Tag: tara

Mergem la tara

Am hotarât ca weekendul acesta să mergem la țară, la Sihleanu. Ce dacă plouă, ce dacă probabil nu vom ieși din casă. M-a cuprins așa un dor de părinți că nici cea mai mare ninsoare nu mi-ar sta acum în cale.

Să-mi beau cafeaua în bucătăria lor de vară, să simt mirosul ploii de pe frunzele florilor din grădină, să văd ulița cu oameni cărora ploaia le face întotdeauna bine, asta înseamnă încărcare de baterii pentru mine (mi-am adus aminte că nu mai am baterii nici pentru mouse nici pentru telecomandă, să nu uit să iau).

După câteva săptămâni destul de încărcate, peste care apasă greu faptul că nu mă pot deplasa cu mașina pentru că n-am carnet (îl iau pe 29 octombrie), un drum la țară, către origini, ca să zic așa, nu are cum să fie ceva ce să nu-ți dorești.

Continue reading Mergem la tara

Daca as lua-o de la capat

Dacă aș lua-o de la capăt nu mi-aș mai crește copiii în România. Mă doare sufletul să spun asta, eu am crescut forte frumos aici, pentru copilăria mea n-aș alege altă țară, dar pentru a lor, da.

Îmi și imaginez cum le-aș fi dus la o gradiniță din Germania sau din Belgia fără să trebuiască să le las acolo plângând. Sonia mea a plâns în fiecare dimineață în care a mers la grădiniță vreme de 4 ani, din prima pana-n ultima zi. Exceptie făceau zilele cu teatru, spectacole sau excursii. Iulia n-a plâns și și-a îmbărbătat sora cât a putut, dar eu regret enorm anii aia în care mi-am obligat copilul să frecventeze un loc care nu-i plăcea. De fapt greșesc, locul nu avea nimic, ei nu-i plăceau educatoarele. Nu că azi ar avea cine știe ce afinități la profesori, dar măcar se duce cu drag la școlă și are profesori preferați.

Nu spun că nu-s la noi grădinițe cu educatori buni, nu, departe de mine asta, știu sigur cel putin două locuri  unde copii merg cu mare bucurie, dar ideea era alta. Mi-ar fi plăcut ca fetele să vorbeasca nativ o limbă straină. Una în care eu să le cer lor meditații. Una pe care să se bazeze oricând, alta decât engleza.

Continue reading Daca as lua-o de la capat

Părinții noștri

parintii nostriAm cei mai buni părinți din lume. Din păcate viața ne ține destul de departe unii de alții și, deși nu locuim în emisfere diferite, ne vedem de maxim 4 ori/an. Nu-i normal și eu știu asta, dar ei nu se plâng. Nu se plâng că nu venim mai des la țară, nu se plâng nici măcar că nu-i sunăm mai des, trec uneori și două sătămâni fără schimbăm două vorbe. Bineînțeles că eu dau vina pe lipsa de timp, dar adevărul este că zece minute pe zi aș putea oricând să găsesc. Atunci de ce n-o fac?

Părinții mei au avut grijă ca în copilărie să nu ne lipsească nimic, bineînțeles asta în limita posibilităților lor de atunci. N-am avut păpuși Barbie sau trenulețe pe șine, dar de fiecare Craciun și Paste aveam cadouri și hăinute noi, pe care le prețuiam mult mai mult decât o fac azi fetele mele.

Poate pentru că mi-e de ajuns să-i știu acolo, în căsuța de la țară. Pentru că-i știu împreună și pentru că am încredere în ei. Poate mă simt încă copil și aștept eu telefonul lor, deși știu că asta nu-i corect.

Continue reading Părinții noștri

Vacanțele la țară

Cea mai mare parte din vacanțele de vară ni le petreceam la bunici, într-un sat de pe malul Buzăului, unde autobuzul din oraș ajungea odată pe zi.  Bunica era o femeie strașnică, care deși avea pe vremea aia aproape 60 de ani și crescuse deja 8 copii și-o droaie de nepoți, avea încă răbdarea unei tinere mamici și ne făcea cam toate poftele.

Stați, copiii de pe vremea aia nu aveau poftele celor de azi, când spun toate poftele, trebuie înțeles că ne gătea exact ce-i spuneam noi. Voiam colarezi, ea ne făcea colarezi, voiam checuri, ne facea checuri, voiam ardei umpluți sau chifteluțe, tăia bunica o găina și-o gătea pentru nepoții ei dragi (eram vreo patru-cinci care stăteam peste vară la ea).

Pe vremea aia noi credeam că suntem niște copiii tare ascultatori, măturam curtea dimineața, adunam vișine pentru compot sau dulceață, alergam dupa fluturi, mergeam la pescuit și la scăldat, ce mai, cuminți nevoie mare. Numai că, acum când mă gândesc văd lucrurile cam așa: măturam curtea fără s-o stropim și dis-de-dimineță ridicam tot colbul în văzduh, de rămănea în urma noastră, când noi înaintam voioși curățând curtea, un praf de să-l tai cu cuțitul. Venea bunica de la apă (pe care o căra  cu cobilița de la o cișmea de pe uliță) și găsea cei mai harnici nepoți din lume învăluiți într-un praf de nedescris. Nu ne certa, dar ne învăța în fiecare zi să stropim curtea înainte de a mătura, să nu se mai ridice praful. A doua zi poate udam, dar a treia sigur uitam.

