Tag: copii

Să incepem să scriem, zic!

S-au întâmplat foarte multe lucruri în ultima vreme însă nu prea îmi mai vine să vi le spun. Poate și pentru că nici voi nu sunteți prea vorbăreți cu mine. Sau poate că mă bazez prea mult pe memoria mea care dă semne de reîmprospătare. De exemplu mi-am uitat husa de la telefonul mobil pe butoiul cu vin din cămară (da frate, am un butoi cu vin roșu acolo) și atunci când am avut nevoie de ea mi-am amintit exact unde am lăsat-o.

Despre ce vorbeam? A, despre ce-am mai făcut, sau mai bine zis despre ce n-am făcut. Am de scris vreo 4-5 recenzii de cărți, unele excelente, altele nu prea pe gustul meu, iar anul ăsta m-am hotărât să zic lucrurilor pe nume mai abitir decât altă dată.

Mi se pare că a trecut atât de mult timp de când n-am mai scris și pentru că între timp fetele mele care anul acesta împlinesc 14 ani, au ghete cu toc, cumpărate din banii lor. Aproape. Acum îmi dau seama că în octombrie anul ăsta vor avea cărți de identitate, iar când am început eu blogul, acum aproape 5 ani erau în clasa a III- a. Altă școală, alte vremuri…

Continue reading Să incepem să scriem, zic!

AMR 5 zile

Până la vacanță. Bineînțeles că după un weekend petrecut la țara, cu părinți, frate, cumnată, nepoată (care a mai și împlinit ieri 10 ani. La mulți ani, Mara!), soț și copile, parcă am simțit că vacanța se apropie și mai tare și sinceră să fiu, la cât de mult a fost, o sătămână până la marea odihnire mi se pare o nimica toată. Mai ales că vine și sfârșitul lumii. :)))

Weekendul a fost de vis, Ghiță a venit cu noi la București în potbagaj și acum e frumos aranjat în lada frigorifică. Bineînțeles că nu fără peripeții, pe care de data asta le-am și filmat, dar pe care nu vi le pot arăta pentru că tatăl meu, eroul principal al filmului, realizat cu multă detașare față de ce se întâmpla în fața camerei de către soțul meu, a spus că dacă-l pun pe net nu mai văd de la el alt Ghiță câte zile o avea. Sper că vorbea de Ghiță! Pentru cei care n-au citit postul ăsta și au impresia că Ghiță e vreun creștin, ei bine nu, e porcul nostru cel de fiecare an.

Bine, tata n-a zis că mă pedepsește și dacă doar vă povestesc, așa că vă spun esențialul, Ghiță n-a vrut să meargă la tăiere fără să facă pe nebunul, așa că i-a alergat un pic  pe băieții noștri. Cum tata s-a pus în fața lui, chipurile să-l oprească, porcul n-a avut încotro și i-a trecut tătucii printre chișere, exact așa cum trece mingea de fotbal printre picioarele fotbaliștilor uneori. Porcul i-a dat urechi ca să zic așa. Sau, mai exact, i-a făcut mucii cravată. Doamne, ce-am mai râs!

Continue reading AMR 5 zile

A venit Moș Nicolae

Nu vreți să știți cum l-au așteptat, deși știu bine cine e. Au încercat să mă tragă de limbă, să le dau un indiciu, au vrut chiar să mă șantajeze chiar, dar nu le-a mers. Nu numai că nu le-am spus, dar le-am și indus în eroare. Asta afost partea buna.

Partea mai puțin bună, pentru mine, nu pentru ele, a fost că tati s-a hotărât și m-a forțat și pe mine să fiu de acord, să le dăm cadourile pe care le luasem pentru Craciun, acum. 🙁 Ce mai vaiet, ce mai zbucium, nu m-am înțeles cu el. Le dăm și basta! Și uite așa, aseară târziu când s-au întors fetele de la dansuri, au găsit în cizme, pe lângă dulciuri și fructe au găsit două tablete: asta și asta.

Evident, copiii nu se așteptau la cadourile acestea. Nici nu știau dacă e adevărat și dacă au voie să le atingă. Asta la început, că în nici două minute erau pe ele, le desfăceau, le aprindeau (eu în locul lor aș fi căutat 10 minute butonul de start), își instalau conturile de google și cumparau instalatii de pe google play.

