De-ale casei

Mă trezesc dimineața. Atât cât pot mă țin de cuvânt. Uneori scriu, alteori, cum a fost azi de exemplu, n-am chef. Îmi fac cafeaua fără să dau drumul hotei pentru ca aroma ei să pătrundă și în cel mai îndepărtat colțal casei.

Intru în baie să fac un duș scurt așa, de vineri dimineață, dar am de gând să-mi săpunesc și capul să mai sperii din pureci. Dau drumul apei și curge direct de 35 grade cât îi spune bateria simandicoasă cumpărată dintr-o excursie în Belgia. E nemțească. Mă întorc cu ochii pe jumătate închiși și caut un șampon pe raftul cu de toate. Ar trebui să fie multe. Vreo 4. La noi aproape fiecare are altă preferință la șampon. Nu-i niciunul. Mă șterg la ochi și mă mai uit o dată. Nimic. Nada. Niente. Nothing. Erau pe rafturi geluri de duș de toate felurile, erautretamente de păr, balsamuri, uleiuri aromate, scrob, mai puțin șampoane.

Nu mai devreme de sâmbăta trecută am luat cu mâna mea din supermarket două șampoane noi, dar nici cele vechi nu erau terminate. Unde naiba sunt? Și atunci mi-am amintit. Mi-am amintit că am două fete certate cu dușul. Nu în sensul că nu se spală, ci în ideea că nu-l folosesc. Ele preferă cada și cum noi adulții nu prea mai avem timp s-o folosim, e toată numai a lor. Le uită Dumnezeu în cadă câteva ore în fiecare seară. Când iese una intră cealaltă așa că dacă ai trebă seara în baia de sus, n-ai avut noroc. Revenind la șampoane, am înțeles cine-i hoțul.

Continue reading De-ale casei

Scrisoare catre fetele mele

Dragele mamei,

Încep scrisoare asta către voi fără să știu cu certitudine ce vă voi spune. Deși dormiți în camera de alături și, ca în fiecare seară, v-am spus și astăzi noapte bună, simt că-i momentul să vă scriu. Nu am convingerea că veți citi și cu atât mai puțin că veți înțelege frânturile de idei ce vor urma. Îmi doresc totuși să vă spun din nou cât îmi sunteți de dragi,  cât vă iubesc și cât de mult mi-aș dori să aveți o viață fumoasă.

Știam că nu vă nasc într-o lume perfectă. Știam că meritați tot ce-i mai bun, la fel de bine cum înțelegeam că îmi va fi imposibil să ofer chiar totul, că îmi va fi peste putință, oricât de mult m-aș fi străduit, să vă feresc de toate relele și să vă țin departe necazuri, dar dragele mamei, cu toate astea, am ales ca voi să veniți pe lume aici. Să creșteți alături de noi, să vă formați ca oameni și să învățați ce-i bine și ce-i rău aici, în casa noastră, pe strada noastră, la școala noastră…

Copiii sunt lipsiți de griji, așa spunea cândva bunica, dar probabil ea era prea ocupată pentru a vedea cum umerii voștri fragili sprijină griji pe care noi, adulții, cu greu le putem observa. N-am să uit niciodată chipul transfigurat de îngrijorare pe care Iulia îl avea atunci când m-a anunțat disperată: Mami, pe Sonia a călact-o mașina. Nu, nu glumesc! La fel de bine cum știu că în serile în care bunica nu se simte bine, voi două stați în camera voastră și vă promiteți una alteia că de acum înainte n-o veți mai supăra. E drept că imediat ce bunica își revine, promisiunile își pierd din valoare și grijile se schimbă, dar ele sunt acolo, fie că vorbim de următorul test la matematică sau mișcarea care nu vă iese la orele de dans. Din păcate nu vă pot da asigurări că ele, grijile, vor dispărea vreodată cu totul, ba din contră, probabil că vor fi perioade în care vă vor apăsa mai mult decât acum, să învățați să trăiți cu ele fără ca asta să vă afecteze frumusețea vieții este o artă pe care voi va trebui să o deprindeți.  Desigur, eu voi fi aici cu un sfat, cu o mână întinsă, cu un umăr pregătit…

Continue reading Scrisoare catre fetele mele

Costumul de baie

Copiii sunt o sursă inepuizabilă de glume. Dacă un părinte ar avea răbdare și ar nota undveva toate nebuniile, vorbele de duh, glumele și tot ce mai spun copiii și i se pare lui, părintelui, interesant, sunt sigură că ar ieși o carte bună.

