Author: Nina

Jurnal de consilier local – kilometrul 0

Vineri după-amiază am depus jurământul și de 3 zile sunt consilier local (îmi tot vine să spun suntem, că noi suntem o echipă acolo în consiliu).

Următorii pași, la care lucrăm deja și pentru care avem un dialog continuu, atât între noi, consilierii, cât și cu aparatul  primăriei, sunt stabilirea comisiilor de specialitate, componența lor și definitivarea regulamentului de organizare și funcționare.

În următoarea ședință, care va fi zilele acestea, încă nu știm exact când, vom alege viceprimarii, președintele de ședință, vom constitui comisiile de specialitate, vom aproba ROF-ul și vom intra, cum ar spune poetul, în pâine.

Continue reading Jurnal de consilier local – kilometrul 0

Jurnal de consilier local, săptămâna -1

Unde suntem:

  1. Avem echipă. Bine, pandemia ne ține departe, dar noi suntem echipă. 9 oameni. Îi veți cunoaște sigur pe parcurs. Sunt ingineri, finanțiști, profesori, cadre medicale, antreprenori, avocați, economiști. Și dincolo de asta sunt oameni. Vorbesc de Mihaela, Alina, Lucian, Augustin, Marin, Nicu, Eugen și Alex. Pe lângă ei/noi, mai sunt mulți alți colegi gata să dea o mână de ajutor când vine vorba de făcut lucruri.
  2. Avem actele depuse. Înainte de validarea consilierilor (și a primarilor, desigur), candidații mai au câțiva pași de făcut, partidul mai are ceva de făcut și apoi mai sunt câteva instituții implicate până la ziua în care noul consiliu local și noul primar vor fi învestiți. N-am ajuns acolo.
  3. Ne pregătim. Facem planuri, studiem legi, coduri și regulamente. Vorbim cu specialiștii și abia așteptăm să începem.
  4. Urmărim și noi faptul că vreme de mai multe săptămâni Sectorul 3 nu a avut primar. Ieri a fost ales un nou viceprimar și, până la învestirea noilor aleși, sperăm că Primăria Sector 3 va putea funcționa.
  5. Strângem semnături pentru ca USR PLUS să poată propune candidați pentru Senat și Camera Deputaților la alegerile parlamentare. Suntem la limită cu timpul și cu numărul semnăturilor. Dacă nu ați semnat deja, o puteți face fizic la colegii noștri pe care îi puteți întâlni pe stradă sau puteți semna online aici. Și da, puteți semna pentru mai multe partide, independenți și alianțe. Toți au dreptul să participe la alegeri. Iar de câștigat, să câștige cei mai buni!

Continue reading Jurnal de consilier local, săptămâna -1

Haideți cu mine în următorii 4 ani

Dacă nu ați aflat încă, vă spun eu acum, sunt unul dintre cei 9 consilieri locali pe care USR PLUS îi va avea în următorii 4 ani în Sectorul 3. Consiliul în Sectorul 3 are 31 de consilieri. Pentru mandatul care începe peste câteva zile vom avea 9 USR PLUS, 8 PSD, 7 PNL, 5 PRO BUC, 2 PMP. Iar primar va fi Robert Negoiță, dar asta sigur știați.

Și pentru că unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus a fost să fac din ”consilierul local” (generic vorbind) un personaj pe care comunitatea să-l cunoască, să-i știe rolul și să-l abordeze atunci când vede probleme, dar și soluții pentru sectorul/orașul/comuna lui, să-l tragă de mânecă când greșește sau să-l felicite când face ceva bun (nu-i ca și cum e nevoie de asta) ne vom auzi aici săptămânal. Era să zic zilnic, apoi mi-am amintit că n-am mai scris de multă vreme și sunt șanse mari să nu-mi iasă.

Pentru mine urmează 4 ani de muncă pentru Sectorul 3. Asta pe lângă job. Mi-ar plăcea să vă știu alături și să facem împreună din sectorul ăsta (chiar dacă unii dintre voi nici nu mai sunteți în țară), un loc incredibil.

Continue reading Haideți cu mine în următorii 4 ani

Bucureștiul oamenilor buni

Am cunoscut în ultimul an o mulțime de oameni extrem de implicați, cărora aproape că nu trebuie să le spun ce vreau pentru că ei deja sar să ajute. E valabilă și viceversa, ne completăm cumva și chestia asta aduce valoare oricărei acțiuni. Mă bucură foarte tare faptul că printre oamenii aceștia sunt și vechi prieteni virtuali pe care cu ocazia asta nu numai că i-am întâlnit în carne și oase, dar i-am și cunoscut mult mai bine. Hai că m-am întins cu introducerea, dar trebuia să spun și asta.

