13 ani

În noaptea cu pricina, era o vineri și eu eram în spital. Citeam ca de obicei, și pe la unsprezece am vrut să las cartea  și să sting lumina în rezervă. Numai că atunci când am coborât din pat eu și burta mea imensă, am simțit că mi-a venit sorocul, dacă e să spun exact cum zicea bunica mea, și ținându-mi cu o mână burta și cu cealaltă cămașa de noapte m-am dus la asistente și le-am spus că nasc. Una din ele m-a întrebat la ce interval am contracțiile și eu am întrebat-o ce-s alea și cum ar trebui să le simt, pentru că eu în afară de faptul că mi se rupsese apa, nu aveam niciun alt simptom. A doua oară când asistenta m-a întrebat de contracții, i-am spus că am una pe oră, ca să n-o dezamăgesc, dar tot nu aveam nicio durere.

Între timp doctorul care era de gardă m-a consultat și m-a instalat confortabil într-un pat din sala de nașteri. Da, erau acolo vreo șase paturi pline cu femei care se pregăteau să nască. Unele gemeau, altele țipau de durere, eu așteptam să-mi vină durerile și mă uitam la perfuzia  care îmi fusese pusă la instrucțiunile date de doctorul meu prin telefon, în timp ce se îndrepta spre spital. Era de acum miezul nopții.

Adevărul este că n-am fost speriată nicio clipă, dar când l-am văzut pe doctorul Costea (doctorul meu) intrând în sala de nașteri am știut că totul va fi bine. A venit la mine, mi-a spus și că soțul meu e afară și îl așteaptă cu vești legate de mine și de bebeluși. M-a îmbărbătat, m-a asigurat că totul va fi bine, aveam pregătită și o sală de operație pentru cazul în care ar fi intervenit complicații, deci chiar nu aveam de ce să îmi fac griji.

Continue reading 13 ani

Primii pantofi de dans

Iulia și Sonia merg la dansuri din iunie, adică au mers pe tot parcursul vacanței de vară, dacă vor reuși să obțină punctaje bune la școală, vor continua și pe parcursul anului școlar și, cine stie, poate vor face dans toată viața.

N-am considerat niciodată că au înclinații speciale spre dans, dar de data asta, profesoara lor împreună cu ajutoarele ei au reușit să scoată ce-i mai bun din ele și să le aducă la stadiul de… începători.

Cum și începătorii trebuie să pornească de undeva, doamna profesoară a hotărât ca, la Concursul de dans sportiv din octombrie sa participe și ele, atât la proba pe echipe cât și la individual.

Continue reading Primii pantofi de dans

Unde nu-i cap, vai de picioare

Andreea a fost prima prietenă a feteor mele, chiar dacă ele erau cu 5 ani mai mici. În prima ei zi de școală, mi-a promis ca va fi o școlăriță silitoare. Era de o frumusețe îngerească, o fată blonda cu ochii albaștri și păr lung, mătăsos. Avea un surâs cu care-ți pătrundea direct la inimă și toată viața înainte.

Timpul a trecut, la un moment dat diferența de vârstă s-a făcut simțită și Andreea (nu-i numele ei real, n-as vrea s-o fac sa sufere mai mult decât o face deja) și-a făcut alți prieteni. O vedeam din când în când pe stradă, o salutam, ea mă întreba de fete, eu îi răspundeam și nu puteam să nu mă gândesc la cât de repede trec anii.

Apoi, o vreme, n-am mai știut nimic de ea. Părinții îi pleaseră la muncă pe afară, ea rămăsese aici cu bunica, apoi am înțeles că a plecat și ea la ei. Dacă mă gândesc bine, n-am mai văzut-o de câteva luni bune. Nu mi-am făcut nicio problemă. Familia lor, deciziile lor.

Continue reading Unde nu-i cap, vai de picioare

Copilul Sonia și instinctele

Ieri Sonia intră în casă mâncând o înghețată de 1 leu. Da, există.

O întreb de unde a avut bani pentru ea, fiindcă mai devreme îmi ceruse mie și nu-i dădusem. Trecem peste faptul că-s o mamă rea și revenim la înghețată.

Îmi spune foarte încântată că a găsit 2 lei pe stradă. A văzut apoi în depărtare un om, a alegat după el să-i dea banii și omul în semn de mulțumire i-a dat ei 1 leu.

Eu, stăpânindu-mi cu greu mândria de a avea un copil cinstit, îi spun: Foarte bine, frumos din partea ta să înapoiezi banii găsiți. Vezi, după faptă și răsplată, deși eu nu cred că aș fi luat recompensa asta. 