De exemlu Sonia ieri îmi spune că a văzut un costum de baie foarte frumos și va face tot posibilul să și-l ia. Cum e, o întreb? E așa… slipul se continuă cu o parte de material până la sâni și are două cupe cu push up (asta e extrem de important la 13 ani). Ce culoare e? E negru zice ea cu rânjetul pe buze și are desenat aici (și-mi atată zona abdomenului) un cap de mort. Nu-i tare?

Încerc să nu mă arăt uimită de aplecarea ei către capete de morți și schimb directia discuției: Aa, e un costum cu totu’? Nu, răspunde ea, nu-i cu totu’, am picioarele libere, adică neacoperite, adică goale. Ai înțeles? Mi-l iau?

Educația

În viață totul este efemer. Îți poți pierde casa, mașina, familia, îți poți pierde prietenii și multe altele, importante toate. Ceea ce nu-ți poți pierde niciodată este educația. Sigur investiția în ea ți-o vei scoate înzecit, no matter what.

Am fost un copil cuminte, silitor (ceva ce tinerii de azi numesc pe facebook – extraterestru). În clasa a V-a scriam compuneri pe care profesorul de română mă ruga să le transcriu  pe niște foi A4 pentru a le afișa la panoul școlii. N-am făcut-o niciodată. Nu pentru că n-aș fi vrut, dar aveam un scris prea urât (îl am încă) și nu aveam bani pentru a plăti pe cineva s-o facă în locul meu.

Nu concepeam să merg la școală cu temele nefăcute sau cu lectiile neînvățate, iar în vocabularul meu nu exista nota 8. L-am luat pe primul la licceu și-am înteles în scurt timp că va trebui sa mă obișnuiesc cu el. Liceul nu-i școală generală și profesorii de liceu au alte criterii de notare. Sau el puțin așa era atunci. Asta nu m-a făcut însă să renunț la a-mi pregăti lecțiile pentru școală cu conștiinciozitate și a încerca mereu ceva suplimentar. De a încerca să-mi depășesc cumva condiția.

Continue reading Educația

La discutii cu viata

Copilul Sonia vrea să locuiască singură. Nu m-am bucurat, dar i-am spus c-o susțin și imediat ce își va cumpăra o casă, eu sunt de acord s-o ajut cu bagajele.

Copilul Sonia are 13 ani. Și-a dat seama repede, după ce a căutat câteva case cu piscină, neapărat,  că nu are bani să-și cumpere una și m-a întrebat dacă o ajut și eu cu ceva, așa cum își ajută părinții copiii. Bineînțeles, i-am spus, dacă tu îți cumperi casa, eu îți cumpăr mobila. A mai cătutat un pic pe net și și-a jucat ultima carte: dacă găsesc o casă gata mobilată tu cu cât mă ajuți?

Nu i-am răspuns, iar ea s-a reorientat: Mami, cred că va trebui să mă angajez dacă vreau să-mi cumpăr o casă. Și a continuat căutările. A găsit un site care îi ajută pe copii să-și obțină bani de buzunar, așa zice ea, eu nu știu despre ce-i vorba exact, dar cred ca e ceva vânzare directă de cosmetice. În fine…a făcut ea niște calcule și și-a dat seama că i-ar lua prea mult timp să strângă bani pentru casă, mai ales că i-am amintit că va trebui să-și gătească singură, să-și spele și calce lucrurile singură, să-și facă curat…

Continue reading La discutii cu viata

Un ou intr-un pahar cu otet

În școala generală nu prea ne-au pus profesorii noștri să facem experimente. Poate și pentru că dacă ni l-ar fi dat pe ăsta cu oul pus într-un pahar cu oțet, mulți dintre noi n-ar fi avut decât oțetul. Ouăle erau prețioase și nu se găseau. Cred totuși că elevii de la sate știu cum se comportă oul pus într-un pahar cu oțet, la ei ouăle sunt mai dese.

