Jurnal de consilier local – săptămâna 13

Dacă până acum am încercat să înțelegem cum funcționează lucrurile în Primăria Sector 3, începem încet, încet să intrăm în pâine, ca să spun așa, și să facem schimbări.

Luni – am avut trei ședințe de comisii, învățământ, protecție socială și buget, la care am dezbătut multe dintre cele 19 proiecte de pe ordinea de zi. Aș vrea să vă povestesc pe scurt de cele două proiecte pe care le-am avut la Comisia de Protecție Socială, pentru că sunt proiecte de la care eu am așteptări mari și care sper să se transforme în exemple de bună practică care să fie preluate la scară națională. 

  • La primul proiect este vorba despre încheierea unui parteneriat între DGASPC S3 și asociația Help Autism pentru desfășurarea unui program pentru 7-12 copii cu tulburări din spectrul autismului, cu vârste între 10 și 17 ani anul acesta și sperăm mai mulți copii anul viitor. Programul se numește Help Home și constă în antrenarea unor deprinderi de viață independentă, respectiv copiii învață să se descurce cât mai independent, de la pregătit și îmbrăcat hainele, până la mers la magazin și cumpărat diverse produse, abordându-se chiar formarea și dezvoltarea unor deprinderi pentru integrarea profesională. Primăria contribuie la acest proiect prin punerea la dispoziție a unui spațiu în care să se desfășoare aceste activități, respectiv un apartament de care dispune, urmând ca partenerii să contribuie cu personalul de care e nevoie și cu metodologia de desfășurare a întregului program. 
  • Al doilea proiect constă într-un parteneriat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București, comuna Cernica și DGASPC S3. 61 de copii preșcolari, dintre care 16 de etnie romă și 24 din rural, vor participa împreună cu un părinte/tutore la proiectul: ”Măsuri integrate de sprijinire a serviciilor de educație și îngrijire timpurie în Regiunea București – Ilfov – “Primii pași spre viitor”, cu finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Valoare cu care contribuie Sectorul 3 este de circa 31 mii lei (2% din 1,5 milioane cât este partea noastră de proiect). Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2020, activitatea se va desfășura la o creșă din sector. Proiectul își propune să dea acces la educație (practic să-i primească în creșe) pe copiii între 0 și 2 ani provenind din medii defavorizate, să-i educe pe părinți și să-i consilieze în găsirea unui loc de muncă, dar presupune și pregătirea unor cadre didactice în educația timpurie. Durata programului este de 30 de luni, cu obligația de a continua încă cel puțin 25 de luni de la încheierea proiectului. 

Marți – a avut loc ședința ordinară de Consiliu Local. Grupul de consilieri USRPLUS a depus un amendament la proiectul de modificare a Regulamentului referitor la reglementarea activităţilor de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor de pe raza sectorului nostru, și anume am propus crearea unui registru electronic care sa poată cuantifica activitatea de avertizare/ridicare/depozitare/eliberare efectuata de serviciul primăriei și care să poată ajuta în viitoare decizii. 

În actualul regulament nu se spune nimic despre cum se poate măsura eficiența acestui serviciu, intenționăm să schimbăm asta. În ședință s-a discutat amendamentul și a fost extrem de bine primit, ca urmare a și fost votat de majoritatea consilierilor. Avem 3 luni pentru a-l implementa, vă țin la curent. 

Tot în ședința de consiliu am avut o interpelare în legătura cu accesul cluburilor sportive în sălile de sport din sector, dar și cu privire la parteneriatele public-private care se pot face cu acestea, pentru a crește gradul în care copiii (dar nu numai) sunt atrași către activitatea fizică în general și către sportul de masă în special. 

Miercuri – am avut din nou întâlnire cu o firmă de consultanță în domeniul analizei și diagnosticării societăților comerciale, vă spuneam eu săptămâna trecută în video (dacă vă abonați la canal le veți vedea și pe cele care vor mai fi) că ne dorim să pornim acțiunea de a verifica, analiza și lua niște hotărâri cu privire la cele 9 societăți ale primăriei. Înaintăm cu această acțiune, săptămâna viitoare ar trebui sa avem cerințele definitivate și să facem primii pași în a declanșa procesul. 

Joi – Ținând cont că de săptămâna viitoare vrem să începem și la noi discuțiile pe buget, am participat la un curs ținut de Elena Calistru (pe care aș asculta-o zile în șir) despre bugete. Sunt atât de multe aspecte de care trebuie să ții cont atunci când alcătuiești un buget, dar nu trebuie să uităm niciodată că trebuie pornit de la ce vrei să faci, de la obiective și de la ”către ce ne îndreptăm”. 

Vineri – Am participat la o ședință a Consiliului de Administrație la una dintre școlile din sector din al cărui CA fac parte. Sunt și acolo multe probleme de dezbătut și mai ales de rezolvat. O problemă pe care un privat ar rezolva-o ușor, devine de nerezolvat într-o instituție de stat, de exemplu dacă îți pleacă o femeie de serviciu (e dreptul ei să-și depună demisia când dorește), iar tu ai angajările înghețate (de la minister), te gândești cu groază cum te vei descurca dacă vin copiii la școală în februarie și vor trebui șterse panourile de plexiglas de la băncile a 10 clase la fiecare pauză. 

Acum vin și eu și spun, dacă de curățenia în școala respectivă s-ar fi ocupat o firmă privată (cum am văzut că se practică în unele spitale românești deja, de exemplu, dar care sunt prezente în toate marile clădiri de birouri și fac față cu brio până acum), directorii administrativi ai școlilor nu ar fi avut nicio problemă, dacă o femeie de serviciu de la firma de curățenie (care firmă, poate fi trasa la răspundere mult mai ușor dacă nu își face treaba) și-ar fi dat demisia. În fine, e o discuție lungă pe care la un moment dat va trebui să o avem că nu se poate să mai continuăm mult așa. 

Seara am participat împreună cu colegii mei la o dezbatere pe problema parcărilor din București, a fost o primă întâlnire din care eu (care am recunoscut public de mai multe ori că nu mă pricep la parcări, sunt doar un șofer care vrea să aibă posibilitatea de a parca legal în orașul lui) am înțeles că nu va fi niciodată toată lumea mulțumită, nu vom avea niciodată atâtea locuri de parare câte mașini sunt/vor fi, dar e neapărat nevoie ca toată lumea să respecte legea. 

Sâmbătă – deși am zic că e zi liberă și tot ce fac e să să-mi aleg niște cursuri la care să particip anul acesta și să mai citesc din cele 2 cărți pe care le-am început, dar nu le-am terminat (am obiectiv să termin cel puțin una din ele în weekend), am continuat discuțiile (care sunt zilnice, dar de care nu vă spun) de pe grupurile de lucru pe care sunt și uite așa s-au mai găsit câteva documentări de făcut.

Duminică – Am terminat o carte. Cealaltă are trei volume deci mai trebuie să aștepte. Restul zilei sper să-l petrec  afară. În sector. 

Mai avem de parcurs 195 de săptămâni. Să fiți bine!

(Visited 140 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.