Din nou la şcoală

După o mini-vacanţă de o saptămână, azi fetele s-au dus din nou la şcoală. Cei mari, adică clasele 5-8, au învăţat şi săptămâna trecută. De când cu frica de gripă, în fiecare dimineaţă la intrarea în şcoală, elevilor li se dă pe mâini cu o soluţie albă care ustură rău la început şi miroase de numa. L-am întrebat pe puştiu care ne spunea asta, dacă trece mirosul repede şi el mi-a răspuns: “Nu cred că trece, dar în 5 minute te obişnuieşti cu el.”

Ne-a mai spus că elevilor li se mai  dau la intrarea în şcoală şi măşti. L-am întrebat dacă stau cu ele pe gură în clasă şi mi-a raspuns: “Numai în pauze când dansăm ca Michael. ”

Abia aştept să vină azi fetele să-mi spună dacă şi doamna învăţătoare poartă masca. Asta am uitat să-l întreb pe puşti. 😀

Concurs în școala fetelor

Emilia Nicolaescu e profesoară de matematică/informatică și dirigintă la clasa a opta C. Cum era de așteptat, elevii ei sunt cei mai buni matematicieni din școală. N-au fost așa mereu, însă Emilia știe să lucreze cu ei și de-a lungul anilor a știut să-i motiveze și să le stârnească interesul pentru materie și nu numai.

Dacă la început, când copiii erau în clasa a cincea, organiza cu ei întreceri,  la care cei mai buni, primeau cadouri fructe și bomboane, pe măsură ce copiii au crescut, premiile s-au transformat în pixuri, stilouri și chiar căști pentru calculator. Nu era mare lucru, dar copiii erau încântați de temele pentru concursuri și le rezolvau cu mare plăcere. Până și cei mai năzdrăvani, care la început încercau să se evidențieze prin tot felul de teribilisme, ajunseseră ca atunci când e vorba de lucruri serioase, să fie serioși.  În plus, le era dragă profesoara și nu i-ar fi ieșit din cuvânt pentru nimic în lume, decât atunci când aceasta intenționat le spunea ceva greșit și aștepta de la ei să fie contrazisă.  Atunci ar fi fost bine să nu spună ca ea, dacă țineau să-și păstreze statutul de elevi “sclipitori”.

De data asta, doamna Nicolaescu avea pentru elevii săi o surpriză de proporții. Primise, prin intermediul AMD, trei procesoare de ultimă generație, pe care să le ofere ca premiu.  Se gândea să organizeze un concurs mai special și nu știa încă ce să facă. Ar fi vrut ca de data asta să antreneze în competiție și elevi din celelalte clase a opta și se gândea la un subiect interesant de concurs, nu neapărat de matematică. Pâna la urmă l-a găsit: Continue reading Concurs în școala fetelor

Greva sau ziua educatiei?

culori

Azi copiii nu-s obligati sa mearga la scoala. Li s-a spus ca azi e ziua educatiei. Cine vrea se duce, cine nu, nu. Imbracati in trening si cu role, coarde, mingi, astia mici se vor distra azi in curtea scoli sau in parc, in functie de dispozitia fiecarui profesor. Pai credeti ca o sa stea vreunul acasa? No, nici vorba. 🙂

Din intamplare, am aflat abia ieri, ca in scoli, si nu numai,  e greva azi. E treaba lor, e dreptul lor, mie insa mi-a placut cum au pus problema fata de copii cei de la scoala noastra. Nu le-au spus copiilor ca e greva si din cauza asta nu vor face ore, ca astia mici si-ar fi dorit apoi sa fie greva mereu. 😀 Le-au amintit elegant ca e ziua educatiei si o vor sarbatori prin jocuri.

Continue reading Greva sau ziua educatiei?

Copiii…..

Acum că şcoala a început, am cunoscut noua învăţătoare, am avut şi prima şedinţă cu parinţii, să vedem impresii….

Învăţătoarea e nouă în scoală, nouă în Bucureşti. Moldoveancă. Moldoveancă bună. Prea bună.  Ăştia mici i se vor urca în cap dacă nu ia mă suri urgent. Sau poate nu, vom vedea.

Sunt foarte încântată de faptul că le dă teme obligatorii pentru acasă doar câteva exerciţii şi pentru cine doreşte,  câteva în plus. Să-i vezi pe ăştia mici cum se întrec care mai de care să-şi scrie şi tema suplimentară. N-aş fi zis…

Continue reading Copiii…..

Copiii cresc

doua ramuri

A fost o dimineaţă de septembrie  ca oricare alta, pe care  gălăgia copiilor din curtea şcolii au transformat-o în prima zi de şcoală pentru unii şi începutul unui nou an şcolar pentru ceilalţii.

Când cei mici au intrat în şcoală pe sub florile ţinute cu mândrie de către cei de clasa a-IV-a, printre care cu mare mândrie vă spun că se află şi mândrele mele, Iulia şi Sonia,  mi-au dat lacrimile. Nu numai mie, erau acolo mulţi ochi în lacrimi. De mult n-am mai trăit o emoţie aşa puternică care să să-mi aducă pe faţă lacrimile de fericire. Lacrimile de necaz au mai fost. 😀

Continue reading Copiii cresc

De luni

Am nevoie de odihnă. Urgent.

Nu mă luaţi că azi e luni şi se presupune că-s odihnită, că nu ţine. Vreau să mă odihnesc, mai cu seamă pentru că începe şcoala  în curând şi eu nu-s pregătită. Da, ştiu că nu eu încep şcoala, dar chiar şi aşa, tot trebuie să-mi fac curaj.

