I. Alaltăieri la plecarea la școală:
– Mami, vii să ne iei diseară de la școală?
– Nu, nu pot veni.
– Mami, trebuie să vii să ne iei că-i întuneric când ieșim și mai e și frig.
– Îmbrăcați-vă bine și veniți pe jos (adică cu tramvaiul), sunteți destul de mari să faceți asta.
Îmi place să cred că știu să citesc oamenii de la prima întâlnire. De foarte puține ori prima impresie mi-a fost demontată de întâlnirile ulterioare, așa că experiența mi-a întărit convingerea că mă pricep cât de cât la oameni. Numai că…
Săptămâna trecută eram într-un supermarket la raionul fructe (ok, aici urmează ca voi să-mi spuneți că mai ales la vremea asta fructele se cumpără de la piață, aveți dreptate, mea culpa) și-mi îndesam în pungă multe pere. Lângă mine, la mere, un bărbat în vârstă de circa 55 de ani alegea niște mere sănătoase. Omul arăta extrem de muncit, adus de spate, nebarbierit, trist ca și cum ar căra mari poveri pe umeri, cu multe responsabilități și părea oarecum sictirit de viață. În spatele său, un tânăr de vreo 16 ani, îi povestea entuziasmat bărbatului cum a fost la școală în ziua respectivă. Aici am uitat pentru câteva clipe de cumpărăturile mele și-am fost atentă la ei.
Măi tată, am dat azi test la franceză și nu toți au făcut liniște în timpul lucrării. Auzi și tu, C. și V. nu se uitau deloc în foaia lor și încercau cu orice preț să copieze. Le-a atras și doamna atenția și tot n-au încetat.
Dragi mămici, știți desigur că numai mâine nu-i poimâine și duminică îi serbăm pe puștii noștri, unii cumpărându-le mai multe dulciuri decât de obicei, alții cu jucării frumoase aduse în dar, unii ducându-i la Băneasa Shopping City unde Guido Daniele o va picta pe Sore în ceva animal, alții primesc hăinuțe sau plimbări, sau toate astea la un loc, dar eu împreună cu niște fete minunate de la suntmămică.ro vă provocăm la altceva. Ce-ar fi să le dăm copiilor în această zi ceva în plus. Un DA mare cât toate zile din an în care le spunem NU.
Cum ar fi ca pentru o zi sa-i spui copilului tău DA indiferent de ce-ți cere: Mami, mă iubești? Da! Pot să ies afară? Da. Pot să-ți iau pantofii cu toc? DA. Pot să mă întorc pe inserat? DA. Pot să-ți iau și toți banii din portofel?….și tot așa. Eu am dat exemplu de cerințe de copiii la aproape 15 ani, dar sunt sigură că și copiii voștri, mai mici sau mai mari au tot felul de dorințe la care nu spuneți întotdeauna și necondiționat, DA.
Ce-ar fi să încercăm de data asta și apoi să povestim cum a fost? Dacă citiți articolul de pe suntmamica.ro veți vedea că se lasă cu premii și sunt sigură că se va lăsa și cu multe povești haioase. Ce spuneți? Vă băgați?
Undeva pe un hol al maternității, aștepta să-și cunoască puștoaicele, prințesele lui tata cărora toată viața lui, avea să le îndeplinească orice dorință, Sorin. A privit emoționat cele două mogâldețe, ba le-a ținut și-n brațe în vreme ce liftul a urcat două etaje și cred că ăla a fost momentul în care i s-au lipit de suflet. Definitiv. 🙂
Am rămas cu fetele în spital după ce le-am născut nici mai mult nici mai puțin de 3 zile, timp în care un medic pediatru m-a învățat să le deosebesc (glumesc), să le spăl, să le masez, să le hrănesc corect, într-un cuvânt să mă descurc cu ele când ajung acasă. A, și le-am făcut în spital găuri în urechi, nu știam exact când le voi pune cercei, dar am vrut să scap de grija găurilor.
Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri de ziua în care mama soacră împreună cu soțul au venit să-și ia fetele de la maternitate. Abia așteptam să le duc acasă, nu-mi explic nici azi de ce, că dacă e să dau timpul înapoi, îmi dau seama că eram complet nepregătită pentru tot ce avea să urmeze. Le-am îmbrăcat pe fete, le-am luat în brațe, ne-am luat la revedere de la domnul doctor și de la asistente și-am plecat. La lumina zilei Sonia și Iulia aveau obrajii rozalii ca plăpumioarele lor și dormeau așa de frumos în brațele noastre, încât am crezut atunci că am cele mai cuminți fete din univers. N-a fost așa.
Am scris serialul acesta (are patru episoade ce vor aparea aici câte unul în fiecare sâmbătă) acum câțiva ani pentru mamistie.ro care acum nu mai există. M-am gândit să le public aici ca să rămână totuși undeva, că nu se știe când voi dori să le recitesc.
Era o zi ca oricare alta și eu mă învoisem de la serviciu doar câteva ore pentru a rezolva o problemă minoră, un fel de bifă în viața mea de tânără femeie însărcinată, și anume, controlul medical din luna a IV- a de sarcină și implicit ecografia. La cât de superficial tratam eu chestia asta, cred că nu-i nevoie să spun că nu l-am mai luat și pe soț cu mine, nu avea rost să se mai învoiască și el de la serviciu.
