Vine vara cu mult soare, ajutam la renovare

Vara a venit chiar dacă calendarul nu ne-o arată încă. Noi numai că n-am instalat încă piscina. 😀

Odată cu vara începem să ne preocupăm mai mult de piele și ne uităm cu interes la produsele pentru protecție solară. Adevărul este că avem tendința de a folosi creme de protecție numai când mergem la plajă (o vreme eu chiar am crezut că pentru asta sunt făcute). Ei bine, nu-i așa. Se zice că vara, cel puțin, trebuie înlocuită crema obișnuită de față cu una cu factor de protecție ridicat.

E drept că atunci când e vorba de copiii noștri suntem mult mai grijulii și nu-i lăsăm vara să se expună soarelui fără pălării și creme.
Pentru vara asta, La Roche-Posay și farmaciile HelpNet recomandă gama de creme Anthelios și pentru fiecare produs pentru protecție solară Anthelios vândut,ei vor dona, fiecare, câte 1 leu pentru renovarea Sălii de Așteptare a Ambulatoriului din cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului “Alfred Rusescu”.

Continue reading Vine vara cu mult soare, ajutam la renovare

Am trecut și eu prin asta

Nu știu dacă ați citit postul anterior, dacă n-ați făcut-o nu-i timpul trecut, pentru că ce scriu acum are mare legătură.

Să fi avut eu vreo 10 ani pe vremea când descoperisem pasiunea pentru tenisul de câmp și, cum printre blocurile în jurul cărora am copilărit, nu erau câmpuri, de terenuri de sport nu vă mai spun, găseam o mare plăcere în a trimite cu putere mingea de tenis în pereții blocurilor. Și ca orice copil cu ceva minte, nu făceam asta la blocul meu, mă gândeam că îi zdruncin rezistența cu loviturile mele, așa că mă jucam cu racheta și mingea în peretele blocului de vizavi.

Alesesem peretele blocului cu geamurile cele mai rare și mai mici, copil deștept, vă spuneam. Azi așa, maine așa, întrebarea nu era dacă nu cumva voi sparge unul din geamurile locatarilor, ci când îl voi sparge. Evident că eu nu gândeam așa atunci, eu îmi vedeam doar de antrenamentul meu și de bucuria jocului. Trebuie să vă mai spun și că nu eram singura care făcea asta, știți voi, blocuri multe, copii nenumărați, talente cu nemiluita.

Continue reading Am trecut și eu prin asta

Voi ce ați fi făcut?

Sau cum procedăm corect în situații din astea? Să vă explic:

Acum câteva zile fetele aveau invitate două fetițe, cu care la un moment dat au ieșit pe terasă, terasă care are vedere spre stradă. În stradă doi băieți tot cam de vârsta lor, vecini de-ai noștri și prieteni de-ai lor. Fetele vorbeau cu ei și la un moment dat una dintre ele ia o monedă de 10 bani și o aruncă în unul din băieți, din păcate în cel mai năzdrăvan dintre ei. Nu știu unde il lovește (nu eram de față), dar aud din birou o înjurătură urâtă. Băiatul lovit ia la rândul lui moneda și o aruncă cu putere înspre fete. Din fericire (sau din păcate) acestea s-au ferit din calea ei, iar moneda s-a dus cu putere în ușa de sticlă de la balcon. Care ușă s-a spart. 🙁

Acum să vă văd. Cine-i de vină și cine plătește ușa?

Continue reading Voi ce ați fi făcut?

Iulia și Sonia ne gătesc prânzul

Azi e o zi foarte importantă pentru familia noastră, fetele mele, Iulia și Sonia, au hotărât că sunt în stare să pregătească masa de prânz pentru 6 persoane.

M-au anunțat protocolar aseară că vor găti supă de legume cu tăiței și piept de pui cu piure și mi-au cerut buget, întrucât nu aveam morcovi, cartofi și verdeață. În mărinimia mea le-am aprobat 10 lei, iar ele s-au arătat mulțumite. Și-au făcut o listă cu ce au de făcut, rețetele le-au luat de pe net, și au stabilit până și intervalele orare la care vor face anumite operațiuni. De exemplu: 10,20 – punem legumele  pentru supă la fiert 🙂

Chiar dacă nu le va ieși, numai felul în care ele s-au pregătit pentru asta, lucrând ca o echipă adevărată, punând mult suflet în fiecare chestie făcută, mie personal mi-a mai dat o viață. Nici tati n-a rămas nepăsător, e și el foarte curios de felul în care vor duce treaba asta la bun sfârșit. A mai pus un pic de presiune pe ele spunându-le că pentru el masa de prânz e vitală (el nu mănâncă nimic dimineața, dar asta-i altă poveste) și că se bazează pe ele pentru azi. Să le fi văzut ce încântate și în același timp serioase erau.