Am auzit că fetele vor avea o învăţătoare nouă (a treia de la începerea vieţii de şcolar) şi vor fi mult mai mulţi în clasă (ceea ce nu-i neapărat mai rău, până acum erau doar 13 copii) şi sunt sigură că le mai aşteaptă şi alte surprize. Noroc că lor le plac surprizele. 😀

Dacă las deoparte faptul că începe şcoala, tot îmi mai rămâne ceva de rezolvat. Tusea. Am o tuse tâmpită care nu-mi dă pace. Nu-i porcină că am verificat, e doar enervantă şi dacă nu-i fac urgent ceva, cred că se tranforma in pneumonie, şi asta e tot ce-mi lipseşte la momentul asta. De aceea azi imi fac timp şi merg la doctor. Ce-o fi, o fi.

Continue reading De luni

Sfarsit de an scolar

Nu stiu cati dintre voi, simt ca se mai termina un an de scoala.  Eu simt la dublu. 🙂 Ieri s-au predat cartile, s-au incheiat si mediile (evident ca Sonia nu a avut carnetul de note la ea). Copiii asteapta vacanta mare, de parca n-ar mai fi fost niciodata in vacanta.

Numai invatatoarea parca nu vrea sa se opreasca. Le da in continuare teme, de parca ar fi in mijlocul semestrului. Au avut de scris pentru azi (ultima zi de scoala, maine e doar serbarea de inchidere) teme imense. 🙁

Imi amintesc ca in ultima zi de scoala, nici nu ma mai imbracam in uniforma. Ne duceam mai mult de forma la scoala, mai mult sa ne luam la revedere de la colegi si de la profesori. Vorbeam despre vacanta, despre ce are de gand fiecare sa faca, unde se va duce, etc.

Continue reading Sfarsit de an scolar

Ion- finalul finalului

(Citeste povestea de la inceput)

 Simti insa, ca n-ar fi tocmai bine pentru el sa lesine intr-un asemenea moment si isi aduna toate fortele ca sa poata sta in continuare pe picioare. Se sprijini de cel mai apropiat copac si incerca sa nu faca zgomot.

Grupul barbatilor era galagios. Aveau carafe mari cu vin si privindu-i asa din spatele flacarilor, lui Ion i se parea ca avea in fata o petrecere de talhari. El nu era tocmai departe de adevar, pentru ca, isi amintea acum, ca aflase de-o ceata de munteni care se aciuasera la marginea satului lor de ceva timp, incercand sa lucreze cu  ziua pe la sateni. Pesemne ca acestia petreceau acum in fata lui, dupa ce ii furasera oile in timp ce el dormea. Undeva in stanga focului se afla si butoiul cu vin din care acestia isi umpleau, la intervale mici de timp, carafele. Nu era un bidon, nici macar o damigeana, era un butoi.

Nici nu mai stia Ion de cat timp statea acolo intepenit, cu inima batandu-i sa-i sparga pieptul si privind la spectacolul din fata lui. Nu se mai gandea acum nici la mancare, nici la somn, nici la oi. Se gandea doar cum sa scape el cu viata de aici, pentru ca auzise din povestile celor batrani, ca astfel de talhari nu lasa martori in urma lor. Ii venise si ideea de a se urca intr-un copac, insa ar fi facut zgomot mult si nici nu stia daca l-ar mai fi tinut picioarele.

La un moment dat, copilul fu’ trezit de un urlet de jivina.  Adormise acolo langa copac, ghemuit si incarcat de griji. Urletul era de lup si el stia ca animalul e aproape, Continue reading Ion- finalul finalului

Ion- II

(prima parte)

Ene Negrescu se gandise tot drumul la ce avea sa-i faca baiatului, pe langa bataia sora cu moartea, pe care avea sa i-o dea. Cum sa-l faca el pe Ion sa inteleaga, ca invatatura aia putina pe care putea  sa o asigure copiilor lui, este cea mai importanta avere cu care va pleca Ion din casa parinteasca? Se hotari ca inainte de toate, sa-l asculte pe Ion, sa-i spuna  el ce are de zis despre lipsa de la scoala si nesocotirea parintilor. Se gandea batranul, ca nu se va uita unde va lovi si cine stie cum o sa-l pocneasca cu centura peste spurcata aia de gura, cu care spunea “la revedere” dimineata, cand chipurile pleca la scoala. Mai bine sa-l lase sa vorbeasca acum, ca dupa aia, nu se  stie cat timp nu va mai putea vorbi.

Nici nu ajunge Ene bine acasa, ca il si identifica in curtea plina de copii, pe Ion al nostru. Il roaga sa-l urmeze in grajd la oi, unde  puteau vorbi intre patru ochi  si ii il lua direct: “Ia zi ma Ioane, unde ai stat tu ma diminetile, in luna care a trecut? De ce n-ai fost ma amaratule la scoala, tu crezi ca invatatura aia, o sa vie singura in capul tau prost? Cam cum vezi ma tu viitorul tau, fara carte? Ce-ai vrea tu ma Ioane sa ajungi cand vei fi mare?”

Intre timp Ion aflase de la Costica Mortu, ca invatatorul l-a chemat pe taica’su la scoala si preventiv isi luase trei randuri de haine pe el. 🙂  Nadusind puternic  raspunde  ” Tata eu peste ceva timp cand o-i gata-o cu scoala, Continue reading Ion- II