Month: November 2011

M-am decis, l-am ales pe Ion Creangă

Încă de când am aflat de campania pornită de Danone în care noi, blogerițele, eram transformate în juriu și rugate să scriem despre preferatul nostru dintre cei zece finaliști ai concursului, adică despre un #BlogJuan amuzant sau romantic, am știut că nu va fi ușor s-o fac, dar am mulțumit în gând organizatorilor că nu trebuie să mă decid între aproape 30 de băieți unul și unul.

Am citit toate posturile scrise de finaliști pentru concurs, deși știam din prima că unul dintre amuzanți va fi alesul, mie nu-mi plac tipi romantici, mi se pare că-s ușor mincinoși, nu cred că romantismul a fost inventat de barbați și nici că s-a născut băiatul ăla care să fie romantic fără scop. Cu toate astea mi-a plăcut mult și povestea unui trandafir scrisa de Bogdan, dar nu e el alesul.

Revenind, cu umorul e altceva. Și cel mai urât dintre bărbați poate deveni plăcut dacă are simțul umorului și mai ales dacă știe ce să facă cu el.

Continue reading M-am decis, l-am ales pe Ion Creangă

Cum am hipnotizat copilul

Încep cu concluzia: la test s-a descurcat exact cum a promis, adică s-a străduit. 😀

Și acum povestea:

Azi fetele mele, eleve în clasa a VI-a, pentru necunoscători, au dat test la matematică, mai exact la geometrie. În ultimele două săptămâni au avut epocă de matematica (la Waldorf primele două ore în fiecare zi de curs se studiaza o materie care se numeste epocă și poate fi, română, matematică, geografie, istorie, fizică ori zoologie). La sfârșitul fiecărei epoci se dă testul de epocă care-i un fel de lucrare de control sau teză sau ziceți-i cum vreți.

Aseară când s-au întors fetele de la școală eu cu gura pe ele să repete la mate, să-mi aducă culegerile să le dau niște exerciții să rezolve, să facă un fel de recapitulare.

Continue reading Cum am hipnotizat copilul

Mârlanul la volan

Îmi duceam ieri liniștită (ăsta e un fel de-a spune, eu eram de fapt agitată maxim) fetele la școală. Primul semafor pe care îl întâlnesc în drum spre școală e la o intersecție cu un drum la stânga, care are semafor dedicat. Eu mergeam înainte și când m-am apropiat de semafor am văzut că un gog care se încadrase greșit pe banda celor care faceau stânga, voia să se bage pe banda mea. Ca o doamnă ce sunt, am încetinit și i-am făcut semn să intre în coloana care mergea înainte. Aproape de a ajunge să trecem intersecția, un șoferul mașinii din fața  gogului îi dă și el voie altui autoturism de SB, încadrat greșit pe banda către stânga, să intre în coloana care se deplasa înainte, și cu toții ne-am oprit în fața semaforului care se făcuse roșu între timp.

Măi, și aici începe șoul. Gogul ăsta din fața, monstrul ăsta creat de mine, că eu l-am lăsat să intre în coloană, se enervează pe nenea ăla din față, se dă jos la el și începe vociferând sălbatic să-l tragă la răspundere și să-l certe că l-a lăsat pe amărâtul ăla din provincie să intre în coloana care mergea înainte, uitând că doar cu câțiva metri în spate și pe el îl lăsase cineva.

Mie nu-mi venea să cred că face asta. Săracul de el, omul la care țipa s-a baricadat în mașină și nu l-a băgat în seamă pe nebun. Mie îmi venea să mă dau jos și să-i spun vreo două, dar mă grăbeam tare de tot, că fetele întârziau la școală, dar pe când mă gândeam eu dacă să mă duc să-l rog să se potolească, coboară din Renault-ul de SB o matahală de om, mare mă, și se îndreaptă hotărât spre gog.  Hahaha, începea să-mi placă, aproape că voiam să văd bătaie, dar gogu, tare-n gură, țipă și la ăsta, disperat:

Continue reading Mârlanul la volan

Plita am luat-o de la Flanco

De cum am văzut-o acum o saptămână am știut că ea va fi. Nu are nimic special însă n-am avut ce face, daca mi-a căzut cu tronc mi-a căzut.

Să o iau totuși de la început. Că-mi trebuie bucătărie nouă știe tot interetul, dar până vine ploaia aia de bani din care să prind și eu vreo 2000 euro, m-am gandit că ar fi bine să iau ce-mi trebuie pentru ea pe rând și-am început cu plita. Am văzut-o săptămâna trecută la Flanco din Auchan, avea un preț promo și arăta foarte mișto, mult mai mișto ca în poză. 😀 Am căutat-o și pe net, am mai găsit-o în câteva magazine, dar era ceva mai scumpă, așa că a rămas s-o luăm de acolo de unde am văzut-o prima dată.