Continue reading Vacanțele la țară

De ce mi-e dor

Că tot avea Miruna o leapşă frumoasă despre dor, am primit zilele astea câteva poze de la ţară, acolo unde fetele şi-au petrecut mare parte din vacanţa de anul ăsta şi unde sunt în continuare. Dacă Iulia şi Mara (verişoara ei) au stat frumos la poză, Sonia n-a catadicsit să facă asta şi mi-a trimis doar picioarele. 😀

Nici în poza în care dansează cu tataie nu i se vede faţa. 🙁

Deci da, de asta mi-e mie dor, chiar dacă am fost acolo nu mai departe de acum două săptamani. 🙁 Şi îmi mai e dor de ceva…

Pentru cei ce s-au hotărât să rămână aici

Ce-ar fi dacă am transforma România în ţara noastră?

O ţară în care să putem munci, să putem face copii făra grija că viitorul lor e compromis deja. O ţară în care  să ne putem plăti taxele, unde să ştim că-n caz de boală avem cum să ne tratăm, să putem circula  pe autostrăzi, să avem o presă decentă, să putem alege dintre oameni, atunci când mergem la vot…

O ţară în care şi pentru angajatul bugetar şi pentru cel de la privat orele petrecute la job să însemne muncă.

Continue reading Pentru cei ce s-au hotărât să rămână aici

Ce mai fac fetele şi-o melodie de moment

  • Nu v-am mai spus nimic de fetele mele  (Iulia si Sonia) în ultimul timp pentru că-s la bunici.

Eu vorbesc cu ele zilnic, dimineaţa şi  seara. Plus urgenţele. Urgenţele însemnând încă 5 telefoane, cel puţin, în fiecare zi, apeluri de genul: mami, noi facem tort; mami, Iulia s-a zgâriat; mami, m-am certat cu Mara (verişoara lor); mami, am cunoscut-o pe Alina; mami, n-o mai găsim pe mamaie. 😀

Mie mi-e dor de ele de nu mai pot, plus că-i casa pustie, plus că-i uşa de la camera lor deschisă şi dimineaţa când văd paturile goale, mă trece un fior, plus că-i curăţenie în casă.  Şi linişte. Naşpa. Continue reading Ce mai fac fetele şi-o melodie de moment

Guvernul Romaniei din bloggeri

Pentru că ţara trece prin clipe grele şi noi am fost mereu alături de ea, e cazul să n-o lăsăm de izbelişte şi să încercăm un guvern al bloggerilor, pentru că, nu-i aşa, ne potrivim perfect şi cum la guvernare n-a fost niciodată cineva potrivit, ia să vedeţi voi cât de bine se potrivesc bloggerii în guvern. Ca să avem un guvern al nostru, e musai ca şi preşedintele să fie dintre noi aşa că preşedintele în acest caz ar fi:

zoso -care nu va mai răspunde la acest apelativ decât atunci când îi va suna linia directă (rosie) cu guvernul lui, în rest, pentru popor el va fi Vali Petcu pentru că aşa îi stă bine unui preşedinte, să aibă nume şi prenume. Am vrut iniţial să-l aleg pe Cabral (pentru ca-i  un pic mai diplomat ca zoso, dar s-ar fi crezut că mă iau după americani, aşa că am renunţat) şi în felul ăsta i-ar fi rămas lui zoso postul de  prim ministru unde s-ar fi potrivit mănusă, dar aşa, aştept încă propuneri pentru un prim ministru capabil să-i strunească pe blogerii cu care-şi va forma următorul cabinet:

Visurât – Ministerul Apărării

Continue reading Guvernul Romaniei din bloggeri

Weekend la tara

Pentru ca de Paste nu am putut sa mergem si la parintii mei la tara, ne-am rezervat weekendul asta (care tocmai a trecut),  sa le facem o  bucurie si sa le ducem nepoatele doua zile. Zis si facut, numai ca socoteala de acasa nu se potriveste aproape niciodata cu cea din targ,  inainte de a pleca s-au adunat o multime de lucruri de facut, iar plecarea s-a amanat cu cateva ore bune.

Noi tocmai ne hotarasem sa incercam un traseu nou. 😀  De obicei ne duceam Bucuresti- Buzau- Braila si acum am vrut sa fim mai smecheri, sa mergem Bucuresti- Slobozia- Braila, ceea ce n-ar fi fost tocmai rau, mai ales ca mergeam 90 km pe autostrada. Ai mei nu stau tocmai in Braila, ci intr-un sat din judet in care (am aflat acum) se poate ajunge pe cel putin 6 rute, care mai de care mai nasoala, in sensul ca drumurile in zona sunt pline de cratere (a se citi gauri enorme in asfalt). O singura ruta era cat de cat normala, dar noaptea care ne apucase pentru ca plecasem tarziu, impreuna cu GPS-ul, ne-au ajutat sa o ratam cu mare succes.

Deci da, aproape am rupt masina, am injurat ( in gand), am bombanit (cu voce tare) si drept recompensa a inceput ploaia. Ziceai ca vine sfarsitul lumii si noi orbecaiam noaptea pe niste drumuri de tara, pe o ploaie torentiala. Faza cea mai rea a fost, cand am vorbit la un moment dat cu ai mei la telefon si le-am spus ca ploua de rupe, dar mai avem doar 20 de km si ajungem, iar ei ne-au raspuns “Mai copii la noi nu ploua, cine stie pe unde sunteti voi.” 🙁

Continue reading Weekend la tara