Tag: scoala

Niște chestii de demult

Am învățat la două gradinițe și la două școli generale la viața mea. Nu înțelegeți că aș fi făcut grădinița și școala de două ori (între noi fie vorba, n-ar fi fost o idee rea), le-am împărțit doar pe fiecare în două și am văzut cum e în mai multe locuri. Unde mai pui că prima grădiniță a fost cea din satul în care m-am născut. De atunci nu-mi amintesc mare lucru, dar știu sigur că aveam costum de doctor și de polițist la grădi. Le îmbrăcam pe rând, la vremea aia nu mă puteam decide dacă să devin doctor sau polițist. Azi s-a ales praful de profesiile astea două, m-am făcut croitor. Adică, nu-i ca și cum aș croi eu așa de capul meu ceva, dar în ultimul timp mă bag tare de tot pe tăiat materiale de toate felurile, pentru că e nevoie.

După grădinița de la țară a urmat cea de la oraș din care iar n-am prea multe amintiri, dar știu sigur că aici m-am îndrăgostit prima dată, îl chema Vali și era fiul educatoarei. Mai știu de atunci că o femeie de serviciu mi-a mâncat ciocolățelele aduse pentru a servi copiii de ziua mea. Nu doresc asta nimănui, dar să zicem că eu am depășit momentul prin clasa a VII-a când am dus la școală vreo 100 de bomboane fondante, comandate de mama special la o cofetăreasă.

Prima școală generală la care am fost este și azi una de elită în Târgoviște, iar eu am petrecut acolo 3 ani. Primii trei. În clasa întai am avut media generală 10 și-am luat premiul doi. Eram nervoasă de mică așa că nu m-am dus la premiere. În clasa a doua credeam că dacă ești a treia ești mare, iar în a treia ne-am mutat în alt cartier și un trimestru am mers la școală singură cu autobuzul, de cele mai multe ori, și uneori pe jos. Era un drum lung pentru un copil de 9 ani, chiar dacă Târgoviștea nu-i un oraș foarte mare. M-am descurcat.

Continue reading Niște chestii de demult

Obisnuite

Știu că ați obosit să mă tot auziți plângându-mă că am foarte mult de muncă și nu reușesc să fac (facem) față nicicum cererii foarte mari de echipamente (mai ales în perioada asta), dar credeti-mă, eu sunt și mai obosită.

Dacă adaug la asta faptul că a început școala și fetele, pe lângă orele de curs mai au și ore de pregătire suplimentară la care trebuiesc duse, luate, stat cu ele, mă veți crede că aproape am luat-o razna. Nu știu dacă v-am spus, dar anul acesta sunt în clasa a VIII-a și ori scot eu și profesorii lor untul din ele, ori n-am făcut nimic.

Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, se apropie nunta. Nunta finilor noștri, Emilia și Mihai, și botezul ștrumfului pe care abia aștept s-o strig pe nume, și anume Daria. Are aproape o lună deja și mă bucur foarte tare că a moștenit ochii mamei sale, adică mari și albaștri. Un albastru deschis și minunat, sper să nu i se mai schimbe.

Continue reading Obisnuite

Educația

În viață totul este efemer. Îți poți pierde casa, mașina, familia, îți poți pierde prietenii și multe altele, importante toate. Ceea ce nu-ți poți pierde niciodată este educația. Sigur investiția în ea ți-o vei scoate înzecit, no matter what.

Am fost un copil cuminte, silitor (ceva ce tinerii de azi numesc pe facebook – extraterestru). În clasa a V-a scriam compuneri pe care profesorul de română mă ruga să le transcriu  pe niște foi A4 pentru a le afișa la panoul școlii. N-am făcut-o niciodată. Nu pentru că n-aș fi vrut, dar aveam un scris prea urât (îl am încă) și nu aveam bani pentru a plăti pe cineva s-o facă în locul meu.

Nu concepeam să merg la școală cu temele nefăcute sau cu lectiile neînvățate, iar în vocabularul meu nu exista nota 8. L-am luat pe primul la licceu și-am înteles în scurt timp că va trebui sa mă obișnuiesc cu el. Liceul nu-i școală generală și profesorii de liceu au alte criterii de notare. Sau el puțin așa era atunci. Asta nu m-a făcut însă să renunț la a-mi pregăti lecțiile pentru școală cu conștiinciozitate și a încerca mereu ceva suplimentar. De a încerca să-mi depășesc cumva condiția.