Continue reading Copilul Sonia și instinctele

Cum știi că ți-au crescut copiii

De ani de zile, mai exact 12, pregătesc fetelor mele zilnic micul dejun, cu mici excepții când am fost suplinită de mama soacră sau când copilele își petreceau vacanțele la cealaltă bunică. Era un ritual pe care îl făceam cu drag, dar aproape din inerție. Știam că asta e treaba mea, să fie micul dejun pregătit zilnic pentru copile.

Ieri de dimineață Sonia robotea în bucătărie. Tăia felii de pâine, le ungea cu brânză topită, le adăuga câte-o felie de șuncă de Praga și le băga în sandwich maker.

O întreb frecându-mă la ochi: Ce faci copile? Nu-mi spune că-ți pregătești micul dejun. 

Continue reading Cum știi că ți-au crescut copiii

Scurte de luni

  • Am avut un weekend foarte fain petrecut la ai mei. Am fost și-o tură la Lacul Sărat, ne-am prăjit un pic.
  • Au început JO de la Londra și la fel ca acum 4 ani am urmărit-o pe Alina în prima zi de concursuri cum câștigă prima medalie pentru România. Succes și celorlalți sportivi români aflați cu treabă la Londra. 🙂
  • Deși căldura nu dă semne de oboseală, noi muncim cu drag și spor, indiferent de cine locuiește la Cotroceni. 😀
  • Deși o să ziceți că-s o mama rea,  nu le-am lăsat pe fete în vacanță la bunicii de la Brăila. Au un program de vară cu multă matematică, dar și cu multe ore de dans și înot.

Pomii de azi și de altă dată

Am în curte doi pomi fructiferi, un măr și-un păr. I-am cumpărat micuți de tot acum 4 ani, ne-am uitat la ei ca la icoane să-i facem mari și să mâncăm fructe din ei. La umbra nici nu ne-am gândti, mai degrabă voiam să astupe cu frunzișul lor gardul oribil și casa veciunului din spate.
Anii au trecut și dacă din măr am mai mâncat câte-o fructă, părul are o poveste mult mai grea de înțeles. El a crescut lung ca o prajină cu două trei crengi de jur împrejur, deși pe eticheta lui la cumpărare scria că e un păr pitic. A făcut și el flori multe încă încă din al doilea an de viață, dar au căzut repede toate și n-am văzut nici măcar o coadă de pară în anul respectiv. Anul trecut a făcut fix trei flori. Vă dați seama că n-am avut pretenții la fructe, dar anul ăsta a fost plin de flori așa că pretențiile noastre, la cele 8 pere care s-au prins și cresc acum sub ochii noștri, sunt imense.

Pomii ăștia doi îmi amintesc mie de curtea bunicilor de la țară. Avea bunica un măr la portiță (portița era granița dintre curte și grădină) care ne asigura porția zilnică de vitamine pe tot parcursul verii. La mere se adăugau desigur și alte fructe delicioase, vișine, prune și, atunci când vecinul se îmbuna, cireșe. Aveam fructele la o întindere de mână și nu de puține ori acestea ajungeau în burțile noastre fără să vadă picătură de apă. Nu le spălam, deși noi, acasă și la grădiniță, învățasem că fructele nu se mănâncă nespălate.

Pomii din curtea bunicii aveau fiecare povestea lui pe care noi o aflasem de la părinții noștri. Erau și poveștile lor, ale părinților. Crescuseră odată cu copacii din curte și mă bucur că și fetele mele vor avea de spus o poveste legată de mărul și părul din curtea noastră de la București, împreună cu care vor crește. Va fi desigur  o diferență între povești. Fructele de azi trebuie musai spălate, dar important e că avem fructe. 🙂

Două pentru părinţi

Pentru că astăzi merg la întâlnirea cu părinţii clasei a VI-a de la liceul fetelor mele, am zis că n-ar fi rău să vă spun şi vouă despre două proiecte foarte interesante pentru părinţi şi copii, şi anume:

