Noi, grașii

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. Acesta este un citat, numai că eu l-am scris într-o notă fără nicio altă informație și cum sunt bătrână bolnavă și grasă nu-mi mai amintesc de unde e. Important e că-i adevărat. Și da, am 70Kg.

Sunt înconjurată de grași și pofticioși. Este vina lor că am eu greutatea asta! Cum așa? Păi să vă explic:

  1. Mama soacră. Ea este vinovata principală, pentru că ea gătește. Și nu face o mâncare pe zi, face două feluri principale, un desert și o salată. Zilnic. Acum eu, om al muncii care pleacă dimineața de acasă și se întoarce cu ochii curgându-i de foame în jur de 17, cum să nu mănânc din tot ce a făcut ea? Spuneți voi, cum? De exemplu ieri: ciorbă cu găluști, cartofi cu rozmarin și friptură la cuptor, prajitură cu mere, salată de vinete și o salată de castraveți. Ce era să fac? Să mă culc flămândă? De când am venit de la serviciu și până seara nu mi-a stat gura.
  2. Soțul, Sorin. El cumpără dulciuri. Intrăm în Lidl și pe dreapta e ciocolata și pe stânga florile. Eu mă uit la flori el alege ciocolata. Cumpără mereu 5 ciocolate cu alune. Mari. Da, și alunele sunt mari. Mie nu-mi place de fel ciocolata, dar când el o mănâncă seara târziu desfăcând-o pe toată și așezând-o în pat, între noi, eu ce ar trebui să fac? Să n-o bag în seamă? Și asta se întâmplă în fiecare seară.
  3. Prietenii. Vin la noi cu înghețate, cu prăjituri, uneori chiar cu torturi. Bineînțeles că avem și prieteni care nu aduc nimic. Pe aceștia îi ador până în momentul în care sună și comandă mâncare de pe la restaurante din cele care îți trimit și desert deși tu nu ai comandat așa ceva. Dap, desertul ăla e așa de bun…

Continue reading Noi, grașii

Cum am ajuns să scriu din nou

Mi-a fost tare dor de scris! Am peste două sute de notițe în telefon, cu tot felul de gânduri, liste și, mai nou, proiecte. Planuri. Numai că nu m-am apucat de scris. Deloc.

În schimb am citit. Mult, de tot felul. Și când spun de tot felul chiar am citit de tot felul, de la cărți de matematică și puțină fizică până la anchete FBI și beletristica. De la politică (da exact, politică) și comunicare, la rețete de pâine adunate în cărți. Nu, încă nu fac cea mai bună pâine, doar mă laud cu ce am citit, ca să nu ziceți că am stat chiar degeaba toată vremea asta.

Dar iată că azi, marți 13 (știți că în legenda ghinionului e vorba de vineri 13, da?), zi cu noroc dacă nu luăm în calcul faptul că mi-am spart pentru a 8-a oară, de la inventarea telefonului și până azi,  ecranul mobilului. astazi zic, m-am reîntors la blog și m-am apucat de scris. Chiar dacă azi nu mai e nimeni aici, eu o să scriu, chiar dacă blogurile nu mai sunt ce-au fost și toată lumea e pe youtube eu m-am întors acasă.

Continue reading Cum am ajuns să scriu din nou

Înainte să fim ai voștri

Anul trecut am stat cam prost cu cititul, au fost în jur de 25 de cărți în total, cu tot cu cele neterminate, și au fost multe așa. Ori am eu pretenții prea mari de la carte, ori nu mai am suficientă răbdare să las un carte să mă prindă, ori … Ideea este că am renunțat la multe cărți și mi-am propus ca anul acesta să selectez mai atent cărțile care-mi  vor ajunge pe noptieră sau în kindle.

Am pornit 2019 foarte bine din punct de vedere al cărților, am terminat deja trei și citesc acum ceva în engleză (merge mai greu decât m-aș fi așteptat), dar azi vreau neapărat să vă povestesc despre această carte scrisă de Lisa Wingate (nu cred că am mai citit ceva scris de ea):  Înainte să fim ai voștri. 

Nu am citit nicăieri o recomandare, am intrat zilele trecute într-o librărie și pur și simplu cartea mi-a ieșit în față. Deși titlul semăna cu cel al seriilor pe care le citește  tineretul azi (Înainte să te cunosc, După ce te-am pierdut, etc), povestea asta nu-i deloc una asemănătoare. Dar deloc. Vorbim acum de o carte inspirată dintr-o poveste reală, fără ca niciun personaj să fie totuși real. Acțiunea se petrece pe două planuri, unul în perioada 1939-1940 și altul în zilele noastre. E despre copilărie, despre mii de copii smulși de lângă părinții lor și vânduți apoi către familii bogate și dispuse să plătească bani grei pentru a avea un copil (existau la mica publicitate din ziare anunțuri de tipul “Vrei să-ți faci un frumos cadou de Crăciun, ia-ți un copil cu ochii albaștri!”). Este despre încercări, despre nesiguranță, despre iubire, despre regăsire și alegere. Lucrurile acelea s-au întâmplat cu adevărat, poate nu cu Rill, Fern sau Judy, dar sigur cu mulți alți copii, cu multe alte destine.