Continue reading Educația

Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

Continue reading Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Camere de luat vederi în sălile de curs

Am văzut aseară la TV cum o învățătoare le vorbea copiilor de clasa I într-o manieră incredibilă. Citez din memorie: ”Vai cât esti de prost! Ești foarte prost!” ”Dă-mi banii. Mi-ai adus banii? Pai ce, eu te întrețin pe tine? Că doar nu esti copilul meu.” Și n-au fost numai astea, evident. Adresate unor copii de maxim 7 ani.

Reporterul spunea că că e învățătoare cu experientă. Păcat! Eu nu mă gândesc la rușinea ei. Ea și-o merită cu vârf și îndesat. Mă gândesc la cum se simt acum copii ei, cei care toată viața au spus probabil cu mândrie că mama lor e învățătoare. Asta dacă nu cumva tot așa vorbea și cu ei.

Niciun copil pe lumea asta nu merită să i se vorbească așa. Niciunul, cu atât mai puțin niște boboci de clasa I pentru care școala abia a început de două luni.  Oare nu s-ar putea, cu toată tehnologia pe care o avem azi la dispoziție, să avem camere de luat vederi în fiecare clasă. Camere la care să aibă acces atât conducerea școlii cât și părinții elevilor din clasa respectivă. Ar fi de vis.

Continue reading Camere de luat vederi în sălile de curs

Ziua plăcintelor

Ieri la clasa fetelor mele de la Liceul Waldorf a fost ziua plăcintelor. Fetele sunt la epoca de limba rămână, și pe lângă analize de text și conjugări de verbe, au învățat, citind din textele lui Negruzzi,  și cum se făceau și vindeau plăcintele de altă dată. Astăzi plăcintarul nu mai există, istoria l-a omorât, dar au fost vremuri în care omul nici nu apuca să-și pună tablaua jos că aceasta îi și era golită de către cumpărătorii pofticioși.

Bun, legat de asta, copiii noștri au fost invitați ieri la ziua plăcintelor, prilej cu care fiecare a dus la școală câteva bucăți de plăcintă sau chiar plăcinte întregi (cazul Sonia), pe care le-au împărțit între ei și pentru care fiecare a scris rețeta cu cuvinte frumoase. De exemplu, faina din rețetele lor era ca o pudră parfumată, zahărul era ca micile cristale și ouăle nu puteau fi altfel decât, vorba Mirunei, de găină fericită.

Am făcut și noi două plăcinte ieri, una mai bună decât alta. A Iuliei a fost cu merele amestecate în blat, astfel încât plăcinta a fost mult mai ușor de mâncat, mai ales de către copii, iar gustul este unul mai mult decât delicios: Continue reading Ziua plăcintelor

Liceul Waldorf cu bune și rele

Nu trece o zi făra să mă gândesc și să-i mulțumesc Ioanei pentru că mi-a arătat, cam acum un an, cum se învață și cam care-i treaba cu sistemul Waldorf. E drept că pe vremea aia totul era doar teorie pentru noi, și pentru mine, și pentru ea, nu cunoșteam pe nimeni din interiorul liceului (în București exista un singur Liceu Waldorf cu clase de la I la XII), care să ne spună ce și cum.

Am impresia că informația asta a ajuns la mine exact la momentul potrivit, pentru că dacă aș fi dat fetele la Waldorf  încă din clasa I, probabil m-aș fi gândit toată viața cum ar fi fost ele dacă învățau la o școala normală. Ei bine, acum asta n-o să se întâmple pentru că patru ani Iulia și Sonia au învățat la tradițional și oricât de mult mi-a plăcut pe vremea mea școala tradițională, ea nu se potrivea nicicum fetelor mele.  Profesori care nu-și dau silința să predea mai nimic (nu neg ca există excepții, cei care le stiți bucurați-vă de ele, la noi n-au fost), tratarea tuturor elevilor ca un tot unitar, nu conta că unul înțelegea mai greu și altul mult mai repede, nu conta că majoritatea n-au știut să-și rezolve temele și nici părinții nu-i puteau ajuta acasă. Adevarul este că nu prea conta nimic. Ședințele se faceau doar pentru a ne cere bani pentru nu știu ce chestii noi, gen jaluzele la clasă.