Aseară am zis, gata, mergem acum și-o cumpărăm. Când am ajuns în magazin am aflat că e ultima zi de promoție și s-ar putea să nu mai fie pe stoc decât cea expusă. Aș vrea să subliniez aici că băieții de la Flanco sunt minunați, în timp ce unul din ei, Bogdan (ne-am împrietenit așa de tare că acum știu și cum îl cheamă), s-a dus să verifice stocul, au mai venit la noi, pe rând ce-i drept, încă vreo 3 vânzători să ne întrebe dacă dorim ceva, dacă ne pot ajuta. Cred că-s plătiți cu ceva comisioane la vânzare, că altfel nu-mi explic. Primului i-am spus că deja am vorbit cu un coleg de-al lui și el a dat din cap a înțelegere: A, ați vorbit deja cu Bogdan, nu!? Ăla a fost momentul în care ne-am împrietenit cu Bogdan.

Continue reading Plita am luat-o de la Flanco

Câteva cuvinte despre cât și cum citim

Știu că stăm toți ziua pe net și, vezi doamne, citim întruna, dar eu mă refer aici la cititul de lectura, obligatorie sau nu. Cititul nu-i același lucru cu învățatul și deși vrem să ne amintim de cartea lecturată mult timp de acum in colo, nu-i nevoie s-o învățăm pe de rost. E suficient să înțelegem ce citim și să ne facem o idee clară despre lucrurile, întâmplarile și personajele din carte.
Pentru că am trecut de vârsta la care timpul îmi permitea să fiu un cititor neobosit, astăzi mă limitez citește continuarea

A trecut un an

Acum un an lăsam deoparte fără regrete statutul de angajat şi mă aruncam cu inima deschisă şi capul înainte în ceea ce eu numesc: “munca la firma mea”. Mulţi ar spune că l-am prins pe Dumnezeu de picior, eu vă spun să vă mai temperați că nu-i chiar așa.  Să fii propriul tău șef e frumos, dar nu-i deloc ușor:

  • Dacă acum un an mă trezeam la 7 ca sa pot ajunge la 8,30 la un birou aflat la jumătate de oră cu mașina de casa mea, acum mă trezesc la 5,30 ca sa ajung la 8 la un birou care se afla vis-a vis-de casă.
  • În anul care tocmai s-a încheiat mi-au lipsit colegii de la vechiul loc de muncă foarte tare. Să lucrezi aproape toată  ziua de una singură în birou, nu-i tocmai antrenant.
  • Dacă vreau să-mi programez un concediu pentru sfârșitul de an, de exemplu, îmi este foarte greu, pentru că nu știu ce comenzi vor fi atunci și din experiența anterioară pot spune că exact în perioada aceea, sunt foarte multe. Că vor fi și toate foarte urgente, cred că nu mai trebuie să menționez. Iar clienții, dacă nu-i mulțumești atunci când au nevoie, apoi degeaba o mai faci.
  • Nu credeam că voi spune asta vreodată dar să îți poți stabili singur ora de plecare de la birou e un lucru rău, mai ales dacă muncești pentru tine. Treburile nu se termină niciodată și am uneori zile în care intru în atelier/birou la opt dimineața și plec de acolo la zece seara. De zeci de ori mi-am propus să nu se mai întâmple asta, dar până acum nu prea mi-a ieșit.
  • Știți zilele de salariu de la serviciu, când toată lumea lucra mai cu spor, pentru că vorba aia “azi lucrăm pe bani”? Ei bine zilele astea, așteptate de angajați cu sufletul la gură, sunt și pentru mine foarte importante, pentru că trebuie neapărat ca atunci banii de salarii să fie în cont. Numai eu știu cum jonglez cu comenzile pentru a reuși ca la data cu pricina toată lumea să-și încaseze banii meritați. Pentru că termenele de plată sunt uneori extrem de lungi și nu toți clienții sunt paroliști.
N-aș vrea să se înțeleagă din cele de mai sus că munca la firma ta e ceva nasol. Nici pe departe. Numai că prea crede lumea că se vor plimba câinii cu covrigii în coadă prin fața ta, dacă îți lași serviciul și-ți faci firmă. Pe lângă beneficiile pe care le vei căpăta odată cu statutul de patron, sunt și o serie de chestii pe care trebuie să fii pregătit să le accepți.

Continue reading A trecut un an

Nea Gelu

Nea Gelu e un om care nu va interesa niciodată pe nimeni. Cu excepţia mea şi asta doar azi. E un om a cărui faţă nu și-o va aminti nimeni peste ani, în afara urmașilor lui și-a celor câţiva vecini care-i dau bună ziua, uneori privind în altă parte.