De când a început starea de urgență și nebunia asta de virus și-a făcut culcuș și la noi în țară, împreună cu oamenii ăștia de care vorbeam mai sus, am gândit diverse feluri în care am putea și noi ajuta. Inițial ne-am dus cu gândul la categoriile de risc și la felul în care am putea interveni.

Rapid am înțeles că am putea merge în locul lor la cumpărături, am conceput și tipărit niște afișe pe care le-am lipit la scările de bloc din oraș. Au început să ne sune bătrâni și oameni aflați în izolare. Voluntarii le-au preluat comenzile, au mers la cumpărături și le-au livrat produsele. Facem asta în continuare și ne luăm energie din acțiunea asta. Poate într-o zi vă voi povesti mai mult despre oamenii care ne cer ajutorul.

Continue reading Bucureștiul oamenilor buni

România în carantină – Covid-19 în libertate

Azi 25.03.2020 la ora 12 la radio a cântat imnul și România a intrat pentru prima dată de când sunt eu pe lume, în carantină. Asta înseamnă că nu mai putem ieși din casă decât pentru nevoi de strictă necesitate (cu declarație scrisă în avans în care să precizăm pentru ce ieșim) și pentru a merge la serviciu, noi ăștia care nu putem lucra de acasă.

N-am o poveste de spus deși aud, citesc și trăiesc multe cu care nu ne-am mai întâlnit, vreau doar ca peste 20 de ani să îmi amintesc că în 2020 aveam laptop și venise Covid-19, în vizită sper, în România.

Mai jos e tabelul cu situația mondială în dimineața zilei de 26.03.2020. Par puține cazuri noi și decese noi, dar abia a început ziua. 🙁

Continue reading România în carantină – Covid-19 în libertate

O poveste ca oricare alta

A fost odată ca niciodată o familie netradițională care avea doi copii. Unul al mamei, altul al tatălui (adoptat cumva de acesta pentru că trăise pe vremuri cu mă-sa).

Copilul mamei era exemplar. Nu numai că avea note bune, dar avea prieteni mulți și făcea proiecte frumoase cu care avea succes. Copilul tatălui învăța și el bine, avea și câțiva prieteni gălăgioși și ofticoși, dar nu făcea proiecte. Lui îi plăcea mai mult să strice proiectele urâte ale celorlalți copii. Copiii învățau în aceeași clasă, aveau aceeași învățătoare, dar nu stăteau în aceeași bancă.

Continue reading O poveste ca oricare alta

Vreau să respir

Așa arată calitatea aerului din București într-o dimineață de duminică, iarna. E ok? Suntem liniștiți? Cât va mai dura până trecem de 90? Facem ceva?

Ieri, împreună cu o mână de oameni din orașul acesta sufocat, am participat la un un flashmob în fața Ministerului Mediului. Am încercat să atragem atenția că ceva nu este în regulă cu aerul din oraș. Ne-am uitat la oamenii care treceau pe lângă noi și care observându-ne de la depărtare nu înțelegeau ce facem, dar apoi văzând măștile, mesaje și mai ales borcanele cu aer curat pe care le-am dus la minister, ne zâmbeau regăsindu-se, poate, în acțiunea noastră. Aerul e pentru noi toți.

Continue reading Vreau să respir

Ziua internațională a voluntariatului

Când eram copil voluntariatul însemna doar să faci fapte bune, fără să aștepți nimic în schimb. Nu mă gândeam atunci la satisfacții, la împlinere… Te striga mamaia Ruxa de la trei, îți arunca pe geam o sacoșă din fâș subțire și ceva mărunțiș și te ruga să-i iei pâine. Voluntar luai banii și sacoșa, le scuturai de praf și alergai la alimentara. Dacă mamaia avea noroc, găseai pâine, schimbai două vorbe cu vânzătoarea și te întorceai. Urcai la trei fără discuție și îi dădeai bătrânei pâinea. Drept mulțumire îți dădea găleata de gunoi să o răstorni în tomberon, să o clătești la cișmeaua dintre blocuri (doamne, ce de povești am cu cișmeaua aia) și să o lași pe scară că vine Gicu de la 4 mai târziu și o duce el sus la ușa babei. Așa fac, sărut-mâna! Eram voluntari.