Am ajuns, așadar, în cabinetul doamnei doctor pe care o alesesem să mă urmărească pe parcursul sarcinii, la un cabinet particular, și m-am lăsat pe mâna ei. Până la acea dată mai făcusem o singură ecografie și mi se spusese că am o sarcină normală. De data asta însă a fost cu totul diferit. În timpul ecografiei zâmbetul de pe fața doamnei doctor s-a retras o secundă atunci când mi-a spus: Avem o problemă….a mai apărut o inimioară. Uite și încă două piciorușe și două mânuțe….doamna Costea, veți avea gemeni.
Dap, sunt convinsă că și la voi e la fel. sunt foarte multe chestii despre care ar trebui să scriu și anume:
Dacă aș lua-o de la capăt nu mi-aș mai crește copiii în România. Mă doare sufletul să spun asta, eu am crescut forte frumos aici, pentru copilăria mea n-aș alege altă țară, dar pentru a lor, da.
Îmi și imaginez cum le-aș fi dus la o gradiniță din Germania sau din Belgia fără să trebuiască să le las acolo plângând. Sonia mea a plâns în fiecare dimineață în care a mers la grădiniță vreme de 4 ani, din prima pana-n ultima zi. Exceptie făceau zilele cu teatru, spectacole sau excursii. Iulia n-a plâns și și-a îmbărbătat sora cât a putut, dar eu regret enorm anii aia în care mi-am obligat copilul să frecventeze un loc care nu-i plăcea. De fapt greșesc, locul nu avea nimic, ei nu-i plăceau educatoarele. Nu că azi ar avea cine știe ce afinități la profesori, dar măcar se duce cu drag la școlă și are profesori preferați.
Nu spun că nu-s la noi grădinițe cu educatori buni, nu, departe de mine asta, știu sigur cel putin două locuri unde copii merg cu mare bucurie, dar ideea era alta. Mi-ar fi plăcut ca fetele să vorbeasca nativ o limbă straină. Una în care eu să le cer lor meditații. Una pe care să se bazeze oricând, alta decât engleza.
Azi urmează ca fetele mele (aflate în vacanță la țară la bunici) să facă o excursie la Galați (50 km de la casa bunicilor) singure. Nu singure, singure, dar fară noi și fără bunici. Pleacă cu niște vecini și-o prietenă cu mașina.
Eu sunt terminată, dar nu le-am spus, pentru că ele își doreau atât de mult să meargă (mai aproape de casa bunicilor e Brăila, pe care o cunosc, dar la Galați n-au mers niciodată) încât mi-am călcat pe inimă și le-am lăsat. Sper numai să treacă repede (pentru mine) ziua asta și să le știu întoarse cu bine la ai mei.
Bine, ele au mai fost în tot felul de excursii și tabere, dar parcă atunci n-am avut așa emoții ca acum. Voi ați avea curajul inconștiența de a vă lăsa odrazlele să plece de acasă cu cineva pe care-l știi foarte responsabil, dar care totuși ți-e străin? Vă rog să-mi spuneți că ați face-o, asta măcar până diseară. Apoi îmi puteți spune adevărul. 😀
Cât timp fetele sunt plecate la bunici, nu vă imaginați că stau acolo de capul lor. Adica, printre altele, au un program, bine stabilit de acasa, de lectură și exerciții la matematică. Și-au organizat ele treaba împreună cu mamaie și tataie, astfel încât o zi să lucreze la matematică și una s-o dedice lecturii. Nice, mature!
Ieri, ziua de lectură, vorbesc cu ele:
– Sonia, ai citit azi ceva?
Incepută cu o liniște neobișnuită în casă. Oh wait, fetele sunt la țară, asta-i explicația.
In drum spre baie trec pe lângă camera fetelor și mă șochează ordinea desăvârșită. Intru la baie și după ce mă spăl, mă apuc s-o curăț de-a fir a păr și nu înțeleg de ce s-a strâns praf și șampoane împrăștiate dacă copilele au plecat de trei zile. În fine, duc gunoiul, spăl cada si chiuveta, aranjez cutia cu cosmetice și apoi spal pe jos. Ciudat. Altă dată dacă făceam asta înainte de micul dejun, eram întreruptă de cel puțin trei ori: mami, ieși că fac pipi; mami, dă-mi și mie peria și ieși puțin; mami, nu mi-ai văzut și mie bluza albastră? Astăzi nimic. Am terminat totul în 15 minute. Minune!
Mă schimb și cobor. Surâd când văd pe masa din living doar vaza cu flori și laptopul. De obicei erau aici cutii cu jocuri, foi, pixuri, caiete, cărți, ochelari 3D, tablete, carduri de memorie, o nebunie. E foarte bine acum, am de gând să le reamintesc fetelor că așa trebuie să arate masa din living, cel puțin la prima oră.
Îmi fac cafeaua și-mi tai o felie de cozonac pentru micul dejun. Mă uit în jur și îmi dau seama că nu trebuie să pregătesc nimic pentru copii la prima oră. Excelent! Ies pe terasă și mă gândesc la ce am azi de făcut: acte pentru contabilă (da, știu că-i târziu), baie de soare și bălăceală la piscină, termin o carte începută de două săptămâni 🙁 , văd două filme și după amiază poate plecăm pe undeva.