Haideți cu mine în următorii 4 ani

Dacă nu ați aflat încă, vă spun eu acum, sunt unul dintre cei 9 consilieri locali pe care USR PLUS îi va avea în următorii 4 ani în Sectorul 3. Consiliul în Sectorul 3 are 31 de consilieri. Pentru mandatul care începe peste câteva zile vom avea 9 USR PLUS, 8 PSD, 7 PNL, 5 PRO BUC, 2 PMP. Iar primar va fi Robert Negoiță, dar asta sigur știați.

Și pentru că unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus a fost să fac din ”consilierul local” (generic vorbind) un personaj pe care comunitatea să-l cunoască, să-i știe rolul și să-l abordeze atunci când vede probleme, dar și soluții pentru sectorul/orașul/comuna lui, să-l tragă de mânecă când greșește sau să-l felicite când face ceva bun (nu-i ca și cum e nevoie de asta) ne vom auzi aici săptămânal. Era să zic zilnic, apoi mi-am amintit că n-am mai scris de multă vreme și sunt șanse mari să nu-mi iasă.

Pentru mine urmează 4 ani de muncă pentru Sectorul 3. Asta pe lângă job. Mi-ar plăcea să vă știu alături și să facem împreună din sectorul ăsta (chiar dacă unii dintre voi nici nu mai sunteți în țară), un loc incredibil.

Un loc pe care ți-ai dori să-l vizitezi dacă ai fi turist. Un loc despre care să ai ce povesti prietenilor din alte părți. Un acasă care să ne facă mândri că îi aparținem și unde noi, locuitorii, fie că suntem copii sau adulți, constructori sau patiseri, profesori sau doctori, antreprenori sau angajați, pensionari sau studenți, șomeri sau sportivi, putem contribui cu toții la asta. Da, s-a terminat cu să se facă, de aici înainte facem. Și să ajungem să facem lucrurile atât de bine, încât să trimitem bunele practici în mule locuri care au nevoie de ele.

Cum spuneam, am de gând să scriu des. Și să răspund la comentarii. Și să-mi păstrez stilul. Asta chiar că va fi o provocare. Cei care ați mai trecut pe aici în ultimii 12 ani, știți că așa merg lucrurile. Discutăm. Poate nu vom fi tot timpul de acord, dar din discuții argumentate se nasc idei și de data asta pe unele chiar le vom putea pune în practică.

Va fi o cursă de peste 200 de săptămâni. Dacă reușesc să postez o dată pe săptămână, ar trebui ca peste 4 ani să avem măcar 200 de articole despre ce se întâmplă aici, la noi acasă.

Nu vor fi articole scorțoase, nu va fi despre cât de buni suntem noi față de ceilalți, ci despre ce facem, cum facem și ce am mai putea face. Asta cu am mai putea face ar fi excelent dacă ar mai veni și de la voi.

Promit că nu va fi plictisitor!

PS. Vă las o poză cu noi toți. 🙂

(Visited 254 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.