Tag: copii

Părinții mei nu s-au sacrificat pentru mine

Și nici eu nu mă sacrific pentru copiii mei! Mi-a fost întotdeauna milă de oamenii care spun că ei au renunțat la multe pentru copii, că și-au sacrificat cariera, nu și-au urmat visurile și mai știu eu ce, pentru mogâldețele de oameni pe care-i aveau în grijă. Așa ceva…

Tot ce-au făcut ai mei pentru mine (și-au făcut multe, că-s cei mai buni părinți de pe Pământ) au făcut pentru că așa au vrut ei. Că așa au ales. N-am știut niciodată că a fost un sacrificiu. Nu mi-a spus nimeni. Mi s-a părut că fac ceva natural, din inima, fără regrete.  Ai mei au vrut, ca mai toți părinții, tot ce-i mai bun pentru copilul lor. Și-au dorit pentru mine o viață frumoasă, pe care să mi-o pot alege eu și în care ei să dea o mână de ajutor. Asta s-a și întâmplat. Cu multă dragoste reciprocă, cu alegeri bune făcute și de ei și de mine.

Asta fac și eu cu copiii mei. N-am avut niciodată, dar absolut niciodată sentimentul că m-am sacrificat.

Continue reading Părinții mei nu s-au sacrificat pentru mine

Cu ce ne ducem la părinți?

Tradiția ne dovedește că un copil se întoarce mai tot timpul cu ceva de la părinții lui. Mai ales dacă aceștia din urmă locuiesc la țară.

Ba o ladă cu ceapă, săpun de casă, roșii, fructe, bulion, ouă, ouă, ouă, găini, rațe, curcani, ba chiar și-un porc de Crăciun. Nu știu dacă am spus ouă. Bani. Uneori părinții le dau copiilor lor mari, cu salarii de București sau și mai grav, cu afaceri proprii, bani. Părinții găsesc de cuviință să economisească din pensiile lor și să le dea copiilor lor ceva bănuți. De cele mai multe ori copii, cărora nu le lipsește nimic în viața de zi cu zi în afară de apropierea sufletească a părinților lor, refuză acești bani. Dar n-o pot face mereu. Pentru că pentru părinte nu contează suma pe care o întinde ușor jenat către noi, pentru el contează gestul că ia dat ceva copilului. A făcut-o cu toată dragostea din lume și noi suntem datori să înțelegem asta.

Bun, acum că ne-am lămurit ce ne dau părinții care locuiesc la țară (sunt sigură că și cei care locuiesc la oraș găsesc ceva de dat odraslelor), să vedem cu ce ne ducem noi la țară: Continue reading Cu ce ne ducem la părinți?

Ce-am mai făcut

  • eu-sonia-si-iuliaAsta a fost prima săptămână din luna în care nu mai am carnet de conducere. Să știți că nu-i tocmai un capăt de țară, asta dacă nu luăm în calcul faptul că depind de cineva ca să plec la mai mult de 5 km de casă. Mai aproape merg cu bicicleta 😀
  • Mâine e ziua fetelor, dap, Copilul Iulia și Copilul Sonia împlinesc mâine 17 ani. Mult, foarte mult dacă mă întrebați pe mine. Nu facem petrecere, fetele sunt prea mari pentru o petrecere în curte și prea mici pentru una în club. Dar mi-au pus în vedere că anul viitor vom închiria un club din București. Hmm, vedem. Bineînțeles că vom avea totuși tort și prietenii sunt bineveniți oricând la noi, așa că sigur fetele nu vor fi fără prieteni mâine. 17 ani, ați înțeles? Când am început să scriu pe blogul ăsta ele aveau 8 ani. OMG, cum trece timpul!
  • Săptămâna asta am fost toți patru la o piesă de teatru foarte, foarte mișto, Prenumele. Vincent (Mihai Călin) este un tip șarmant, un agent imobiliar de succes şi în curând tată fericit. El este invitat la cină de sora sa Babou (Mirela Oprişor, Aspirina din Las Fierbinți) şi cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor la universitate. Soţia lui Vincent, Anna (Raluca Aprodu), specialistă în modă, şi prietenul acestora din copilărie, Claude (Leonid Doni, polițistul din Las Fierbinți), trombonist la filarmonica radio, îl însoţesc. O glumă nevinovată despre numele viitorului copil făcut de Vincent declanşează o serie de situaţii comice ( la care râzi de te ții cu mâna de burtă), neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor. A fost o seară memorabilă, dacă auziți că se joacă undeva piesa faceți tot ce puteți să ajungeți s-o vedeți. Noi multumim Cristinei Bazavan pentru invitație și pentru o seară memorabilă la teatru.
  • La înceutul săptămânii trecute am primit de la NUK un pachet foarte drăguț cu câteva chestii pentru copii (oricum, bidonul de apă e al meu, nu-l dau nimănui). Fetele de la Creative Ideas mă îndemnau într-o scrisoare drăguță să mă gândesc la o persoană care are adus valoare vieții mele și să-i transmit un mesaj din suflet. Încă mă gândesc, când mă voi hotărî la un om, voi scrie un articol, deocamdată mintea mea nu l-a identificat.
  • În atelier ne-am străduit să terminăm o comandă și vineri la 15,45 eram gata. E drept că ieri a fost ziua cea mai grea, dar ne-a ieșit. Să vedem ce provocări avem pentru săptămâna viitoare.