În fine, revenind în zilele noastre, doamna de chimie le dă fetelor un experiment de făcut acasă, ceva de genul: copii, luati un pahar, puneti în el un ou crud în coajă, acoperiți-l cu oțet, lăsați-l câteva ore bune și apoi observați ce s-a întâmplat. 

A venit Sonia încântată, a luat unicul ou din frigider (nu mai cumpărăm ouă că vineri mergem la țară și ne-au strâns ai mei ceva în jur de 500 ouă, așa că zic să nu exagerăm), l-a pus într-un pahar, a turnat oțet peste el (din ăsta aveam din belșug) și m-a chemat să-mi arate minunea:

Continue reading Un ou intr-un pahar cu otet

Schimb de camere

În weekendul ce a trecut ne-am odihnit. Atât de mult încât n-am făcut absolut nimic două zile și credeți-mă nu mi s-a întâmplat de ani buni să stau degeaba o zi întreagă, Vă imaginați că două zile de stat erau deja o problemă majoră, aproape înțepenisem de la atâta odihă și vizionări de filme. Noroc cu mama soacră care pe la 5 după-amiaza duminică, coboară împreună cu fetele de sus și ne comunică fericită că a vorbit cu nepoatele (acestea din urmă aveau fețele pline de zâmbet în spatele ei) și-au hotărât împreună să facă schimb de camere. Atunci, în clipa aia.

Camera mamei soacre e cu 30 cm mai puțin lată decât camera fetelor, deci e mai mică, dar cum la copile în cameră un spațiu destul de mare e ocupat de casa scării, se presupe că în camera nouă astea mici ar avea loc mai mult și, ce-i cel mai important, patul lor supraetajat ar dispărea și s-ar transforma în două paturi de o persoană așezate cât mai departe unul de celălalt. Atât de bune pretene sunt. Bine măcar că vor încă să împartă o cameră. 😀

Noi, eu cu Sorin, luați pe nepusă masă, ne-am conformat și am zis să nu le stricăm euforia, așa că le-am intrat în joc și am început mutarea.

Continue reading Schimb de camere

O săptămână plină

Nu știu cum e la voi, dar la mine săptămâna e plină de evenimente și începând de luni trăiesc într-un vârtej, nebun, nebun. Să vă spun:

  • luni dimineață, la Radio Romania Cultural am vorbit (e drept. am spus doar câteva cuvinte) despre campania vALLuntar,  la care particip cu mare tragere de inimă (știți că anul ăsta se plantează un copac la fiecare 15 comentarii) și m-a luat gura pe dinainte să spun că vreau să strâng la articolul participant la campanie (pe care il voi scrie pe 24 februarie) 150 de comentarii. De unde le voi scoate, nu știu, dar mă bazez pe voi, pe rudele și cunoștințele voastre și, dacă e nevoie, chiar pe dușmanii voștri. Numai să strângem 150. 
  • ieri am fost într-un loc cu un număr mare de oameni să facem o repetiție pentru ceva ce se va intampla joi și dspre care eu voi avea voie să vă povestesc abia vineri.
  • După repetiție, unde am fost și cu Sonia și Iulia (pe care le-am învoit de la dirigenție spunându-i doamnei că mergem undeva, dar nu-i pot spune unde si de ce, pentru că-i secret:D), după repetiție zic, am mers în The Hub, unde avea loc petrecerea de lansare a unui nou serial Disney Channel, serial despre care puștanii știu deja, se cheamă Violetta, va rula începând din 18 februarie pe Diseny Channel de luni pana vineri de la ora 18. Noi am văzut aseară primul episod, mie mi-a amintit de copilărie și fetelor le-au plăcut băieții din film, deși Sonia mea a trecut la altă etapă, nu se mai uită după băieți frumoși, se uită acum după mașini marfă. 🙁 Revenind, serialul prezintă povestea unei adolescente talentate, care după câțiva ani trăiți în Europa se întoarce în orașul natal, Buenos Aires. Își face prieteni noi, descoperă iubirea și pasiunea pentru muzică. dar nu duce lipsa nici de provocari și dileme, la fel ca orice adolescent. Nu vă mai spun că fetele mele și-au făcut poze cu Miruna Oprea (da, nici eu nu știam cine e până nu mi-au spus ele), și de cand au aflat ora la care va fi difuzat serialul își fac probleme ca nu vor putea să-l urmărească decât în reluare. 🙁
  • Azi e ziua cumnatului meu căruia i-am făcut o prăjitură cu ocazia asta și mă gândesc până diseară la o modalitate de a i-o da. Să vedem, poate nu se mănâncă până ne întâlnim. Îi spun și aici: La mulți ani, Gabi, să fii sănătos și toate dorițele să ți se împlinească!
  • Mda, maine e evenimentul secret și în afară de asta e Valentine’s day, ceea ce va face totul mult mai frumos, dar să nu anticipăm. Sper doar să nu mai trebuiască să-mi învoiesc fetele de la școală.
  • Vineri…ei bine, vineri nu va mai fi nimic special, dar după o săptămână despre care v-am povestit doar puțin și în care serviciu e serviciu, zic că merităm o vinere liniștită.

Continue reading O săptămână plină

Discutie

O fetiță, elevă în clasa a VII-a la un liceu din Bucuresti, este rugata de doamna profesoara de, sa zicem, matematică să strângă bani de la toti colegii pentru o culegere. Fetița se ocupă, foarte mândră de responsabilitatea care i s-a dat. După o vreme, doamna profesoara o întreabă:

– Spune-mi, ai reușit să strângi banii de culegere.

-Da, doamna, mai au să-mi aducă doar doi copii.

Continue reading Discutie

Nu spuneti ca v-am zis

N-am mai scris de mult despre fete. S-au făcut mari (13 ani) și nu mă mai lasă să scriu chestii care ar putea, vezi doamne, să le știrbească din prestigiu. Ca și cum eu, o mamă model, aș fi în stare să fac așa ceva.

Ei bine, să vedem ce perle mi-au mai făcut/spus copilul Iulia și copilul Sonia în ultimul timp.

  • Mami, zice Sonia într-o zi, eu de la ce vârstă pot să-mi fac o șuviță blondă? De la 18 ani, îi răspund, fără să mă gândesc deloc, sigură că vârsta asta de 18 ani e așa departe de noi, încât până atunci voi ma avea câteva ocazii în care aș putea să mă răzgândesc. Cum 18 ani, zice ea?! Păi la 18 ani eu vreau să am tot părul roz, nu o amărâtă de șuviță galbenă. Nu vreți să știți cum a decurs discuția în continuare.
  • La câteva case de noi locuiește Kotoy. E un băiat pe care îl cheamă, de fapt, Florin și este unul dintre dansatorii lui Smiley. S-a mutat de curând pe strada noastră și sinceră să fiu nu cred că el știe de existența celor 2 copile ale mele, dar ele și toate prietenele lor știu totul despre el. Chiar i-au făcut acum vreo două săptămâni un fan page pe facebook și strânseseră acolo vreo 200 de admiratoare ale băiatului, clar, tot puștoaice ca ele, de existența cărora Florin habar nu are. Sau are… Zilele trecute îmi spune Iulia mândră nevoie mare: Mami, știi cine a comentat pe pagina creată de noi pentru Kotoy pe facebook? Eu: Cine? Ea, fericită: Chiar Kotoy. Eu: Daaaa, și ce-a spus? Ea, un pic mai reținută: Vă rog ștergeți pagina! :)))) Au șters-o.

Continue reading Nu spuneti ca v-am zis