A trecut un an

Acum un an lăsam deoparte fără regrete statutul de angajat şi mă aruncam cu inima deschisă şi capul înainte în ceea ce eu numesc: “munca la firma mea”. Mulţi ar spune că l-am prins pe Dumnezeu de picior, eu vă spun să vă mai temperați că nu-i chiar așa.  Să fii propriul tău șef e frumos, dar nu-i deloc ușor:

  • Dacă acum un an mă trezeam la 7 ca sa pot ajunge la 8,30 la un birou aflat la jumătate de oră cu mașina de casa mea, acum mă trezesc la 5,30 ca sa ajung la 8 la un birou care se afla vis-a vis-de casă.
  • În anul care tocmai s-a încheiat mi-au lipsit colegii de la vechiul loc de muncă foarte tare. Să lucrezi aproape toată  ziua de una singură în birou, nu-i tocmai antrenant.
  • Dacă vreau să-mi programez un concediu pentru sfârșitul de an, de exemplu, îmi este foarte greu, pentru că nu știu ce comenzi vor fi atunci și din experiența anterioară pot spune că exact în perioada aceea, sunt foarte multe. Că vor fi și toate foarte urgente, cred că nu mai trebuie să menționez. Iar clienții, dacă nu-i mulțumești atunci când au nevoie, apoi degeaba o mai faci.
  • Nu credeam că voi spune asta vreodată dar să îți poți stabili singur ora de plecare de la birou e un lucru rău, mai ales dacă muncești pentru tine. Treburile nu se termină niciodată și am uneori zile în care intru în atelier/birou la opt dimineața și plec de acolo la zece seara. De zeci de ori mi-am propus să nu se mai întâmple asta, dar până acum nu prea mi-a ieșit.
  • Știți zilele de salariu de la serviciu, când toată lumea lucra mai cu spor, pentru că vorba aia “azi lucrăm pe bani”? Ei bine zilele astea, așteptate de angajați cu sufletul la gură, sunt și pentru mine foarte importante, pentru că trebuie neapărat ca atunci banii de salarii să fie în cont. Numai eu știu cum jonglez cu comenzile pentru a reuși ca la data cu pricina toată lumea să-și încaseze banii meritați. Pentru că termenele de plată sunt uneori extrem de lungi și nu toți clienții sunt paroliști.
N-aș vrea să se înțeleagă din cele de mai sus că munca la firma ta e ceva nasol. Nici pe departe. Numai că prea crede lumea că se vor plimba câinii cu covrigii în coadă prin fața ta, dacă îți lași serviciul și-ți faci firmă. Pe lângă beneficiile pe care le vei căpăta odată cu statutul de patron, sunt și o serie de chestii pe care trebuie să fii pregătit să le accepți.

Și da, am împlinit un an de când lucrez la firma mea. Și-i foarte fain, dar asta voi o știți deja. 🙂
(Visited 30 times, 1 visits today)
dojo

Eu nu platesc salarii, in rest cam tot pe acolo 🙂

Am ajuns sa castig frumos, deci nu mai am niciun regret ca nu mai sunt ‘angajata’. Drept este ca nu am muncit in viata mea atat de mult. Daca nu am client in ziua in cauza, lucrez ceva pe reteaua mea de situri, gandesc noi proiecte etc. Ziua de lucru incepe la 9 si se termina la 12 noaptea. Nu conteaza ca e duminica, luni sau Craciun.

Satisfactiile sunt insa enorme. Si pas cu pas te mai si ordonezi. Eu chiar lucrez de una singura, dar am invatat sa fiu mai productiva si mai ales sa vad si binele in situatia asta: nu te ‘asta’ nimeni la cap. Si e chiar misto 😉

BAFTA multa iti doresc. E cea mai buna treaba pe care ai facut-o, asta e clar.

nina

Multumesc, Ramona! Stiu ca lucrezi mai bine singur, dar daca am fost invatata cu oameni multi in jur, uneori imi lipsesc. 🙁
Si da, si eu stiu ca am luat cea mai buna decizie, asta mi-e clar. 🙂

dojo

Eu imi amintesc momentele misto de pe vremurile in cauza, povestile cu colegii, sarbatoriri diverse. Imi amintesc in acelasi timp de oameni cretini, ce preferau sa ‘sape’ in stanga si in dreapta, de decizii idoate ale superiorilor, de frictiunile de colectiv. De astea nu mi-e dor.

Daca ma plictisesc la munca, fac pauza si ies in oras. Sau stau la povesti cu cativa oameni care chiar imi merita timpul. Sunt incantata ca nu-mi mai consum neuronii pe toti prostii 😀

Geo M

Felicitari Nina! Sa fie prmul an din cat mai multi in care esti propria ta stapana.
evident ca orice in viata asta are si + si – si viata de “patron” vine cu o multitudine de responsabilitati pe care nu le ai cand esti salariat si parca nici nu te gandesti la ele atunci.
e frumos sa fii in ambele parti ale baricadei si sa te stabilesti acolo unde te simti mai bine.

sa iti indeplinesti toate visele!

MMA

Multi ani inainte! primul an e mai greu ai sa vezi….(nu zic din propria expierienta, dar intodeauna inceputul e greu) Bafta multa! si acusi o sa citesc ca ai 10 ani de cind lucrezi la firma ta.

Marius

Partea cu salariile ar fi singurul motiv pentru care m-as intoarce sa lucrez din postura de angajat. Am trecut prin perioade grele cand tanjeam si ii invidiam pe toti care primeau salariu la data fixa (indiferent de suma primita).

Subscriu la tot ce ai spus, dar nu e asa ca parca ai un altfel de stres si o altfel de satisfactie? In apararea antreprenoriatului, nu e asa ca e bine atunci cand unui copil i se face rau la scoala sa poti pleca fara sa ai nevoie de vreo justificare sau o permisiune?

nina

@Marius- da, la partea cu lipsa justificarilor fata de nimeni ai dreptate, dar eu nu prea am avut parte de astea nici cand lucram ca angajat. 🙂 Oricum, una pe alta nu ma plang, doar incerc sa-i fac sa vada pe cei care se plang acum de sericii ca si daca presteaza la firma lor, tot munca se cheama. Si inca munca adevarata, nu ce fac ei acum. 🙂

Radu Vasile

Si mie imi lipseste o echipa, atit de mult incat uneori chiar imi vine sa las naibi munca si sa nu mai fac nimic pentru ca ma plictisesc singur.
Dar cum spunea cineva, asta e si avantajul, daca la 11 dimineata vreau sa ma duc sa beau o cafea pe malul marii, o pot face si nu ma intreaba nimeni de nimic.
Intre timp am inceput sa imi construiesc si echipa si deja dispare si singuratatea, chiar daca nu suntem prezenti fizic toti in acelas loc, ne vedem/auzim virtual si merge si asa.
Eu daca ar fi sa ma intrebe cineva ce as alege angajat sau patron, fara nicio clipire as alege tot patron, cu toate dezavantajele amintite de tine.

Cristina

s-a demonstrat stiintific ca cei care lucreaza de acasa sau la firma lor muncesc mai mult si sunt mai stresati decat cei care merg la birou.
te inteleg cu incheiatul zilei de munca ; si eu am probleme sa ma dezlipesc de munca de multe ori…ca mai vreau sa mai fac ceva.
bafta in continuare!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.