Continue reading A venit Moș Nicolae

Black friday și cadourile lui Moș Crăciun

Pentru că fetele au fost cuminți anul acesta, ne-am gândit că merită niște cadouri de la Moș un pic mai speciale, mai ales că ele nici nu mai sunt încântate de păpuși și trenulețe.

Cum bugetul maxim pentru cadourile astea este de vreo 2000 lei, vă dați seama că am tot verificat prețuirile de la magazinele de specialitate de vreo lună încoace și știu exact care sunt ofertele. Nu vreau să spun ce vrem să le luăm că poate citesc ele aici, dar din articol voi ar trebui să vă dați seama despre ce vorbesc. Telefoane au.

Cum spuneam, cunosc ofertele. Sunt foarte curioasă ce diferențe de preț voi vedea mâine. Dacă reducerea reala ar fi si de 100 lei/bucata, pentru mine ar fi excelent pentru că aș economisi 200 lei. Dacă ar fi și mai mare aș începe să cred în Black Friday, așa cu cred copiii în Moș Crăciun.

Continue reading Black friday și cadourile lui Moș Crăciun

Luni seara

E seară. Mai exact 20,34. Fetele sunt încă la dansuri (cursurile de dans sunt lunea și miercurea de la 19,30 la 21,30), iar eu încerc să-mi aștern gândurile pe hârtie  într-un articol cât de cât coerent. Lângă mine Sorin se uită pentru a miliarda oară la un film cu Arnold (ceva cu niște copii) și refuză să-mi dea și mie la Top Chef, argumentând că nu-i corect ca eu să și scriu, adică să nu mă intereseze Tv-ul, iar acesta din urmă să ruleze un program care-mi place tot mie, în timp ce el, cu toată atenția îndreptată spre ecranul televizorului, să se uite la ceva ce nu-i place. Are vreun sens fraza de mai sus?

Nu contează, oricum nu-s suficient de lucidă acum încât să pot descrie atmosfera din livingul nostru în această frumoasă seară de toamnă. Spun frumoasă pentru că-i cald în casă și pentru că tocmai am terminat de făcut (și de mâncat) niște superbe gauffre, cam ca cele pe care le-am mâncat astă vară la Bruxelles. Asta pentru că de două zile am acest aparat, care nu-i un sandwich maker obișnuit, ci are în plus și plăci pentru gauffre. Vă dați seama că l-am îndrăgit cu toții de numa. În weekend poate am timp și vă spun și-o rețetă, mai ales că nu-i musai să vă luați și voi aparatul ăsta, noi inițial văzusem unul la Cora cu vreo 75 lei, e drept că un pic mai mic și mai ciudat, dar bănuiesc că dacă rețeta-i bună, aparatele nu fac decât să coacă compoziția. Ok, hai să schimbăm subiectul că nu-i frumos să vă fac poftă, mai ales că am mâncat fagurii (ăștia-s gauffre pe românește) cu tot felul de topinguri, ciocolată, cireșe, căpșuni și kiwi.

Revenind la seara noastră, veau să vă spun că de mult n-am mai terminat programul la 16,00 (ca astăzi) și că de mâine lucrăm iar ore suplimentare, adică de dimineața devreme până seara târziu. Dar lasă că vin ele sărbătorile și sigur atunci vom avea timp de odihnă (nici nu vreau să-mi amintesc cțte sunt de făcut și de sărbători). Acum că am terminat de scris, mp îmbrac și mă duc să-mi iau copilele de la dansuri. Vor să ajungă urgent acasă, poate mai prind și ele ceva din Pariu cu Viața. Da, știu, dacă nu aveți copii, siguri habar nu aveți despre ce vorbesc.

Continue reading Luni seara

Dulcineii sunt copii minunați

Aida e cea mai bun prietenă a copilelor mele. Nu contează că diferența de vârstă între ele este de aproape 5 ani, fetele tot despre băieți vorbesc. 😀 Bine, nu fac asta tot timpul, dar imediat ce nu le vede un ochi atent de părinte, subiectul revine.

Nu mai știu dacă v-am spus, dar Aida are diabet. Asta nu-i o tragedie, tragedia a fost cândva, demult, când părinții ei au aflat de boală și medicii de la care au aflat-o au fost inumani. Dacă aveți răbdare aflați pe larg povestea aici.