P.S. În desen sunt chiar Sonia și Iulia desenate de Drawforjoy acum 3 ani pentru Cantina Sociala.

Cine stie sa fie parinte?

E o nebunie! Părinți, nepărinți și copii deopotrivă își dau cu părerea și emit teoreme despre cum ar trebui să creștem copiii sau cum ar trebi să ne fie părinții.

M-a luat de cap învălmășeala asta de păreri. Oameni. Suntem cu toții oameni. Suntem unici. Compatibili sau incompatibili cu ceilalți, mici sau mari, adulți sau copii, e DREPTUL fiecăruia dintre noi să procedăm cum vrem, să avem ce relații vrem, cum credem noi că e corect, atâta timp cât respectăm legile. Dacă o facem bine sau nu, ne-o va arăta timpul.  

Cine sunteți voi să spuneți cum se cresc copiii? Când s-a inventat chestia asta, cum că-i o știință să fii părinte? Să vă spun ceva, de peste 2000 de ani părinții au tot crescut copii. Mai buni, mai răi, mai sănătoși, mai bolnăviori, mai bine pregatiți pentru viața sau mai puțin bine. Vorbesc de părintele care încearcă, așa cum știe el, să facă tot ce-i mai bine pentru copilul său. Daca-i iese sau nu, i-o va arăta viața.

Continue reading Cine stie sa fie parinte?

Poze cu copiii pe net

Nu știu dacă e bine. N-am nicio teamă cum c-ar fi rău.

Aud zilele astea că-i rău să-ți pui poze cu copiii pe facebook sau în general pe net. Ok, e rău dacă pui în fiecare zi poze cu ei, dar  doar pentru că-ți bombardezi prietenii care probabil îți știu de acum copilul și-n ipostaze pe care n-ar fi dorit să le știe, dar de aici și pînă la legenda drobului de sare, cum că vin pedofili și ne fură pozele cu puștimea, cum că se poate întâmpla să-ți apară vreo poză pe cine știe ce site, în cine știe ce reclamă… Serios? Astea-s temeri de oameni care trăiesc în 2016 și-și mai și câștigă existența pe net?

A, ți-e teamă că te va judeca copilul mai târziu? Asta-i altă poveste, pe care stă fix în puterea ta de părinte să ți-o asumi. Dacă pui poze cu copiii tăi dezbrăcați, ai tu o problemă, înaintea celor care-ți vor fura pozele pentru cine știe ce chestii murdare.

Din experiență vă spun, copilele mele au crescut și azi se uită și citesc cu drag tot ce am scris și-am postat despre ele de-a lungul timpului. N-au avut nicio problemă cu ce-am făcut, s-au bucurat să citească chestii despre ele, iar de la o anumira vârstă și-au pus chiar ele singure poze pe net. E lumea asta în care trăim. E timpul ăsta. Sunt vremurile.

