Obisnuite

Știu că ați obosit să mă tot auziți plângându-mă că am foarte mult de muncă și nu reușesc să fac (facem) față nicicum cererii foarte mari de echipamente (mai ales în perioada asta), dar credeti-mă, eu sunt și mai obosită.

Dacă adaug la asta faptul că a început școala și fetele, pe lângă orele de curs mai au și ore de pregătire suplimentară la care trebuiesc duse, luate, stat cu ele, mă veți crede că aproape am luat-o razna. Nu știu dacă v-am spus, dar anul acesta sunt în clasa a VIII-a și ori scot eu și profesorii lor untul din ele, ori n-am făcut nimic.

Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, se apropie nunta. Nunta finilor noștri, Emilia și Mihai, și botezul ștrumfului pe care abia aștept s-o strig pe nume, și anume Daria. Are aproape o lună deja și mă bucur foarte tare că a moștenit ochii mamei sale, adică mari și albaștri. Un albastru deschis și minunat, sper să nu i se mai schimbe.

Mi-am luat rochită pentru nuntă, am încălțări, fetele și-au luat și ele rochii dar n-au pantofi. Mai trebuie comandate lumânările și buchetele, văzut cu ce îl îmbrăcăm pe tati, făcut programări la coafor…

Apropo de asta, ieri am ajuns în sfârșit, după vreo lună și jumătate la pensat. Aproape că aș fi concurat cu doamnele care trăiesc în triburile din pădurea Amazoniană la forma sprancenelor, așa erau de stufoase. Acum sunt o lady, a făct Ileana minuni. Dacă reușește să mă și vopsească în viitorul apropiat, aproape că mă pot numi o femeie îngrijită.

M-am chinuit vreo două săptămâni să ajung să-mi iau un ceas. Am eu un fix cu ceasurile și din când în când mi se pune pata pe câte unul și nu mă las până nu mi-l iau. De data asta l-am ales pe acesta. Cine mă cunoaște știe că aveam și până mai ieri la mână unul aproape identic, dar care nu era Atlantic și avea deja geamul ușor zgâriat. Așa că de ieri am un ceas nou, de care îs tare mândră.

Gata, m-am lăudat destul, vă mai spun doar că diseară ies cu fetele la film. Vedem în avanpremieră Prințesa Diana într-o sală VIP de la Grand Cinema Digiplex. Abia aștept! Vă povestesc mâine. 🙂

(Visited 72 times, 1 visits today)
Sorin

Si eu care ma întrebam când o sa mai ajungem și noi sa ne vedem, dar dupa cele pe care le știam și mai ales după ce am citit postul asta nici ca mai îndrăznesc sa sper ca ne mai vedem curând, poate in apropiere de sărbători sau poate de ziua lui Gabi, cine știe… Oricum e bine ca ai o viata asa de plina.

Vienela

Ma plang si eu ca sunt obosita, fara atelier, fara pregatiri, fara nunti… Nici nu vreau sa imi imaginez cat de agitata iti este viata in aceasta perioada.
De la tine m-am molipsit si eu cu ceasurile mari. Ai repetat de atatea ori ca sunt misto, incat mi-a intrat in cap. Acum ma uit altfel la mainile femeilor si parca ma bate gandul sa imi iau si eu, desi nu mi-ar folosi la nimic. :))))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.