Revenind, vara asta am fost, împreună cu Iulia și Sonia, pentru o zi, într-o tabără specială, la invitația Ioanei (mama Aidei, știți voi) și-a doamnei doctor Mihaela Vlăiculescu. Spun că tabăra era una specială pentru că erau acolo mulți copii cu sânge dulce, dulcinei, cum le spune Ioana sau copii cu diabet cum ați spune voi. Toți copilașii veniseră însoțiți de părinți, care mai de care mai dornic de a afla de la doamna doctor, care a stat cu ei în tabără tot timpul, cât mai multe despre modul corect în care poți ține diabetul și tot ce ține de el, sub control. A fost o ocazie minunată pentru prichindei de a-și face noi prieteni, de a se juca cât e ziua de lungă și, nu în ultimul rând, de a învăța din experiența celorlalți.

Continue reading Dulcineii sunt copii minunați

Ciudățeni

Săptămâna asta n-a început tocmai fain pentru noi. Deși dimineața de luni nimic nu prevestea vreun necaz, seara la  nouă și jumătate chemam salvarea. Copilul Iulia a căzut din picioare (un fel de leșin fără pierderea cunoștinței) și avea o durere insuportabilă de cap.

În timp ce vorbeam cu dispeceratul la telefon, copilul Sonia care cobora ușor scările,  se așează jos și spune că se învârte casa cu ea și simte o agitație mare în corp. Nu vreți să știți cum m-am înțeles cu cei de la salvare.

Evident că până la venirea salvării, mai exact fix două ore, am reușit cât de cât să le aduc în fire pe fete, să le descos, să aflu ce s-a întâmplat, să le dădăcesc… numai eu știu cât de greu a trecut timpul ăsta.

Continue reading Ciudățeni

Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

Continue reading Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

O idee pentru vineri

Că în România mor încă mulți copii la naștere, nu este, cred, o noutate pentru voi. Că în România (și nu numai) multă lume își petrece seara de vineri în cluburi, iar nu-i o noutate, dar din fericire asta nu-i nici un lucru rău. Iar când cele două chestii se leagă cumva, atunci chiar că-i ceva remarcabil care merită strigat tare prin megafonul blogosferei.

AllTimeClubbing și Kristal Club  au pus la cale un eveniment la care are loc vineri, la care putem merge cu toții în schimbul unui bilet de 30 lei. Dacă suntem fete și reușim să ducem la eveniment un băiat, atunci plătește doar el, deși nici banii noștri n-ar strica, pentru că, așa cum bănuiați, bănuții strânși vor ajunge la Salvații copiii Romania, mai exact vor ajuta campaniei Bun venit pe lume, campanie ce își propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a maternităților din 15 orașe: Pitești, Constanța, București, Cluj-Napoca, Iași, Bacău, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara, Suceava, Piatra Neamț, Vaslui, Hunedoara, Reșita și Brașov.

Ce ziceți, mergem vineri în club?

Camere de luat vederi în sălile de curs

Am văzut aseară la TV cum o învățătoare le vorbea copiilor de clasa I într-o manieră incredibilă. Citez din memorie: ”Vai cât esti de prost! Ești foarte prost!” ”Dă-mi banii. Mi-ai adus banii? Pai ce, eu te întrețin pe tine? Că doar nu esti copilul meu.” Și n-au fost numai astea, evident. Adresate unor copii de maxim 7 ani.

Reporterul spunea că că e învățătoare cu experientă. Păcat! Eu nu mă gândesc la rușinea ei. Ea și-o merită cu vârf și îndesat. Mă gândesc la cum se simt acum copii ei, cei care toată viața au spus probabil cu mândrie că mama lor e învățătoare. Asta dacă nu cumva tot așa vorbea și cu ei.

Niciun copil pe lumea asta nu merită să i se vorbească așa. Niciunul, cu atât mai puțin niște boboci de clasa I pentru care școala abia a început de două luni.  Oare nu s-ar putea, cu toată tehnologia pe care o avem azi la dispoziție, să avem camere de luat vederi în fiecare clasă. Camere la care să aibă acces atât conducerea școlii cât și părinții elevilor din clasa respectivă. Ar fi de vis.

Continue reading Camere de luat vederi în sălile de curs