Jurnalul consilierului local – săptămâna 17

Săptămâna asta nu vă voi povesti nimic din ce am făcut (practic, dacă ați citit măcar două din jurnalele anterioare v-ați cam dat seama cum se  duce timpul pentru un consilier local), vă voi prezenta, în schimb, pe larg, ordinea de zi de la ședința ordinară de CL pe care o vom avea marți 23.02.2021. Sunt 34 de puncte pe ordinea de zi, haideți să le vedem, unele vor avea și comentarii din partea mea, vă invit să discutăm și despre cele care vă interesează pe voi:

Întotdeauna, primul punct pe ordinea de zi a unei ședințe de CL este aprobarea procesului verbal din ședința precedentă, așa că pornim de la 2:

Jurnalul consilierului local – săptămâna 16

Vă rog să mă iertați, scriu azi (duminică) acest jurnal, într-o mare grabă, întrucât vreau să ajung la timp la o ședință foto. Stați, nu judecați, nu-i despre modă, nu-i nici despre frumusețe, este despre conștientizarea unor lucruri care unora le par fără importanță sau ușor de trăit. Este despre violența domestică și cum se vede ea atunci când nu se vede. Încercăm! Vă povestesc când o să am și ce să vă arăt.

Luni – Fiecare Unitate administrativ Teritorială (UAT) care dorește să acceseze fonduri UE are nevoie de o Strategie de Dezvoltare Durabilă (SDD) un document care se face de obicei pentru o perioade mai mari de timp, noi o facem pe 6 ani, și care cuprinde, în linii mari, viziunea și obiectivele majore pe care un UAT și le propune pentru perioada respectivă, ținând bineînțeles cont de stadiul în care se află localitatea/sectorul la momentul elaborării (resurse umane, economice, naturale, instituționale etc.) și unde își dorește să ajungă. De obicei, această strategie este elaborată de o firmă specializată în colaborare cu primăria UAT-ului. Pentru că era pe final SDD a Sectorului 3 pentru perioada 2021- 2027, am cerut ca înainte de a fi pus în dezbatere publică, să vedem și noi documentul. După ce l-am văzut/citit/pus mâinile în cap, am solicitat o întâlnire cu reprezentanții celui care a făcut-o, pentru că erau multe de discutat, și despre formă, dar mai ales despre fond. Luni am avut această întâlnire, care a fost una extrem de dezamăgitoare, ca să vă faceți o idee, când a fost întrebat dacă a stat de vorbă cu mediul economic din sector sau cu ONG-uri sau cu cetățeni a spus că nu, că fiecare ar fi venit cu idei noi și ar fi ieșit un amalgam, iar când a fost întrebat dacă s-au inspirat, măcar în legătură cu forma în care trebuie să arate o astfel de strategie, din strategiile altor orașe din lume de mărimea sectorului nostru, au zis că nu aveau nimic de învățat de la alții. Și omul era atât de arogant încât a zis că putem să-i spunem noi ce să scrie în strategie (e ca si cum constructorul ar pune clientul, care-l plătește, să pună cărămizile cu mâna lui), iar când  l-am rugat să spună un alt client pentru care a făcut strategia, nu a știut să spună niciun nume. Noroc că întâlnirea a fost online.

Marți – marți a fost zi de administrativ, am vorbit la școlile unde sunt în consiliu despre cum a început școala, am vorbit cu câțiva colegi din țară despre cum e la ei începutul ăsta de mandat și am redactat un proiect de HCL făcut de un coleg, legat de parcările de biciclete de la instituțiile publice. Abia aștept să vină primăvara și să putem merge cu bicicleta.

Continue reading Jurnalul consilierului local – săptămâna 16

Jurnal de consilier local – săptămâna 15

A venit februarie și vreau să ridice mâna cei care au simțit că a fost iarnă adevărată anul acesta. Eu, în afară de facturile mai scumpe la căldură și două paltoane cumpărate, nu zic deloc că a fost iarnă, dar mă bucur foarte mult că simt venirea primăverii.

Săptămâna asta a fost specială pentru că peste tot s-a simțit forfota începutului de școală. Cum zicea un cântec de pe vremea mea: ”să vedem, să vedem, ce-o să iasă”.

Luni– Am avut întâlnire fizic, in sala de consiliu, cu primarul. Câte un reprezentant de la fiecare partid plus viceprimarii. De la PSD nu vine niciodată nimeni. S-au discutat probleme care preocupă ambele părți, vă enumăr aici câteva ca să vă faceți idee despre genul de discuții pe care îl avem în întâlnirile astea: Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 15

Jurnal de consilier local- săptămâna 14

E duminică dimineața și mă așteaptă o zi lungă de studiat și adnotat Strategia de dezvoltare durabila a sectorului pentru următorii ani. Nu mă plâng de ziua asta care se arată însorită și în care mi-ar fi plăcut să mă plimb pe afară. Nu.

