Niște chestii de demult

Am învățat la două gradinițe și la două școli generale la viața mea. Nu înțelegeți că aș fi făcut grădinița și școala de două ori (între noi fie vorba, n-ar fi fost o idee rea), le-am împărțit doar pe fiecare în două și am văzut cum e în mai multe locuri. Unde mai pui că prima grădiniță a fost cea din satul în care m-am născut. De atunci nu-mi amintesc mare lucru, dar știu sigur că aveam costum de doctor și de polițist la grădi. Le îmbrăcam pe rând, la vremea aia nu mă puteam decide dacă să devin doctor sau polițist. Azi s-a ales praful de profesiile astea două, m-am făcut croitor. Adică, nu-i ca și cum aș croi eu așa de capul meu ceva, dar în ultimul timp mă bag tare de tot pe tăiat materiale de toate felurile, pentru că e nevoie.

După grădinița de la țară a urmat cea de la oraș din care iar n-am prea multe amintiri, dar știu sigur că aici m-am îndrăgostit prima dată, îl chema Vali și era fiul educatoarei. Mai știu de atunci că o femeie de serviciu mi-a mâncat ciocolățelele aduse pentru a servi copiii de ziua mea. Nu doresc asta nimănui, dar să zicem că eu am depășit momentul prin clasa a VII-a când am dus la școală vreo 100 de bomboane fondante, comandate de mama special la o cofetăreasă.

Prima școală generală la care am fost este și azi una de elită în Târgoviște, iar eu am petrecut acolo 3 ani. Primii trei. În clasa întai am avut media generală 10 și-am luat premiul doi. Eram nervoasă de mică așa că nu m-am dus la premiere. În clasa a doua credeam că dacă ești a treia ești mare, iar în a treia ne-am mutat în alt cartier și un trimestru am mers la școală singură cu autobuzul, de cele mai multe ori, și uneori pe jos. Era un drum lung pentru un copil de 9 ani, chiar dacă Târgoviștea nu-i un oraș foarte mare. M-am descurcat.

Dintr-a patra am schimbat școala și pot spune cu mana pe inimă că această a doua școală generală (ok, profesorii mei de acolo, de fapt) mi-a dat o mare încredere în mine și în ce sunt eu în stare să fac. Din fericire vremurile n-au reușit să mi-o destrame și azi, în poate cele mai grele momente din viața mea de până acum, îmi răsună undeva în interior vorbele domnului profesor Șerbănescu: Tu ai un fel de a fi, o dragoste pentru educație și oameni, un bun simț și-o modestie pe eu nu le-am mai întâlnit până acum. Să ai grijă de toate astea, te vor ajuta să ai o viață minunată, măi copile! Vă mulțumesc, domnule profesor! Nu știu dacă partea cu modestia am reușit s-o păstrez, dar în rest sunt fix la fel și azi. 😀

Habar nu am de ce am vrut să scriu asta azi, dar nici nu caut explicații.

(Visited 42 times, 1 visits today)
laur

Si de napolitanele ” Gigel” care le imparteam cu femeia de serviciu de la gradinita. De supa palita pe care o uram. Mamaita care era asa buna cu noi si de multe alte amintiri placute.

Vienela

Nici nu conteaza motivul pentru care ai depanat aceste amintiri. Important este ca eu m-am simtit mai aproape de tine in aceasta dimineata. Si ca acel domn profesor te-a “citit” la marele fix. Asa te-am perceput si eu, intai din scrierile de pe blog, apoi cunoscandu-te in viata reala.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.