Voi anul ăsta la ce cadouri v-ați gândit?

Nu-mi spuneți că e devreme, mai sunt doar câteva zile pînă la Moș Nicolae și mai puțin de o lună până la Crăciun.

Trebuie să recunoaștem că oricât am fi de săraci, oricât de mult ne-ar fi afectat criza sau mai concret,deși salariile ne sunt din ce in ce mai mici si cheltuielile din ce în ce mai mari, nu putem lăsa sărbătorile să treacă fără să le luam celor dragi cadouri de Crăciun dintre cele mai frumoase.

Țin minte că pe vremuri, copil fiind, mă bucuram și de cea mai mică jucărie, iar apoi pe măsură ce-am crescut au început să crească și pretențiile mele. Voiam tot felul de lucruri complicate iar părinții mei se dădeau peste cap, numai să mi le poată oferi. Adevărul este că eram un copil bun și din cauza asta voiau ei să fiu de fiecare dată încântată de cadou. Stiți de ce zic că eram copil bun? Pentru că și eu le luam lor cadouri. Bine, eu de fiecare dată mă străduiam să le iau ceva care le placea, dar de care, la o adică, să mă pot folosi și eu. 😀 Așa fac și acum cu Sorin. Îi spun, de exemplu, ca vreau să-i iau de Crăciun un aparat de făcut masaj de care cine credeți că se va folosi cel mai des? Exact!

Continue reading Voi anul ăsta la ce cadouri v-ați gândit?