Nea Gelu nici măcar nu are vârstă, era bătrân încă de când m-am mutat eu în cartier, este bătrân şi acum după aproape 15 ani. În tot acest timp a fost un vecin cum nu se poate mai respectuos. Şi-a văzut întotdeauna de treaba lui, din cauza asta babele din zonă nici nu-l prea suportă.

Nea Gelu locuieşte singur de când îl ştiu. Baba i-a murit în urma cu 20 de ani și de atunci e pe cont propriu, cum se spune. Azi mi-am adus aminte de el pentru că era în faţa mea dimineaţă la pâine. Mirosea a săpun.  Avea mâinile mari şi muncite, de om care ştie ce-s greutăţile şi se luptă să scape de ele. Uneori mă gândesc că eu la vârsta lui nu voi mai lupta. Ce folos să scap de greutăţi la bătrâneţe? Dar el nu gândeşte aşa. Face scăunele şi alte obiecte din lemn pe care le vinde. Din când în când la poarta lui se opreste o mașină roșie care încarcă minunile pe care el le meșterește. Nu știu unde le duce, probabil că le vinde pe la munte turiștilor dornici de lucrături autentice ale meșterilor de pe la țară, turiști care habar n-au că tocătorul proaspăt cumpărat e făcut undeva la un colț de București. Și e păcat, pentru că meșterul nostru merită  o mai mare recunoaștere. În tinerețe făcea decoruri pentru teatru. Un teatru adevărat.

Continue reading Nea Gelu

De vorbă cu țara mea

Nu știu dacă tu mă auzi, dar m-aș bucura foarte tare s-o faci și dacă se poate să-mi dai un semn că m-ai înțeles.

Fată dragă, Românie, îmi fac griji pentru tine de ani buni, dar acum cred că te pierd, și-mi pare tară rău, pentru că, vezi tu, suntem câțiva aici care știm că tu nu asta ți-ai dorit atunci când ne-ai trimis pe străzi să ne facem dreptate, nu asta ai așteptat pentru oamenii tăi care într-un timp, foarte îndepărtat ce-i drept, spuneau cu mândrie că sunt români.

Știu, ai și tu uscături, dar ce te faci când uscăturile astea au împânzit parlamentul, guvernul și președenția, iar rămurelele lor uscate sunt peste tot, încât eu una nu mai văd pădurea? Ce te faci când soarta ta nu mai e în mâinile poporului, care ar vota săracul, dar nu are pe cine. Ce te faci când la TV primarul Constanței (îmi scapă numele, ceva legumă) apare  înconjurat de multe femei cu sânii goi și afli că asta nu s-a întâmplat la el în dormitor (privat adică, unde omul poate face ce vrea, dupa părerea mea), ci într-un studio foto, pozele urmând să apară într-o publicație de mare succes internațional, și anume Playboy.

Continue reading De vorbă cu țara mea

Cum păstrăm cafeaua

Pentru că m-am trezit cu gândul la cafea, mi-am făcut rapid un cappuccino şi m-am apucat de scris.

Îmi place mirosul de cafea proaspăt măcinată de mor. Şi nu cred că doar mie îmi place mult, erau oameni la magazinul de unde luam cafeaua care spuneau că miroase foarte bine şi mă întrebau dacă nu cumva vreau să-i invit la cafea. 😀 Problema mea e ca odată ajunsă cu cafeaua acasa, aceasta deja îşi pierduse din intensitatea aromei. Nu de tot, dar nu mai mirosea ca la magazin. Ce să fac ca până atunci când ajung eu să-mi prepar cafeaua, aceasta să nu-şi piardă de tot proprietăţile? Asta mă întrebam tot timpul.

Toată lumea ştie că e infinit mai indicat să păstrăm cafeaua boabe şi nu s-o luăm direct măcinată. Era o vreme în care în orice casă exista o maşină de măcinat cafea. Eu acum nu mai am una, sunt sigură însă că există la robotul de bucătărie şi o chestie care mi-ar putea măcina cafeaua, dar sincer vă spun, n-am folosit-o niciodată pentru că-s comodă. Mă număr printre cei care-şi cumpără cafeaua deja măcinată, mai nou în pungă vidată pe care o desfac cu mare succes acasă. Dar odată desfăcută şi asta-i greu de păstrat. Am o cutie care se închide bine şi care sper că e ok, dar am observat că mama în ultimul timp cumpără chiar pachete de cafea vidată mai mici pentru că, spune ea, se păstrează mai bine în cantităţi mai mici.

Continue reading Cum păstrăm cafeaua