  •  Social Media for Parents  va avea loc undeva la sfârşitul lunii iunie (fix când voi fi eu în concediu 🙁 ) şi este prima conferinţă locala destinată părinţilor din online, dar în special mamelor care scriu pe bloguri. Va fi, cred, cea mai interesantă conferinţă la care aş fi putut să merg de când fac eu parte din lumea asta a online-ului, știu că se vor discuta lucruri foarte importante şi de mare interes pentru părinţii din online. Participarea este gratuită, dar e pe bază de invitaţie pe care o puteţi solicita aici, dacă nu cumva se vor fi terminat locurile.
  • Foto Union împreună cu jurnal din burtică au pus la cale un proiect fain de tot pentru copii. E vorba de Portret de copil. Acţiunea începe pe 1 iunie şi durează o săptămână. În studioul foto amenajat în showroom-ul eMag de pe Virtuţii vor fi fotografiaţi copiii. Îmbrăcaţi frumos într-un dress code recomandat: pentru băieţi, pantaloni scurţi de culoare închisă şi cămaşă albă cu bretele, iar pentru fetiţe, fustă de culoare închisă şi bluză albă, cei mici vor fi în lumina reflectoarelor timp de o jumătate de oră. Evident aici Iulia şi Sonia sunt prezente şi abia aşteaptă să pozeze ca nişte modele adevărate. Vă voi arăta pozele la momentul respectiv, pentru că-s sigură că va ieşi ceva foarte frumos. Dacă vreţi să participaţi, se poate cu programare prealabilă la Bogdana Dobre, găsiţi numărul ei de telefon dacă accesaţi link-ul către Foto Union.

Continue reading Două pentru părinţi

Copilul Iulia și negocierea

Muncesc din greu dacă vă întrebați cumva pe unde am dispărut. Dacă nu vă întrebați, nu-i problemă, citiți în continuare.

Eram ieri seară cu Sorin undeva în podul semi-mansardă al casei, unde am improvizat zilele astea un atelier de serigrafie. Aveam treabă până pe la trei dimineața (asta era varianta optimistă de estimare a timpului). În ușă apare copilul Iulia care se arată  dispusă să ne ajute. Eu m-am prins că are portofelul gol, obișnuim să le plătim munca copiilor noștri, nu chiar de fiecare dată că trebuie să știe și ce-i ăla ajutor dezinteresat sau voluntariat, dar de cele mai multe ori ne recompensăm cumva față de ele, așa că era clar acum de ce voia Iulia să-și aducă aportul.

M-am bucurat că vrea să lucreze, chiar aveam nevoie de mai multe mâini, trebuia să despachetăm niște chestii. Multe. Iulia s-a apucat de treabă și a descoperit o metodă foarte ingenioasă de a despacheta fără prea mult efort și într-o ordine desăvârșită. Am fost chiar încântată de felul în care se descurca, dar nu puteam să nu mă gândesc la momentul în care se va plictisi și își va negocia  plata. Nici n-am avut timp să merg cu gândul prea departe când o aud zicând cu glas mieros:

Continue reading Copilul Iulia și negocierea

Olimpiada Greacă

Ieri am participat la Olimpiada greacă, organizată în fiecare an de Liceul Waldorf , o întrecere sportivă între copiii  claselor a V-a din toate școlile Waldorf din țară. Pentru că anul trecut, când fetele au fost a V-a și era primul lor an la Waldorf, Olimpiada Greacă s-a ținut la Simeria, ele n-au participat, așa că am forțat un pic anul acesta și pentru că acum s-a ținut la București, am mers și noi să vedem cu stau lucrurile și să încurajăm participanții.

Disciplinele sportive au fost: aruncarea discului, ștafetă, maraton, viteză, aruncarea suliței, trasul frânghiei, lupte libere și sărituri. Echipele erau formate din cca 10 membrii distribuiți aleator din toate școlile participante, astfel încât copiii să se împrietenească și să lupte pentru echipa lor. Fiecare echipă a fost condusă de câte o zeitate, cu steag și costumație, iar toți am fost călăuziți de Zeus și discpolii săi pe tot parcursul concursului. Spun am fost, pentru că aproape fără să înțeleg ce se întâmplă eram costumată cu o pelerină maro și transformată pentru o zi în slutul, dar legendarul meșteșugar al Olimpului și anume zeul Hefaistos.

Norocul a fost că echipa mea a fost formată din copii unul și unul, care mai de care mai implicați și mai dornici să ieșim învingători. Deși ploaia n-a ținut deloc cu noi, deși l-am rugat pe Zeus să facă ceva ca să îndrepte vremea, aceasta din urmă nu ne-a făcut deloc parcursul competițional mai  facil, așa că la sfârșitul zilei am fost cu toții foarte obosiți, ok, eu mai mult decât copiii, dar cu toate astea foarte, foarte mândrii că am reușit să câștigăm aproape toate probele. Cele mai bune probe pentru echipa mea formata din 10 copii ( 6 din București, 1 din Timișoara, 1 din Sibiu, 1 din Iași și 1 din Roșia Sibiului) au fost ștafeta, trasul frânghiei și luptele.

Continue reading Olimpiada Greacă