Mă uit în urmă, în agendă, la săptămâna care se încheie azi și văd paginile pline de notițe. Aș putea să încep cu luni când am fost la un curs și apoi am avut o ședință a Consiliului de administrație de la școala 195. Apropo de asta, știați că e criză de profesori de chimie? Cel puțin în București și împrejurimi, profesorii buni de chimie sunt de negăsit.

Aș putea să vă mai spun că am fost două zile întregi la Oslo (online, desigur) într-o sesiune de workshop-uri din cadrul URBACT. A fost vorba despre cum ajungem să avem orașe sustenabile și cum putem avea o economie circulară pornind de la fiecare dintre noi, dar și susținuți de autorități. Am încheiat zilele astea doua nu tocmai optimist pe plan personal, am realizat o dată în plus cât de departe suntem (nu tehnologic, nici măcar în ceea ce privește resursele,  ci ca mentalități). De exemplu, noi încercam să facem oamenii să renunțe mai mult la mașinile personale și să folosească transportul în comun. Ei sunt la faza în care îi vor coborâți din mijloacele de transport în comun și îi încurajează să meargă pe jos sau cu bicicleta. So… Dar ne vom schimba și noi cu toate că dacă mă întrebați când vom putea să avem noi în Sectorul 3 magazine fără camere de luat de vederi, fără cheie și în care produsele pot fi luate gratis de către cei care au nevoie de ele, n-am să știu acum pe loc să vă dau un răspuns.

Continue reading Jurnal de consilier local- săptămâna 14

Jurnal de consilier local – săptămâna 13

Dacă până acum am încercat să înțelegem cum funcționează lucrurile în Primăria Sector 3, începem încet, încet să intrăm în pâine, ca să spun așa, și să facem schimbări.

Luni – am avut trei ședințe de comisii, învățământ, protecție socială și buget, la care am dezbătut multe dintre cele 19 proiecte de pe ordinea de zi. Aș vrea să vă povestesc pe scurt de cele două proiecte pe care le-am avut la Comisia de Protecție Socială, pentru că sunt proiecte de la care eu am așteptări mari și care sper să se transforme în exemple de bună practică care să fie preluate la scară națională. 

  • La primul proiect este vorba despre încheierea unui parteneriat între DGASPC S3 și asociația Help Autism pentru desfășurarea unui program pentru 7-12 copii cu tulburări din spectrul autismului, cu vârste între 10 și 17 ani anul acesta și sperăm mai mulți copii anul viitor. Programul se numește Help Home și constă în antrenarea unor deprinderi de viață independentă, respectiv copiii învață să se descurce cât mai independent, de la pregătit și îmbrăcat hainele, până la mers la magazin și cumpărat diverse produse, abordându-se chiar formarea și dezvoltarea unor deprinderi pentru integrarea profesională. Primăria contribuie la acest proiect prin punerea la dispoziție a unui spațiu în care să se desfășoare aceste activități, respectiv un apartament de care dispune, urmând ca partenerii să contribuie cu personalul de care e nevoie și cu metodologia de desfășurare a întregului program. 
  • Al doilea proiect constă într-un parteneriat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București, comuna Cernica și DGASPC S3. 61 de copii preșcolari, dintre care 16 de etnie romă și 24 din rural, vor participa împreună cu un părinte/tutore la proiectul: ”Măsuri integrate de sprijinire a serviciilor de educație și îngrijire timpurie în Regiunea București – Ilfov – “Primii pași spre viitor”, cu finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Valoare cu care contribuie Sectorul 3 este de circa 31 mii lei (2% din 1,5 milioane cât este partea noastră de proiect). Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2020, activitatea se va desfășura la o creșă din sector. Proiectul își propune să dea acces la educație (practic să-i primească în creșe) pe copiii între 0 și 2 ani provenind din medii defavorizate, să-i educe pe părinți și să-i consilieze în găsirea unui loc de muncă, dar presupune și pregătirea unor cadre didactice în educația timpurie. Durata programului este de 30 de luni, cu obligația de a continua încă cel puțin 25 de luni de la încheierea proiectului. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 13

Jurnal de consilier local – săptămâna 12

Am vrut să fac jurnalul din nou video. Când am văzut cum a ieșit, aproape că m-am hotărât să-l scriu. Dar nu e ok să nu vedeți și voi toate încercările astea ale mele de a învăța să depășesc zona sigură a scrisului și să mă obișnuiesc cu vorbitul la cameră. Până la urmă sigur mă ”dezgheț”.

