nu expira. După aia m-am prins că-i vorba de ceva contract de comodat care fusese făcut la înființarea firmei pe numai patru ani si anul trecut, la sfârșit, a expirat. Dupa care am găsit contractul și, surpriză, era cu termen nelimitat. So, cum naiba a expirat? Să se fi gândit ei că 2012 era anunțat ca fiind ultimul și acolo să fi fost limita?

În fine, am rezolvat ușor, am făcut alt contract cu termen nelimitat, după care s-au prins că și celălalalt era tot nelimitat, așa că pe ăsta nou l-au numit Act adițional și mi-au prelungit valabilitatea sediului cu… 49 de ani. Asta-i noul nelimitat. :))

Continue reading Joi

Daca e luni e un nou inceput

N-am un articol pentru azi, în weekend am fost la Târgoviște odată cu ninsoarea. A nins acolo toată ziua ca-n povești și dacă punem la socoteală filmul cu Moș Crăciun pe care l-am văzut și salata de boeuf pregătită de Adriana, cumnata mea, pot zice că am petrecut sărbătorile de iarnă. 😀

De azi vreau să încerc o cură de slăbire (stați nu dați cu pietre), dacă nu iau măsuri urgent s-ar putea să merg la cumpărături de haine mai des decât am făcut-o vreodată. Așa că de azi mănânc slănină, carne, șuncă și brânză telemea. Sper să nu-mi aduc aminte prea des că pe lumea asta există prăjituri. Nici măcar fructe n-am voie în primele două săptămâni. Dar, noi să fim sănătoși! Cel mai greu îmi e cu cafeaua, care era la mine cu multe lingurițe de zahar. Azi mi-am făcut un ceai fără zahăr. Da, știu, suferă baba la frumusețe! 🙁

Săptămână frumoasă și vouă!

De azi port ochelarii

Am fost prima dată la oftalmolog imediat după ce le-am născut pe fete, cam acum 13 ani. Mi-am făcut o consultație la care s-a constatat o miopie de -1 la ambii ochi, așa că mi-am ales o ramă frumoasă de ochelari (asta după standardele mele de atunci) și am început să-i port.

În 5 ani i-am purtat vreo zece zile întregi, după care i-am uitat în fundul genții. În astea zece zile intră și serile de plimbare prin oraș cu ochelarii la ochi, pentru că vedeam totul, de la numărul tramvaiului de la distanță până la reclama mică de la etajul șase. În plus, orașul mi se părea foarte curat, față de ceața (praful) care învăluia totul înainte de ochelari. Păcat că dragostea dintre noi n-a ținut mult și așa cum vă spuneam, i-am pus în toc și-au hibernat în geanta mea încăpătoare. Asta până am schimbat geanta și ochelarii i-am ”uitat” în cea veche. Nu-mi trebuiau.

Acum vreo șase ani mi-a revenit dragostea de ochelari și cum pe cei vechi îi dădusem mamei (aveau niste rame demodate), am mers din nou la oftalmolog să-mi fac ochelari. De data asta mi-am ales ramele cele mai cool (ok, mai erau unele Dolce & nuștiuce, dar aveau prea mult sclipici 😀 ) și mi-am promis că pe ăștia îi voi purta. Continue reading De azi port ochelarii

Nu spuneti ca v-am zis

N-am mai scris de mult despre fete. S-au făcut mari (13 ani) și nu mă mai lasă să scriu chestii care ar putea, vezi doamne, să le știrbească din prestigiu. Ca și cum eu, o mamă model, aș fi în stare să fac așa ceva.

Ei bine, să vedem ce perle mi-au mai făcut/spus copilul Iulia și copilul Sonia în ultimul timp.

  • Mami, zice Sonia într-o zi, eu de la ce vârstă pot să-mi fac o șuviță blondă? De la 18 ani, îi răspund, fără să mă gândesc deloc, sigură că vârsta asta de 18 ani e așa departe de noi, încât până atunci voi ma avea câteva ocazii în care aș putea să mă răzgândesc. Cum 18 ani, zice ea?! Păi la 18 ani eu vreau să am tot părul roz, nu o amărâtă de șuviță galbenă. Nu vreți să știți cum a decurs discuția în continuare.
  • La câteva case de noi locuiește Kotoy. E un băiat pe care îl cheamă, de fapt, Florin și este unul dintre dansatorii lui Smiley. S-a mutat de curând pe strada noastră și sinceră să fiu nu cred că el știe de existența celor 2 copile ale mele, dar ele și toate prietenele lor știu totul despre el. Chiar i-au făcut acum vreo două săptămâni un fan page pe facebook și strânseseră acolo vreo 200 de admiratoare ale băiatului, clar, tot puștoaice ca ele, de existența cărora Florin habar nu are. Sau are… Zilele trecute îmi spune Iulia mândră nevoie mare: Mami, știi cine a comentat pe pagina creată de noi pentru Kotoy pe facebook? Eu: Cine? Ea, fericită: Chiar Kotoy. Eu: Daaaa, și ce-a spus? Ea, un pic mai reținută: Vă rog ștergeți pagina! :)))) Au șters-o.

Continue reading Nu spuneti ca v-am zis