Continue reading Poze cu copiii pe net

Copii mari, probleme mari

Ieri am avut o discuție cu niște blogărițe, după care mi-am amintit că eu nu mai sunt chiar una dintre ele dacă scriu aici o dată pe lună. Așa că m-am gândit să scriu. Mai mult decât atât, m-am gândit să vă cer părerea într-o chestiune legată de copiii noștri. Voi cum ați proceda în astfel de cazuri?

  1. Copilul vostru, o fetiță de 14 ani, este agresată verbal aproape zilnic de un coleg ce pare în ochii celorlalți, și mai ales al profesorilor, copilul model. Fetița nu se plânge zilnic de asta, a înțeles că asta-i viața, nu poate fi înconjurată numai de prieteni, dar îți spune din când în când că nu prea mai poate să-i înghită insultele, care între timp s-au transformat în amenințări. Ce faci?
  2. Copilul vostru, o fetiță de 12 ani, participă împreună cu un grup de colegi la un proiect pentru școală, proiect ce implică cumpărarea de chestii, transformarea lor în mărțișoare, și apoi vinderea acestora, astfel încât copiii să obțină profit. Fetița se implică trup și suflet în proiectul acesta, te pune să-i cumperi tot felul de materii prime, se întâlnește cu echipa ei și meșterește mărțișoarele, se ocupă și să vândă din ele, își pune la bătaie toate cunoștințele, se bucură când vede că se strâng bănuți din munca lor, până într-o zi în care o altă fetiță din grup hotărăște că fetița ta trebuie dată afară din grup. Îi spune asta răspicat în față și îi cere să plece. Te trezești cu copilul acasă plângând. Ce faci?
  3. Copilul vostru, tot o fetiță, de 13 ani de data asta, merge la școală și poartă la ora de sport, doar la ora de sport, niște pantaloni de trening cu turul ușor lăsat. Nu șalvari, nu pantaloni cu turul până aproape de genunchi, ci ușor lăsat, cam cum erau izmenele bunicului meu. Ok, voi nu aveți de unde să știți cum erau izmenele bunicului. În fine… Profesorul de sport nu are nicio problemă cu asta, directorul școlii, cu care copil s-a întâlnit și a schimbat câteva cuvinte înainte de oră, nu are nicio problemă cu asta, numai doamna dirigintă decide că pantalonii nu-s ok și îi face fetei o poză pe care o afișează în școală la panoul rușinii. WTF, nu știam că școlile au un panou al rușinii! Revenind, ce faci?

Mi-ar plăcea tare mult să vă aflu părerile, eu știu cum au procedat părinții respectivilor copii și vă voi spune și vouă, dar nu vreau să vă influențez deocamdată. Și da, sunt trei cazuri reale și recente.

Continue reading Copii mari, probleme mari

Copilul pesimist si copilul optimist primesc cadouri

Doi copii, unul pesimist și altul optimist (nu ai mei, lor le-a adus Moșul ceva bănuți și acum vor să-și facă unghiile și să meargă la Starbuks) îl așteptau aseară pe Moș Crăciun. După ce puștii s-au dus la culcare a apărut și Moșul și le-a adus fiecăruia câte ceva. Cel pesimist a primit un trenuleț electric, o pușca cu lunetă și multe dulciuri. Cel pesimist a primit o balegă.

Azi s-au întâlnit copiii și povesteau care mai de care. Pesimistul (abătut):

– A venit la mine Moșul, dar mi-a adus un trenuleț electric doar cu două vagoane, o pușcă cu lunetă fără încărcător și o mulțime de dulciuri după care nu mă omor. 🙁 La tine a venit?

Continue reading Copilul pesimist si copilul optimist primesc cadouri

Cum i-am luat telefon lui miss I.

Miss I. are, ca și sora ei, un abonament de internet de la digi care-i permite să-și aleagă și un telefon nou din oferta lor, telefon pe care trebuie să-l comanzi și să aștepți câteva zile (au fost 14 când i-am comandat telefonul lui miss S.) până te anunță ei că l-au primit și te invită să te duci să-l iei.