Continue reading Înainte să fim ai voștri

Alocația după 18 ani

Odată ce împlinești vârsta de 18 ani ești automat scos din sistemul de alocații de stat pentru copii și dacă vrei să primești alocație în continuare (fiindcă ai dreptul, deoarece ești încă în timpul studiilor) trebuie să mergi la Agenția pentru plăți și inspecție socială de care aparțineți. Pentru București se merge în Magheru nr. 7 (și nu așa cum scrie pe net în Ion Câmpineanu 20). Acolo nu vă duceți așa, doar cu CI ci vă trebuie și de la unitatea de învățământ pe care o frecventați un formular (știu ei care), precum și un extras de cont pentru cazurile în care vreți să vă fie virată alocația pe card. Contul trebuie să fie pe numele copilului, că-i deja major și își încasează singur alocația.

Imediat ce au împlit 18 ani fetelor li s-a dat de la liceu formularul acela care dovedea că sunt încă eleve și cu el, cu extrasele de cont  și cu CI au mers împreună cu mai mulți colegi să depună actele la Agenția pentru plăți și inspecție fiscală. Totul a mers ca uns, peste o lună Sonia încasa deja alocația pe card, Iulia nu.

A mai trecut o lună, Sonia încasa din nou alocația, Iulia tot nu, așa că am mers împreuna la Agenția sus menționată să vedem ce s-a întâmplat.

Continue reading Alocația după 18 ani

Outfit on instagram (carte și produs vedeta)

Probabil ați observat, în ultimul an nu prea am mai postat pe blog, iar de data asta nu pot da vina, ca de obicei, doar pe timp. Au fost momente în care am avut și timp, am avut chiar și inspirație, dar totuși am ales să nu scriu. Nu știu să explic prea bine chestia asta, probabil că aveam nevoie de timpul acesta departe de blog (și un pic departe de rețelele sociale).

Cert este că de câteva zile am descoperit instagramul (mă rog, aveam de mult cont acolo, dar 10 postări în cativa ani, nu se cheamă că știam ceva despre rețeaua asta socială. Acum știu. Câte ceva.

Și mi-a venit o idee! Mă știți că mereu mi-au plăcut hainele și visul meu secret în copilărie era să ajung stilist. Nu mi-a ieșit. Dar acum vreau să încerc ceva. Poze cu diverse combinații vestimentare pe instagram. Poate inspiră pe cineva. Dar nu postate așa, haotic, ci planificat. Respectiv cu strategie.

Continue reading Outfit on instagram (carte și produs vedeta)

Placerea nebunească de dupa călătorii

Nu știu dacă mai simte cineva asta, dar mi-ar plăcea să știu că nu sunt singura.

De fiecare dată când mă întorc dintr-o concediu, am o plăcere inexplicabilă de a întinde rufele la uscat. Aproape că am făcut un ritual din asta. Am mereu detergent și balsam de rufe nou, acum vreo patru ani mi-am cumpărat un uscător de rufe pe care să-l mut ușor de la soare la umbră, deși stăm la casă și am undeva în spate întinse niște sfori întinse.

Anul ăsta am mai urcat o treaptă în drumul spre nebunia deplină a spălatului de rufe de după concediu, așa că mi-am luat cârlige noi de rufe. Aproape fetiș, vă spun. Spăl hainele și le întind cu o plăcere care lipsește aproape complet în alte perioade ale anului. 

Continue reading Placerea nebunească de dupa călătorii

Ne-am mutat

Nu, nu cu domiciliul. Ar fi aproape imposibil să facem asta. Ne-am mutat cu atelierul într-o altă locație și l-am transformat în ”secție de producție”, deși nu-s chiar împăcată cu denumirea asta.

Avem firma de 10 ani (anul acesta, cândva în septembrie se împlinesc), timp în care activitatea ne-am desfășurat-o în atelierul amenajat în curtea noastră. A fost o perioadă foarte frumoasă și cel puțin la fel de stresantă (pentru cei care nu știu, dacă ai firma acasă nu înseamnă că ai liber când vrei tu, ci mai degrabă că n-ai liber decât pentru mâncare și somn). Bine, nu mă plâng, noi am ales să trăim așa, era și un confort pe care acum nu-l mai am, mă întreb ce-o să fac cu toți pantalonii scurți cu care veneam ”la birou” până acum trei săptămâni.

Mutarea asta a însemnat o muncă titanică, a implicat un buget imens pentru posibilitățile noastre și amenajarea unui spațiu triplu ca și dimensiune față de ce aveam înainte, iar azi când ne uităm în urmă încă nu ne vine să credem că am făcut-o. Era timpul, nu-i așa?

Continue reading Ne-am mutat

4 zile de Italia (partea II-Lacul Como)

După ce v-am povestit cum am ajuns în Italia și ce-am făcut la Bergamo, zic să continui, așa că azi avem Varenna și câteva orășele de pe lacul Como.

Nu știu dacă ați auzit de el, dar Lacul Como din Italia imită silueta filiformă a unei femei cu părul in vânt (bine, concluzia asta am tras-o noi, nu știu ce spun experții). De fapt vă puteți și voi da cu părerea, harta lacului este aceasta din dreapta.

Continue reading 4 zile de Italia (partea II-Lacul Como)