Astazi facem voluntariat atunci când ne dăm seama că banii din donațiile pe care le facem recurent sau din când în când, nu mai sunt de ajuns. Vedem atât de multe domenii neacoperite, care au stringentă nevoie ca oamenii să se implice fizic acolo, încât, dacă mai avem o fărâmă de empatie în noi, nu mai putem sta deoparte. Și se întâmplă. Ne implicăm. Aducem plus valoare, dar câștigăm și noi.

În seara asta am fost la întâlnirea săptămânală pe care o am, împreună cu o altă voluntară, cu câteva domnișoare aflate încă în sistemul de asistență socială. Fetelor nu le lipsește nimic material (dacă nu punem la socoteală țigările și telefoanele moderne), dar au nevoie de îndrumare. De mentori, de modele, de suflete care să stea să le asculte, dar și pe care să le urmeze, cu care să se consulte, fără să simtă că sunt judecate. Se deschid în prezența noastră, înfloresc, uită câteva ore de apăsările unei copilării zbuciumate și râd, se gândesc la viitor, își fac planuri, exersează și iar râd. Iar noi, voluntarii, când le vedem zâmbetul știm că facem ceva bine. Primim motivare și energie de la ele, și sperăm să aprindem acolo undeva în sufletul lor un licăr care să le lumineze drumul.

Continue reading Ziua internațională a voluntariatului

Colectivul, un Mihăilești mai mare

Au trecut patru ani și îmi amintesc ca acum noaptea dintre 30 și 31 octombrie 2015 când, în loc să fie pentru mine și ai mei una de sărbătoare, a fost (și va fi la fiecare aducere aminte) un coșmar cu care nu cred că mă voi împăca vreodată. Mărturisesc că nu am avut tăria de a mă uita nici măcar câteva secunde la filmul cu primele minute din intervenția de la Colectiv care a apărut zilele acestea. S-au spus deja destule vorbe în acești 4 ani, problema noastră e cu faptele.

Am recitit dintr-o întâmplare zilele trecute desfășurarea evenimentelor de la Mihăilești, din 2004. Da, au trecut 15 ani de atunci. Să ne reamintim.

Pe 2 mai 2004, în jurul orei 5, şoferul unui camion aflat în proprietatea firmei Mihtrans, care efectua un transport de azotat de amoniu în numele companiei Ney Transport pentru Societatea Agricolă Beearsen, a adormit la volan: camionul a ieşit de pe şosea şi a luat foc. La faţa locului au ajuns în primă instanţă şeful de post din comuna Mihăileşti şi mai mulţi săteni. Au fost anunţaţi şi pompierii, care s-au deplasat cu două autospeciale. În momentul în care echipele de pompieri se pregăteau să stingă incendiul, s-a produs deflagraţia. 18 persoane şi-au pierdut viaţa, iar 13 au fost rănite. Între victime se aflau şi doi jurnalişti de la postul Antena 1. De asemenea, au fost afectate mai multe gospodării şi au fost distruse culturi agricole.

Continue reading Colectivul, un Mihăilești mai mare

O zi, ca delegat, in sectia de votare (I)

Dacă nu ați aflat încă, vă spun eu acum direct, m-am înscris în partidul Plus în ianuarie și de atunci am participat la tot felul de întâlniri ale membrilor comunității din care fac parte. Deși am urât politica din toate puterile mele, anul acesta am simțit că nu mai pot și am înțeles că prin furie și frustrare nu schimbi nimic, că legile se dau în parlament și hotărârile pentru ce se întâmplă în orașul nostru se iau la primărie. Și pe ei nu-i poți combate legal decât dacă ești o altă forță politică și dacă te implici.

Voi știți că eu mă plâng de lipsă de timp de ani de zile, dar uite-mă acum cum îmi găsesc câteva ore libere din când în când pentru a nu renunța la speranță pentru țara mea. E o senzație foarte faină asta cu implicarea, îți crește stima de sine (da frate, încerc și eu să fac ceva, nu doar comentez de pe margine) și am de gând să mă implic în comunitatea din care fac parte pentru a rezolva punctual problemele cu care ne confruntăm. Atât cât se poate, desigur. Să sperăm că se poate mult.

Acum că v-am introdus în lumea politică, aș vrea să vă povestesc cum decurge o zi de delegat într-o secție de votare. Am fost, la alegerile europarlamentare, delegat din partea partidului Plus într-o secție de votare de la o școală din cartierul nostru.

Continue reading O zi, ca delegat, in sectia de votare (I)