Duminică și-a făcut Sorin timp și-a stat 5 minute pe net cu miss I. să-i comande telefonul. De atunci îl așteptăm. Luni când m-au sunat copilele să-mi spună că au ieșit de la școală, miss S. mă întreabă dacă a venit telefonul surorii ei. Eu îi spun că nu avea cum să vină așa repede și o aud pe ea la celălat ”capăt al firului”cum îi șoptește Iuliei: zice că da, ți-a sosit telefonul. Noroc că I. n-a crezut-o. În fine, astea sunt răutăți de surori gemene, să revenim.

Ieri, adică joi, adică extrem de repede, după numai 4 zile, a primit Sorin mesaj de la digi că i-a venit telefonul copilului. Minunat, mergem să-l luam. Și-am fost.

Continue reading Cum i-am luat telefon lui miss I.

N-am avut net

Pentru prima dată de când am cam rărit-o cu scrisul pe blog, am o super-scuză: n-am avut net. Şi ca să fiu sinceră până la capăt, trebuie să spun că n-am avut net la laptopul meu. Că vizavi de el era laptopul domnului Costea plin de net, că aveam calculatorul din birou cu mega-net, că-n casă zac vreo trei tablete toate conectate non-stop,  asta nu vă mai spun, scuza mea e că n-am avut net și basta.

În rest toate sunt cum le știți, azi e bazarul de Crăciun la liceul Waldorf, noi nu ajungem din două motive, primul e că avem de lucru și când se termină programul nostru, bazarul se va fi terminat de mult, iar al doilea motiv e că fetele sunt mari și cică e jenant să apară părinții elevilor de liceu la bazar. 🙁

So, de data asta suntem într-o situație de tip win-win, nici noi nu ne simțim vinovați, nici fetele jenate. Dacă e să vorbim cinstit, nici mie în clasa a IX-a nu mi-ar fi plăcut să vină mama la o chestie de genul ăsta, dar aș fi vrut să-mi dea mie ceva banuți să cumpăr de la bazar tot felul de prostioare. Oh, wait, mi-au spus fetele că bugetul minim cu care pleacă de acasă nu poate fi mai mic de 50 lei de fiecare. Nu m-am lăsat ușor, până la urmă s-a negociat la sânge și vor avea 50 de lei. Amândouă. Împreună.

Continue reading N-am avut net

Planuri anulate

De vreo trei zile fac planuri cu copilul Iulia miss I. cu privire la felul în care urmează să arate camera ei după reamenajare, adică pe la începutul lui februarie.

Discutam ca fetele, despre culori, birouri, paturi, stative pentru haine și din nou culori. Ea vrea alb. Am fost din prima de acord cu asta, sunt și eu setata pe alb de ceva vreme. Pentru că are o cameră mică, i-am sugerat să păstreze patul de o singură persoană pe care-l are deja, căruia să-i schimbăm doar salteaua. A fost de acord și a venit cu ideea de a-l vopsi alb, ceea ce nu-i greu deloc, patul e din fier forjat foarte fain, dar acum e gri metalizat neprietenos. Odată stabilită chestia cu patul, am trecut la birou și l-am ales împreună pe acesta, pe care voiam să-l punem cumva perpendicular pe pat, pentru a se putea folosi rafturile de jos pe post de noptieră.

Eram amândouă super – încântate de idee, am ales apoi un fotoliu puf pentru colțul camerei de lângă calorifer, unde copilul să stea cu căștile pe urechi și să exerseze la chitară. Păstrăm șifonierul vechi, format doar dintr-o ușă, dar vrem să-l vopsim și pe el alb, nu ocupă loc mult și e suficient de încăpător pentru hainele pe care nu le poartă prea des. Cele pe care le poartă des, vor sta la vedere, pe un ștender cu umerașe colorate. Așa vrea ea, așa facem. Cum spuneam, camera e mică, dar așa cum ne-am gândit noi să aranjăm totul, ar avea o cameră cochetă de domnișoară, în care să-și petreacă timpul cu drag.

Continue reading Planuri anulate