Continue reading Iulia și Sonia ne gătesc prânzul

Sunt cel mai leneș părinte

Eram ieri în birou, mai faceam ceva ordine prin hârtii, când copilul Iulia intră la mine (biroul meu e vizavi de casă) și mă întreabă dacă poate ieși cu rolele pe afară. Îi spun că dacă-i ordine în camera ei (avem o problemă cu asta) și a scris povestirea (au pentru vacanța asta de făcut cât mai multe povestiri), poate ieși. Dar mai întâi trebuia să mă conving eu și de povestire și de curățenie.

Dacă caietul cu povestirea mi l-a adus repede și-am văzut că și-a scris (nu m-a lăsat s-o corectez, a zis că doamna este cea care trebuie s-o corecteze, că altfel nu-i corect 🙁 ), de mers în cameră să văd dacă-i ordine eu tot amânam. Ba mai verificam un pix, ba mai puneam o comandă la dosar, ba… Văzând copilul că eu n-am de gând să-mi mișc fundul spre camera ei prea curând, o văd că pleacă și se întoarce cu telefonul în mână, de unde vine și-mi arată niște poze. Zice:

– Uite, vezi? Ăsta-i patul, e bine? Asta-i biroul, ăsta-i șifonierul, asta-i podeaua. E bine?

Continue reading Sunt cel mai leneș părinte

Espadrilele

Eram de vârsta fetelor mele și mergeam cu familia, cu dacia roșie cu număr de Dâmbovița, la  bunici, adică la Brăila, vorba lui Creangă: locul nașterii mele.

În drum spre Brăila opream mereu la un magazin universal din Ploiești, a cărui alimentară cu autoservire (un fel de supermarket al zilelor noastre) era mult mai aprovizionată față de ce aveam noi la Târgoviște și mama lua câte ceva de acolo pentru bunici. Cât timp ea era la alimentară, noi (eu cu frate-meu) ne plimbam prin magazinul mare și aveam o atracție deosebită pentru raionul de încălțăminte și cel de ceasuri. De data asta ăștia de la Ploiești băgaseră niște espadrile colorate (negre, albastre și roșii) la care nouă ne-au sclipit ochii, nu uitați că vorbim de epoca tenișilor Drăgășani. Ne-am uitat la preț, nu era mare, 85 lei. O nimica toată pentru noi copiii, o avere pentru părinții mei la vremea aceea.

Am alergat amândoi la mama și i-au spus că am găsit niște espadrile extrem de frumoase pe care ni le dorim cu orice preț. Mama nu ne-a zis nu, dar nu ne-a zis nici da, a lăsat-o în coadă de pește, ne-a sugerat că poate ne ia când ne vom întoarce de la bunici și am plecat astfel mai departe în călătoria noastră fără espadrile noi și foarte-foarte bosumflați. Nici nu-mi mai amintesc cum a fost atunci la țară, știu doar că la întoarcere ne-a spus mama că ne vom opri la Ploiești și ne vom lua mult doritele încălțări.

Continue reading Espadrilele

Ține-mă strâns, lasă-mă liber!

E cea mai frumoasă expresie pe care-am auzit-o în ultimul timp. Se poate aplica oricui, la orice vârstă, dar dacă un copil o adresează unui părinte, iar părintele ești tu, atunci chiar că-ți simți sufletul rupt în bucăți mici de ciocolată. Ai mei nu mi-au spus-o, dar tare mi-ar fi plăcut s-o facă.