Jurnal de consilier local – săptămâna 11

Deși am vrut să avem video săptămâna asta, deja aveam un plan de cum și unde să filmez, vremea mi-a dat peste cap intenția și iată că avem tot poveste scrisă.

Luni, în prima zi de muncă pe anul acesta, după revederea cu colegii la birou am avut și o întâlnire cu primarul pe seară. A fost prima întâlnire fizică de anul acesta, am mers la primărie câțiva consilieri de la toate partidele (cu excepția PSD, care a declinat invitația) pentru o discuție informală cu primarul Sectorului 3 și pentru a stabili modul în care urmează să lucrăm în continuare în ceea ce privește Hotărârile de Consiliu Local. Ne-am tot plâns înainte de întâlnirea asta, noi că nu avem informații complete, el că nu-i votăm toate proiectele, așa că întâlnirea trebuia să aibă loc și să mai lămurim felul în care vedem în continuare colaborarea dintre primar si consiliu local, pentru că e important pentru noi toți, cetățeni, consilieri, probabil și pentru primar, ca lucrurile să meargă bine în sector.

A fost o discuție care a durat mai bine de trei ore, am pus pe hârtie câteva lucruri de făcut în intervalul imediat următor, am și demarat săptămâna asta unele dintre ele și vi le voi spune și vouă imediat ce se vor concretiza. I-am spus primarului că ne dorim ca lucrurile să se desfășoare în primul rând legal, în al doilea rând în ordinea priorităților și mai ales (în ceea ce privește obiectivele mari de investiții) ținându-ne după un plan și respectând proiectele. Urmează să lucrăm la definitivarea Strategiei de dezvoltare durabilă a Sectorului 3 pentru perioada 2021-2027, strategie care ar fi trebuit să fie gata până în prezent, primăria are încheiat un contract pe 6 luni cu o firmă care să elaboreze această strategie, nu e gata, dar pentru noi e mai bine așa, în felul acesta poate vom putea aduce un aport la felul în care aceasta e făcută și vom încerca cu toate forțele, ca odată definitivată, să o ducem la îndeplinire.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 11

Jurnal de consilier local – săptămâna 10

Am pus doar titlul așa, să meargă cronologic înainte, dar săptămâna asta jurnalul nu-i al consilierului Nina Costea, ci al femeii cu același nume.

Să știți că eu scriu aici mai ales pentru mine. Acum aproape 13 ani când am început blogul acesta, voiam să am un loc unde să pot reciti ușor, peste ani, întâmplări din viața asta. A mea. Aveam fetele mici (8 ani) și făceau o mulțime de prostioare pe care n-aș fi vrut să le uit. Umplusem deja destule agende cu diverse însemnări și când am aflat că le pot aduna într-un loc doar al meu pe net, nici n-am stat pe gânduri.

Apoi am  înțeles că locul ăsta de pe net e doar al meu în puține privințe, adevărul era că au venit aici mulți oameni, toți buni. Vreme de mai mulți ani n-am avut niciun hater. Până într-o zi când a intrat cineva și mi-a spus că sunt o țărancă proastă pentru că nu particip la nu-știu-ce concurs organiza el. Vai, ce m-am bucurat! Mai ales că omul avea dreptate, nu participam la concursul lui. Și eram (și sunt în continuare) o țărancă proastă. M-am născut la țară și nu sunt nici vreun geniu. Chiar dacă am un IQ decent, față de mulți alți oameni de pe planetă, sunt proastă. Când i-am spus omului că sunt de acord cu el, s-a blocat. Ceea ce nu e bine pentru un hater adevărat.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 10

Jurnal de consilier local – săptămâna Crăciunului (9)

Să vă fie bine! Știu că ați tot primit urări zilele astea, pregătiți-vă să mai primiți o serie în câteva zile și bucurați-vă că sunt oameni care se gândesc la noi, fie și pentru câteva momente!

Acum ar fi trebuit să scriu jurnalul pentru săptămâna asta, dar m-a lovit dorința de ceva nou și l-am făcut video. Da știu, vă pot spune cu liniuță de la capăt greșelile din filmuleț (da, știu, prima e aia cu poziția de filmare), dar abia am reușit să învăț cum se echilibrează telefonul și încă vreo două lucruri, așa că vă rog nu aruncați cu pietre. Ok, dați cu bulgări de zăpadă dacă aveți pe aproape. 🙂