Desigur, nici la Waldorf nu-i raiul pe pământ, dar când vezi toți profesorii preocupați de copiii, când vezi că singurul material didactic solicitat de la copii în anul ăsta a fost o furculiță pentru sceneta la engleză (pe care în ziua cu pricina fetele au uitat-o acasă 🙁 ) și două ouă înainte de Paște pentru a fi vopsite de copii,k când vezi că deși nu-s ași la matematică așteaptă orele cu mare plăcere, când primești o invitație scrisă de mâna lor prin care te anunță că miercurea viitoare au concert și ele vor cânta la mandolină,  parcă nu ți se mai par așa importante părțile rele.

Continue reading Liceul Waldorf cu bune și rele

Pentru că putem și-a venit vremea

Trec zilele astea prin incredibilele emoții, ca să nu le zic griji, legate de plecarea copiilor de acasă.  Căci da, au plecat. Singure.

N-a spus nimeni că-i uşor să fii părinte, dar nici să ne martirizăm nu avem dreptul. Că vrei să-ţi protejezi copilul cât mai mult, să-i oferi tot ce-i mai bun,  să-l fereşti pe cât posibil de greutăţi, e în firea nostră de părinţi să ne dorim asta, dar trebuie să ştim că nu întotdeauna îi ajutăm pe cei mici purtându-ne prea protector.

Soluţia nu-i să interzicem ci să oferim libertate. Nu toată odată, căci va fi în exces, şi excesele nu-s indicate nici de medici.  Ah, dacă ar exista măsura asta care să se aplice tuturor copiilor… 

Continue reading Pentru că putem și-a venit vremea

Din nou la școală

De ieri a început iar școala iar fetele s-au pregatit de plecare așa cum au putut, pentru că noi am fost ocupați cu bunicul lor care tocmai în timpul acela se întorcea acasă, după un stagiu de 15 zile la spital. 🙁

Încă de dimineață stabilisem cu ele să se pregătească singure pentru revederea cu colegii, iar în schimb eu le-am promis că le duc cu mijloacele de transport în comun la școală. 😀  Nu întrebați, nu gumesc, asta-i dorința lor, e o poveste lungă și veche, iar replica Soniei cu “Orice copil are dreptul de a merge pe jos la școală“, este deja celebră.

Am zis ca măcar în prima zi de școală să le fac pe plac și-am plecat cu două mândre după mine spre stația de autobuz, care a venit extrem de rapid și am ajuns neașteptat de repede în stația de tramvai.  Aici am așteptat un pic și am avut astfel timp să le inspectez pe fete. Iulia era bine îmbracată, adică gros, avea părul pieptănat pe sub căciulă și dinții curați, Sonia însă, deși la fel de bine îmbrăcată…

Continue reading Din nou la școală

Cum reintrăm în ritm?

Leneveală mai mare ca zilele astea n-am trăit de mult. Dormit câte 10-11 ore/ noapte (nu ştiu dacă e corect spus, 5 din orele alea fac parte clar din categoria “zi”), vizionări de filme, plimbări, primit prieteni în vizită şi iar dormit, citit, ca să nu mai zic mâncat, că numai când aud cuvântul ăsta mă ia cu dureri de burtă.  😀

Bineînţeles că în tot acest timp am pierdut complet noţiunea zilelor. Nu mai ştiam dacă-i luni, miercuri sau joi, după cum nu mai ştiam nici că-i pranz seară sau dimineaţă.  Noroc cu  noaptea de vineri spre sâmbăta ca a venit cu Anul Nou cu un imens foc de artificii şi ne-a mai scos un pic din amorţeală.

Cum-necum uite că după încă trei zile, azi e marţi şi eu mă trezesc în continuare la 11 (don’t ask).  Deh, faptul că eşti propriul tău şef are şi ceva avantaje. Reîncepi munca fix când vrei tu sau, mă rog, când nu-ţi mai poţi amâna clienţii, dar asta-i altă poveste.

Continue reading Cum reintrăm în ritm?