Pentru tine ce e mai important?

Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:

– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.

Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.

A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”

Continue reading Pentru tine ce e mai important?

Paradoxul vremurilor noastre

Am primit asta azi pe mail:

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate… Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi. Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna pe luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam”.

Are dreptate, nu?

 

Continue reading Paradoxul vremurilor noastre

Urgent

Urgent…este deja, un ritm de viata… O modalitate de a-ti trai viata. Urgent…e un cuvant cu care traim zi de zi pe parcursul vietii noastre agitate si caruia i-am pierdut deja tot sensul de “graba” si “prioritate”.

Eu zic ca urgente cu adevarat sunt urmatoarele:                                                                                                   
Urgent…este sa faci o pauza in viata ta agitata si, pentru un moment, sa te vezi si sa te intrebi: ce importanta are tot ceea ce fac?

Continue reading Urgent

Timpul

Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?

Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.

În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.                                                                    Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.  N-ai sa reusesti in fiecare zi, dar, macar sa ai convingerea ca ai facut tot posibilul.                                                                              Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.

Viata la bloc

De la 4 pana la 18 ani am locuit la bloc in Targoviste. A fost prima data, un bloc cu patru etaje in care apartamentele nu aveau balcoane. Am avut acolo prieteni cu care ne jucam in fata blocului cat era ziua de lunga, iar apoi la ora 3PM ( atunci suna sirena de la uzina din oras), fugeam repede in casa si asteptam sa ne vina parintii de la serviciu. Noi am facut parte din generatia care ” a crescut cu cheia de gat” . Cheia asa se pierdea foarte des 🙂 . O data imi aduc aminte ca la pranz ne-am dat seama ca am pierdut cheia. Am cautat-o cred cateva ore si apoi am inteles ca n-o s-o mai gasim si ne-am resemant. Atunci fratele meu si-a dat seama ca ii atarna ceva in captuseala de la geaca 🙂 . Era cheia logic 😀 . Uitase sa o puna la gat 😀 . Asta a fost un caz fericit, in general odata pierduta, ramanea pierduta. Ne-am mutat apoi in alt cartier, tot intr-un bloc cu patru etaje dar de data asta aveam balcon si apartamentul era mai mare. Nu stiu din ce motiv aici nu am mai pierdut cheia ( pesemne ca mai crescusem 🙂 ) In blocul asta nou in care ne mutasem, erau 20 de apartamente si 44 de copii. Nu glumesc! Numai pocaitul de la parter avea 8 😀 . Toti copiii erau apropiati cu noi de varsta + /- 4,5 ani. Ne jucam impreuna, mergeam la scoala impreuna, duminica mergeam la cinema si apoi la cofetarie. Nu toti, dar un grup de 10-12 tot se strangea. Acum majoritatea dintre ei sunt plecati in strainatate. Cand mai merg pe la Targoviste ( apartamentul a ramas in familie) intreb de fiecare dintre ei. Acum cand ma gandesc, vremurile astea imi sunt foarte indepartate si mi-e greu sa cred ca mai sunt si azi copii care isi petrec copilaria cu cheia de gat. Azi nu as avea curaj sa las copii singuri acasa nici macar o ora. Nu stiu cum au avut curaj parintii nostri sa faca asta.
Vezi tu, erau alte vremuri!

Un ultim omagiu unui mare actor – Stefan Iordache

Actorul Ştefan Iordache – decedat duminică, într-o clinică din Viena – afirma, în ultimul său interviu, acordat “Junalului Naţional” în urmă cu două luni, că a jucat teatru pentru că nu ştia să facă altceva şi că regretă că nu a avut urmaşi.

Am sa postez integral textul interviului acordat Jurnalului Naţional în luna iulie:

Reporter: E ultimul interviu?

Continue reading Un ultim omagiu unui mare actor – Stefan Iordache

Hello world!

Numele meu e Nina si de azi inainte imi puteti spune parerile voastre aici.

Acesta este primul meu post pe blog.

Il scriu in fuga pentru ca trebuie sa plec, dar nu-i bai, ma intorc cu forte proaspete si vedeti voi atunci.

Deocamdata blogul este nepersonalizat pentru ca abia azi m-am hotarat ca vreau un blog.

Continue reading Hello world!