De dragul copilului tău, vrei să fii părinte și… prieten. Să fii o autoritate și… un izvor de căldură. Să fii responsabil… și flexibil. Să fii atent și… relaxat. Să îl ajuți când nu se descurcă și… să îl apreciezi cel puțin la fel de des. Să menții disciplina și… să îi încurajezi creativitatea. Să îi asiguri educația academică și… să îl înveți să facă lucrurile din suflet. Să-i fii mereu alături fără să-l  poți recunoaște că împreună formați un univers din ‘stele independente’.

Continue reading Ține-mă strâns, lasă-mă liber!

E din nou 8 Martie

Pe vremuri trebuia să aducem fiecare câte 10 lei la școală şi să ne îmbrăcăm în pionier cu câteva zile înainte de 8 martie. Făceam poze din alea ovale, de care văzusem noi că-şi pun oamenii pe cruci în cimitire. Da, când eram mici ne plăcea să ne uităm la pozele de pe crucile din cimitir în timp ce bunica era în biserică la slujbă.

Revenind, la şcoala noastră de cartier venea un fotograf pentru a ne face poze ovale, pentru ziua mamei. Neapărat îmbrăcaţi în costume de pionier. Asta era, probabil, culmea eleganţei.

Ţin minte că într-un an, Laurenţiu (fratele meu) luase, cu o zi înainte de poză, o căzătură care-i lăsase un semn, cât toate zilele, pe nas. De ce ar fi vrut o mamă să primească de  8 martie o poză cu copilul ei mutilat şi îmbrăcat în pionier?

Continue reading E din nou 8 Martie

Ziua plăcintelor

Ieri la clasa fetelor mele de la Liceul Waldorf a fost ziua plăcintelor. Fetele sunt la epoca de limba rămână, și pe lângă analize de text și conjugări de verbe, au învățat, citind din textele lui Negruzzi,  și cum se făceau și vindeau plăcintele de altă dată. Astăzi plăcintarul nu mai există, istoria l-a omorât, dar au fost vremuri în care omul nici nu apuca să-și pună tablaua jos că aceasta îi și era golită de către cumpărătorii pofticioși.

Bun, legat de asta, copiii noștri au fost invitați ieri la ziua plăcintelor, prilej cu care fiecare a dus la școală câteva bucăți de plăcintă sau chiar plăcinte întregi (cazul Sonia), pe care le-au împărțit între ei și pentru care fiecare a scris rețeta cu cuvinte frumoase. De exemplu, faina din rețetele lor era ca o pudră parfumată, zahărul era ca micile cristale și ouăle nu puteau fi altfel decât, vorba Mirunei, de găină fericită.

Am făcut și noi două plăcinte ieri, una mai bună decât alta. A Iuliei a fost cu merele amestecate în blat, astfel încât plăcinta a fost mult mai ușor de mâncat, mai ales de către copii, iar gustul este unul mai mult decât delicios: Continue reading Ziua plăcintelor

Au rupt 4 perechi de cizme și s-au reorientat

4 perechi numai în iarna asta.

Parcă noi la vârsta lor nu aveam atâtea perechi de încălțări pe iarnă. Eu cel puțin aveam una și bună. Dacă eram norocoasă și la începutul iernii aducea ceva frumos la magazinul universal din oraș, eram mândră toată iarna, dacă nu aveam noroc și o prindeam pe mama în toane rele (da, și mamele de toane au toane), îmi lua ceva cizme ce mie mi se păreau foarte urâte, dar care îmi țineau picioarele calde ca într-o păturică ori de câte ori le încălțam. Indiferent de situație, alea îmi erau încîlțările pe iarna respectivă și  știam că trebuie să mă apuce mărțioșul cu ele, așa că aveam grijă pe unde și cum calc.

Ei bine, la chestia asta fetele nu seamănă deloc cu mine la vârsta lor (dacă stau bine să mă gândesc, nu prea seamănă ele cu mine în general), așa că domnișoarele iarna asta au trecut la a treia pereche de cizme de fiecare, and counting.

Primele au fost unele stil UGG-uri, dar nu chiar UGG-uri, pentru că nu mi-aș putea permite să cumpăr două perechi odată, mai ales atunci când știu că ai mei plozi nu-s cei mai grijulii din lume cu lucrurile lor. Oricum, cizmele n-au fost nici cele mai ordinare, mie mi-au plăcut mult, dar pe ele nu le-au ținut mai mult de-o lună.

Continue reading Au rupt 4 perechi de cizme și s-au reorientat