Jurnal de consilier local – kilometrul 0

Vineri după-amiază am depus jurământul și de 3 zile sunt consilier local (îmi tot vine să spun suntem, că noi suntem o echipă acolo în consiliu).

Următorii pași, la care lucrăm deja și pentru care avem un dialog continuu, atât între noi, consilierii, cât și cu aparatul  primăriei, sunt stabilirea comisiilor de specialitate, componența lor și definitivarea regulamentului de organizare și funcționare.

În următoarea ședință, care va fi zilele acestea, încă nu știm exact când, vom alege viceprimarii, președintele de ședință, vom constitui comisiile de specialitate, vom aproba ROF-ul și vom intra, cum ar spune poetul, în pâine.

Numai că situația asta cu virusul ne cere să ne facem treaba în condiții speciale, așa cum toată lumea o face de mai bine de 8 luni de acum. Încercăm să facem ședințele online, dar nu-i chiar simplu. Noi trebuie să dezbatem și să votăm, cetățenii au dreptul să participe și să ia cuvântul la punctele de pe ordinea de zi de care sunt interesați, iar uneori declarațiile lor pot influența votul consilierilor pe punctul respectiv. Or deocamdată nu avem agreată o platformă care să ne permită asta, dar sperăm să o avem curând.

Ok, până mai rezolvăm noi din chestiunile administrative, sectorul trăiește, zilele trec, problemele se adună și necesită rezolvare. Din păcate, n-am contribuit încă la rezolvarea niciuneia, dar sperăm că tot ce facem zilele astea sunt niște baze solide pe care să putem construi frumos rezolvări de probleme în următorii patru ani. Revin cu noutăți săptămâna viitoare și până atunci vă încurajez:

  • să urmăriți și pagina de facebook – Nina Costea – postez mai des acolo și îmi puteți trimite mai ușor mesaje;
  • să-mi spuneți care sunt problemele care vă afectează pe voi cel mai mult în sector și stă în puterea noastră să găsim căi de rezolvare;
  • și nu în ultimul rând, să aruncați un ochi pe site-ul primăriei la regulamentul privind gestionarea locurilor din parcările de reședință. Este în dezbatere publică zilele acestea (până pe 06.11.2020 puteți trimite sugestii la consiliu@primarie3.ro) și va intra în vigoare după ce va fi aprobat de Consiliul Local. Nu e domeniul meu, dar putem discuta și împreună cu colegii mei pot transmite amendamente în consiliu. Parcarea de reședință în sector este una dintre problemele care-i preocupă foarte mult pe cetățeni, așa că e foarte important să discutăm subiectul și poate, cu multă înțelegere și respectare a regulilor din partea tuturor părților implicate, vom găsi și soluția care să se potrivească foarte bine la noi. Mai ales că Bucureștiul are din 2017 aprobat un Plan de mobilitate urbană de care nimeni nu ține cont atunci când stabilește regulamente, plan care explică pe larg problemele și sugerează variante de rezolvare (întregul plan are 827 de pagini, parcarea începe de la pag. 203).

Mai avem de parcurs 208 săptămâni. 

(Visited 138 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.